Poezii preferate...

[cristiboss56]

Inviere
Tot ce e viu se naște din Cuvânt
Viața de moarte pururi se separă
Că strălucește-n cer și pe pământ
Lumina Lui nicicând crepusculară.
Din rug uscat nu crește lujer viu
Ci-i duh în el ascuns de la început
Din fructul mort închisă c-an sicriu
Sămânța vieții încolțește-n lut.
Și îngropat și răsărind apoi
Din-ntunecimea unui boț de tină
Un nufăr alb cu bulbul în noroi
Și-întoarce fața veșnic spre lumină.
Zadarnic răsturnăm clepsidre de nisip
Să-ntoarcem roata lumii înapoi
Și punem măști de dumnezei pe chip
Tot în țărână vom sfârși și noi.
Doar cel care se naște din Cuvânt
Din Logos sfânt, din sfânta lui Lumină
Găsește Calea Vieții pe pământ
Și-n suflul sfânt originea divină.
Iisus ce pentru noi s-a răstignit
Pe crucea Sa la ceruri sus ne cară
Că să vedem cum urcă spre zenit
Lumina Lui nicicând crepusculară.
Marin Mihalache

[cristiboss56]

Parascheva Cuvioasa
Care-ai plans si-ai privegheat,
Si cu inima miloasa,
Pe cei ce goi ai imbracat,
Da-ne mila Ta si noua
Inimile sa ne moi-
Si cu-a lacrimilor roua
Sa ne-mpodobesti pe noi,
Cadem Cuvioasa,
La mostele Tale,
Tu ne izbaveste
De cumplita jale.
Tu, care-ai fost zmerita,
Mai mult decat sfintii toti,
Iar acuma esti slavita,
De mireni si de preoti,
Da-ne noua umilinta,
Scara catre inaltimi,
Intareste-ne credinta,
Apara-ne-ca pierim !
Cadem Cuvioasa,
La mostele Tale,
Tu ne izbaveste
De cumplita jale.
Tu, facioara cuvioasa
Care tara ne-ai iubit,
Si ca steaua luminoasa
Peste Iasi ai rasarit,
Apara pamantul tarii,
De lacuste si gandaci
Si cu Domnul indurarii,
Neamul nostru sa-l impaci.
Cadem Cuvioasa,
La mostele Tale,
Tu ne izbaveste
De cumplita jale.
Zorica Lațcu

[Seraphim7]

Te-aștept eu Doamne,ca o arșiță ce-așteaptă vântul
Ca o gură însetată ce nu și-a potolit setea
Lupii nu si-au încetat niciodată urletul si cântul
Puii de cerb n-au înteles durerea mea

Am urlat din adâncul meu ca Tu să m-auzi
Traznetele si văzduhul tunau impreuna
Numai eu singur suspinam ca Tu să mă vezi
Si noaptea dormea ca intuneric s-apuna

Privit-am la cer cand toti ma ocarau
Ridicatu-mi-am privirea spre tine
Iar diavolul imi arunca mere dulci si-otrăvite

Chemat am fost de tine dar nu te-am auzit
Eu m-am urmat pe mine

Nedeslușit erai ca un foc ce-ti mistuie suflarea
Eu Te-asteptam de-o veșnicie insa m-am prăbusit
Cu capul in pământ plângeam si-ti umezeam cărarea

Căci toate cu înțelepciune le-ai facut
Că erau toate bune si frumoase
Din tina si noroi le-ai prefăcut

Tu ai dat cerului podoaba
Si nopții tu i-ai dat contur
La fel si soarele s-ajungă
Cuvânt din zeu lumină din cuvânt

In Tine pot să încapă toate
Dar fără Tine sunt nimic

E intuneric mare peste mine
Sunt parasit de tot de către tine
Căci tu ma pedepsești cu lipsa Ta
Sunt gol sărac pierdut si uite-mă

Pământ murdar ce-așteaptă mila Ta

[cristiboss56]

Ce suntem noi, Doamne?

Ce suntem noi, Doamne? Umbră şi părere,
un suspin de-o clipă, iar apoi tăcere;
ce curând ne creşte şi ne ia pământul,
izvorâm ca apa şi plecăm ca vântul.

Ce lăsăm noi, Doamne, la plecarea noastră
din taina cea neagră spre taina albastră?
Vrednică-i de voia şi zările Tale
doar urma luminii pe-a dragostei cale.

Ce luăm noi, Doamne, din visul opririi?
Doar sfânta cenuşă jertfită iubirii,
cereasca mireasmă ce-am ars rugăciunii
şi roua de aur din ochii minunii.

Ce ţinem noi, Doamne, al nostru-n vecie?
Doar ce dăm acuma la alţii şi Ţie,
doar dulcea tăcere sfinţită-n suspine,
doar ceasul de taină trăit lângă Tine.
( Traian Dorz )

[Mihailc]

Bolnavi unanimi

Si ce-ar fi dacă,
Într-o zi blestemată
Ne-am îmbolnăvi cu toții
Deodată?
Si medici, si pacienți,
Si părinți, si copii?

Ce-ar fi, ce-ar fi
Dacă, brusc,
Ne-am îmbolnăvi,
Dacă n-ar avea
Cine pe cine sa mai trateze,
Bandaje si paranteze?

Ce-ar fi dacă,
În urma dreptului legitim
De a ne îmbolnăvi,
Chiar ne-am trezi,
Că ne-am îmbolnăvit
Si n-avem cui ne adresa,
N-avem pe cine chema?

Ce-ar fi dacă,
Într-o zi blestemată
Ne-am îmbolnăvi
Cu toții
Deodată?

.....un poem de Adrian Păunescu