Blesteme, vraji?

[Carmina33]

Si acum intrand putin in partea personala, facand un efort sa depasesc limita discretiei pe care mi-am impus-o si pe care o consider esentiala, ceea ce s-a manifestat in viata mea nu a tinut de avut relatii sexuale sau nu sau cat de repede. am expus mecanismul in primul mesaj adresat pe forum. Si daca pana la un punct m-as fi facut vinovata de acele pacate care mi s-au atribuit, nu inseamna ca nu am incercat sa fac lucrurile si the right way, inainte sau dupa ce am inceput sa merg la biserica. Chiar si inainte am reusit sa tin barbati dupa mine cu lunile pana sa se intample ceva. Din fericire, varsta nu mi se vede nici pe fata si nici pe corp. Ai mei au avut grija sa invat sa ma imbrac si sa ma aranjez astfel incat barbatii sa nu umble dupa mine exclusiv pentru corpul meu. Nu am avut niciodata nevoia sa arat prea multe ca sa captez interesul unui barbat, iar din punct de vedere conversational intotdeauna m-am descurcat foarte bine. Deci nu as putea sa spun ca nu am incercat varinata in care sa nu se intample nimic si sa incerc sa cunosc omul respectiv inainte de a se intampla altceva. S-a intamplat la fel. Am putea spune ca pe atunci nu eram spovedita, nu mergea la biserica, nu ma rugam si s-au manifestat in continuare efectele pacatelor. Nu neg ca ar putea fi asa.

Revenind la timpul prezent, dupa ce am inceput sa merg la biserica. Am inteles si pozitia preotului legata de sex pana la un punct. Incerc sa o aplic in continuare. Tot pana la un punct. Cunosc pe cineva. Culmea, manager cu acte in regula. Conduce cateva sute de oameni. Situatia ideala pana la urma. Eu inteleg ca el munceste mult, el intelege ca si eu muncesc la fel de mult. Nu ne fluturam niciunul nici pozitia, nici veniturile. El e ceva mai dus la biserica decat sunt eu. Incercam sa ne cunoastem. Eu imi eliberez brusc serile dedicate in mod normal muncii. Incep sa ma trezesc mai devreme cu doua ore pentru a nu fi afectati clientii de noua cunostiinta.

Supriza, domnul manager voebeste de Dumnezeu. Si vorbeste mult. Si nici nu face sex decat daca este un act din dragoste. Si mai arata si foarte bine. Sper ca audienta nu e dezamagita ca in mijlocul Babilonului exista totusi oameni care vorbesc de Dumnezeu.

Oameni cu experinta, nu ne entiziasmam de potrivire, incercam sa ne cunoastem. Si stam pe canepea aproape in fiecare seara cateva ore si vorbim cate in luna si in stele. Uneori, imi povesteste de Dumnezeu, de relatia lui cu divinitatea. Uneori mergem sa tragem cu arma. Imi gateste in fiecare zi si nu il deranjeaza. Ne uitam la filme. Din cand in cand mergem la biserica impreuna. Ma uit uneori la el si simt ca in piept imi creste o caldura luminoasa. Care se extinde pana cuprinde intreaga incapere. Nu are nimic de-a face cu vreo excitare fizica. Luni de zile cunosti persoana fara a avea neaparat un gand. Ne spunem amandoi ca intuitia ne va spune daca trebuie sa fie ceva sau nu. La un moment dat sesizez ca i s-a schimbat privirea. E o privirea diferita care imi spune ca se gandeste ca poate fi mai mult si nu doar in sens fizic. Vad cateva seri la rand aceasta privire. Fiecare si-a facut o analiza atenta a motivatiei si nu era nimic superficial in interactiunile noastre. Continuarea e evidenta. Pana intr-o zi, care vine foarte rapid, cand pe acelasi tipar se rupe.

In concluzie, indiferent cum as face-o e tot timpul acelasi model. Ca si cum ti se arata ce ai putea avea, dupa care ti se ia.

O fi pacat chiar si cand e ca un act de iubire, dar pana la urma cum ajung ceilelalte cupluri la familie, facand acelasi pacat? Poate ca mi s-a intamplat din cauza asta, dar modalitatea in care se intampla ma duce gandul la altceva.

