Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Cu cât mai repede aţi dobândit o virtute, cu atât mai uşor o veţi pierde iară. Cu cât mai greu şi ostenitor aţi dobândit-o, cu atât mai neclintit veți rămâne. Întocmai ca acel dovleac care s-a făcut mare şi care-i spunea copacului:
- Ai văzut cât am crescut în câteva zile? Tu eşti acolo de ani mulţi şi aproape că nu ai crescut!
- Da, răspunde copacul, dar tu încă nu ai cunoscut furtunile, valurile de căldură şi perioadele de frig!
La puţin timp după aceea, dovleacul s-a uscat, iar copacul a rămas unde era.
Aşijderea este omul duhovnicesc. În vreme de furtună sau în vreme liniştită rămâne acelaşi. De ce? Pentru că o lungă perioadă de timp a creat stabilitatea. Când omul acesta a început să renunţe la lume, starea lui duhovnicească era instabilă. Însă, cu timpul, dumnezeiescul har a lucrat progresiv la mântuirea şi la izbăvirea lui de patimi. Astfel, o persoană are trebuinţă să facăeforturi în ziua de azi, iar harul lui Dumnezeu va începe să lucreze de la sine a doua zi.
Apoi, nu veţi avea trebuinţă să vă osteniţi să aveţi gânduri bune. Harul care va sălăşlui în voi va fi cel care le va aduce în minte, fără străduinţa voastră. După aceea, veţi vedea taine mari! Veţi dobândi, ca să spun aşa, prezenţa în minte a morţii sau o altă aducere-aminte binefăcătoare. Atunci când vă veţi trezi şi veţi începe să deschideţi ochii, în loc să vă simţiţi încă adormit, veţi fi sporit. Veţi fi trecut deja prin toatătaina vederii de Dumnezeu şi veţi zice: „Dar cum s-a săvârşit aceasta, atâta timp cât eu abia de mă ridic? Cum s-a săvârşit, oare, aceasta?”. Dumnezeiescul har lucrează prin el însuşi, el este rezultatul unui obicei de lungă durată. Un obicei bun însoţit de dumnezeiescul har devine o a doua fire.
Acelaşi lucru se petrece, însă, și cu păcatul: treaz sau adormit, un om păcătos se gândeşte tot timpul la rău. Când păcatul este întărit de un obicei vicios şi prin diavol, acesta devine un rău permanent.
(Gheronda Efrem Sinaitul din Sfântul Munte)

[cristiboss56]

Să ținem minte cele două mari adevăruri aflate la temelia credinței noastre, care par a se împleti amândouă în același fir, chemat să ne conducă la tot lucrul și în toată viața noastră. În primul rând, că aparținem lui Hristos, că „ai Domnului suntem”, în al doilea rând, că suntem uniți cu El, „iar cel ce se lipește de Domnul este un duh cu El” (I Corinteni 6, 17), „că dacă trăim, pentru Domnul trăim, și dacă murim, pentru Domnul murim” (Romani 14, 8).
Fie ca aceste cuvinte, „ai Domnului suntem”, să ne fie înscrise în inimă de-a lungul întregii noastre vieți. Să ne trezim dimineața cu convingerea că așa este. Și să nu ne clintească din ea nici arșița amiezii, nici răcoarea serii, să rămână la fel de vie și de adânc înscrisă în sufletul nostru și când vom adormi, în liniște, după o zi agitată. „Căci pentru aceasta a trăit și a murit și a înviat Hristos, ca El să stăpânească și peste morți și peste vii” (Romani 14, 9).
A fi sub o asemenea stăpânire, iată adevărata libertate! Lanțurile care ne țin legați de Supremul Stăpân sunt cele ce ne eliberează de trup și de păcate: „Iar cel ce se lipește de Domnul este un duh cu El” (Romani 6, 17), chiar aici, pe acest pământ păcătos. Aceasta nu este promisiunea unei fericiri viitoare, ci o relitate vădită. Într-o asemenea strânsă ,lipire” cu El și cea mai slabă ființă va cuteza, de bună seamă, să spună: „Pe toate le port întru Hristos, Cel ce mă întărește” (Filipeni 4, 13) și atunci „nimic nu ne va mai vătăma” (cf. Luca 10, 19). Ce pace profundă, ce liniște desăvârșită ne umple sufletul, cunoscând aceasta!

Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia

[cristiboss56]

Doar eu îmi pot „judeca” alegerile…

Omule, tu nu cunoști motivele, durerile, bucuriile mele… le simți doar pe ale tale.

Știi toate trăirile mele? Ai fost vreodată în locul meu?

Ce știi despre mine, despre victoriile și eșecurile prin care am trecut?

