Sfintii Zilei

[cristiboss56]

Sfântul Procopie (†750) era din ţinutul Decapole, care se află lângă Marea Galileii. Luase de tânăr calea vieţii monahiceşti şi era vestit între cuvioşi pentru trăirea sa sfântă, pentru postirea şi curăţia care împodobeau sufletul său. Sfântul Procopie a trăit pe vremea prigoanei împotriva sfintelor icoane, luptă începută prima dată de nelegiuitul împărat Leon Isaurul (717-741), care îi numea pe creştini închinători la idoli. Împăratul îi arunca pe închinătorii la sfintele icoane în temniţe şi îi chinuia cumplit, iar sfintele icoane le sfărâma şi le arunca în foc. Deci, ridicându-se Cuviosul Procopie ca un stâlp al Ortodoxiei şi mare apărător al dreptei credinţe, stând cu bărbăţie împotriva taberelor eretice, le umplea de ruşine şi cu nebiruite cuvinte, insuflate de Dumnezeu, dovedea nebunia învăţăturii iconoclaştilor. Din porunca împăratului, Cuviosul a fost prins şi bătut cumplit, apoi a fost strujit cu unelte de fier şi i s-a smuls pielea de pe trup. A fost apoi aruncat în temniţă, avându-l ca frate de pătimire pe Cuviosul Vasile Mărturisitorul (sărbătorit la 28 februarie), cu care împreună a pătimit aceleaşi chinuri. Murind împăratul Leon, Sfântul Procopie şi alţi mărturisitori ai credinţei au fost eliberaţi din temniţă. Cu trupul şubrezit de mulţimea chinurilor, s-a dus la mănăstirea sa, trăind în osteneli şi în rugăciune. La bătrâneţi adânci s-a mutat în pace la Domnul, ca să-l vadă pe Acela nu în icoană, ci întru însăşi faţa Lui şi să primească de la El răsplata pentru ostenelile sale, ca pustnic, dar şi ca pătimitor pentru Hristos.

[cristiboss56]

Sfinţii Casian (†435) şi Gherman (†405-415) s-au născut din părinţi străromâni în părţile Casimcei din nordul Dobrogei, care se numea Sciţia Mică. Părinţii şi strămoşii lor erau creştini de multe generaţii şi de aceea, sfinţii au primit de mici o educaţie creştină. Ei au rămas legaţi sufleteşte toată viaţa. Tot împreună au făcut şi studii mai înalte, căci, având deosebită isteţime a minţii şi multă osârdie spre înţelepciune şi spre dumnezeieştile cărţi, au citit, mai întâi, toată filosofia greacă şi au cunoscut desăvârşit, pe cât se poate, şi tainele dumnezeieştii credinţe. Din dragoste pentru Hristos au îmbrăţişat viaţa monahală, intrând într-o mănăstire din Dobrogea. Au mers apoi, într-o mănăstire din Betleem, în Palestina, de unde au pornit în 385 în căutarea de modele de sfinţenie. Astfel, au vizitat patria anahoreţilor, Egiptul. Pe la anul 400 au mers la Constantinopol, unde au ascultat cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, care l-a hirotonit preot pe Sfântul Gherman, iar pe Sfântul Casian, diacon. În anul 403, Sfântul Gherman a participat la Sinodul de la Stejar, ca apărător al Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în anul 405, împreună cu Sfântul Ioan Casian au dus la Roma, Papei Inochentie, o scrisoare a clerului şi credincioşilor din Constantinopol, tot în apărarea Sfântului Ioan Hrisostom. Sfântul Gherman a trecut la Domnul între anii 405 şi 415, pe când era la Roma, iar Sfântul Casian în anul 435.

