Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

E bine că soţul vă iubeşte. Şi Dumneavoastră vă iubiţi soţul. Acesta este raiul vostru. Zidul îngrăditor al acestui rai este încrederea dintre voi. S-o păziţi ca pe lumina ochilor, şi fericirea voastră nu se va clătina. Pururea mă rog pentru voi, pomenindu-vă pe voi şi pe ai voştri în rugăciunea mea. Domnul să vă rânduiască viaţa în aşa fel ca o dată cu ea să se zidească şi mântuirea sufletului. Mila lui Dumnezeu să fie cu voi!
Buna mea „Albişoară”! Domnul să vă întărească! Rugaţi-vă amândoi! Domnul este întotdeauna Ajutător bunelor hotărâri şi planuri. Şi aici va ajuta. Sunt sigur că soţul tău, după ce a păţit-o, se va feri de acum înainte, mai ales la început. Nu strică totuşi să-i aminteşti că sminteala va apărea iar, căutând să-l atragă. Are vrăjmaşul grijă să le pună pe toate la cale. Ca atare, când vine ispita, să-şi amintească chiar de la început că acolo este ascuns vrăjmaşul şi cu lucruri vrăjmăşeşti îl îmbie: ca atare, să i-o taie cu mânie şi să se întoarcă îndată spre Dumnezeu. Şi totul se va sfârşi cu bine. Aceasta e metoda principală împotriva tuturor ispitelor. Mai mult nu vă mai spun, numai să vă amintiţi la nevoie cele de mai sus. Domnul să te binecuvânteze pe tine şi pe soţul tău.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Mântuirea în viața de familie, Editura Cartea Ortodoxă, București, 2004, p. 5)

[cristiboss56]

Odată , Părintele i-a spus unui pediatru:
- Să le spui mamelor să simtă în inima lor câtă cinste le-a dat Dumnezeu că le-a învrednicit să devină mame. Să-i vorbească pruncului nenăscut şi să-l mângâie, fiindcă embrionul va simţi, tainic, această mângâiere. Să se roage pentru el cu multă dragoste, căci embrionul simte, ca şi copilul nou-născut, lipsa dragostei mamei, nervii ei, furia şi dezgustul, iar toate acestea îi pot crea traume ce-l vor însoţi întreaga viaţă. Dacă mama are simţăminte sfinte şi duce o viaţă sfântă, în rugăciune, atunci îl sfinţeşte şi pe copil încă din momentul zămislirii. Aceleaşi lucruri sunt valabile şi pentru tătici.
(Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, p. 286)

[cristiboss56]

In curgerea vieţii lui pământeşti, omul întâlneşte nenumărate piedici aproape de neîntrecut: necaz, suferinţă, durere. Toate acestea se regăsesc, deşi ne este greu s-o acceptăm, în pronia lui Dumnezeu.
Taina suferinţei este înmiezuită în lacrima bucuriei. Suferinţa ne descoperă omul tainic al inimii, lăuntrul, iar bucuria ‒ taina lui „mâine”, veşnicia, dar în taina lui „mâine” nu se ajunge decât prin durerea lui „azi”, care ne descoperă frumuseţea clipei veşnice de a fi în Dumnezeu.
Suferinţa sapă brazde adânci în obrajii pe care curg şiroaiele înţelepciunii, grăia un bătrân, iar un prigonit pentru Hristos din închisorile comuniste a mărturisit cu simplitate că Dumnezeu se vede printre lacrimi.
(Ieromonah Luca Mirea, Crâmpeie de gând şi cuvânt, Editura Predania, Bucureşti, p. 26)

[cristiboss56]

Chiar înainte de încheierea slujbei, preotul ia cununile de pe capetele mirilor şi se roagă Domnului: „Primeşte cununile lor întru Împărăţia Ta, păzindu-i pe ei curaţi, fără prihană şi neasupriti în vecii vecilor”. Este ca şi cum Biserica ar zice celor doi miri: „Aţi purtat pentru scurtă vreme aceste cununi pământeşti, chiar de la începutul vieţii voastre laolaltă; acum străduiţi-vă să dobândiţi şi cununile cereşti, pe care le veţi purta veşnic”. Aceasta ne duce la înţelegerea veşniciei căsătoriei în predania Ortodoxă.
Dragostea şi ajutorul întru mântuire şi sfinţenie, pe care soţii şi l-au dat unul altuia în viaţa de aici, nu dispar. Rugăciunea ca Hristos să primească cununile lor în Împărăţia Cerească indică ‒ cel puţin în chip ideal ‒ faptul că nunta, ca „legătura neîntreruptă a dragostei”, este veşnică.
Dragostea în căsătorie este văzută de Biserică dintr-o perspectivă duhovnicească: perspectiva veşniciei. Nu ştim în amănunt cum va fi viaţa din Rai, însă Predania ne dă destule indicaţii spre a fi încredinţaţi că aceia ce au avut căsătorii pline de dragoste, ajutându-se unii pe alţii întru mântuirea veşnică, se vor afla laolaltă în chip mai desăvârşit şi cu mai multă bucurie în Împărăţia Cerească.
(David şi Mary Ford, Căsătoria ‒​ cale spre sfinţenie, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, p. 32)

[cristiboss56]

"Sufletul tău - acel loc liniştit din interior - îţi stă la dispoziţie pentru a-i cere sfatul. Întotdeauna te va îndruma în direcţia bună."
(Wayne Dyer)

O ZI CU INIMI PLINE DE IUBIRE SI RECUNOȘTINȚĂ!