[catehumen]

Carmina ,cred ca e cel mai prost loc unde sa ceri un sfat ... Aici vei gasi (pe acest forum) doctori docenti in teologie ,zeloti ,adica exaltati religios ,patologii psihiatrice cu tenta mistica ,orice ,numai ce cauti tu nu vei gasi . Eu daca as fi in locul tau ,as incerca sa fiu cu picioarele pe pamant ,sa citesc sa ma documentez din surse autentice despre problemele mele si in rest as astepta si ajutorul lui Dumnezeu. Cat despre relatii ...cateodata rezolvarea unor probleme se afla la noi ! Poate un mod de a percepe lumea defectuos,ori o proasta abordare ,vestimentatia ,atitudinea,orice adunate pot duce la un esec sigur si constant .
Da stiu si eu cate odata se intampla "chestii" ,rabdare,ochii mintii larg deschisi si vei gasi rezolvarea. Eu asa sunt ,am exprimat o parere proprie,nu mi-a placut niciodata sa accept ceva doar ca cineva o zice ,am cautat din surse sigure apoi am fost deacord. Nu am invatat ortodoxia "de la babe" am citit,am cautat,iar am citit si ce stiu ,mult sau putin e 100% garantat .
La multi ani si multa intelepciune si curaj !

P.S. Ai incercat sa te lansezi ca scriitoare ? )) Cred ca ai avea succes .

[gpalama]

In concluzie, indiferent cum as face-o e tot timpul acelasi model. Ca si cum ti se arata ce ai putea avea, dupa care ti se ia.

O fi pacat chiar si cand e ca un act de iubire, dar pana la urma cum ajung ceilelalte cupluri la familie, facand acelasi pacat? Poate ca mi s-a intamplat din cauza asta, dar modalitatea in care se intampla ma duce gandul la altceva.

Eu nu te condam absolut sub nici o forma si nu asta e directia mea.

Pentru ca nu era mai nimic din partea ta am incercat sa completez profilul tau din cuvintele primite de la tine, mai bine sau mai rau. Ca sa vorbesti despre un subiect de tipul asta care e destul de complicat nu poti sa tragi o concluzie din 2 randuri.

E un lucru care iese in evidenta aici: toate povestile tale se opresc si se suspenda fara nici un motiv. Aici este cu siguranta mai mult decat ne spui. Nu se poate "si gata, s-a terminat", chestia asta nu tine. Daca asa s-a intamplat de fiecare data, atunci nu trebuiau sa fie de la inceput. De ce au fost, cand nu trebuiau sa fie? Sau de ce nu s-au terminat fericit daca ar fi trebuit sa se termine?

Poate ca de fapt nu aveai ce sa cauti in relatia respectiva si cineva te ocroteste de sus?

Nu exista chestia asta, fara nici un motiv. Cu siguranta este unul. Poate ca nu construiesti relatiile cum trebuie; poate ca neconsumarea actului inainte de casatorie motiveaza pe amandoi sa-si dovedeasca in mod real angajamentul unui fata de altul pe termen lung? Poate ca asta e calea pentru a-l gasi pe cel care merita?

Ti-as cam raspunde ceva de genul: daca cineva a fost suficient de destept sa creeze o lume si o mai spus si sa nu consumam actul casniciei inainte, o fi avand el un motiv, dar suna foarte radical. Poate calea este exact complet opusul a ceea ce noua ni se pare evident? Daca Babilonul e construit pe pacat, poate ar trebui sa zidim altceva? Poate ai mai multe sanse in felul asta? Poate de fapt asta e greseala? (Nu acuz, e doar o ipoteza). Stii, nu repeti la nesfarsit acelasi lucru, lessons learned, mai schimbi ceva. Stii cum e, daca e sa fie alesul tau de la Dumnezeu, te ia si fara ... inainte de casatorie, stai tu linistita ca nu se opreste Dumnezeu in asta si o sa-i dea tarie sa treaca peste.

