![]() |
![]() |
|
|
|
|||||||
| Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
#29
|
||||
|
||||
|
„Mântuitorul Hristos a venit ca lumină spre descoperire neamurilor”, a spus PS Timotei Prahoveanul, făcând referire la faptul că Întâmpinarea Domnului purta în trecut numele de „Sărbătoarea luminilor”. „De fapt, toate sărbătorile închinate Mântuitorului se pot numi așa, pentru că El este lumina care luminează cu adevărat viața noastră”, a explicat vineri în Catedrala Patriarhală Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
„El avea să îi învețe pe oameni că doar legătura cu Dumnezeu le poate oferi acestora șederea în Împărăția Lui cea nesfârșită”, a subliniat în continuare Părintele Episcop. Preasfinția Sa a mai spus despre aducerea Pruncului Iisus la Templul din Ierusalim că este „momentul important al prezentării Lui înaintea Părintelui Ceresc. A venit «întru cele ale Tatălui Său» fiind prezentat Domnului, El, ca Fiu al lui Dumnezeu venit în lume din iubire negrăită față de omul căzut”. Între îndemnurile adresate credincioșilor prezenți de Întâmpinarea Domnului în Catedrala Patriarhală, PS Timotei a recomandat „să-l întâmpinăm permanent pe Mântuitorul Hristos cu bucurie”. „În paginile Scripturii, dacă le citim cu atenție, observăm mulți oameni care L-au întâmpinat plini de iubire și considerându-L unica lor speranță”, a spus ierarhul, amintindu-i pe cei zece leproși vindecați de Mântuitorul (Luca 1:11-19). „Oare avem noi aceeași bucurie atunci când venim la biserică? Sau când, aflându-ne acasă, dorim să intrăm în legătură cu El?” a întrebat Preasfinția Sa. Sfânta Liturghie de la Catedrala Patriarhală din București – Praznicul Întâmpinării Domnului #LIVE #2februarie Posted by TRINITAS TV on 1 Februarie 2018 „Sărbătoarea de astăzi, numită în primele veacuri «Sărbătoarea luminilor», ne îndeamnă și pe noi să-L urmăm pe Mântuitorul Hristos Care este «Lumina lumii», să iubim lumina învățăturii Sale, a îndemnurilor pe care le-a lăsat și pe care cei ce le împlinesc pot deveni «fii ai luminii»”, a încheiat PS Timotei Prahoveanul.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
| Thread Tools | |
| Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro | mihailt | Generalitati | 6 | 14.01.2011 23:11:54 |
| Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere | fragmente | Stiri, actualitati, anunturi | 0 | 13.09.2010 10:25:35 |
| Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) | cristiboss56 | Resurse ortodoxe on-line | 0 | 14.06.2010 18:59:31 |
| Am noutati: cred ca stiu cine e NOI | mq | Generalitati | 19 | 02.09.2009 14:54:01 |
| Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! | mihailt | Generalitati | 3 | 21.05.2009 22:43:39 |
|
|