|
|
|
|
|
|||||||
| Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
 |
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
|
|
#1
16.10.2017, 18:23:47
|
|||
|
|||
Citat:
Și afară de ăsta acum plătesc scump.pentru tot ce am judecat pe alții în decursul timpului...Pentru ca am criticat mereu pe cei care nu au știut sa își educe copiii sau cateii și de câte ori s-a intamplat ceva rău cu aceștia am dat vina pe stăpâni ( când lucram la veterinar), iar acum am ajuns sa am și eu un copil câte numa asculta și face numai nazdravanii și văd ca nu am.nicio autoritate în fata lui spre disperarea celuilalt părinte care zice xa el încearcă sa îl educe dar eu îl stric ca îl las sa facă ce vrea...si poate și de aici găsesc o explicație pentru ca am devenit de rea credință : dacă ca soție și mama sunt execrabila, ce rost mai are sa fiu o persoana bună pentru restul lumii??? Dacă familia mea e total nemulțumită de greșelile pe care le fac,și mă tratează și îmi vorbește ca atare, ce rost mai are sa fiu politicoasa cu vecinii? Ca doar nu ei îmi dau de mâncare și nici nu mă iau sub acoperișul lor...si da, poate ca îmi Vin și gânduri de moarte, când constant ca ce era cel mai important de făcut, sa am grija de propriul copil, nu am reușit sa fac cum trebuie, și dîn ceea ce am considerat eu o joaca inofensiva, risca sa se accidenteze grav... ideea e ca nu vreau sa fie un copil fricos, cum am fost eu, sa fie urmărit de tot felul de temeri și coșmaruri , sa îl "amenint" cu varii accidente și nenorociri care I se poT întâmpla, și poate nu as vrea sa fie nici copleșit peste măsură de sentimentul de rușine și de vinovatie. Acum nu știu Cum sa fac ăsta, nu e ok nici sa faci orice nelegiuire și sa pleci cu zâmbetul pe buze, dar nici sa faci un capăt de tara când ai făcut și tu o greșeală pe care o fac poate cei mai mulți de vârstă ta...sau din contra ai fost victima unei nedreptăți din partea altcuiva. Pentru ca am observat ca de multe ori consecințele sunt aceleași indiferent dacă ai greșit tu sau celălalt. ..iar eu aveam tendința ( ăsta tot din cauza ca așa insinua și cei apropiati ) sa îmi găsesc vina chiar și atunci când altul îmi făcea nedreptate : adică trebuie ca am greșit și eu cu ceva dacă mi-am luat bătaie de la alt copil, sau dacă m-a injurat un șofer sau un pieton ( văd ca e o practica curenta a unora ca atunci când sunt la volan sau in autobuz sa înjure pietonii și când sunt pe jos sa înjure șoferii :D) și oricum ar fi e jenant pentru cel bătut sau injurat pe nedrept sa se justifice în fata martorilor... pana acum.nu s-a intamplat dar nu știu Cum o sa mă justific când se va întâmpla de fata cu copilul meu sa primesc vreo înjurătură sau vreo jignire, cum o sa se simtă când va auzi ca ma-sa e o vaca sau o proasta; taica-su spune ca e vina mea ca mă pun în astfel de ipostaze și ca copilului.îi va fi rușine cu mine din cauza ăsta. .. Așa ca îmi pare rău că am pierdut acea stare de detașare în care mă aflam după ce m-am convins ca toate astea sunt deșertăciuni lipsite de importanta vitala, dar poate ca trebuie intradevar sa ne aflam în situații mult mai grave pentru a aprecia ce e cu adevărat important...Pentru ca noi acuma de ex când aflam.ca cineva a suferit un accident, suntem "viteji" și ne gândim. Cum ar trebui sa îi rupem picioarele vinovatului și cât de proasta a fost victima ca nu a facut-o deja , ca "noi așa am fi făcut în locul ei"; dar poate victima acum nu se mai gândește decât sa se facă bine și mutimeste cerului ca nu a pățit mai rău, doamne ferește, sa nu se mai întoarcă acasă. ..Bine ar fi în asemenea situații sa nu ne mai gândim la răzbunare, ca poate nici noua nu near fi bine dacă am fi vinovati ca am băgat pe cineva în spital...dar bag seama ca de multe ori tot cei de alaturi din prea mult exces de zel strica când le.baga in cap atât victimei idei de răzbunare cât și vinovatului de aruncare a vinei asupra victimei. .. 
