Noutati de la Centrul de Presa Basilica

[cristiboss56]

Cinci ierarhi vor oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iaşi cu prilejul hramului închinat sărbătorii Întâmpinării Domnului. Hramul acesta a fost păstrat de la biserica veche din piatră zidită în perioada 1682-1695, ctitorie a Doamnei Anastasia, soţia domnitorului Gheorghe Duca, şi a fiului ei Constantin.
IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va prezida Sfânta Liturghie, alături de care vor sluji:
IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului,PS Ignatie, Episcopul Huşilor,PS Calinic Botoşăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor,PS Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
Piatra de temelie a actualului locaş de cult a fost aşezată în 15 aprilie 1880, iar sfinţirea catedralei a avut loc în 23 aprilie 1887, soborul de arhierei fiind condus de Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, canonizat recent de Biserica Ortodoxă Română.
La evenimentul din 1887 a luat parte Regele Carol I care a afirmat „Faptele bune sunt totdeauna răsplătite şi poporul român nu uită pe acei care au lucrat pentru Biserică şi Patrie”.
Programul liturgic va începe încă din seara aceasta cu slujba Privegherii, iar în ziua sărbătorii va fi oficiată Slujba Ceasurilor, Acatistul Întâmpinării Domnului şi Sfânta Liturghie.
De asemenea, Catedrala din Iaşi are ca ocrotitori pe Sfânta Parascheva şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

[cristiboss56]

Preasfinţitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor aniversează vineri 24 ani de la hirotonia episcopală. Cu acest prilej, Patriarhul României i-a transmis Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare.
Ierarhul s-a născut în 23 august 1954, în București. A urmat cursurile învățământului primar, gimnazial și liceal în București, obținând diploma de bacalaureat la Liceul Matei Basarab. Între anii 1974-1978 a frecventat cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu, la încheierea cărora, în anul 1978, a obținut diploma de licențiat în teologie cu teza intitulată Sfinții Părinți din secolul al IV-lea, îndrumători ai vieții duhovnicești.
În perioada 1978-1983, cu o întrerupere de șase luni, când a satisfăcut serviciul militar, a funcționat în cadrul Editurii Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă din București în calitate de corector și secretar de editură, având ca responsabilitate și pregătirea publicațiilor ce urmau să apară în limba engleză.
Între anii 1983-1990 a funcționat ca redactor la Editura Mitropoliei Olteniei și a Arhiepiscopiei Craiovei, unde a desfășurat activități în domeniul publicațiilor mitropolitane și eparhiale, precum și al pregătirii altor cărți, monografii și lucrări de literatură teologică și istorică.
Simțind chemare spre viața monahală, a fost primit ca frate în obștea Mânăstirii Lainici, din Arhiepiscopia Craiovei (județul Gorj) unde, la l octombrie 1983, a fost tuns în monahism sub numele de Vincențiu.
La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, pe 26 octombrie 1983, a fost hirotonit ierodiacon, iar de sărbătoarea Nașterii Domnului a aceluiași an 1983, a fost hirotonit ieromonah.
Apreciind sârguința în ascultările în care a fost rânduit, mitropolitul de pioasă amintire Nestor al Olteniei i-a acordat rangul de protosinghel, la data de 26 octombrie 1985, după care, la propunerea aceluiași înalt ierarh, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a învrednicit cu rangul de arhimandrit, la 14 iunie 1987.
La data de 1 august 1990 a fost numit Superior al Așezămintelor românești de la Ierusalim și Iordan, precum și reprezentant al Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului.
În ședința Sfântului Sinod din 12 ianuarie 1994, la propunerea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, Sfântul Sinod l-a ales în postul de Episcop-vicar patriarhal, cu titlul de Ploieșteanul, ridicându-l la demnitatea arhieriei, fiind remarcat pentru realizările obținute pe perioada activității sale în ascultarea de Superior al Așezămintelor Ortodoxe Române de la Ierusalim și Iordan.
A fost hirotonit arhiereu la praznicul Întâmpinării Domnului, 2 februarie 1994, în Catedrala Sfântul Spiridon-Nou din București, Paraclis Patriarhal, de fericitul întru adormire Patriarh Teoctist, împreună cu alți ierarhi din Sfântul Sinod.
De la data începerii activității în postul de Episcop-vicar patriarhal, prin decizie patriarhală, a desfășurat activități de coordonare a Cancelariei Sfântului Sinod și a unor sectoare din cadrul Administrației Patriarhale (Sectorul economic-financiar, Biroul Catedrala Mântuirii Neamului, Biroul de presă, Așezămintele românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon) și ale Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă (Editură, Tipografie, Ateliere).
A fost întronizat în 28 iunie 2009 ca Episcop al Sloboziei și Călărașilor. Preasfințitul Părinte Vincențiu este primul episcop întronizat în catedrala episcopală Înălțarea Domnului din Slobozia, la ceremonie participând numeroși preoți și credincioși.