[cristiboss56]

Sfinţii Casian (†435) şi Gherman (†405-415) s-au născut din părinţi străromâni în părţile Casimcei din nordul Dobrogei, care se numea Sciţia Mică. Părinţii şi strămoşii lor erau creştini de multe generaţii şi de aceea, sfinţii au primit de mici o educaţie creştină. Ei au rămas legaţi sufleteşte toată viaţa. Tot împreună au făcut şi studii mai înalte, căci, având deosebită isteţime a minţii şi multă osârdie spre înţelepciune şi spre dumnezeieştile cărţi, au citit, mai întâi, toată filosofia greacă şi au cunoscut desăvârşit, pe cât se poate, şi tainele dumnezeieştii credinţe. Din dragoste pentru Hristos au îmbrăţişat viaţa monahală, intrând într-o mănăstire din Dobrogea. Au mers apoi, într-o mănăstire din Betleem, în Palestina, de unde au pornit în 385 în căutarea de modele de sfinţenie. Astfel, au vizitat patria anahoreţilor, Egiptul. Pe la anul 400 au mers la Constantinopol, unde au ascultat cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, care l-a hirotonit preot pe Sfântul Gherman, iar pe Sfântul Casian, diacon. În anul 403, Sfântul Gherman a participat la Sinodul de la Stejar, ca apărător al Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în anul 405, împreună cu Sfântul Ioan Casian au dus la Roma, Papei Inochentie, o scrisoare a clerului şi credincioşilor din Constantinopol, tot în apărarea Sfântului Ioan Hrisostom. Sfântul Gherman a trecut la Domnul între anii 405 şi 415, pe când era la Roma, iar Sfântul Casian în anul 435.

[cristiboss56]

Sfântul Teodot (†315) s-a născut în Galatia din Asia Mică. El propovăduia cu multă însufleţire cuvântul Domnului şi aducea pe mulţi la credinţă, fiind ales pentru aceasta episcop în cetatea Chirinia, Cipru. În acea vreme era prigoană împotriva creştinilor, iar cruntul dregător al Ciprului, Savin, l-a prins pe Sfântul Teodot şi l-a îndemnat să se lepede de Hristos. Dar sfântul a mărturisit temeinicia credinţei creştinilor şi pentru aceasta a fost bătut şi întins pe lemn, apoi trupul i-a fost strujit cu gheare de fier. Nevrând să îi cinstească pe idoli, a fost întins pe un pat de fier încins, apoi i s-au bătut cuie în tălpi. Dar el pe toate le răbda şi, fiind ţinut în temniţă, a rămas acolo până în vremea Împăratului Constantin cel Mare, care în 313 a dat poruncă să înceteze persecuţiile. Fiind eliberat, Sfântul Teodot s-a întors la episcopia sa, păstorind încă doi ani. Şi s-a mutat la Domnul purtând îndoita cunună: de mărturisitor şi de arhiereu al lui Hristos. Tot azi pomenim pe Sfântul Mucenic Isihie, care era senator pe vremea lui Galeriu (305-311). Stârnindu-se prigoană împotriva creştinilor, a fost prins şi Isihie. Fiind dezbrăcat de hainele sale de mare preţ pe care le purta, a fost îmbrăcat cu o haină de păr fără mâneci şi a fost pus să toarcă lână împreună cu femeile, spre necinstea şi ruşinea sa. Şi făcându-se acestea, chemându-l pe el împăratul, îl întreba dacă nu se ruşinează. Sfântul Isihie a spus că cinstea din lumea aceasta este vremelnică, dar cinstea lui Hristos este veşnică şi nesfârşită. Pentru aceasta a fost înecat în râul Oronte, lângă Antiohia, primind astfel cununa muceniciei.

[cristiboss56]

Sfântul Conon a trăit pe vremea Apostolilor şi era din satul Vidania, din ţara numită Isauria. Primind el Botezul în numele Sfintei Treimi, la îndemnul Arhanghelului Mihail, atât şi-a umplut sufletul de sfintele învăţături, încât i-a înduplecat pe soţia şi pe părinţii săi să se boteze. Vrând oarecând poporul să aducă jertfă unui idol, Sfântul Conon l-a făcut pe demonul, care era ascuns în chipul acela idolesc de piatră, să mărturisească singur că nu el este Dumnezeu. Poporul auzind acestea a strigat: „unul singur este Dumnezeu, Cel al lui Conon”, şi cu toţii s-au botezat. Pornindu-se prigoană împotriva creştinilor din porunca lui Domiţian (51-96), a fost prins şi Sfântul Conon de dregătorul Magnus, şi supus la multe chinuri pentru credinţa sa în Hristos Domnul. Aflând poporul unele ca acestea, l-au eliberat pe Sfântul Conon, i-au legat rănile, apoi l-au dus la casa lui, unde acesta a mai trăit doi ani.