Ce știi despre lacrimile și rugăciunile mele? Sau despre părerile mele de rău…

Știi ce e în inima mea? Îți mărturisesc, sunt cel mai aspru critic al meu…

Când vrei să arăți cu degetul, gândește-te… Fii sigur înainte de asta că tu ești perfect… că degetul tău e curat… că sufletul tău e spălat…

Dacă tu ești perfect… celelalte degete sunt îndreptate spre tine…

Nimeni nu intră în competiție cu ceilalți, nici eu nu vreau să demonstrez nimic. În fiecare zi adaug o experiență nouă, pentru a fi mai bun decât ieri!

Fii tu, un strop mai bun cu tine cel de ieri! Și cu cei din jur!

Ieromonah Hrisostom Filipescu

[cristiboss56]

"Tot ce ierți ți se întoarce în binecuvîntare și belșug, și tot ce vrei să răzbuni te macină și te sărăcește, înmulțind rușinea și suferința. Primul examen al credinței este propriul orgoliu. Nimeni nu iartă și binecuvîntează decit renuntind la sine. Nu exista nici un principiu moral in numele căruia să nu ierți pentru că însăși Iertarea este un principiu suprem. Iertarea face ca totul sa existe chiar și după ce a fost pierdut - tot ce Dragostea a creat Iertarea a restaurat și a păstrat. De aceea și eu iert și ma bucur cind sint iertat."

Savatie Bastovoi

[cristiboss56]

Dacă iubirea este bucurie, de ce produce, de multe ori, suferinţă?
Suferinţa, de fapt, n-o produce iubirea în sine, ci o produce felul în care ne raportăm noi la persoana respectivă. Dacă iubeşti pe cineva, iar acela are de suferit şi nu-l poţi ajuta, atunci produce, cumva, şi suferinţă. Dar situația ca atare izvorăşte suferinţa, deoarece iubirea în sine nu este producătoare de suferinţă.
Arhimandrit Teofil Părăian

[cristiboss56]

Mă încredințez în fiecare zi că oamenii sunt foarte îndurerați, sunt tare chinuiți. Pe de altă parte însă, nimic nu poate să-mi scoată din suflet credința că Dumnezeu le știe pe toate, le cunoaște pe toate și prin urmare, putem să ne încredințăm Lui, ca să credem și să ne odihnim, chiar dacă vedem înaintea noastră cel mai rău lucru.
Dumnezeu Însuși L-a văzut pe Fiul Său răstignit și mai ales împovărat de păcatele oamenilor, lucru care L-a făcut să-și întoarcă ochii și să-L lase să sufere, dar apoi L-a înălțat pe Acesta și a rămas pildă și pentru noi.
Poate că nimic altceva nu folosește în această lume cât folosește suferința. Toate câte le faci, pe ici și pe colo, se pierd, dar durerea care este în trupul tău nu poate nimeni să ți-o ia. Și împărat de-ai fi, dacă te cuprinde durerea, va trebui să o rabzi. Poate „vreo fărâmitură” să-ți dea ca să te ușureze, dar nu sunt de ajuns fărâmiturile, în special când este vorba de suferința sufletească. Să le purtăm pe acestea și să credem că Dumnezeu va scoate din ele tot binele.
Nimic altceva nu ne face atâta bine
Cât ne face suferința noastră și suferința oamenilor.
Taina Suferinței - Arhim. Simeon Kraiopoulos

[cristiboss56]

Dragostea este începutul lucrurilor, din dragoste se hrăneşte totul. Nimic nu se poate face, nimic nu sporeşte, nimic nu dăinuie fără dragoste: dragoste de Dumnezeu şi de om, dragoste de tot ceea ce ne străjuie şi ne întovărăşeşte viaţa aceasta atât de plină şi nesocotită. Un val de aer uşor şi cald acoperă sufletul, îl purifică şi îl înalţă spiral în inima cerului. Prin dragoste omul călătoreşte în lumea dorurilor lui turnate de la început în cupele sufletului. Un om, un animal, un copac, o floare, un firicel de iarbă, o gânganie cât de mică, toate sunt puse întâi să le iubeşti. Dragostea, nu folosinţă: aici este sensul existenţei lor în preajma ta. Cine s-a uitat odată prin aripile unui gândăcel către soare? Tot curcubeul, tot cerul Raiului s-adună în trupul unei fiinţe pe care o strivim sub pasul nostru neştiutor şi crud. Dragostea face totul, descoperă şi înnoieşte totul; prin ea omul creşte în ştiinţă şi omenie, descoperă în afară şi sporeşte înlăuntru.
Ernest Bernea