[cristiboss56]

"Fiecare în colțul nostru putem schimba lumea, schimbându-ne.
Doar pentru că respiri nu înseamnă că trăieşti. Ești omul pe care ți-ai dori să-l privești în fiecare anotimp ?
Ești omul care ți-ai dori să-l vezi în fiecare om? Amintești de bunătate sau de defecte ?
Ajuți sau treci indiferent ? Mângâi sau lovești ? Ierți sau reproșezi ? Încurajezi sau tai aripi ?
Poţi face într-o clipă un lucru pe care să îl regreţi toată viaţa.
Şi poţi regreta toată viaţa un lucru pe care nu l-ai făcut într-o anumită clipă.
La bătrâneţe vom regreta, întâlnirile cu Dumnezeu pe care le-am ratat, oamenii pe care nu i-am iubit,deciziile pe care nu am îndrăznit să le luăm, timpul pierdut şi viaţa netrăită din plin.
Timpul este al Creatorului. Nici un om nu este destul de bogat încât să îşi poată cumpăra timpul pierdut înapoi.
Dar sunt oameni destul de inteligenţi încât să-şi utilizeze timpul într-o manieră proprie în care să nu aibă loc regretele."(Hrisostom Filipescu)

[cristiboss56]

,,Învăţaţi să lăsaţi pe chipul vostru să înflorească un zâmbet, este darul pe care îl oferiţi aproapelui, este darul pe care-l oferiţi întregului Univers.’’ (Octavian Paler)

Cu un zâmbet poţi salva un ,,suflet ce-i gata să moară’’

"Zâmbetul nostru sincer şi curat, pornit dintr-o inimă iubitoare şi sensibilă, poate fi unul dintre cele mai preţioase daruri pentru aproapele nostru. Zâmbetul cald şi iubitor poate să ridice un om după ce acesta a fost doborât de unele greutăţi ale vieţii, poate să-i ofere speranţa, să îi trezească sentimentul că este iubit necondiţionat, că nu este singur când este copleşit de necazuri şi probleme. Cu un zâmbet sincer şi iubitor poţi alunga bezna deznădejdii unui om, poţi aduce lumina speranţei, bucuriei şi iubirii în viaţa lui. Cu un zâmbet poţi salva un ,,suflet ce-i gata să moară’’, poţi ajuta un om să creadă, că poate să îşi împlinească un vis cu aripile frânte de răutatea, egoismul, invidia şi indiferenţa celor din jur. Bunătatea şi zâmbetele necondiţionate pot ajuta un om să creadă, că deşi sufletul lui e ,,mort’’ sub povara greşelilor sale, nu e marginalizat, nu e lovit cu pietrele judecăţii şi clevetirii, ci este acoperit cu aripa iubirii, blândeţii, toleranţei şi iubirii şi drept răsplată a încrederii de care s-a bucurat, va dori să se schimbe în bine, pentru a nu dezamăgi din nou.

Zâmbetele ne înfrumuseţează nu numai chipul, ci şi sufletul

Zâmbetul e unul din darurile cele mai uşor de oferit celor din jurul nostru, dar dacă e uşor de oferit nu înseamnă că nu are valoare, un zâmbet are o valoare extraordinară, care înfrumuseţează viaţa, atât a acelor care îl dăruiesc, cât şi a celor care îl primesc, iar când e însoţit şi de o îmbrăţişare caldă, sinceră şi iubitoare, are valoarea aurului curat pentru sufletele noastre.

Zâmbetele necondiţionate ne ajută să avem chipuri şi suflete frumoase, bune, blânde, sensibile, iubitoare, ne ajută să ne apropiem ca asemănare de Omul şi Dumnezeul Iisus Hristos, Izvorul iubirii necondiţionate. Şi noi iubim necondiţionat dacă aducem zâmbete pe chipul şi în sufletul semenilor noştri, chiar dacă până când le-am zâmbit sincer şi frumos, poate nu i-am văzut niciodată. Să nu ezităm să zâmbim unui necunoscut cu chipul trist, fiindcă zâmbetul nostru pornit din suflet, nu are cum să îi facă rău, ci cu siguranţă vom fi răsplătiţi cu un zâmbet, fie el un pic timid. Şi oare nu e minunat să vedem, că străinul acela trist ne-a întors zâmbetul şi faţa i s-a înseninat, alungând tristeţea măcar pentru o clipă din inima sa? Iubim necondiţionat când dăruim, aşadar fără zgârcenie: zâmbete, îmbrăţişări şi încurajări aproapelui nostru, chiar dacă inima noastră plânge, sfâşiată de dureri neîmpărtăşite, chiar dacă inima noastră e bolnavă de tristeţe, sau dor, sau deznadejde şi aşteaptă şi ea alinare şi mângâiere."

Cristina Toma