Hai sa luam toate cauzele posibile pe rand:

1. Daca e problema duhovniceasca si din varii motive duhovnicesti (demon, pacate, vraji, altele) esti impiedicata in demersul tau, singura solutie este rugaciunea staruitoare - deci citeste cateva luni de zile un acatist. Din ce ai zis tu mai sus este si componenta asta.

2. Daca problema ta este una de comportament personal atunci aici ar trebui sa vorbesti cu altii de langa tine si sa le explici problema, poate efectiv tu esti de vina si gresesti intr-un punct de fiecare data repetitiv. Prea mult serviciu; neimplicare personala, altceva, sunt suficiente care se pot pune aici.

3. Daca problema este una de "negasire a celui compatibil", atunci iar, aici trebuie rugaciune, ca Dumnezeu sa te ajute sa gasesti pe cineva cu care sa poti construi ceva.

4. Daca problema ta este suma celor de mai sus, atunci e mai complicat pentru ca trebuie sa le rezolvi pe toate.

Pe scurt eu ti-as recomanda: sa vorbesti cu cei apropiati tie (si care sunt in stare sa te ajute si sa inteleaga si sa-ti dea un sfat normal la cap) si sa te rogi cateva luni de zile pentru ajutor: iti recomand acatistul Sfantului Nicolae in fiecare zi.


Sper sa iti foloseasca cumva randurile mele.

[Ali Baba]

bun, deci avem o tanara femeie de succes, romanca, din familie decenta, iubitoare, mai mult sau mai putin dedicata crestinismului ortodox. nemultumita de ceva din viata ei, la varsta de 34 de ani isi aduce aminte de... chiar asa, de ce-si aduce aminte? ia sa vedem, cand avea 21 de ani o ghicitoare i-a zis ceva de vraji, cativa ani mai incolo un pusti iconar (parca?!?) i-a zis niste chestii nasoale pe care nu avea de un sa le stie si alte chestii. tanara noastra prietena ia hotararea sa mearga pe calea bisericii, dar nu de tot, asa, la alibi, sa rezolve partea cu vrajile, or fi adevarate, mama lor de vrajitoare...

uite, io nu marsez la toata spovedania ta de aici, dar te cred ca ai probleme.

las-o asa, in viata ta nu-i niciun drac, vreun blestem o fi, fac pariu ca ai facut ceva victime barbatesti si unii dintre ei or fi fost ceva mai ... nevrotici, lasa imaginile negre de noaptea, lasa fricile, ia viata in piept mai departe, vorba lui gpalama, nu merge nici caca si nici maca...

o veni el si alesul tau si daca nu vine, ce? esti singura femeie nerealizata de pe lumea asta, toate muierile e musai sa fie maritate si sa faca doi-trei plozi? dar tu ai vrea unul singur, este? frumos, sanatos, bona, gradinita particulara, alte chestii d'astea...

ergo, lasa drmurile de sute de km, du-te la un popa cuminte de langa tine, du-te modesta, ascultatoare, spune-i sa te invete sa te rogi si fa treaba asta duminica. chiar daca ai un amant sau nu, nu conteaza, mai bine cu, tu du-te la popa ala si roaga-l atat, sa te invete sa te rogi. o data pe saptamana. nu posti, vezi-ti de viata linistita, dar fa ce-ti zic. nu rugaciuni, ca-ti dau la copy/pasteuri imediat de n-ai ce face cu ele, sa te invete sa te rogi!

termina cu tampenia cu vrajile si blestemele sau invinge-le si vezi-ti de viata linistita. linistita.

[Bucuriepedrum]

Carmina, eu nu locuiesc la mănăstire. :) Nici nu vin dintr-o familie profund creștină, dimpotrivă, ai mei au devenit practicanți după ce m-am îmbolnăvit eu (adică de nevoia, deh). Știu că există valori și în afara atmosferei bisericești, a oamenilor spovediți și împărtășiți la zi, nu o dată am primit lecții usturătoare - în cel mai bun sens, pentru că prin ele m-a smerit Domnul - din partea oamenilor care nu aveau nimic de-a face cu Biserica. Practic, Dumnezeu mi-a arătat ce bun poate fi un necreștin în comparație cu mine, care mergeam săptămânal la liturghie, mă rugam și totuși nu puteam avea răbdare cu semenii, nu îmi puteam călca perseverent egoismul.

