Sfintii Zilei

[cristiboss56]

Astăzi Biserica ne cheamă să cinstim pe Sfinţii Îngeri şi lucrarea lor în viaţa noastră şi în lume. Este sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, în jurul cărora Biserica adună şi serbează toată obştea sau soborul Sfinţilor Îngeri laolaltă. Despre îngeri, Biserica învaţă că ei sunt „duhuri slujitoare” (Evrei 1, 14), adică fiinţe fără trupuri, slugi credincioase lui Dumnezeu şi totodată prieteni şi ocrotitori ai noştri. Toţi îngerii au fost creaţi de Dumnezeu buni, strălucind de lumină, de înţelepciune şi de tot felul de daruri. Având voinţa liberă, în loc să fie supuşi Domnului, o parte dintre ei, conduşi de Lucifer, s-au mândrit şi s-au răzvrătit împotriva Ziditorului lor. „Pune-voi scaunul meu deasupra norilor şi voi fi asemenea cu Cel Preaînalt” (Isaia 14, 13-14), şi-a zis în sinea sa Lucifer şi, ameţit de mândrie, n-a mai voit să asculte de Creatorul său. Pentru aceasta ceata de îngeri răzvrătiţi a fost alungată din cer. Cel care a condus lupta cu balaurul a fost Arhanghelul Mihail, împreună cu îngerii săi. „Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul. Şi se războia şi balaurul, şi îngerii lui. Şi n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer. Şi a fost alungat balaurul cel mare, şarpele cel de demult, care se cheamă diavol şi Satana, cel ce înşală toată lumea, şi aruncat a fost pe pământ, şi îngerii lui au fost alungaţi cu el” (Apocalipsa 12, 7-9). În limba evreiască Mihail înseamnă „Cine este ca Dumnezeu”. Astăzi îl serbăm şi pe Arhanghelul Gavriil, care a făcut multe binefaceri neamului omenesc. El a fost acela care i-a arătat lui Daniel înţelesul celor 70 de săptămâni de ani până la venirea lui Mesia (Daniel 9, 21-27). După tradiţie, tot el i-a vestit lui Ioachim şi Anei că din ei se va naşte Stăpâna noastră, Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria naşterea de la Duhul Sfânt a Mântuitorului Hristos şi tot el le-a vestit Femeilor Mironosiţe Învierea lui Hristos.

[cristiboss56]

Sfinţii Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terţiu şi Cvart sunt toţi din rândul celor 70 de Apostoli ai Domnului Iisus Hristos. Despre Sfinţii Olimp şi Rodion se ştie că au urmat Sfântului Apostol Pavel la Roma, unde, fiind prinşi pe vremea împăratului Nero, din porunca acestuia li s-au tăiat capetele (Romani 16, 11-15). Sfântul Sosipatru este pomenit de Sfântul Apostol Pavel în epistola sa către Romani la capitolul 16, versetul 21, iar tradiţia ne spune că a fost Episcop al Bisericii din Iconia, unde în pace s-a săvârşit. Sfântul Erast este pomenit în aceeaşi epistolă către Romani, tot la capitolul 16, versetul 23. El a fost mai întâi iconom al Bisericii din Ierusalim, apoi Episcop al Paneadei, de unde cu pace s-a mutat la cereştile locaşuri. Despre Sfântul Terţiu se spune că el a scris Epistola către Romani a Apostolului Neamurilor. A fost al doilea episcop în Iconia, după Sfântul Sosipatru (Romani 16, 22). Sfântul Apostol Cvart a fost Episcop al Beirutului şi mult s-a ostenit în propovăduirea dreptei credinţe. Deci, pe mulţi botezându-i, a adormit în Domnul (Romani, 16, 23). Tot astăzi pomenim pe Sfântul Mucenic Orest (†304). Acesta s-a născut în cetatea Tiana, din Capadocia, şi la maturitate a devenit doctor. Mărturisind pe Hristos a fost prins de dregătorul Maximin, pe vremea împărăţiei lui Diocleţian (286-305). Nesupunându-se poruncii de a jertfi idolilor, ci mărturisind cu îndrăzneală pe Mântuitorul Iisus Hristos, a fost cumplit bătut cu toiege. Apoi, l-au dus înaintea idolilor, iar el suflând asupra lor, aceia au căzut şi s-au făcut ca praful. Pentru aceasta a fost întemniţat timp de şapte zile. După aceasta, fiind scos afară şi silit din nou să jertfească idolilor, Sfântul Orest s-a opus, de aceea păgânii i-au străpuns gleznele cu piroane, apoi l-au legat cu lanţuri de un cal sălbatic. Şi fiind târât 24 de mile departe de cetatea Tiana, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

[cristiboss56]

Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, şi mama sa, Sfânta Antuza
Acest mare dascăl şi luminător al lumii, Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, s-a născut în Antiohia, în anul 344, din părinţi dreptcredincioşi: tatăl său se numea Secund şi era căpetenia Siriei, iar mama sa se numea Antuza. Din fragedă vârstă şi-a pierdut tatăl, iar mama sa nu s-a recăsătorit, deşi era foarte tânără. Sfânta Antuza şi-a dedicat viaţa creşterii copilului ei. Sfântul Ioan a fost botezat la vârsta de 20 de ani şi a avut parte, prin grija mamei sale, de cei mai renumiţi dascăli din Antiohia: Libaniu şi Andragatie. Încă de la început, sfântul arătă o mare dragoste faţă de ştiinţa vorbirii şi, cu ascuţimea minţii ce avea, a deprins toată ştiinţa elinească. Tot aşa a ajuns la stăpânirea creştineştilor Scripturi, având doi îndrumători de seamă: pe Sfântul Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei, şi pe Diodor din Tars, căpetenia Şcolii din Antiohia. Pe lângă studiul ştiinţei elineşti şi al teologiei, s-a nevoit şi într-o casă creştină de asceţi din Antiohia. Apoi s-a retras doi ani în pustie, într-o peşteră. De aici a fost chemat, împotriva voinţei lui, la diaconie (381) şi apoi la preoţie (386). Atunci a scris cartea sa „Despre preoţie”. Ca preot, timp de 12 ani a fost slujitorul şi predicatorul Patriarhiei din Antiohia, alcătuind renumitele sale Cuvântări. Din acest timp de la el ne-au rămas Cuvântările asupra Evangheliei de la Matei, Cuvântările despre statui şi Cuvântări la cele 14 Epistole ale Sfântului Apostol Pavel. Părăsind această viaţă Arhiepiscopul Nectarie al Constantinopolului, Sfântul Ioan a fost chemat, din porunca împăratului Arcadie, ca să fie sfinţit el arhiepiscop al cetăţii de pe malul Bosforului. Ca Patriarh al Constantinopolului (398), s-a ostenit cu răspândirea credinţei şi convertirea goţilor arieni şi a întemeiat aşezăminte pentru săraci, fecioare şi văduve. Sfântul Ioan Gură de Aur predica permanent şi pentru că a mustrat-o pe împărăteasa Eudoxia pentru nelegiuirile ei şi-a atras ura aceleia. A fost îndepărtat de două ori din scaun, murind în exil la Comane, în Armenia, la 14 septembrie 407. Cel mai mare predicator al Ortodoxiei mai este pomenit la 27 şi 30 ianuarie, dar şi în fiecare zi în care se săvârşeşte Liturghia sa.

[cristiboss56]

Sfântul Apostol Filip s-a născut în Betsaida Galileei, de unde erau și Sfinții Petru și Andrei. A fost chemat la apostolat chiar a doua zi după chemarea acestora și a celor doi frați Iacob și Ioan, fiii lui Zevedei. Filip era căsătorit. Avea patru fete care prin propovăduirea lor au ilustrat apostolatul și chipul femeii creștine.
Sfântul Apostol Filip și-a păstrat în tot timpul propovăduirii înflăcărarea din clipa chemării sale la apostolat și a împodobit-o cu mucenicia. El însuși a primit darul Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii. El însuși a săvârșit minuni în numele Domnului nostru Iisus Hristos. Astfel, în Galileea a înviat copilul unei femei.
De aici, a trecut în Grecia vindecând multe neputințe, apoi a plecat spre Parți, în orașele reginei Candace din Etiopia, apoi în Arabia și la Azot. Mai departe, Sfântul Apostol Filip a ajuns în orașul Ierapoli din Siria unde a săvârșit alte minuni precum învierea tânărului Teofil, spre încredințarea lui Aristarh, conducătorul orașului.
După ce a zidit aici o biserică și l-a așezat episcop pe Ir, a plecat mai departe în Lida și Misia. Acolo s-a întâlnit cu Sfântul Apostol Bartolomeu sau Natanail, prietenul său și cu Mariam sora lui Filip și propovăduind împreună pe Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-au întors din nou la Ierapolis. În acest oraș eu tămăduit și pe Nicanora, soția guvernatorului orașului, care fusese mușcată de un șarpe și era pe moarte.
Au omorât prin rugăciune o viperă pe care păgânii din oraș o considerau drept zeiță a lor și i se închinau. În urma acestei întâmplări păgânii i-au prins pe sfinți și i-au osândit la moarte prin răstignire. Apostolul Filip a fost spânzurat cu capul în jos chiar deasupra ușii templului unde fusese vipera, iar Bartolomeu lângă peretele templului. În timp ce mulțimea de păgâni arunca cu pietre a avut loc un cutremur.
Păgânii s-au speriat și i-au dezlegat, însă Filip trecuse la Domnul așa cum îi fusese rânduit să își pecetluiască apostolia cu mucenicia. Sfântul Bartolomeu a botezat pe toți cei care au crezut în Hristos și le-a pus episcop pe Stahie, a îngropat trupul Sfântului Apostol Filip și s-a dus în orașul Albana din Armenia Mare, unde a sfârșit și el răstignit. Sfânta Mariam, sora lui Filip s-a dus în Licaonia, unde a botezat mulți păgâni, după care s-a mutat cu pace la Domnul.

