Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Părintele Sofronie nu avea nici putere fizică, nici timp suficient, ar fi vrut să-i citească pe Sfinții Părinți. Spunea „Mă doare că nu am nici timp, nici forță, să mă adâncesc în teologia asta”. Iar Sfântul Siluan îi zicea: „Și socotești că ăsta-i lucru mare?”. Iar Părintele Sofronie a spus că a rămas rușinat, apoi după o clipită de tăcere, Sfântul Siluan a completat: „Singura mare este smerenia, pentru că mândria împiedică dragostea” . Părintele Sofronie spune că niciodată n-a pus la îndoială cuvântul Sfântului Siluan, și vă închipuiți ce autoritate minunată, dulce, dar puternică era!... Am simțit că este cuvântul de pe urmă sau cel din urmă criteriu. Și de ce? E vorba de dragoste, smerenia este una dintre fațetele dragostei, este un element important care face parte din dragoste.
Dragostea mândră nu este dragoste, dragostea poftitoare nu este încă dragoste, ci doar dragostea smerită este dragoste cu adevărat. Simțea Părintele Sofronie că în acest cuvânt se cuprinde toată istoria Bisericii și a omenirii și că în acest cuvânt al Sfântului Siluan putea să trăiască în mod esențial tot ce i-ar fi dat toată teologia sau citirea Sfinților Părinți și tot restul.
( Părintele Rafail Noica , în cadrul Colocviului „Întâlnirea cu Duhovnicul” )

[cristiboss56]

Însoţirea matrimonială constituie cea mai apropiată unire posibilă dintre un bărbat şi o femeie, hărăzită atât procreării şi creşterii copiilor, cât şi orientării spre castitate a poftei trupeşti. De asemenea, ea este „un port sigur” care îi ajută pe soţi să înfrunte luptele şi vicisitudinile vieţii şi să se dezvolte pe deplin ca fiinţe iubitoare. Adresându-se soţilor, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Soţia ta îţi este şi port, şi leac puternic tămăduitor care să-ţi umple inima de bucurie”. Iar în Comentariu la Evanghelia după Ioan, Omilia 19, detaliază: „La început, Dumnezeu, creându-l pe om, nu l-a lăsat singur, ci i-a dat femeia pentru a-i fi ajutor şi însoţitoarea sa, ştiind că din această însoţire va ieşi un bine mare”. Acest bine este atât trupesc, cât şi duhovnicesc. Spre pildă, în
Omiliile la Facere, citim:
„Nici una din grijile acestei vieţi nu va reuşi să-i mai tulbure pe cei care sunt astfel însoţiţi, nici să le submineze mulţumirea. Vedeţi, acolo unde există armonie şi pace şi legătura dragostei între soţi, toate lucrurile sunt bune, şi cuplul va fi în siguranţă în faţa oricărui vicleşug, fiind la adăpost, protejați de o fortificaţie minunată, anume, armonia dintre ei în faţa lui Dumnezeu. Aceasta îi face mai tari decât oţelul, mai puternici decât fierul, şi le este mai de folos cu mult mai mult decât orice altă avere şi prosperitate; îndreptându-i spre slava cea de Sus, le câştigă în același timp favoarea Domnului într-o mare şi generoasă măsură”.
( David C. Ford , Bărbatul şi femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur , traducere din limba engleză de Luminiţa Irina Niculescu, Editura Sophia, Bucureşti, 2004, pp. 120-121)

[cristiboss56]

"Nu vă jucați cu moartea. Nu mimați nimic din ce este al morții. Sau n-ați înțeles că în această lume nu există simboluri, ci numai forme ascunse ale realității?
Rămîneți în lumină, jucați-vă de-a lumina, fiți lumină. Pentru a trăi."( parintele Sevastie Bastovoi)

[cristiboss56]

Florile sunt o încununare a dragostei pe care Dumnezeu ne-o poartă.
Animalele ne predau în fiecare clipă lecții de viață.
Oamenii sunt ființe evoluate, superioare atunci când au sinceritate, curățenie sufletească, modestie și credincioșie. Um om oricât de învățat, talentat ori bogat ar fi dacă e mândru, lăudăros, invidios, obraznic, perfid, nesincer și fără teamă de Dumnezeu e cu mult mai prejos decât o floare ori un animal.
《 Dorina Stoica 》

[cristiboss56]

"Dintre toate virtuţile, rugăciunea inmulţeşte cel mai mult iubirea.
Aşa cum faci când te întâlneşti cu un prieten drag sau cu cineva mult iubit, căruia abia astepţi să-i spui totul, totul, ca să te simţi după aceea eliberat, aşa să faci şi când mergi să te întâlneşti cu Dumnezeu."

