Sfintii Zilei

[cristiboss56]

† Întâia şi a doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Sâmbăta Sfântului Teodor – Pomenirea morţilor)
Ştim din Evanghelie cum Sfântul Proroc Ioan a fost ucis din porunca lui Irod şi cum cinstitul său cap a ajuns pe tipsie, în mâinile Irodiadei. Multă vreme cinstitul cap a stat îngropat într-un loc ascuns, la castelul din Maherus, unde se săvârşise uciderea. Despre acest loc ştia însă Sfânta Mironosiţă Ioana, soţia lui Huza, dregătorul lui Irod, iar aceasta, luându-l de acolo în taină, l-a îngropat la Ierusalim, pe Muntele Măslinilor, într-un vas de lut. A stat acolo până pe vremea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, când, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la un olar din Emesa, în Siria. În 453, Episcopul Uranie al Emesei l-a aşezat în biserica din cetate. Aceasta e socotită a doua aflare a cinstitului cap al Botezătorului. După mulţi ani, cinstitul cap a fost dus în Constantinopol, iar pe vremea iconoclasmului a fost ascuns la Comane. De aici a fost adus din nou la Constantinopol de către Sfântul Ignatie (aceasta este a treia aflare a cinstitului cap, serbată la 25 mai). În timpul cruciadelor, în anul 1204, latinii, intrând în Constantinopol, au luat o parte din capul Sfântului Ioan, pe care au dus-o în Franţa, într-o biserică din Amiens, unde se află şi astăzi. Întru pomenirea acestor fapte din tradiţie, Sfânta Biserică a rânduit sărbătoarea de astăzi şi cea de la 25 mai, întru cinstea Înaintemergătorului Ioan.

[cristiboss56]

Sfântul Tarasie, Patriarhul Constantinopolului – S-a născut în Constantinopol (Bizanț). Părinții săi, Gheorghe și Encratia, erau oameni înstăriți. Tatăl său era slujitor împărătesc și chiar Tarasie a fost nobil și secretar la curtea imperială. În luna septembrie, anul 780, împăratul Leon al IV-lea, iconoclastul, a murit pe neașteptate.
Moștenitorul tronului, Constantin al VI-lea era un copil în vârstă de 10 ani. Împărăteasa Irina a rămas regentă până la majoratul fiului său. Era deci împărăteasă (780-803). Irina a urmărit două scopuri în domnia ei: să-și păstreze tronul prin orice mijloace și să restabilească cinstirea sfintelor icoane. Pentru împlinirea acestui scop din urmă a fost ajutată mult de fostul secretar imperial, Tarasie, ajuns patriarh în anul 784.
Lupta împărătesei și a lui Tarasie nu a fost ușoară. Prima încercare de a se ține un Sinod Ecumenic în Constantinopol în anul 786 a dat greș. De abia în anul următor, 787, după ce s-au luat toate măsurile de înlăturare a oricărei primejdii, s-a ținut Sinodul al VII-lea Ecumenic în Niceea. Acesta a restabilit ortodoxia și închinarea la sfintele icoane.
Tânărul împărat s-a căsătorit în luna noiembrie a anului 788 cu Maria d`Amnia, iar după câțiva ani a crezut de cuviință să o trimită la mănăstire pentru a se putea recăsători cu o domnișoară de la curte, pe nume Teodota. Împăratul spunea că soția sa a vrut să îl otrăvească. Patriarhul Tarasie s-a împotrivit, apărând nevinovăția Mariei, știind adevărul.
Astfel, nu i-a dat binecuvântare nici pentru alungarea împărătesei Maria, nici pentru noua căsătorie săvârșită totuși în palat, în septembrie 795, de un preot caterisit. Patriarhul Tarasie a păstorit până în anul 806, când a trecut la Domnul, după 22 de ani de luptă pentru Hristos. A fost îngropat în mănăstirea zidită de el pe malurile Bosforului.