Nici împotriva carierei nu sunt, eu te văd dedicată, mi se pare un lucru minunat că iubești ceea ce faci. Și, da, sunt de părere că se pot îmbina, mi-a scos Dumnezeu în cale femei creștine care aveau succes în profesia lor și se descurcau și-n viața de familie. În familia mea, de la bunica încoace, toate femeile au fost angajate, niciuna n-a rămas exclusiv la cratiță (deși, e cazul să admit, tot în zona lor au căzut și răspunderile astea, adică efectiv TOT ce ține de casă, educarea copiilor etc.), așadar și de asta am un model în minte al femeii care le poate duce. Nu-ți închipui că eu mă visez măritată și fără serviciu. :) Normal, îmi doresc o familie a mea, dacă asta e voia Domnului, dar voi și lucra. Altfel, stai liniștită, mi s-a lipit de ceva vreme pe forum eticheta de feministă tocmai pentru punctul ăsta de vedere.

Revenind la băiat/tiparul pe care îl tot întâlnești, am să-ți povestesc niște lucruri din experiență, atât spirituală cât și lumească. Nu sunt duhovnic, nu e literă de lege nimic din ce zic, sunt pur și simplu aspecte remarcate de mine în timp: dinamica relațiilor femeie-bărbat e atât de aluneacoasă încât nu ai cum, oricât de cerebrală ai fi (și ești, se observă în toate mesajele) să vezi totul limpede, tocmai fiindcă ești implicat direct. Am fost pe acolo, știu ce spun. Nu te judec pentru nimic din ce faci ori gândești, iar când am spus că ceea ce se petrece e desfrânare nu a fost în duhul celor care strigă cu dispreț "Curvo!" sau altele asemenea, ferească Dumnezeu! Nu sunt cu absolut nimic mai bună decât tine. Și pentru că îmi tot reanalizez viața, îți spun că nici curată nu mă știu. Urmează să mă crezi căzută din pom cu totul pentru ce îți voi scrie, dar eu am ajuns să simt și un sărut nepotrivit (adică cu cineva la care nu simți, de care nu te-ai apropiat suficient sufletește) un păcat, cu toate că știu că Biserica nu la asta se referă când vorbește de păcatul trupesc. :) Eu nu mă simt bine acolo și-mi pare rău că primul sărut s-a consumat din curiozitate (că aveam o vârstă și mă credeam damnata lumii în plan amoros) cu un băiat pe care abia îl cunoșteam. Dacă mă poți crede, citește și că nu sunt frigidă. :)) Ideea de bază este că, dacă trăiești în har (tinzi spre asta), nu greșești, Dumnezeu Se interpune când lucrurile alunecă.

Uite, ieri m-am văzut cu o prietenă stabilită în Cipru, s-a căsătorit acum aproape patru ani cu un fiu de preot, băiatul e diacon acum. A fost primul ei iubit, singurul pe care l-a sărutat, singurul cu care a fost. Și ea s-a rugat (la 23 s-a măritat) și credea că nu-și va găsi pe nimeni vreodată. Ei bine, ea mi-a spus un lucru interesant: totul se schimbă după căsătorie. Totul. Simți că e binecuvântată legătura, că e de la Dumnezeu. Mi-a zis că nici sărutul nu mai e același, nu mai e pătimaș (acum nu te gândi că se uită unul la altul ca la icoane, sunt oameni tineri, își doresc copii), adică îi lipsește... cum să spun eu ca să mă înțelegi corect? Înclinația aceea potențială spre păcat. Binecuvântarea lui Dumnezeu e prezentă și sesizabilă asupra celor care se luptă să trăiască după voia Lui. De căzut cădem toți, în fel și chip. Nu pentru asta ne judecă Dumnezeu, nu de asta e mâhnit, ci pentru faptul că nu ne ridicăm. Că nu facem efortul de a ne ridica de acolo, ne plafonăm (păcatul are dulceața lui, știu preabine).