[cristiboss56]

Sfântul Paisie (†1794) s-a născut în oraşul Poltava din Ucraina în anul 1722 într-o familie preoţească. Din botez a primit numele Petru. A fost dat să înveţe la Academia Teologică din Kiev, întemeiată de Petru Movilă, iar după patru ani a intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Medvedeski, pe când avea 19 ani. Aici este făcut rasofor, primind numele Platon. După o scurtă şedere la Mănăstirea Pecerska, vine în Moldova în 1745 şi se stabileşte la mănăstirile Cârnu şi Dălhăuţi, sub povaţa Sfântului Vasile de la Poiana Mărului. În vara anului 1746 se duce la Muntele Athos, unde se nevoieşte ca sihastru patru ani. În 1750 este tuns în monahism de Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului, duhovnicul său, primind numele de Paisie. Apoi, este hirotonit ieromonah şi întemeiază o obşte monahală în Schitul „Sfântul Proroc Ilie”, unde se nevoieşte până în vara anului 1763, adunând în jurul său 64 de călugări români, ucraineni şi ruşi. În 1775 s-a stabilit la Mănăstirea Secu, apoi la Neamţ. Timp de 15 ani cât a fost stareţ al celor două mănăstiri unificate, Secu şi Neamţ, Sfântul Paisie i-a îndrumat duhovniceşte pe cei peste 1.000 de călugări. O atenţie deosebită a acordat traducerii din limba greacă a scrierilor patristice filocalice, continuând astfel şirul traducerii de la Dragomirna şi Secu. Cuviosul Paisie era şi un bun organizator şi înnoitor al vieţii monahale, întemeind în jurul Muntelui Ceahlău câteva sihăstrii de călugăriţe, pe care le îndruma duhovniceşte, rânduindu-le duhovnic pe Cuviosul Iosif Pustnicul. În 1794, îmbolnăvindu-se, şi-a dat sufletul curat în mâinile Domnului, la vârsta de 72 de ani. Mormântul lui se află la Mănăstirea Neamţ.

[cristiboss56]

Sfântul Apostol Matei era evreu de neam şi a fost unul din cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos. Înainte de a fi chemat de Hristos-Domnul să-I fie ucenic, Matei fusese vameş în Capernaum, lângă Lacul Galileii, şi se numea Levi. Vameşii erau dispreţuiţi de evrei, pentru că strângeau biruri şi le aminteau conaţionalilor că sunt sub stăpânire romană. Din acest vameş, Hristos Şi-a făcut un dumnezeiesc Apostol, care cel dintâi a scris ca martor de aproape o istorie a vieţii şi faptelor Învăţătorului său. Sfântul Apostol Matei a scris Evanghelia sa în două limbi: întâi în evreieşte, adică în limba aramaică pe care a vorbit-o şi Iisus, şi în greceşte (prin anii 62-63). Eusebiu şi Sfântul Epifanie ne spun că după Înălţarea la cer a Mântuitorului Hristos şi după ziua Cincizecimii, Sfântul Apostol Matei, primind puterea Duhului Sfânt, a scris Evanghelia sa, la rugămintea iudeilor veniţi la credinţă. Sfântul Apostol Bartolomeu a dus această Evanghelie și a lăsat-o în India. Sfântul Apostol Matei s-a îndreptat și spre alte locuri ale Răsăritului, străduindu-se să aprindă credința în Hristos printre perși, etiopieni și nubieni. Tradiţia spune că el a primit moarte martirică în Etiopia, fiind ars pe rug de necredincioşi.

[cristiboss56]

Sfântul Grigorie Taumaturgul a trăit în timpul împăratului Aurelian (270-275) şi s-a născut în Neocezareea Pontului, aproape de Armenia, din părinţi bogaţi. După moartea tatălui său, pe când Grigorie avea 14 ani, mama sa l-a trimis la dascăli de seamă, unde a învăţat limba latină şi arta oratoriei, încât mulţi ajunseseră să se minuneze de darurile sale. Sfântul Grigorie a studiat și în Alexandria Egiptului, unde a fost ucenicul lui Origen (185-254), împreună cu fratele său, Atinodor. Tot aici a învăţat şi medicina. După ce s-a convertit la creştinism, fiind botezat în numele Preasfintei Treimi, a părăsit toate măririle şi s-a retras într-un loc singuratic, vieţuind în rugăciune şi în adâncirea dumnezeieştii înţelepciuni a Sfintelor Scripturi. Pentru calităţile sale deosebite, Grigorie a fost ales şi hirotonit Episcop al Neocezareei, împotriva voii sale. Pentru credinţa lui puternică şi viaţa curată, Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Grigorie cu darul facerii de minuni şi de aceea a primit numele Taumaturgul, adică făcătorul de minuni. A trecut la Domnul în anul 275. Pe patul de moarte fiind i-a întrebat pe cei apropiaţi ai săi: Câţi păgâni se mai află în cetatea Neocezareei? I s-a răspuns: Se mai află 17 necredincioşi, care ţin la închinarea la idoli, dar cetatea întreagă crede în Hristos. Atunci Sfântul Grigorie a zis: Slavă lui Dumnezeu că numai 17 creştini am aflat când am venit aici episcop, iar acum, când merg la Domnul, atâţia necredincioşi rămân, câţi credincioşi am aflat întâi!”