[cristiboss56]

Sfântul Procopie (†750) era din ţinutul Decapole, care se află lângă Marea Galileii. Luase de tânăr calea vieţii monahiceşti şi era vestit între cuvioşi pentru trăirea sa sfântă, pentru postirea şi curăţia care împodobeau sufletul său. Sfântul Procopie a trăit pe vremea prigoanei împotriva sfintelor icoane, luptă începută prima dată de nelegiuitul împărat Leon Isaurul (717-741), care îi numea pe creştini închinători la idoli. Împăratul îi arunca pe închinătorii la sfintele icoane în temniţe şi îi chinuia cumplit, iar sfintele icoane le sfărâma şi le arunca în foc. Deci, ridicându-se Cuviosul Procopie ca un stâlp al Ortodoxiei şi mare apărător al dreptei credinţe, stând cu bărbăţie împotriva taberelor eretice, le umplea de ruşine şi cu nebiruite cuvinte, insuflate de Dumnezeu, dovedea nebunia învăţăturii iconoclaştilor. Din porunca împăratului, Cuviosul a fost prins şi bătut cumplit, apoi a fost strujit cu unelte de fier şi i s-a smuls pielea de pe trup. A fost apoi aruncat în temniţă, avându-l ca frate de pătimire pe Cuviosul Vasile Mărturisitorul (sărbătorit la 28 februarie), cu care împreună a pătimit aceleaşi chinuri. Murind împăratul Leon, Sfântul Procopie şi alţi mărturisitori ai credinţei au fost eliberaţi din temniţă. Cu trupul şubrezit de mulţimea chinurilor, s-a dus la mănăstirea sa, trăind în osteneli şi în rugăciune. La bătrâneţi adânci s-a mutat în pace la Domnul, ca să-l vadă pe Acela nu în icoană, ci întru însăşi faţa Lui şi să primească de la El răsplata pentru ostenelile sale, ca pustnic, dar şi ca pătimitor pentru Hristos.

[cristiboss56]

Sfinţii Casian (†435) şi Gherman (†405-415) s-au născut din părinţi străromâni în părţile Casimcei din nordul Dobrogei, care se numea Sciţia Mică. Părinţii şi strămoşii lor erau creştini de multe generaţii şi de aceea, sfinţii au primit de mici o educaţie creştină. Ei au rămas legaţi sufleteşte toată viaţa. Tot împreună au făcut şi studii mai înalte, căci, având deosebită isteţime a minţii şi multă osârdie spre înţelepciune şi spre dumnezeieştile cărţi, au citit, mai întâi, toată filosofia greacă şi au cunoscut desăvârşit, pe cât se poate, şi tainele dumnezeieştii credinţe. Din dragoste pentru Hristos au îmbrăţişat viaţa monahală, intrând într-o mănăstire din Dobrogea. Au mers apoi, într-o mănăstire din Betleem, în Palestina, de unde au pornit în 385 în căutarea de modele de sfinţenie. Astfel, au vizitat patria anahoreţilor, Egiptul. Pe la anul 400 au mers la Constantinopol, unde au ascultat cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, care l-a hirotonit preot pe Sfântul Gherman, iar pe Sfântul Casian, diacon. În anul 403, Sfântul Gherman a participat la Sinodul de la Stejar, ca apărător al Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în anul 405, împreună cu Sfântul Ioan Casian au dus la Roma, Papei Inochentie, o scrisoare a clerului şi credincioşilor din Constantinopol, tot în apărarea Sfântului Ioan Hrisostom. Sfântul Gherman a trecut la Domnul între anii 405 şi 415, pe când era la Roma, iar Sfântul Casian în anul 435.

[cristiboss56]