Ali zice bine când te trimite să înveți rugăciunea. Asta îți va descoperi totul, crede-mă. Când te rogi real, Dumnezeu trimite harul. Ești în har, nu greșești. Când vei ajunge să-L iubești în mod real pe Hristos, nu te vor mai stânjeni restricțiile de niciun fel (post, abstinență etc.), va fi o bucurie să trăiești în El, în legea Lui. Totul va deveni o bucurie, se schimbă dimensiunea.
Și închei cu un citat dintr-un alt prieten: Rugăciunea, dacă nu o lași, nu te lasă. (În cazul în care am mai scris asta deja, iartă-mă, memoria mea de scurtă durată e varză.)

[Demetrius]

În prealabil postat de Bucuriepedrum

Carmina, eu nu locuiesc la mănăstire. :) Nici nu vin dintr-o familie profund creștină, dimpotrivă, ai mei au devenit practicanți după ce m-am îmbolnăvit eu (adică de nevoia, deh). Știu că există valori și în afara atmosferei bisericești, a oamenilor spovediți și împărtășiți la zi, nu o dată am primit lecții usturătoare - în cel mai bun sens, pentru că prin ele m-a smerit Domnul - din partea oamenilor care nu aveau nimic de-a face cu Biserica. Practic, Dumnezeu mi-a arătat ce bun poate fi un necreștin în comparație cu mine, care mergeam săptămânal la liturghie, mă rugam și totuși nu puteam avea răbdare cu semenii, nu îmi puteam călca perseverent egoismul.

Nici împotriva carierei nu sunt, eu te văd dedicată, mi se pare un lucru minunat că iubești ceea ce faci. Și, da, sunt de părere că se pot îmbina, mi-a scos Dumnezeu în cale femei creștine care aveau succes în profesia lor și se descurcau și-n viața de familie. În familia mea, de la bunica încoace, toate femeile au fost angajate, niciuna n-a rămas exclusiv la cratiță (deși, e cazul să admit, tot în zona lor au căzut și răspunderile astea, adică efectiv TOT ce ține de casă, educarea copiilor etc.), așadar și de asta am un model în minte al femeii care le poate duce. Nu-ți închipui că eu mă visez măritată și fără serviciu. :) Normal, îmi doresc o familie a mea, dacă asta e voia Domnului, dar voi și lucra. Altfel, stai liniștită, mi s-a lipit de ceva vreme pe forum eticheta de feministă tocmai pentru punctul ăsta de vedere.

Revenind la băiat/tiparul pe care îl tot întâlnești, am să-ți povestesc niște lucruri din experiență, atât spirituală cât și lumească. Nu sunt duhovnic, nu e literă de lege nimic din ce zic, sunt pur și simplu aspecte remarcate de mine în timp: dinamica relațiilor femeie-bărbat e atât de aluneacoasă încât nu ai cum, oricât de cerebrală ai fi (și ești, se observă în toate mesajele) să vezi totul limpede, tocmai fiindcă ești implicat direct. Am fost pe acolo, știu ce spun. Nu te judec pentru nimic din ce faci ori gândești, iar când am spus că ceea ce se petrece e desfrânare nu a fost în duhul celor care strigă cu dispreț "Curvo!" sau altele asemenea, ferească Dumnezeu! Nu sunt cu absolut nimic mai bună decât tine. Și pentru că îmi tot reanalizez viața, îți spun că nici curată nu mă știu. Urmează să mă crezi căzută din pom cu totul pentru ce îți voi scrie, dar eu am ajuns să simt și un sărut nepotrivit (adică cu cineva la care nu simți, de care nu te-ai apropiat suficient sufletește) un păcat, cu toate că știu că Biserica nu la asta se referă când vorbește de păcatul trupesc. :) Eu nu mă simt bine acolo și-mi pare rău că primul sărut s-a consumat din curiozitate (că aveam o vârstă și mă credeam damnata lumii în plan amoros) cu un băiat pe care abia îl cunoșteam. Dacă mă poți crede, citește și că nu sunt frigidă. :)) Ideea de bază este că, dacă trăiești în har (tinzi spre asta), nu greșești, Dumnezeu Se interpune când lucrurile alunecă.

