Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

"Nu vă jucați cu moartea. Nu mimați nimic din ce este al morții. Sau n-ați înțeles că în această lume nu există simboluri, ci numai forme ascunse ale realității?
Rămîneți în lumină, jucați-vă de-a lumina, fiți lumină. Pentru a trăi."( parintele Sevastie Bastovoi)

[cristiboss56]

Florile sunt o încununare a dragostei pe care Dumnezeu ne-o poartă.
Animalele ne predau în fiecare clipă lecții de viață.
Oamenii sunt ființe evoluate, superioare atunci când au sinceritate, curățenie sufletească, modestie și credincioșie. Um om oricât de învățat, talentat ori bogat ar fi dacă e mândru, lăudăros, invidios, obraznic, perfid, nesincer și fără teamă de Dumnezeu e cu mult mai prejos decât o floare ori un animal.
《 Dorina Stoica 》

[cristiboss56]

"Dintre toate virtuţile, rugăciunea inmulţeşte cel mai mult iubirea.
Aşa cum faci când te întâlneşti cu un prieten drag sau cu cineva mult iubit, căruia abia astepţi să-i spui totul, totul, ca să te simţi după aceea eliberat, aşa să faci şi când mergi să te întâlneşti cu Dumnezeu."

Ieromonah Iustin Miron
Manastirea Oasa

[cristiboss56]

Duhul Sfânt, când se atinge de inima cuiva, acela
nu mai poate să fie aspru ; acelui om îi pare rău de toate mărunţişurile, îi pare rău şi de unele mărunţişuri despre care zici că alea nu-s chiar păcate.
Când Duhul Sfânt vrea să ajute pe cineva, atunci devine în acest fel: dacă el vrea să ducă o viaţă de pocăinţă, în unele dăţi, Duhul Sfânt se lasă simţit pe măsura pocăinţei şi a smereniei ; dacă el a unit osteneala cu smerenia, atunci Duhul cel Sfânt se lasă simţit şi-l ajută pe om să ajungă acolo: eu dorm şi inima mea priveghează.
Dacă a unit osteneala cu smerenia îl ajută Duhul Sfânt, dar dacă a unit osteneala lui cu pomenirea de rău, cu cârtirea sau cu tulburarea, atunci Duhul cel Sfânt nu-l ajută. Poţi să te rogi ani întregi, că nu te-ajută; doar dacă noi unim smerenia cu osteneala - fie din priveghere, fie din metanii - atunci se lasă simţit Duhul Sfânt.
( Părintele Proclu Nicău )

[cristiboss56]

Sfântul Ioan Gură de Aur despre Sfânta Scriptură. 7 cuvinte de folos :
Nu-i nimic în Dumnezeiasca Scriptură care să nu fie spus cu scop, care să nu aibă ascuns mare folos.
În dumnezeieştile Scripturi, nimic nu este inutil, totul a fost dictat de către Duhul Sfânt.
Pentru aceea harul Duhului a făcut să ni se dea în scris cuvintele Domnului, pentru ca, luând din Scripturi leacuri împotriva patimilor noastre, să putem scăpa de pedeapsa ce atârnă deasupra capetelor noastre.
Dacă Dumnezeu a socotit demn să ne dea Sfintele Scripturi, să judecăm prin urmare că aceste cărţi părinteşti nu pot avea de scop decât mângâierea noastră, luminarea noastră, corectarea noastră, forţa noastră. Aceste cărţi venite din cer au în vedere credinţa, virtutea, îndreptarea vieţii noastre întregi.
Cu o comoară se aseamănă citirea dumnezeieştilor Scripturi. După cum dacă ai putea lua dintr-o comoară o parte cât de mică, te poţi îmbogăţi cu ea, tot aşa şi cu dumnezeieştile Scripturi; într-un cuvânt cât de mic poţi găsi putere mare de gânduri şi nespusă bogăţie. Cuvintele dumnezeieşti, însă, nu-s numai comoară, ci imită şi izvorul care dă drumul la curgeri bogate de ape (…) Că mare este bogăţia acestei comori şi mare este belşugul curgerilor de apă ale acestui izvor duhovnicesc!

