Găsirea partenerului de viata/căsătoria binecuvantata

[Demetrius]

În prealabil postat de Bucuriepedrum

Nu am spus că nu vreau să iert, am spus că nu e drept (şi nici uman/creştinesc) să-l obligi pe altul să ierte. Înţelegi? Nuanţă. Adică în condiţiile în care pentru Dumnezeu e atât de important liberul arbitru al omului şi întoarcerea lui de bunăvoie la calea cea dreaptă, eu, o păcătoasă, să mă pun de-a curmezişul şi să-i spun altuia cum TREBUIE să-şi trăiască viaţa? Nu ţi se pare deplasat?

Eu aş încerca să iert, pentru că n-aş uita ce angajament mi-am luat în momentul cununiei. Dar dacă el n-ar mai vrea să locuiască împreună cu mine şi ar da familia neantului, n-am să alerg cu Evanghelia după el spunându-i că trebuie să mă iubească, doar acum x ani ne-a cununat un preot în Biserica lui Hristos.

Eu i-am spui lidiep ce spune Evanghelia fiindca ea nu vrea sa ierte, nu sa fuga(obligatoriu!) cu Evanghelia dupa sotul ei(cum sugerezi tu ca spune nedrept Evanghelia crestineasca si omeneasca).

Incepe sa ma deranjeze fatzarnicia ta "nuantzata", asa ca gasesc mai prudent sa ma retrag din acest duel, cerandu-mi iertare.

Sa fii sanatoasa!