Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Nu putem cere pace pe pământ, dacă în noi înşine sunt adevărate câmpuri de luptă. Nu putem cere sănătate, dacă ducem o viaţă care ne face să fim bolnavi.
Momente de coborâre în interior cu sinceritate şi de făcut curat acolo… Aerisim, scuturăm, ştergem praful de pe toate obiectele şi chipurile din suflet, dacă este nevoie înlocuim piese din decor.
Înţelegem când cineva vine în viaţa noastră şi când este nevoie să eliberăm acei oameni din odăi.
Atât am putut creşte, evolua împreună.

Ieromonah Hrisostom Filipescu

[cristiboss56]

Margaritare pentru suflet

Lasă-te răstignit şi nu răstigni. Lasă-te bârfit şi nu bărfi. Fii blând şi nu fi zelos în rău…Veseleşte-te cu cei ce se veselesc şi plângi cu cei ce plâng, căci acesta este semnul curăţiei. Fii bolnav cu cei bolnavi. Plângi cu cei păcătoşi. Fii prieten cu toţi oamenii, dar fii singur în cugetul tău. Fii părtaş la pătimirea tuturor, dar cu trupul tău să fii departe de toate. Nu mustra pe cineva şi nu osândi nici chiar pe cei foarte răi în vieţuirea lor. Întinde haina ta peste cel ce a greşit şi acoperă-l; şi dacă nu poţi lua asupra ta greşelile lui şi nu poţi primi cercetarea şi ruşinea în locul lui, rabdă-l măcar şi nu-l ruşina…

De nu te linişteşti cu inima, linişteşte-te măcar cu limba. Şi dacă nu poţi pune rânduială în gânduri, pune rânduială măcar în simţuri. Și de nu eşti singur în cugetul tău, fii singur măcar cu trupul tău. Şi de nu poţi lucra cu trupul tău, întristează-te măcar în cugetul tău. Şi de nu poţi sta la priveghere, priveghează măcar şezând pe patul tău sau chiar întins pe el. Şi de nu poţi posti două zile, posteşte măcar până seara. Şi de nu poţi măcar până seara, posteşte măcar să nu te saturi.

De nu eşti curat în inima ta, fii măcar curat în trupul tău. De nu plângi în inima ta, îmbracă-ţi în jale măcar faţa ta. De nu poţi milui vorbeşte măcar cu un păcătos. De nu eşti făcător de pace, fii măcar iubitor de îmbunare. De nu te poţi strădui, fă-te măcar în cuget netrândav. De nu eşti biruitor (asupra păcatelor), măcar să nu te mândreşti faţă de cei vinovaţi. De nu izbuteşti să închizi gura celui ce bârfeşte pe soţul tău, păzeşte-te măcar să nu te faci părtaş în aceasta cu el…

De iubeşti blândeţea, rămâi în pace. Şi de te vei învrednici de pace, te vei bucura în toată vremea. Caută înţelepciunea şi nu aurul. Îmbracă-te în smerenie şi nu în mătase. Caută să dobândeşti pacea şi nu împărăţia…
Iată, frate, îndemnul meu: mila să-ţi sporească în suflet până când vei simţi în inima ta aceeaşi milă pe care Dumnezeu o are faţă de lume!

(Cuvinte despre sfintele nevoinţe ale Sf. Isaac Sirul, Filocalia X)

[cristiboss56]

Dragostea care umple sufletul

De cînd mă ţin minte am fost frămîntat de gîndul la dragoste. Dragostea mi s-a descoperit măreaţă şi gingaşă în persoana mamei mele, aşa că pot spune că m-am născut în dragoste şi am fost însoţit de dragoste de-a lungul întregii mele vieţi. Am suferit de fiecare dată cînd am simţit că dragostea lipseşte. A nu mai fi iubit, pentru mine, înseamnă a nu mai exista. În copilărie, cînd făceam vreo răutate, mămica mă împingea uşor cu mîna şi îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc!” Cine poate spune ce trăiam eu atunci? Abia acum îmi dau seama că atunci mă pogoram în iad, în iadul inimii mele de copil, în iadul în care s-a pogorît Adam după ce a căzut din dragostea lui Dumnezeu. Atunci începea să-mi tremure buza şi eu rămîneam ţeapăn în faţa mamei cu mîinile în jos, cu pumnii strînşi, pînă cînd îmi făcea semn să vin şi mă lua în braţe. Atunci izbucneam în plîns. Şi plîngea şi ea. Simţeam că moartea în care m-am cufundat prin refuzul mamei a încetat şi mă întorceam la viaţă prin mărturisirea iubirii ei.

Pr. Savatie Bastovoi

[cristiboss56]

Copilul, fiinta noua si neprihanita, necumparata de ispitele aparentelor inselatoare, culege pretutindeni urmele minunilor. Cand un copil deschide pentru prima oara ochii, intreg universul cu tainele joaca in apele luminate ale ochilor sai.