[cristiboss56]

Modul în care îl întâmpinăm pe Hristos în viaţa noastră a fost una dintre temele principale pe care Părintele Patriarh Daniel le-a abordat în omilia prilejuită de sărbătoarea Întâmpinării Domnului. Patriarhul României a explicat în cuvântul rostit vineri că rugăciunea, cultul divin public, împărtăşirea euharistică reprezintă modalităţi prin care îl întâmpinăm pe Domnul, însă, „în viaţa de toate zilele”, a remarcat Patriarhul, „îl întâmpinăm pe Hristos când împlinim poruncile Lui”.
Făcând referire la cuvintele Sfântului Marcu Ascetul care spune: „cine împlineşte poruncile lui Hristos îl întâlneşte pe Hristos ascuns în poruncile sale”, Părintele Patriarh a evidenţiat că cel care „împlineşte poruncile lui Hristos rămâne în El şi Hristos rămâne în cel care se face împlinitor al poruncilor”.
În fiecare an cinstim, în data de 2 februarie, Întâmpinarea Domnului. Acest praznic reprezintă celebrarea anuală a zilei în care Sfânta Fecioara Maria, conformându-se legii (Lev. 12, 8), a mers la templul din Ierusalim, la 40 de zile după Naşterea Domnului, pentru curăţirea ei, când dumnezeiescul Prunc a fost întâmpinat şi ţinut în braţe de bătrânul şi Dreptul Simeon (Luca 2, 22).
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a explicat că sărbătoarea aceasta nu se referă numai la taina Vechiului Testament şi la întâlnirea Dreptului Simeon cu Iisus Mântuitorul lumii, ci ea „este pentru noi o lumină a vieţii creştine şi anume întâmpinarea lui Dumnezeu de către noi.”
„Sfânta Evanghelie ne arată că în templu, în Biserică, este locul în care întâmpinăm în modul cel solemn, mai sfânt pe Dumnezeu, pe Hristos”, a remarcat Preafericirea Sa evidenţiind că avem „o şansă deosebită să trăim bucuria Dreptului Simeon atunci când îl întâmpinăm pe Hristos în Biserică”.
Preafericirea Sa a subliniat că „întâmpinarea Domnului se intensifică, se îmbogăţeşte, se luminează când ascultăm cuvântul Evangheliei” deoarece „însuşi Hristos Domnul este prezent în Evanghelia Sa”, acesta fiind şi motivul pentru care ascultăm stând în picioare citirea textului biblic în Biserică.
Apoi, Preafericirea Sa a atenţionat că în „formă plenară sau deplină îl întâmpinăm pe Hristos prin împărtăşirea cu Sfintele Taine”, cu Sfânta Euharistie. „După cum Dreptul Simeon l-a primit în braţe pe Hristos, pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, aşa îL primim şi noi în sufletul şi în trupul nostru când ne împărtăşim cu El din Sfântul Potir”, a evidenţiat Patriarhul Daniel.
Deci, prima formă de a întâmpina pe Hristos este prin închinare, prin rugăciune, apoi prin ascultarea Sfintei Evanghelii şi, în mod deplin, prin împărtăşirea cu Sfânta Euharistie.
În contextul acesta, Părintele Patriarh Daniel a definit mântuirea ca fiind „unirea omului cel trecător cu Dumnezeu cel Veşnic prin credinţă, prin Sfintele Taine şi fapte bune” şi a remarcat că „de fiecare dată când ne unim cu Hristos prin rugăciune, prin ascultarea cuvântului Lui, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, atunci simţim bucuria Dreptului Simeon”.
Prima menţiune documentară despre existenţa acestei sărbători este cea din memorialul de călătorie al pelerinei Egeria (sec. IV). O altă menţiune istorică este cea a Sfântului Chiril al Ierusalimului (381) care a lăsat posterităţii un panegiric la această sărbătoare. Mărturiile despre existenţa sărbătorii se înmulţesc spre sfârşitul secolului V, după cum aflăm din Liturgica generală a părintelui Ene Branişte.
Pe la începutul sec. VI, Sever al Antiohiei (512-518) pretindea că sărbătoarea Întâmpinării ar fi fost de curând introdusă la Ierusalim şi că era necunoscută la Antiohia. Dar, între timp, s-a descoperit o omilie inedită a Sf. Ioan Gură de Aur, la Antiohia (deci, între 386-398), la sărbătoarea „Curăţirii Mariei”, omilie care s-a dovedit autentică.

