Sfintii Zilei

[cristiboss56]

Sfântul Mucenic Teodot a trăit în Ancira Galatiei (care astăzi se numeşte Ankara) şi a fost pârât dregătorului Teolechi că a scos trupurile sfintelor fecioare muceniţe, cele aruncate în lac, şi le-a îngropat. Pentru această pricină a fost adus înaintea dregătorului şi acolo, a zis cu îndrăzneală că, deşi este simplu şi smerit, pentru credinţă şi mărturisirea lui Hristos este mai presus şi mai puternic decât împăraţii lumii. Pentru aceasta, deci, l-au bătut cumplit, apoi l-au spânzurat sus pe un lemn, l-au jupuit pe coaste şi la sfârşit i-au tăiat capul. Şi aşa a luat fericitul cununa mucenicilor, în vremea împăratului Diocleţian (284-305).

[cristiboss56]

Sfinţii Nicandru şi Marcian erau ostaşi în armata romană de la Dunăre şi îşi îndeplineau slujirea ostăşească în cetatea Durostorum (astăzi Silistra), pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). În acea vreme, în cetăţile de la Dunăre a venit cezarul Maximian Galeriu, care a îndepărtat pe toţi ostaşii creştini din armata romană, arestându-i şi persecutându-i până la moarte. Pentru că Sfinţii ostaşi Nicandru şi Marcian au mărturisit împreună cu alţi trei ostaşi: Pasicrat, Valention, Isihie, şi cu veteranul Iuliu că sunt creştini, au fost aruncaţi în închisoare. Apoi, au fost cercetaţi şi siliţi să se lepede de Hristos, dar ei, nevrând să apostazieze, au fost bătuţi şi chinuiţi în multe feluri. Văzând împăratul că nu-i poate îndupleca să se închine zeilor, a poruncit să se taie capetele Sfinţilor Nicandru şi Marcian la 8 iunie. Şi aşa aceşti sfinţi au primit de la Hristos-Domnul cununa muceniciei.

[cristiboss56]

Sfântul Chiril a trăit în timpul domniei împăratului Teodosie al II-lea sau cel Tânăr (408-450), fiind nepot de soră al Arhiepiscopului Alexandriei, Teofil, şi urmaşul acestuia în scaunul arhieresc. A fost un mare apărător al Ortodoxiei la Sinodul al treilea ecumenic care a avut loc la Efes în anul 431 şi a condamnat învăţătura eretică a lui Nestorie, care nu recunoştea că Preasfânta Fecioară Maria este Născătoare de Dumnezeu. Strălucind în multe bune lucrări, după cum mărturiseşte cartea Proloagele, s-a mutat la Domnul.
Sfântul Chiril a fost un ierarh învățat și un scriitor prolific. Atât scrierile sale, cât și teologia sa ocupă un loc important în tradiția Părinților și a Bisericii Ortodoxe până astăzi. El a trăit între anii 378 şi 444, fiind unul dintre cei mai importanţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii din secolul al V-lea. Pomenirea lui se face şi la 18 ianuarie, împreună cu a Sfântului Atanasie cel Mare.

[cristiboss56]

Sfinţii Alexandru şi Antonina erau din Asia Mică. Sfânta Antonina îşi ducea viaţa în curăţie şi pentru că era creştină, nevrând ea să se lepede de Hristos, a fost prinsă de dregătorul Festus şi dusă într-o casă de desfrânare. Prin descoperire dumnezeiască, în acea casă a desfrâului a intrat şi tânărul Alexandru, prefăcându-se că merge acolo pentru păcat. Acesta a scos-o afară pe Antonina, dar dregătorul i-a prins pe amândoi, le-a tăiat degetele de la mâini şi de la picioare, apoi, ungându-le trupurile cu catran, i-a aruncat într-o groapă cu foc, şi acolo şi-au luat fericiţii mucenici fericitul sfârşit. Prăznuirea lor se făcea la Mănăstirea Maximin din Constantinopol, unde erau aşezate sfintele lor moaşte. Tot astăzi pomenim pe Sfântul Mucenic Timotei, Episcopul Prusei, care a propovăduit cuvântul lui Hristos în timpul împăratului Iulian Apostatul (361-363). Pentru viaţa sa curată, a fost binecuvântat cu darul facerii de minuni. Sfântul Timotei a fost prins şi întemniţat, şi pentru că pe mulţi i-a învăţat să creadă în Hristos, chiar şi atunci când era închis, din porunca împăratului i s-a tăiat capul.