De aceea Iisus iubea atat de mult copiii, de aceea i-a aratat ca pe un simbol al crestinismului, lume noua care punea pret pe nevinovatie si naivitate ingereasca, pe fragezime si sete de inteles. "De nu va faceti la fel cu pruncii, nici ca veti intra in imparatia cerurilor".

Copilul este o faptura biblica originara. Copilul este o faptura a vietii neintinate, este o floare deschisa luminii, este un indemn la simplitate si frumusete. In el vorbeste frantura de cer data omului odata cu inceputul.

Copilul este un mare dar al vietii noastre aci: aduce cu el inocenta, dragalasenia si bunatatea. Copilul indulceste viata noastra atat de amara; faptura sa mica, cu aripi la suflet, ne da multe invataminte. Un scriitor a spus: "Zambetul copilului este pentru mama ca o rugaciune pentru Dumnezeu". In preajma copilului staruie mereu o atmosfera de lumina si frumusete.

Cand intrebarile bat la portile gandului tau impovarat si cer dezlegare, cand umbrele amintirilor aluneca pe peretii sufletului si cer o raza de soare, atunci stai de vorba cu copiii. Aplecat asupra adancurilor, umbli ca strabatut de fiorii unei zari virgine. Prietenii te cred nebun si lumea te arata cu degetul, in ratacirea ta prin pajistile unei lumi de dumnezeiesc tumult, in setea ta de inteles si vraja, te intalnesti doar cu copiii.

Cuvantul tau suna sec pentru cei varstnici, dar intoarce ca pe o frunza spre soare sufletele copiilor cu ochi de mirare.

Ernest Bernea

[cristiboss56]

Imaginea unei cruci este alcătuită dintr-o verticală şi dintr-o orizontală. Verticala ne aduce aminte că venim din cer şi că vom merge în cer. Suntem o realitate dublă. Suntem mereu pe verticală şi mereu pe orizontală. Mereu cu datorii faţă de pământ, şi mereu cu datorii faţă de cer. Mereu născuţi din pământ, şi mereu născuţi din cer. Mereu cu gândurile prinse de materie, şi mereu cu gândurile antrenate în sus.
Aceasta e condiţia umană. Trebuie să ne-o înţelegem aşa cum ne este dată de Dumnezeu, dar să nu uităm nici de una din ele, nici de orizontală ‒ de pământ şi de îndatoririle noastre faţă de pământ, nici de verticală ‒ de cer şi de îndatoririle noastre faţă de Dumnezeu.
(Mitropolitul Antonie Plămădeală)

[cristiboss56]

Toate lucrurile ţine-le la oarecare distanţă, numai sufletul apropie-l cât mai mult de Dumnezeu.
Dacă torni apă peste foc, nu vei mai avea nici apă, nici foc.
Dacă doreşti averea altuia, o vei urî pe a ta şi pe amândouă le vei pierde.
Dacă te apropii tot aşa de mult de servitoare cât de soţie, nu vei avea nici servitoare, nici soţie.
Dacă bei adesea pentru sănătatea altuia, vei o pierde şi pe a ta.
Dacă numeri mereu banii altuia, tot mai puţini vei avea tu. Dacă numeri mereu păcatele altora, ale tale se vor înmulţi.
Dacă goneşti şi ajungi vulpea, vei întoarce cocoşul; însă dacă goneşti şi ajungi ursul, nu eşti sigur că te vei întoarce şi tu.

Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău

[cristiboss56]

Adevarata rugăciune este rugăciunea de dincolo de lectură, e rugăciunea de dincolo de sfintele slujbe (adică ceea ce se realizează prin sfintele slujbe, prin citirile de rugăciuni), rugăciunea noastră adevărată este rugăciunea adâncă pe care o pregătesc lecturile de rugăciuni, citirile de rugăciuni, de acatiste. Dar dacă te-apuci să citeşti numai aşa, ca să te-apuci să numeri câte acatiste ai citit, câte Psaltiri ai citit și așa mai departe, deja este o treabă mai mult de contabilitate decât de stare sufletească de rugător.
Rugăciunea adevărată e rugăciunea de dincolo de rugăciune, e rugăciunea cu care rămâi după ce te-ai rugat, rugăciunea pe care o poţi realiza după ce ai luat parte la sfintele slujbe şi după ce te-ai obişnuit cu gândul că Îl ai în faţă pe Dumnezeu. Pentru că slujbele noastre, prin alcătuirea lor, ne pun în situaţia de a ne gândi la Dumnezeu altfel decât dacă n-am lua parte la sfintele slujbe; ne aduc în situaţia să ştim că Dumnezeu e în faţa noastră şi că noi suntem în faţa lui Dumnezeu; creează o atmosferă de rugăciune, care ne ajută, ne angajează. Sunt foarte frumoase rugăciunile pe care le spunem la slujbe, cântările, textele de rugăciune pe care le cântăm la sfintele slujbe şi care ne aduc în conştiinţa noastră evenimentele sărbătorite; le aduc în sfera gândirii noastre, la zilele hotărâte pentru aceasta.
(Arhimandritul Teofil Părăian)