[cristiboss56]

„Mântuitorul Hristos a venit ca lumină spre descoperire neamurilor”, a spus PS Timotei Prahoveanul, făcând referire la faptul că Întâmpinarea Domnului purta în trecut numele de „Sărbătoarea luminilor”. „De fapt, toate sărbătorile închinate Mântuitorului se pot numi așa, pentru că El este lumina care luminează cu adevărat viața noastră”, a explicat vineri în Catedrala Patriarhală Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
„El avea să îi învețe pe oameni că doar legătura cu Dumnezeu le poate oferi acestora șederea în Împărăția Lui cea nesfârșită”, a subliniat în continuare Părintele Episcop.
Preasfinția Sa a mai spus despre aducerea Pruncului Iisus la Templul din Ierusalim că este „momentul important al prezentării Lui înaintea Părintelui Ceresc. A venit «întru cele ale Tatălui Său» fiind prezentat Domnului, El, ca Fiu al lui Dumnezeu venit în lume din iubire negrăită față de omul căzut”.
Între îndemnurile adresate credincioșilor prezenți de Întâmpinarea Domnului în Catedrala Patriarhală, PS Timotei a recomandat „să-l întâmpinăm permanent pe Mântuitorul Hristos cu bucurie”.
„În paginile Scripturii, dacă le citim cu atenție, observăm mulți oameni care L-au întâmpinat plini de iubire și considerându-L unica lor speranță”, a spus ierarhul, amintindu-i pe cei zece leproși vindecați de Mântuitorul (Luca 1:11-19).
„Oare avem noi aceeași bucurie atunci când venim la biserică? Sau când, aflându-ne acasă, dorim să intrăm în legătură cu El?” a întrebat Preasfinția Sa.
Sfânta Liturghie de la Catedrala Patriarhală din București – Praznicul Întâmpinării Domnului #LIVE #2februarie
Posted by TRINITAS TV on 1 Februarie 2018
„Sărbătoarea de astăzi, numită în primele veacuri «Sărbătoarea luminilor», ne îndeamnă și pe noi să-L urmăm pe Mântuitorul Hristos Care este «Lumina lumii», să iubim lumina învățăturii Sale, a îndemnurilor pe care le-a lăsat și pe care cei ce le împlinesc pot deveni «fii ai luminii»”, a încheiat PS Timotei Prahoveanul.

[cristiboss56]