|
|
#2
16.10.2017, 19:27:56
|
||||
|
||||
|
Citat:
__________________
https://youtu.be/mvZARLkQmLk
|
|
#5
23.10.2017, 16:59:00
|
|||
|
|||
|
Da așa ar fi cel mai bine sa nu se mai plimbe nimeni aiurea nici cu mașina nici cu autobuzul decât la munca și inapoI și la cumpărături doar cand e absolut necesar și cât mai mult pe jos...dar eu sunt prima care mă dezmint căci chiar și atunci când eram saraca și nu aveam decât câțiva lei disponibili ( bine ca îi aveam și pe aia) tot îmi găseam motiv sa ies din casa sa îmi cumpăr oarece lucru care mi se părea necesar în ziua aia ( ex. Un covrig cu mac) ca sa nu ma plictisesc sa stau intrun singur loc ( acasă și la munca)...După Cum bine îmi spune barbatul, sa umbli ca sa câștigi bani nu știi, doar ca sa cheltui. ..
|
|
#6
23.10.2017, 17:35:19
|
|||
|
|||
|
Cat despre caracter poate ar trebui sa ne resemnam : chiar nu e musai sa avem fiecare unul propriu și personal ba poate chiar ar fi indicat sa nu avem ci sa fim sau măcar sa incercam sa fim așa cum se dorește de la noi în acel moment...adică sa nu fim rigizi, încăpățânați, ci flexibili, maleabil, chiar "proteici" - chiar dacă ăsta înseamnă sa fim ipocriți sau duplicitar, nu văd pe cine ar putea sa deranjeze atâta timp cât am face tot posibilul sa îi mulțumim pe cei de lângă noI, pentru care lucram sau îi servim.
Nu înțeleg de cu ce am deranja ca nu am.fi sinceri, atâta timp cât dacă as fi sincer sau dacă as fi myself ( eu insumi) ar însemna că sunt egoist ??? Ca sa revin la cazul meu altceva mă îngrijorează . Analizandu-mi trecutul am constataT ca o mare perioada de timp am fost o persoana foarte neserioasa. Adică de Cum am.ieșit depe băncile scolii și de sub oblăduirea părinților și am făcut de capul meu am făcut numai prostii și nimic în interesul nici măcar al meu propriu darămite al celor pentru care lucram...Am pierdut vremea, nelucrat nimic, am risipit și puținul pe care îl câștigăm și am umblat după desfrau având probabil falsa impresie ca îmi caut pe cineva cu care sa îmi întemeiez o familie...când în sfârșit dumnezeu mi-a dat familia la care aspiram am realizat ca responsabilitățile sunt covârșitoare și ca defapt nu eram pregătită ; pentri ca in anii când o așteptam nu m-am "antrenat " pentru ea ( muncind mai mult și asumandu-mi mai multe responsabilitati). Probabil credeam ca dacă am un iubit la care mă duc sâmbătă stau câteva ore, pregătesc un fel.de mâncare și spăl câteva vase după aia, eventual fac patul dimineata si pregatesc cafeaua, mă voi descurca și cu un soț, sau dacă mă joc câteva minute intrun parc cu un copil mă voi descurca și cu unul al meu... Dar nu aici voiam sa ajung ci în alta parte: după ce am constatat cât de plina de responsabilități e viața de familie și cât de neplăcuta poate deveni atunci când datorita neîndeplinirii lor de către unul.sau celălalt apar nemulțumiri și conflicte, am.constatat ca nici dragoste nu mai exista și nici plăcere nici măcar de ordin fizic... Și ăsta nu înțeleg acum: când eram eu însămi : atunci când îmi plăcea desfrâul sau acum când nu mai îmi place??? Sau ăsta e ceva fiziologic, ține de vârstă și de starea organismului? E normal sa iti placa la tinerețe iar mai la urma "te iartă dumnezeu"??? ( adică te iartă în sensul ca nu mai ești ispitit și cu ăsta , nu în sensul ca te iartă pentru păcatele care le-ai făcut pana atunci...) Dar oare e de vreun real folos ca nu mai ești ispitit sa desfrânezi, atâta timp cât apar alte ispite specifice vârstei înaintate , respectiv răutatea, pizma, judecarea aproapelui, egoismul, părerea de sine ( atunci când ai cu ce sa te mândrești, sau părerea de rau ca nu ai și tu cu ce te mandri), dacă și fost risipitor acum devii zgrcit, dacă ai fost generos cu ceilalți acum.devii egoist, datorita oboselii ajungi sa precupetesti orice efort ( și dacă ai fost puturos acum devii și mai puturos pentru ca nici nu mai ai putere...) Și mai mă pune ceva pe ganduri: se spune xa Cristos s-a adresat în special sclavilor și săracilor. ..Ceea ce nu prea inteleg; pentru ca ce îndeamnă el sa faci presupune sa fii liber sa alegi. Ori dacă ești sclav nu ești liber ci ești constrâns sa faci ce ți se cere...nu poți sa dai cămașa de pe tine ca așa grei tu ci ești obligat sa o dai atunci când ți se cere...nu faci bine ca așa vrei tu ci pentru ca ești obligat sa faci (.bine) celor pentru care lucrezi...sau ăsta nu se "pune"( la socoteala faptelor bune) ??? ( în schimb dacă nu îți faci datoria fata de "stapanire" ăsta se pune la socoteala faptelor rele. ..). Cum poate sa facă "bine" unul.care nu face decât ceea ce I se cere de către superiorii lui??? Și mai e o chestie: dacă greșești și încerci sa te dezvinovatesți se spune ca e păcat ("Viclesug"); dacă recunoști, cu sinceritate, e insolența; dacă îți pare rău, te lamentezi, ești nesincer... Last edited by fallen; 23.10.2017 at 20:14:25.