Orice timp este potrivit pentru citirea dumnezeieştilor Scripturi; că se poate citi Scriptura nu numai acasă, ci şi când mergem în piaţă şi când suntem în călătorie şi când suntem în adunare de lume şi când suntem prinşi de treburi, pentru ca, făcând tot ce depinde de noi, să dobândim iute şi îndrumător. Da, Stăpânul nostru, văzând dorinţa noastră de cele duhovniceşti, nu ne va trece cu vederea, ci ne va da lumina cea de sus, ca să ne lumineze mintea. Aşadar, vă rog, să nu neglijăm citirea dumnezeieştilor Scripturi, ci să le citim des, fie de cunoaştem înţelesul Scripturilor, fie de nu-l cunoaştem.
Să auzim dar, toţi cei care neglijăm citirea Sfintelor Scripturi, câtă pagubă suferim, câtă sărăcie! Când vom putea vieţui creştineşte, când nici nu cunoaştem legile după care trebuie să vieţuim? Bogaţii şi cei care se dau în vânt după bani şi după averi îşi scutură mereu hainele lor ca să nu fie mâncate de molii. Tu însă, deşi vezi că uitarea îţi roade sufletul mai grozav decât o molie, nu deschizi cărţile sfinte, nu pui capăt prăpădului, nu-ţi împodobeşti sufletul, nu te uiţi mereu la icoana virtuţii

[cristiboss56]

Să căutăm la femeie purtarea frumoasă , cumpătarea, bunătatea . Acestea sunt trăsăturile frumuseții.
Deci, să nu căutăm la femeie frumusețea trupească, nici cele care nu sunt în stăpânirea ei (n.r. ‒ care nu depind de ea) și, mai mult, nici să n-o osândim deloc pentru acestea (pentru că aceasta este dovada oamenilor nerușinați); nici, pierzându-ne curajul, s-o părăsim, nici s-o disprețuim. Sau nu vedeți câți au avut un sfârșit cumplit dintre cei care au locuit cu femei frumoase? Iarăși, câți n-au avut (alături) femei frumoase, și (dar) au ajuns la bătrâneți adânci plini, de multă mulțumire?
Să ne curățim cu desăvârșire de rana care este înlăuntrul nostru, să îndepărtăm „umflăturile” care există în sufletul nostru. Asemenea frumusețe caută Dumnezeu!
S-o pregătim pe femeie ca să pară frumoasă lui Dumnezeu , și nu nouă!
( Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte de aur. Volumul III. Nunta, familia și problemele lor , traducere de Pr. Victor Manolache, Editura Egumenița, Galați, p. 58)

[cristiboss56]

Cei care sunt nepăsători faţă de buna educare a copiilor lor vor fi pedepsiţi de Dumnezeu. Şi ascultaţi cu atenţie povestirea pe care vă voi spune-o:
În vremurile din vechime, înainte de venirea lui Hristos în lume, trăia un preot evreu, bun şi cumpătat, Eli, care avea doi copii, pe Ofni şi Finees. Deşi Eli îi vedea pe copiii săi umblând pe calea răutăţii, nici nu-i împiedica, nici nu-i pedepsea, nici nu-i mustra. Şi dacă uneori îi povăţuia, o făcea cu moliciune, fără severitate. „Nu mai faceţi rele, fiii mei”, le spunea, „nu aud vorbe bune despre voi” (Parafrază la I Regi 2, 24). Cuvintele lui ar fi fost de ajuns ca să-i cuminţească pe cei doi copii, dacă aceştia ar fi vrut. Dar întrucât preotul n-a arătat severitatea cuvenită , Dumnezeu l-a pedepsit. Astfel, şi-a pierdut şi copiii şi mântuirea, deşi Dumnezeu nu avea pentru ce să-l osândească pe bătrânul tată, decât pentru nesârguinţa pe care a arătat-o faţă de copiii săi.
Aşadar, dacă Eli a fost pedepsit atât de aspru pentru nesârguinţa lui, vor rămâne nepedepsiţi cei care fac lucruri mai rele? Dacă pe preotul acela n-au reuşit să-l izbăvească cinstea lui, însuşirea de judecător şi slujirea pe care o aducea poporului israelit, şi a murit în chip jalnic, deoarece nu s-a îngrijit cum trebuia de educarea copiilor lui, atunci ce pedeapsă va cădea asupra noastră, care ne purtăm chiar mai rău decât barbarii, care nici virtuţi nu avem şi nici pe copiii noştri nu-i creştem cum se cuvine?
( Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii , Editura Egumenița, Galați, pp. 123-124)