În cuvântul rostit cu prilejul duminicii Întoarcerii Fiului Risipitor, Patriarhul României a subliniat valoarea inestimabilă a sufletului omenesc şi a vorbit despre libertatea omului, taina pocăinţei şi iubirea iertătoare nemărginită a lui Dumnezeu pentru orice păcătos care se pocăieşte. Patriarhul României a evidenţiat că Tatăl Ceresc se raportează cu iubire milostivă la noi, iar atunci când „libertatea omului devine autodistructivă sau neînţeleaptă, înţelepciunea lui Dumnezeu cheamă pe om la pocăinţă”.
„Tatăl fiului risipitor”, a spus Patriarhul, „nu face niciun fel de reproş fiului reîntors acasă şi nici nu-i cere un inventar al averilor risipite”, deoarece „mai scump decât orice avere este sufletul omului mântuit şi câştigat pentru eternitate”.
El a evidenţiat că „iubirea milostivă a lui Dumnezeu, care se ridică deasupra oricărui calcul de ordin material copleşeşte dreptatea după care ar fi putut fi pedepsit fiul risipitor”.
Preafericirea Sa a explicat că pilda Întoarcerii Fiului risipitor se află în strânsă legătură cu Taina Spovedaniei sau „Taina împăcării omului cu Dumnezeu” şi ne prezintă „treptele ridicării duhovniceşti din păcat, treptele esenţiale ale pocăinţei” prin care a trecut şi fiul cel mic din Evanghelie.
„Evanghelia Duminicii a doua din perioada Triodului ne învaţă cum să ne pocăim şi, mai ales, cât de mari sunt darul şi bucuria iertării, cât de minunată este regăsirea celui pierdut sau învierea celui mort sufleteşte şi cât de frumoasă este starea sufletului omului după primirea iertării păcatelor”, a afirmat Patriarhul Daniel.
Un alt aspect semnalat de Conducătorul Bisericii Ortodoxe Române în omilia duminicală rostită la Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul face referire la darul libertăţii pe care Dumnezeu l-a oferit tuturor oamenilor. Prezentându-l ca exemplu pe Fiul Risipitor, Preafericirea Sa a evidenţiat că „Dumnezeu respectă libertatea omului de-a urma propriul drum în viaţă”.
„Omul are, aşadar, libertatea de a folosi toată energia vieţii sale, darurile sale naturale sau dobândite de la alţii după cum doreşte, iar Dumnezeu respectă această libertate, chiar dacă ştie că omul o poate folosi într-un mod contrar voinţei divine”, a subliniat Patriarhul României.
De asemenea, „deodată cu respectul arătat de Dumnezeu libertăţii omului”, a afirmat Preafericirea Sa, „Evanghelia de astăzi ne arată şi drama sau eşecul libertăţii omului ca înstrăinare de Dumnezeu”, fiul cel risipitor fiind cel mai concludent exemplu.
Însă, Patriarhul României a evidenţiat că Tatăl Ceresc se raportează cu iubire milostivă la noi, astfel că atunci când „libertatea omului devine autodistructivă sau neînţeleaptă, înţelepciunea lui Dumnezeu cheamă pe om la pocăinţă”, iar în momentul în care „un păcătos se îndreaptă spre Dumnezeu şi face primii paşi ai pocăinţei, Dumnezeu, „alergând”, îi iese în întâmpinare.
„Mâinile lui Dumnezeu Tatăl pe care el le întinde ca să îmbrăţişeze pe cel ce se pocăieşte, sunt, de fapt, lucrările sfinte ale Bisericiilui Hristos, şi anume: chemarea la pocăinţă şi iertarea păcatelor. Acestea sunt braţele părinteşti arătate oamenilor. Acestea sunt şi cheile de intrare în împărăţia cerurilor după Sfântul Chiril al Alexandriei. Prin aceste lucrări sfinte primesc mântuirea toţi cei căzuţi şi înstrăinaţi de Dumnezeu şi de semenii lor dacă se pocăiesc sincer şi din adâncul inimii lor”.
Enumerăm principalele semnificaţii pe care Patriarhul României le-a semnalat în pilda Fiului Risipitor:
Tatăl despre care se vorbeşte în Evanghelie semnifică „iubirea părintească a lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos şi Tatăl nostru Cel ceresc”.Fiul cel tânăr simbolizează „libertatea dezordonată a omului pătimaş, ca manifestare a vieţii sale păcătoase”.Fiul cel mare îi reprezintă „pe unii credincioşi iubitori de Dumnezeu şi de Biserică, harnici şi cinstiţi, având viaţă curată şi evlavie multă, dar sunt adesea nemilostivi şi neiertători faţă de păcătoşii din comunitate, pe care mai mult îi judecă moral decât îi ajută să se îndrepte spiritual”.Ţara depărtată în care pleacă fiul cel tânăr simbolizează „îndepărtarea omului de Dumnezeu şi de starea libertăţii sănătoase”.Foametea din ţara depărtată înseamnă adesea „încercările îngăduite de Dumnezeu asupra oamenilor, nu ca o pedeapsă, ci ca o pedagogie, pentru ca omul să înţeleagă că tot ce posedă material este totuşi limitat, inclusiv viaţa sa pe pământ”.Haina cea nouă a iertării părinteşti semnifică „curăţirea sufletului de stările lui întunecoase imprimate de păcate”.Inelul de aur pus în mâna fiului Risipitor simbolizează „reînfierea prin har a omului înstrăinat prin păcat, e semnul reprimirii omului care se pocăieşte în iubirea neîntreruptă, nediminuată şi neschimbătoare a lui Dumnezeu”.Încălţămintea nouă, pe care o primeşte fiul risipitor după ce s-a pocăit, înseamnă harul sau ajutorul primit de la Dumnezeu pentru a călca peste spinii ispitelor păcătoase şi de a merge pe calea mântuirii, adică pe calea iubirii smerite faţă de Dumnezeu şi de semeni.Viţelul cel îngrăşat, care a fost junghiat pentru ospăţul bucuriei, simbolizează Taina Sfintei Euharistii.
În încheiere, Preafericirea Sa a subliniat faptul că Pilda „Fiului risipitor” ne îndeamnă să ne pocăim mai mult şi să ne împărtăşim mai des, pentru a ne bucura de primirea iertării, de înnoirea vieţii şi de lucrarea lui Hristos Cel Înviat în viaţa noastră

[cristiboss56]