Sfinţii Casian (†435) şi Gherman (†405-415) s-au născut din părinţi străromâni în părţile Casimcei din nordul Dobrogei, care se numea Sciţia Mică. Părinţii şi strămoşii lor erau creştini de multe generaţii şi de aceea, sfinţii au primit de mici o educaţie creştină. Ei au rămas legaţi sufleteşte toată viaţa. Tot împreună au făcut şi studii mai înalte, căci, având deosebită isteţime a minţii şi multă osârdie spre înţelepciune şi spre dumnezeieştile cărţi, au citit, mai întâi, toată filosofia greacă şi au cunoscut desăvârşit, pe cât se poate, şi tainele dumnezeieştii credinţe. Din dragoste pentru Hristos au îmbrăţişat viaţa monahală, intrând într-o mănăstire din Dobrogea. Au mers apoi, într-o mănăstire din Betleem, în Palestina, de unde au pornit în 385 în căutarea de modele de sfinţenie. Astfel, au vizitat patria anahoreţilor, Egiptul. Pe la anul 400 au mers la Constantinopol, unde au ascultat cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, care l-a hirotonit preot pe Sfântul Gherman, iar pe Sfântul Casian, diacon. În anul 403, Sfântul Gherman a participat la Sinodul de la Stejar, ca apărător al Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în anul 405, împreună cu Sfântul Ioan Casian au dus la Roma, Papei Inochentie, o scrisoare a clerului şi credincioşilor din Constantinopol, tot în apărarea Sfântului Ioan Hrisostom. Sfântul Gherman a trecut la Domnul între anii 405 şi 415, pe când era la Roma, iar Sfântul Casian în anul 435.

[cristiboss56]

Sfântul Teodot (†315) s-a născut în Galatia din Asia Mică. El propovăduia cu multă însufleţire cuvântul Domnului şi aducea pe mulţi la credinţă, fiind ales pentru aceasta episcop în cetatea Chirinia, Cipru. În acea vreme era prigoană împotriva creştinilor, iar cruntul dregător al Ciprului, Savin, l-a prins pe Sfântul Teodot şi l-a îndemnat să se lepede de Hristos. Dar sfântul a mărturisit temeinicia credinţei creştinilor şi pentru aceasta a fost bătut şi întins pe lemn, apoi trupul i-a fost strujit cu gheare de fier. Nevrând să îi cinstească pe idoli, a fost întins pe un pat de fier încins, apoi i s-au bătut cuie în tălpi. Dar el pe toate le răbda şi, fiind ţinut în temniţă, a rămas acolo până în vremea Împăratului Constantin cel Mare, care în 313 a dat poruncă să înceteze persecuţiile. Fiind eliberat, Sfântul Teodot s-a întors la episcopia sa, păstorind încă doi ani. Şi s-a mutat la Domnul purtând îndoita cunună: de mărturisitor şi de arhiereu al lui Hristos. Tot azi pomenim pe Sfântul Mucenic Isihie, care era senator pe vremea lui Galeriu (305-311). Stârnindu-se prigoană împotriva creştinilor, a fost prins şi Isihie. Fiind dezbrăcat de hainele sale de mare preţ pe care le purta, a fost îmbrăcat cu o haină de păr fără mâneci şi a fost pus să toarcă lână împreună cu femeile, spre necinstea şi ruşinea sa. Şi făcându-se acestea, chemându-l pe el împăratul, îl întreba dacă nu se ruşinează. Sfântul Isihie a spus că cinstea din lumea aceasta este vremelnică, dar cinstea lui Hristos este veşnică şi nesfârşită. Pentru aceasta a fost înecat în râul Oronte, lângă Antiohia, primind astfel cununa muceniciei.

[cristiboss56]

Sfântul Conon a trăit pe vremea Apostolilor şi era din satul Vidania, din ţara numită Isauria. Primind el Botezul în numele Sfintei Treimi, la îndemnul Arhanghelului Mihail, atât şi-a umplut sufletul de sfintele învăţături, încât i-a înduplecat pe soţia şi pe părinţii săi să se boteze. Vrând oarecând poporul să aducă jertfă unui idol, Sfântul Conon l-a făcut pe demonul, care era ascuns în chipul acela idolesc de piatră, să mărturisească singur că nu el este Dumnezeu. Poporul auzind acestea a strigat: „unul singur este Dumnezeu, Cel al lui Conon”, şi cu toţii s-au botezat. Pornindu-se prigoană împotriva creştinilor din porunca lui Domiţian (51-96), a fost prins şi Sfântul Conon de dregătorul Magnus, şi supus la multe chinuri pentru credinţa sa în Hristos Domnul. Aflând poporul unele ca acestea, l-au eliberat pe Sfântul Conon, i-au legat rănile, apoi l-au dus la casa lui, unde acesta a mai trăit doi ani.