[cristiboss56]

Cuviosul Onufrie a fost un mare sihastru din Egipt şi a trăit pe la anii 350-400. La început a stat o vreme într-o mănăstire cu viaţă de obşte, din părţile Tebaidei, însă după pilda Sfântului Ilie şi a Sfântului Ioan Botezătorul a ieşit din viaţade obşte şi a locuit în pustie, nevăzând faţă de om timp de 60 de ani. Pe Onufrie l-a aflat Pafnutie, care a călătorit în toată pustia să cunoască şi să scrie viaţa celor mai mari bărbaţi ai pustiei. Umblând el 17 zile prin pustie şi ajungând la locul unde era Cuviosul Onufrie, a mers Pafnutie la el şi l-a rugat să-i povestească viaţa sa. Sfântul Onufrie a murit chiar când Pafnutie era cu el, deci l-a îngropat acolo, şi îndată a văzut prăbuşindu-se coliba, uscându-se smochinul şi secând apa izvorului care erau în preajmă.

[cristiboss56]

Biserica noastră Ortodoxă îl sărbătoreşte astăzi pe Sfântul Ierarh Metodie Mărturisitorul. De numele lui se leagă Sinodul din 843 de la Constantinopol prin care s-a restabilit cultul sfintelor icoane şi au fost condamnate toate ereziile, instituindu-se Duminica Ortodoxiei. În anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești, se cuvine să amintim contribuția sa la biruința Ortodoxiei în disputa iconoclastă.
Sfântul Metodie s-a născut în Siracuza (Sicilia), în ultima decadă a secolului al VIII-lea, într-o familie bogată, care l-a trimis la Constantinopol spre a-și continua educația și pentru a obține o funcție la curtea imperială. Când a ajuns la Constantinopol, Metodie a ales să urmeze viaţa monahală şi s-a călugărit la o mănăstire din insula Chios, unde mai târziu a devenit stareț.
În acele vremuri, Imperiul Bizantin era frământat de erezia iconoclastă, care își are începutul în timpul împăratului Leon al III-lea (717-741). Etimologic, iconoclasmul înseamnă distrugerea icoanelor. Pentru a indica aceeaşi acțiune de distrugere și de necinstire a icoanelor, uneori se vorbește de iconomahie, adică de lupta împotriva icoanelor. Născută din teama de a nu cădea în idolatrie, reținerea față de cinstirea icoanelor a evoluat spre o dispută pregnant hristologică, care a constituit nucleul în jurul căruia se vor concentra cele mai multe dezbateri teologice timp de mai bine de un secol. Această dispută a început cu dinastia isauriană (717-802) și s-a încheiat în anul 843, când la conducerea Imperiului se aflau reprezentanți ai Dinastiei de Amorium. Iconoclasmul a cunoscut două faze: prima, inaugurată de Leon al III-lea Isaurul în anul 726, se încheie în timpul împărătesei Irina și al fiului ei, Constantin al VI-lea, odată cu Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea (787); a doua începe odată cu urcarea pe tron a lui Leon al V-lea Armeanul, la începutul secolului al IX-lea, și se termină în anul 843, când domnea împăratul Mihail al III-lea din Dinastia de Amorium, sub tutela mamei sale, Sfânta Împărăteasă Teodora. În a doua fază a iconoclasmului, timp în care se remarcă în apărarea icoanelor Sfântul Metodie, luptători împotriva acestora erau împăraţii Leon al V-lea, Mihail al II-lea şi Teofil.
Odată cu venirea pe tronul Bizanţului a împăratului Leon al V-lea au reînceput persecuțiile împotriva iconodulilor (cinstitorii icoanelor), între care se găseau și majoritatea membrilor comunității monahale din Constantinopol şi imperiu. Patriarhul Nichifor I a fost îndepărtat în anul 815, deoarece se pronunțase împotriva legilor iconoclaste și a fost alungat din Constantinopol. Se pare că Sfântul Metodie a fost trimis de Patriarhul Nichifor la Roma în anul 815 pentru a-l informa pe Papa Pascal despre cele ce se întâmplau în Constantinopol. Sfântul a rămas la Roma până când împăratul Leon a fost asasinat în anul 820. La întoarcerea sa la Constantinopol în anul 821, Sfântul Metodie a fost arestat de împăratul iconoclast Mihail al II-lea, biciuit și trimis în exil la Antigoni, în Propontida. În anul 828, Sfântul Metodie este pus în libertate de împăratul Mihail, la puțin timp înainte de moartea sa.