Uite, ieri m-am văzut cu o prietenă stabilită în Cipru, s-a căsătorit acum aproape patru ani cu un fiu de preot, băiatul e diacon acum. A fost primul ei iubit, singurul pe care l-a sărutat, singurul cu care a fost. Și ea s-a rugat (la 23 s-a măritat) și credea că nu-și va găsi pe nimeni vreodată. Ei bine, ea mi-a spus un lucru interesant: totul se schimbă după căsătorie. Totul. Simți că e binecuvântată legătura, că e de la Dumnezeu. Mi-a zis că nici sărutul nu mai e același, nu mai e pătimaș (acum nu te gândi că se uită unul la altul ca la icoane, sunt oameni tineri, își doresc copii), adică îi lipsește... cum să spun eu ca să mă înțelegi corect? Înclinația aceea potențială spre păcat. Binecuvântarea lui Dumnezeu e prezentă și sesizabilă asupra celor care se luptă să trăiască după voia Lui. De căzut cădem toți, în fel și chip. Nu pentru asta ne judecă Dumnezeu, nu de asta e mâhnit, ci pentru faptul că nu ne ridicăm. Că nu facem efortul de a ne ridica de acolo, ne plafonăm (păcatul are dulceața lui, știu preabine).

Ali zice bine când te trimite să înveți rugăciunea. Asta îți va descoperi totul, crede-mă. Când te rogi real, Dumnezeu trimite harul. Ești în har, nu greșești. Când vei ajunge să-L iubești în mod real pe Hristos, nu te vor mai stânjeni restricțiile de niciun fel (post, abstinență etc.), va fi o bucurie să trăiești în El, în legea Lui. Totul va deveni o bucurie, se schimbă dimensiunea.
Și închei cu un citat dintr-un alt prieten: Rugăciunea, dacă nu o lași, nu te lasă. (În cazul în care am mai scris asta deja, iartă-mă, memoria mea de scurtă durată e varză.)

Felicit iarasi mesajul tau si am profitat ca sa boldez o secventa pentru a suplimenta pentru Carmina33, care are prin profesie un adanc simt al interpretarii termenilor, ca desfranarea, asa cum sugerezi si tu in cazul ei, nu e altceva decat, simplu: lipsa infranarii; asta trebuie sa fie o revelatie si pentru ea.

[Cornel Urs]

În prealabil postat de Demetrius

lipsa infranarii; asta trebuie sa fie o revelatie si pentru ea.

Da, lipsa înfrânării te expune atacurilor demonice. În momentul în care te înfrînezi de la orice păcat carnal, Diavolul nu mai are portiță de intrare, în pofida farmecelor făcute!

[Demetrius]

În prealabil postat de Carmina33

Si acum intrand putin in partea personala, facand un efort sa depasesc limita discretiei pe care mi-am impus-o si pe care o consider esentiala, ceea ce s-a manifestat in viata mea nu a tinut de avut relatii sexuale sau nu sau cat de repede. am expus mecanismul in primul mesaj adresat pe forum. Si daca pana la un punct m-as fi facut vinovata de acele pacate care mi s-au atribuit, nu inseamna ca nu am incercat sa fac lucrurile si the right way, inainte sau dupa ce am inceput sa merg la biserica. Chiar si inainte am reusit sa tin barbati dupa mine cu lunile pana sa se intample ceva. Din fericire, varsta nu mi se vede nici pe fata si nici pe corp. Ai mei au avut grija sa invat sa ma imbrac si sa ma aranjez astfel incat barbatii sa nu umble dupa mine exclusiv pentru corpul meu. Nu am avut niciodata nevoia sa arat prea multe ca sa captez interesul unui barbat, iar din punct de vedere conversational intotdeauna m-am descurcat foarte bine. Deci nu as putea sa spun ca nu am incercat varinata in care sa nu se intample nimic si sa incerc sa cunosc omul respectiv inainte de a se intampla altceva. S-a intamplat la fel. Am putea spune ca pe atunci nu eram spovedita, nu mergea la biserica, nu ma rugam si s-au manifestat in continuare efectele pacatelor. Nu neg ca ar putea fi asa.