|
|
#8
23.10.2017, 23:26:41
|
||||
|
||||
|
Citat:
Binele, în sine, depinde foarte mult cum îl faci. Poate că prima dată când ofer o fac având inima îndoită, a doua oară e deja firesc, iar a treia oară ajung să mă bucur că pot oferi. Sunt trepte și trepte, deși, vizibil, am făcut milostenie de fiecare dată. Repet, judecățile dumnezeiești nu se suprapun limitărilor noastre (că atunci ne-am judeca între noi și s-ar termina cu toată mântuirea). Mie îmi pare că ai căzut într-o apatie. Lipsa de chef, de inițiativă. De apetitul sexual nu știu ce să-ți spun, nu știu câți ani ai. Dacă ai devenit de curând mamă, e firesc să te lase (o perioadă) indiferentă aspectul ăsta. Pentru că, la nivel de specie, sexul și-a jucat rolul, femeia din tine a devenit mamă, deci organismul nu-ți mai cere. După cum ai obsevat, nici asta singură nu te face un om mai bun, e nevoie să lupți și în celelate sectoare ale vieții. Libertatea lui Hristos nu e condiționată de nici un fel de condiții exterioare. Poți fi împărat la fel cum poți fi cerșetor, sclav, țăran rob. Sclavia în credință e altceva. Acolo n-ai dreptul să impui nimănui ortodoxia, oricât de dreaptă ți s-ar părea ție. Convertirea e ceva extrem de intim și singular, Dumnezeu Se descoperă pe Sine în mod tainic; fără această descoperire (revelație), orice convertire aparentă e futilă. Mergi mecanic, din superstiție ori din teamă că mvai, mă ia mama naibii pe lumea cealaltă. A-ți recunoaște greșeala nu înseamnă că bravezi, ci că ești matur (inclusiv duhovnicește). Uneori ne pedepsim prea aspru, aici intervine mâna duhovnicului, pentru dozaj. Idem când tindem să fim prea blânzi.
__________________
"Mergeți și propovăduiți Evanghelia. Dacă va fi nevoie, folosiți și cuvintele."
|
|
#9
24.10.2017, 02:07:57
|
|||||
|
|||||
|
Citat:
Cu cât faci mai multe după pofta lor, cu atât vor fi mai nemulțumitori. Citat:
Citat:
Ai auzit pe cineva să zică faptul că era pregătit de căsătorie când s-a angajat la ea ? Chiar și oameni căsătoriți la 28-30 de ani, spun că nu erau pregătiți/antrenați ori suficient de maturi, deci ce să mai zic. De vreme ce ai copil mic, nu cred că ești prea în etate. Despre ce desfrâu să mai fie vorba față de cineva cu care ești căsătorită ? Citat:
Citat:
Doar ca aici funcționează legile duhovnicești cum era la gheron Iosif Isihastul, îl făcea netrebnic pe ucenicul cel mai mic - Efrem Filotheinul și-l certa (pentru ca să-l antreneze în tăierea voii), dar îndată ce pleca acesta, îl blagoslovea „să fii binecuvântat, fiul meu!” (dau mărturie ceilalți ucenici care au observat). Față de mireni porți de grijă pe cât poți, îți ceri iertare pentru că nu ai putut mai mult, dar nu e o soluție ca prin „flexibilitate proteică și nesinceră” să hrănești și mai mult egoismul lor, ce se alege de un copil daca tu ai sta în cap să-i împlinești dispozițiile mereu nemulțumitoare ? N-ar ajunge un alintat ? Pe de altă parte, poate ai citit și tu că părintele Paisie Aghioritul spunea că soții se completează în unele nepotriviri, că unii au frâna, alții accelerația iar la copil dacă un soț e mai restrictiv, celălalt contrabalanseaza fiind mai îngăduitor, altfel copilul s-ar îndărătnici. Tăierea absolută a voii funcționează cel mai mult în monahism pentru că nici povățuitorului duhovnicesc nu-i este îngăduit să folosească ascultarea pentru câștig urât sau în interes personal (spre a-și hrăni egoismul), pe când mirenii abuzează de multe ori prin așteptările lor.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2.
|
|
|
Mod hibrid