Fiu și urmaş al lui Mihail, împăratul iconoclast Teofil i-a urmat exemplul şi în anul 829 a reluat persecuțiile împotriva apărătorilor sfintelor icoane. Sfântul Metodie a apărat teologia ortodoxă despre sfintele icoane, înfruntându-l pe noul împărat. Acesta a poruncit să fie biciuit și arestat, fiind reținut la palatul imperial. Văzând că Sfântul Metodie rămânea neclintit în convingerile sale, împăratul Teofil a încercat să-l convingă să se dezică de sfintele icoane, însă, în urma disputei teologice argumentate, sfântul l-a convins parţial pe împărat de importanţa cinstirii icoanelor şi l-a determinat să reducă persecuțiile împotriva iconodulilor. Perioada de liniște a continuat până la moartea sa în anul 842.
După moartea împăratului Teofil, starea de pace a continuat. Sfânta Împărăteasă Teodora, o susținătoare convinsă a icoanelor, a devenit regenta fiului său minor, Mihail al III-lea, și a restabilit hotărârile Sinodului VII Ecumenic din anul 787. Patriarhul iconoclast Ioan al VII-lea, care a refuzat să renunțe la erezia sa, a fost îndepărtat şi în locul său a fost ales Sfântul Metodie. Victoria finală a Ortodoxiei asupra iconoclasmului din anul 843 are în prim plan pe Sfânta Împărăteasă Teodora, care a decis, în înțelegere cu Sfântul Patriarh Metodie (4 martie 843 – 14 iunie 847), să reintroducă cultul icoanelor în Biserică. La Sinodul convocat în martie 843 la Constantinopol de Sfântul Patriarh Metodie, la care au luat parte toți episcopii, egumenii și monahii care au suferit de-a lungul persecuțiilor iconoclaste, sinodalii au declarat valabile toate hotărârile celor șapte Sinoade Ecumenice, au restabilit cultul icoanelor și au rostit anatema asupra tuturor iconoclaștilor. La sfârșit, ca o completare la cele hotărâte de Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea din 787, sinodalii au compus un text special de anatematizare a tuturor ereticilor din decursul istoriei, începând cu Simon Magul. Acest text, alături de toate dogmele, a fost citit în întreaga Biserică în prima Duminică din Postul Mare, când restabilirea cinstirii icoanelor a fost celebrată solemn printr-o procesiune triumfală de la Biserica Maicii Domnului din Vlaherne până la Biserica „Sfânta Sofia”. Această zi s-a numit „Duminica Ortodoxiei”, ca amintire a biruinței Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor. Data a fost 11 martie 843, când Sfântul Patriarh Metodie al Constantinopolului, din încredinţarea Sfintei Teodora, Împărăteasa Bizanţului, a organizat pentru prima oară sărbătorirea solemnă a dreptei credinţe în cea dintâi duminică din Postul Mare. A fost prăznuită, de fapt, biruinţa învăţăturii ortodoxe despre cinstirea sfintelor icoane, în care se sintetizează întreaga învăţătură a Bisericii. Această sărbătoare este celebrată de atunci de Biserica Ortodoxă în fiecare an în prima duminică din Postul Sfintelor Paști.
Sfântul Metodie a trecut la Domnul în 14 iunie 847 la Constantinopol, fiind unul dintre cei mai mari apărători ai teologiei sfintelor icoane şi un mare mărturisitor al ortodoxiei credinţei din istoria Bisericii, care îl cinsteşte astăzi prin cuvintele imnografului: „Pe pământ te-ai nevoit ca un fără de trup și cerurile ai moștenit, Metodie, ca cel ce ai apărat până la margini închinarea icoanelor, că în dureri și osteneli peste seamă petrecând, n-ai încetat, cu îndrăzneală mustrând pe cei ce se leapădă de icoana lui Hristos”.

[cristiboss56]

Prorocul Amos a trăit pe vremea regelui Ieroboam al 2-lea (786-746 î.Hr.), născându-se cu aproape 800 de ani înainte de venirea în lume a Mântuitorului Iisus Hristos. El nu trebuie con*fundat cu Amos, cel de neam împărătesc, tatăl Prorocului Isaia. Prorocul Amos a fost chemat de Dumnezeu, asemenea lui Moise şi David, şi a fost trimis să meargă în pământul lui Israel, pentru că acesta se închina la idoli, adică la cei doi viţei de aur din Dan şi din Betel. Mergând acolo, Sfântul Amos vorbea poporului rugându-l, îndemnându-l şi înfricoşându-l cu pedepse cumplite şi cu mânia lui Dumnezeu, ce aveau să vină asupra lor. În apărarea idolilor şi împotriva lui Amos s-a ridicat Amasia, slujitorul idolului din Betel, care l-a prigonit pe prorocul lui Dumne*zeu, bătându-l adeseori şi în cele din urmă rănindu-l de moarte. Profeţia lui Amos se află în Vechiul Testament, în cărţile profeţilor mici.