Revenind la timpul prezent, dupa ce am inceput sa merg la biserica. Am inteles si pozitia preotului legata de sex pana la un punct. Incerc sa o aplic in continuare. Tot pana la un punct. Cunosc pe cineva. Culmea, manager cu acte in regula. Conduce cateva sute de oameni. Situatia ideala pana la urma. Eu inteleg ca el munceste mult, el intelege ca si eu muncesc la fel de mult. Nu ne fluturam niciunul nici pozitia, nici veniturile. El e ceva mai dus la biserica decat sunt eu. Incercam sa ne cunoastem. Eu imi eliberez brusc serile dedicate in mod normal muncii. Incep sa ma trezesc mai devreme cu doua ore pentru a nu fi afectati clientii de noua cunostiinta.

Supriza, domnul manager voebeste de Dumnezeu. Si vorbeste mult. Si nici nu face sex decat daca este un act din dragoste. Si mai arata si foarte bine. Sper ca audienta nu e dezamagita ca in mijlocul Babilonului exista totusi oameni care vorbesc de Dumnezeu.

Oameni cu experinta, nu ne entiziasmam de potrivire, incercam sa ne cunoastem. Si stam pe canepea aproape in fiecare seara cateva ore si vorbim cate in luna si in stele. Uneori, imi povesteste de Dumnezeu, de relatia lui cu divinitatea. Uneori mergem sa tragem cu arma. Imi gateste in fiecare zi si nu il deranjeaza. Ne uitam la filme. Din cand in cand mergem la biserica impreuna. Ma uit uneori la el si simt ca in piept imi creste o caldura luminoasa. Care se extinde pana cuprinde intreaga incapere. Nu are nimic de-a face cu vreo excitare fizica. Luni de zile cunosti persoana fara a avea neaparat un gand. Ne spunem amandoi ca intuitia ne va spune daca trebuie sa fie ceva sau nu. La un moment dat sesizez ca i s-a schimbat privirea. E o privirea diferita care imi spune ca se gandeste ca poate fi mai mult si nu doar in sens fizic. Vad cateva seri la rand aceasta privire. Fiecare si-a facut o analiza atenta a motivatiei si nu era nimic superficial in interactiunile noastre. Continuarea e evidenta. Pana intr-o zi, care vine foarte rapid, cand pe acelasi tipar se rupe.

In concluzie, indiferent cum as face-o e tot timpul acelasi model. Ca si cum ti se arata ce ai putea avea, dupa care ti se ia.

O fi pacat chiar si cand e ca un act de iubire, dar pana la urma cum ajung ceilelalte cupluri la familie, facand acelasi pacat? Poate ca mi s-a intamplat din cauza asta, dar modalitatea in care se intampla ma duce gandul la altceva.

Acest caz particular, care dpmdv(din punctul meu de vedere) s-ar inscrie in categoria fatarnicului, este tiparul lumii in care te afli. Mai e nevoie de un amanunt ca sa bag mana in foc pentru asta: daca totusi ati avut sau nu relatii trupesti; daca n-ati avut, atunci admit ca poate fi vorba de un blestem, dar daca ati avut, atunci e "punct ochit-punct lovit". Asta a vrut, asta a obtinut, iar tu n-ai stiut nici ce vrea el, nici ce vrei tu, sau ai fost foarte clar impresionata de aparente pentru ca ai vrut.