Sfânta Muceniţă Agata a fost cinstită luni la mănăstirea Antim din Bucureşti, unde se află un fragment din moaştele sale. Muceniţa Agata este una dintre ocrotitoarele aşezământului monahal deoarece acum 305 ani, în ziua prăznuirii sfintei, în urma unei descoperiri divine, Sfântul Antim hotărăşte construirea mănăstirii bucureştene.
Din acest motiv, Sfântul Antim a pictat chipul muceniţei Agata în icoana celor patru sfinți ocrotitori ai săi, icoană care se păstrează și astăzi în biserica mănăstirii.
Sărbătoarea Sfintei Agata a început încă din ajun cu Slujba Privegherii. În omilia rostită cu acest prilej, părintele ieromonah Antipa Burghelea a istorisit viața și pătimirea sfintei, precum și motivele pentru care este cinstită cu precădere în acest aşezământ monahal.
Totodată, el a amintit faptul că în biserica Mănăstirii Antim se află mai multe fragmente de moaște ale unor sfinți mucenici, ceea ar trebui „să-i încurajeze pe monahi și pe închinători să aibă și ei măcar o parte din credința și hotărârea mucenicilor de a-l mărturisi pe Domnul Hristos atât prin cuvânt, cât, mai ales, printr-o vieţuire curată”.
În ziua sărbătorii, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de clerici, ostenitori ai aşezământului monahal, în prezenţa anumeroşi credincioşi veniţi să aducă cinstire muceniţei care a pătimit în timpul împăratului roman Deciu.
În cadrul aşezământului monahal se află două icoane reprezentând pe Sfânta Agata, cea în mozaic din pridvorul bisericii, lucrată de pictorița Olga Greceanu, și cea pictată de Sfântul Antim Ivireanul aflată în interiorul locașului de cult.
Fragmentul din moaştele sfintei Agata a fost adus la Mănăstirea Antim în anul 2017 prin bunăvoința părintelui arhimandrit Nectarie Șofelea exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor.
Sfânta Mucență Agata a trăit în vremea împăratului roman Deciu, fiind originară din insula Sicilia. A primit de la părinți o aleasă educație creștină, ceea ce a determinat-o să-și închine viața lui Hristos prin păzirea fecioriei și a mărturisirii credinței chiar cu prețul vieții. A pătimit de la dregătorii păgâni multe chinuri în urma cărora a trecut la cele veșnice, pe mormântul ei fiind ridicată o biserică.

[cristiboss56]

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, își sărbătorește marţi patronul spiritual: pe Sfântul Cuvios Varsanufie cel Mare. Cu acest prilej, Patriarhul Daniel i-a transmis un mesaj de felicitare.
Ierarhul s-a născut în 24 ianuarie 1968, în București, într-o familie creștin-ortodoxă. Părinții săi, Petre-Vasile și Domnica, l-au botezat Valentin.
Școala primară a urmat-o în București. A urmat apoi cursurile Seminarului Teologic Ortodox Nifon Mitropolitul (1985-1990) și pe ale Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul (1990-1994), ambele din București. Și-a continuat studiile, urmând cursurile de Masterat, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanța (2002-2004), și pe cele de Doctorat, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova (2010-2013).
La 15 aprilie 1997 a fost închinoviat și tuns în monahism la Sfânta Mănăstire Slănic, din județul Argeș, primind numele Varsanufie. La 7 iunie 1998 a fost hirotonit ierodiacon, iar la 8 iunie 1998 a fost hirotonit ieromonah.
Între anii 1999-2006 a fost stareț al Sfintei Mănăstiri Radu Vodă din București, pe care a reactivat-o și unde a întreprins lucrări de restaurare a picturii, a catapetesmei și a turnului-clopotniță, construind și un lumânărar nou, împodobit cu mozaic.
Între anii 1999-2001 a fost exarh al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor. La 31 august 1999 a primit rangul de protosinghel, iar la 29 septembrie 2001, pe cel de arhimandrit.
La propunerea vrednicului de pomenire Teoctist Patriarhul, la 30 septembrie 2001, a fost ales și hirotonit Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu titlul de Prahoveanul.
Între anii 2001-2007 a coordonat Sectoarele Cultural, Social, Patrimoniu și Exarhat ale Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, iar din 2007 și celelalte sectoare ale eparhiei.
În 2004 i s-a conferit, de preşedintele României de atunci, dl. Ion lliescu, Ordinul Meritul Cultural în gradul de Comandor.
Din 2007 a fost secretar al Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei și președinte al Comisiei Liturgice a Arhiepiscopiei Bucureștilor.
În data de 22 mai 2014 a fost ales de Sfântul Sinod în scaunul vacant de Arhiepiscop al Râmnicului. Ceremonia de întronizare a avut loc în Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae din Râmnicu Vâlcea, în 8 iunie 2014, în Duminica Pogorârii Sfântului Duh.