Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Copilul, fiinta noua si neprihanita, necumparata de ispitele aparentelor inselatoare, culege pretutindeni urmele minunilor. Cand un copil deschide pentru prima oara ochii, intreg universul cu tainele joaca in apele luminate ale ochilor sai.

De aceea Iisus iubea atat de mult copiii, de aceea i-a aratat ca pe un simbol al crestinismului, lume noua care punea pret pe nevinovatie si naivitate ingereasca, pe fragezime si sete de inteles. "De nu va faceti la fel cu pruncii, nici ca veti intra in imparatia cerurilor".

Copilul este o faptura biblica originara. Copilul este o faptura a vietii neintinate, este o floare deschisa luminii, este un indemn la simplitate si frumusete. In el vorbeste frantura de cer data omului odata cu inceputul.

Copilul este un mare dar al vietii noastre aci: aduce cu el inocenta, dragalasenia si bunatatea. Copilul indulceste viata noastra atat de amara; faptura sa mica, cu aripi la suflet, ne da multe invataminte. Un scriitor a spus: "Zambetul copilului este pentru mama ca o rugaciune pentru Dumnezeu". In preajma copilului staruie mereu o atmosfera de lumina si frumusete.

Cand intrebarile bat la portile gandului tau impovarat si cer dezlegare, cand umbrele amintirilor aluneca pe peretii sufletului si cer o raza de soare, atunci stai de vorba cu copiii. Aplecat asupra adancurilor, umbli ca strabatut de fiorii unei zari virgine. Prietenii te cred nebun si lumea te arata cu degetul, in ratacirea ta prin pajistile unei lumi de dumnezeiesc tumult, in setea ta de inteles si vraja, te intalnesti doar cu copiii.

Cuvantul tau suna sec pentru cei varstnici, dar intoarce ca pe o frunza spre soare sufletele copiilor cu ochi de mirare.

Ernest Bernea

[cristiboss56]

Imaginea unei cruci este alcătuită dintr-o verticală şi dintr-o orizontală. Verticala ne aduce aminte că venim din cer şi că vom merge în cer. Suntem o realitate dublă. Suntem mereu pe verticală şi mereu pe orizontală. Mereu cu datorii faţă de pământ, şi mereu cu datorii faţă de cer. Mereu născuţi din pământ, şi mereu născuţi din cer. Mereu cu gândurile prinse de materie, şi mereu cu gândurile antrenate în sus.
Aceasta e condiţia umană. Trebuie să ne-o înţelegem aşa cum ne este dată de Dumnezeu, dar să nu uităm nici de una din ele, nici de orizontală ‒ de pământ şi de îndatoririle noastre faţă de pământ, nici de verticală ‒ de cer şi de îndatoririle noastre faţă de Dumnezeu.
(Mitropolitul Antonie Plămădeală)

[cristiboss56]

Toate lucrurile ţine-le la oarecare distanţă, numai sufletul apropie-l cât mai mult de Dumnezeu.
Dacă torni apă peste foc, nu vei mai avea nici apă, nici foc.
Dacă doreşti averea altuia, o vei urî pe a ta şi pe amândouă le vei pierde.
Dacă te apropii tot aşa de mult de servitoare cât de soţie, nu vei avea nici servitoare, nici soţie.
Dacă bei adesea pentru sănătatea altuia, vei o pierde şi pe a ta.
Dacă numeri mereu banii altuia, tot mai puţini vei avea tu. Dacă numeri mereu păcatele altora, ale tale se vor înmulţi.
Dacă goneşti şi ajungi vulpea, vei întoarce cocoşul; însă dacă goneşti şi ajungi ursul, nu eşti sigur că te vei întoarce şi tu.

Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău

[cristiboss56]

Adevarata rugăciune este rugăciunea de dincolo de lectură, e rugăciunea de dincolo de sfintele slujbe (adică ceea ce se realizează prin sfintele slujbe, prin citirile de rugăciuni), rugăciunea noastră adevărată este rugăciunea adâncă pe care o pregătesc lecturile de rugăciuni, citirile de rugăciuni, de acatiste. Dar dacă te-apuci să citeşti numai aşa, ca să te-apuci să numeri câte acatiste ai citit, câte Psaltiri ai citit și așa mai departe, deja este o treabă mai mult de contabilitate decât de stare sufletească de rugător.
Rugăciunea adevărată e rugăciunea de dincolo de rugăciune, e rugăciunea cu care rămâi după ce te-ai rugat, rugăciunea pe care o poţi realiza după ce ai luat parte la sfintele slujbe şi după ce te-ai obişnuit cu gândul că Îl ai în faţă pe Dumnezeu. Pentru că slujbele noastre, prin alcătuirea lor, ne pun în situaţia de a ne gândi la Dumnezeu altfel decât dacă n-am lua parte la sfintele slujbe; ne aduc în situaţia să ştim că Dumnezeu e în faţa noastră şi că noi suntem în faţa lui Dumnezeu; creează o atmosferă de rugăciune, care ne ajută, ne angajează. Sunt foarte frumoase rugăciunile pe care le spunem la slujbe, cântările, textele de rugăciune pe care le cântăm la sfintele slujbe şi care ne aduc în conştiinţa noastră evenimentele sărbătorite; le aduc în sfera gândirii noastre, la zilele hotărâte pentru aceasta.
(Arhimandritul Teofil Părăian)