Ieromonah Iustin Miron
Manastirea Oasa

[cristiboss56]

Duhul Sfânt, când se atinge de inima cuiva, acela
nu mai poate să fie aspru ; acelui om îi pare rău de toate mărunţişurile, îi pare rău şi de unele mărunţişuri despre care zici că alea nu-s chiar păcate.
Când Duhul Sfânt vrea să ajute pe cineva, atunci devine în acest fel: dacă el vrea să ducă o viaţă de pocăinţă, în unele dăţi, Duhul Sfânt se lasă simţit pe măsura pocăinţei şi a smereniei ; dacă el a unit osteneala cu smerenia, atunci Duhul cel Sfânt se lasă simţit şi-l ajută pe om să ajungă acolo: eu dorm şi inima mea priveghează.
Dacă a unit osteneala cu smerenia îl ajută Duhul Sfânt, dar dacă a unit osteneala lui cu pomenirea de rău, cu cârtirea sau cu tulburarea, atunci Duhul cel Sfânt nu-l ajută. Poţi să te rogi ani întregi, că nu te-ajută; doar dacă noi unim smerenia cu osteneala - fie din priveghere, fie din metanii - atunci se lasă simţit Duhul Sfânt.
( Părintele Proclu Nicău )

[cristiboss56]

Sfântul Ioan Gură de Aur despre Sfânta Scriptură. 7 cuvinte de folos :
Nu-i nimic în Dumnezeiasca Scriptură care să nu fie spus cu scop, care să nu aibă ascuns mare folos.
În dumnezeieştile Scripturi, nimic nu este inutil, totul a fost dictat de către Duhul Sfânt.
Pentru aceea harul Duhului a făcut să ni se dea în scris cuvintele Domnului, pentru ca, luând din Scripturi leacuri împotriva patimilor noastre, să putem scăpa de pedeapsa ce atârnă deasupra capetelor noastre.
Dacă Dumnezeu a socotit demn să ne dea Sfintele Scripturi, să judecăm prin urmare că aceste cărţi părinteşti nu pot avea de scop decât mângâierea noastră, luminarea noastră, corectarea noastră, forţa noastră. Aceste cărţi venite din cer au în vedere credinţa, virtutea, îndreptarea vieţii noastre întregi.
Cu o comoară se aseamănă citirea dumnezeieştilor Scripturi. După cum dacă ai putea lua dintr-o comoară o parte cât de mică, te poţi îmbogăţi cu ea, tot aşa şi cu dumnezeieştile Scripturi; într-un cuvânt cât de mic poţi găsi putere mare de gânduri şi nespusă bogăţie. Cuvintele dumnezeieşti, însă, nu-s numai comoară, ci imită şi izvorul care dă drumul la curgeri bogate de ape (…) Că mare este bogăţia acestei comori şi mare este belşugul curgerilor de apă ale acestui izvor duhovnicesc!

Orice timp este potrivit pentru citirea dumnezeieştilor Scripturi; că se poate citi Scriptura nu numai acasă, ci şi când mergem în piaţă şi când suntem în călătorie şi când suntem în adunare de lume şi când suntem prinşi de treburi, pentru ca, făcând tot ce depinde de noi, să dobândim iute şi îndrumător. Da, Stăpânul nostru, văzând dorinţa noastră de cele duhovniceşti, nu ne va trece cu vederea, ci ne va da lumina cea de sus, ca să ne lumineze mintea. Aşadar, vă rog, să nu neglijăm citirea dumnezeieştilor Scripturi, ci să le citim des, fie de cunoaştem înţelesul Scripturilor, fie de nu-l cunoaştem.
Să auzim dar, toţi cei care neglijăm citirea Sfintelor Scripturi, câtă pagubă suferim, câtă sărăcie! Când vom putea vieţui creştineşte, când nici nu cunoaştem legile după care trebuie să vieţuim? Bogaţii şi cei care se dau în vânt după bani şi după averi îşi scutură mereu hainele lor ca să nu fie mâncate de molii. Tu însă, deşi vezi că uitarea îţi roade sufletul mai grozav decât o molie, nu deschizi cărţile sfinte, nu pui capăt prăpădului, nu-ţi împodobeşti sufletul, nu te uiţi mereu la icoana virtuţii