[cristiboss56]

Sfinţii 42 de Mucenici din Amoreea
Aceştia erau toţi creştini din oastea împăratului Teofil (892-842), luptătorul împotriva sfintelor icoane. În acea vreme, arabii au ajuns la cetatea Amoreea din Frigia, pe care doreau s-o cucerească. Pentru apărarea cetăţii sale, Teofil a trimis multă oaste şi pricepuţi conducători în meşteşugul războiului. Dar îndată au năvălit păgânii, cu şi mai multă oaste şi cu conducători vestiţi, însă n-au putut intra în cetate, ci, încercuind-o, aşteptau. Şi a trimis împăratul Teofil multe daruri ca să îmblânzească pe căpetenia agarenilor, dar acela rămânea neînduplecat. Agarenii ar fi plecat după atâta aşteptare, dacă nu s-ar fi ivit o trădare din partea lui Vadiţis, unul dintre conducătorii oştirii grecilor. Deci, păgânii au intrat pe o cale secretă, descoperită lor de trădător, i-au prins pe cei 42 de ostaşi ai împăratului şi i-au întemniţat. Lor li s-a promis eliberarea numai dacă se vor lepăda de Hristos-Domnul şi Mântuitorul lumii şi dacă vor îmbrăţişa necurata credinţă a lui Mahomed. Vreme de şapte ani au fost ei ispitiţi, însă de fiecare dată au rămas neclintiţi în credinţă, cântând neîncetat Psalmii lui David şi rugându-se ziua şi noaptea.
Pentru tăria credinţei lor au fost omorâţi, tăindu-li-se capetele, primind astfel cununa muceniciei de la Împăratul Hristos. După uciderea Sfinţilor 42 de Mucenici, căpetenia turcilor l-a ucis cu sabia şi pe Vadiţis trădătorul, spunând: „Cel ce a fost necredincios faţă de ai lui nu va fi credincios nici faţă de străini”.

[cristiboss56]

Sfântul Teofilact Mărturisitorul, Episcopul Nicomidiei – Provenea dintr-o familie bogată. Părinţii săi l-au trimis la Constantinopol pentru a studia, aici împrietenindu-se cu Tarasie, secretarul împărătesei Irina (780-802) şi cu Mihail, viitorul episcop al Sinadelor. Tarasie a ajuns patriarh. Mihail şi Teofilact au intrat într-o mănăstire de pe ţărmul Mării Negre.
Patriarhul Tarasie l-a hirotonit pe Teofilact episcop al Nicomidiei, iar pe Mihail episcop al Sinadelor. Când la conducerea Bizanţului a venit Leon Armeanul (813-820) au început luptele împotriva cinstirii icoanelor. Marii ierarhi ai bisericii de atunci, în frunte cu patriarhul Nichifor, urmaşul lui Tarasie, printre care şi Teofliact al Nicomidiei s-au dus la împărat cu rugămintea de a înceta tulburarea apărută în Biserică, având în vedere că cinstirea sfintelor icoane a fost hotărâtă de Sinodul VII Ecumenic, de la Niceea, în anul 787.
Împăratul nu a ascultat sfaturile înţelepte ale ierarhilor, ci a luat chiar aspre hotărâri împotriva lor. Patriarhul Nichifor a fost exilat în insula Tasos, Mihail al Sinadelor, în Evdochiada. Teofilact a fost exilat în Strovila, un oraş lângă mare. Acolo a mai petrecut timp de 30 de ani, după care a trecut cu pace la Domnul. Trupul lui a fost dus în Nicomidia, în timpul împărătesei Teodora (842-867) şi îngropat cu cinstea cuvenită.