Tu ai abandonat un dosar dupa ce ai citit un document ce demonstra ca clientul nu e corect, dar tu nu ai simtit ca nu e corect, sau nu ai avut dovada ca sa renunti la caz. La fel si cu patronul de mai sus, te-a impresionat, dar ai fost pacalita pentru ca ai vrut sa fie altfel, iar acum nu-ti ramane decat sa crezi ca la mijloc e un blestem, asta ca sa nu te acuzi pe tine pentru cadere. Mi se pare ca tu te-ai maturizat acolo, in acel mediu "babilonian" si vrei sa crezi ca rautatea generala a oamenilor nu e covarsitoare; ba este.
10. După cum este scris: "Nu este drept nici unul;
11. Nu este cel ce înţelege, nu este cel ce caută pe Dumnezeu.
12. Toţi s-au abătut, împreună, netrebnici s-au făcut. Nu este cine să facă binele, nici măcar unul nu este.
13. Mormânt deschis este gâtlejul lor; viclenii vorbit-au cu limbile lor; venin de viperă este sub buzele lor;
14. Gura lor e plină de blestem şi amărăciune;
15. Iuţi sunt picioarele lor să verse sânge;
16. Pustiire şi nenorocire sunt în drumurile lor;
17. Şi calea păcii ei nu au cunoscut-o;
18. Nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lor".(Rom3,10-18)

Trebuia sa stii ca daca patronul era corect ar fi fost deja casatorit, ceea ce tu n-ai vrut sa admiti. Se putea ca povestea sa mearga minunat mai departe pana dupa noaptea nuntii, iar dupa aceea sa nu mai ai "noutati" cu care sa-l impresionezi nici tu, nici Dumnezeu. Subiectul Dumnezeu face parte din "arsenalul" lui de patron(pentru cazurile "incapatanate", ca al tau); daca ai fi cat de cat initiata in acest subiect l-ai prinde imediat in "off-side".

24. Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona*.(Mt6,24)

Nu mai revin cu monahismul, dar sfatuiesc inflexibil la oprirea relatiilor trupesti in toate cazurile.
Te-as mai ruga sa ne spui niste informatii "delicate", dar importante deoarece ajuta la completarea profilului tau:

1-cate din relatiile tale s-au terminat dupa relatii trupesti si cate fara a ajunge acolo?
2-Desi n-ai specificat, mi se pare evident ca locuiesti in strainatate. De la ce varsta?


P.S. Mamona este duhul banului.
P.P.S. Manager este oricine care-si administreaza singur domeniul sau de actiune; manager este si gradinarul.

[gpalama]

În prealabil postat de Demetrius

Tu ai abandonat un dosar dupa ce ai citit un document ce demonstra ca clientul nu e corect, dar tu nu ai simtit ca nu e corect, sau nu ai avut dovada ca sa renunti la caz. La fel si cu patronul de mai sus, te-a impresionat, dar ai fost pacalita pentru ca ai vrut sa fie altfel, iar acum nu-ti ramane decat sa crezi ca la mijloc e un blestem, asta ca sa nu te acuzi pe tine pentru cadere. Mi se pare ca tu te-ai maturizat acolo, in acel mediu "babilonian" si vrei sa crezi ca rautatea generala a oamenilor nu e covarsitoare; ba este.

P.P.S. Manager este oricine care-si administreaza singur domeniul sau de actiune; manager este si gradinarul.

Colegul a completat si a punctat 2 lucruri importante.

1. Tu ai tendinta de a EXPEDIA si arunca lucrurile extrem de rapid. Si cu siguranta ca faci asta ca tipar si in viata personala; de asta povestile tale se "suspenda" si dispar undeva; cumva ca dosarele.

2. Partea cu manageriatul eu am ridicat-o tocmai pentru ca am vazut ca expediezi lucrurile foarte la rece si chestia asta mi se pare ca este absolut incompatibila cu viata personala pentru ca multi uita sa fie oameni cand ajung acasa. Poate tu inchizi lucrurile fara sa iti dai seama.

Nu suntem aici sa te judecam si nici sa te acuzam, stii cum e, cand e vorba de un om care are probleme in viata, eu personal consider ca mai bine iti dai cu parerea poate chiar si prost de ar fi, insa ii mai dai optiuni, ii dai un alt punct de vedere, o alta optica celui din fata, poate isi aseaza el lucrurile mai bine (daca il duce capul si nu priveste cu rautate ce ii zici).. Decat sa taci si sa lasi omul in necaz mai bine zi si tu daca poti ceva, poate nu rezolvi dar poate ii dai optiuni si continua el mai departe.