[cristiboss56]

Bineînţeles, nici ortodocşii credincioşi nu sunt scutiţi în viaţa familială, conjugală, de ispitele, încercările şi furtunile care pândesc orice familie obişnuită. Se poate spune că aproape orice familie trece în viaţă prin aceleaşi greşeli, într-o măsură mai mare sau mai mică. Unii depăşesc cu succes aceste dificultăţi, se călesc în ele, dobândind o şi mai mare dragoste reciprocă; alţii, din păcate, se frâng.
O familie ortodoxă are însă arme puternice: credinţa în Dumnezeu, rugăciunea unuia pentru celălalt şi, bineînţeles, harul şi binecuvântarea primite prin Taina Cununiei. Soţii nu mai sunt singuri: cu ei este Dumnezeu!
De regulă, oamenii aflaţi departe de credinţă consideră cununia pur şi simplu un ritual frumos. Se cunună toţi: starurile de cinema, reprezentanţii show-business-ului. Totul este foarte frumos: lumânările, icoanele, preotul şi limuzina albă lângă biserică. În vremurile noastre de superstiţii şi ocultism a apărut încă un mod de a înţelege Taina Cununiei: ca pe o lucrare magică ce-i leagă pe soţi pentru vecie, independent de felul cum se vor comporta. Majoritatea oamenilor chiar aşa şi înţeleg toate Tainele şi ritualurile bisericeşti: „Popa o să facă ceva, o să stropească, o să şoptească, şi totul o să-mi meargă bine”, iar ei înşişi nu vor să depună nici un efort.
De ce sunt greşite concepţiile acestea? Pentru că fără eforturile şi rugăciunea noastră nici o Taină nu o să ne aducă vreun folos. Şi nu numai Tainele, ci nici o rugăciune bisericească - de exemplu, sfinţirea maşinii. Când sfinţesc un automobil obisnuiesc să întreb: „De ce lipiţi iconiţe în maşină pe panoul de bord?” De regulă mi se răspunde: „Păi, ca să apere maşina ş.a.m.d.” Răspuns greşit! Icoanele se află în maşină ca îndată ce ne-am aşezat la volan să ne amintim: „Am uitat să facem rugăciune înainte de a pleca la drum!” Dacă omul îşi va aminti asta, Domnul îl va ajuta. Dumnezeu nu ne mântuieşte fără noi.
(Pr. Pavel Gumerov)

[cristiboss56]

Omul, spune Sfântul Maxim, „este o biserică tainică”. Trupul lui este asemenea naosului, „prin care iradiază partea făptuitoare a sufletului în împlinirile poruncilor prin înțelepciunea practică” (filosofia etică), în vreme ce sufletul este ca un altar prin care el „Îi aduce lui Dumnezeu sensurile desprinse din simțuri, după ce a depărtat de la ele tot ce-i material și necurat”, iar mintea este ca o Sfântă Masă prin care el primește lumina dumnezeiască și trăiește împreună cu Dumnezeu. (...)
(Jean-Claude Larchet)

[cristiboss56]

PUTEREA RUGĂCIUNII
“As vrea sa nu incetati sa va rugati. As vrea sa intelegeti ca daca exista vreo protectie care se intinde peste societatea umana, peste tara noastra, aceasta este puterea rugaciunii. Sa nu faceti o rugaciune de rutina! Puneti-va in miscare inima, umpleti-va de fiorul rugaciunii.
Sunt convins ca multi dintre dumneavoastra se roaga. Si eu m-am rugat si am crezut pana am ajuns in inchisoare ca stiam sa ma rog. Ajungand in inchisoare am descoperit ca nu stiam sa ma rog. Daca nu te patrunde fiorul credintei din crestet pana in talpi, nu esti in rugaciune adevarata. Nu este usor. Dar daca persisti, Dumnezeu te ajuta, iti da harul rugaciunii. Si harul rugaciunii se da la cerere.
Harul rugaciunii se obtine prin stradanie, prin staruinta. Mantuitorul a spus: “De la Ioan Botezatorul Imparatia Cerului se ia prin navala!” Si aceasta e navala noastra, cerand cu staruinta Harul pe care Dumnezeu ni-L trimite. Ma adresez acum teologilor si le spun: invatati sa va rugati, ca apoi sa puteti invata pe altii. Atata vreme cat tu nu stii sa te rogi, degeaba ii spui crestinului: “Roaga-te!”. Cand preotul va sti cum sa se roage, el va transmite fluxul puterii credinciosului sau.”
Pr. Gheorghe Calciu