Sfintii Zilei

[cristiboss56]

Sfântul Mucenic Eremie era un ostaş creştin, mare la stat şi cărunt de bătrâneţe, care a trăit în Comane, în zilele împăratului Antonin Piul (138-161). Find prins pentru că Îl mărturisea pe Hristos, a fost dus înaintea dregătorului Sebastian pentru a fi judecat. Din ordinul dregătorului, mai întâi i-au zdrobit faţa, i-au despuiat obrajii şi i-au dezrădăcinat dinţii, apoi l-au aruncat într-un cuptor încins, dar ieşind de acolo nevătămat, i-au dat să bea otravă. Sfântul Ermie a rămas nevătămat şi văzând aceasta mulţi păgâni au crezut în Mântuitorul Iisus Hristos, lor li s-au tăiat capetele. Iar pe sfânt, după ce i-au scos ochii, l-au spânzurat trei zile cu capul în jos. Apoi, văzând că nu moare, i-au tăiat capul, şi aşa a trecut la Domnul

[cristiboss56]

Sfântul Ilarion a trăit pe vremea împăraților iconoclaști, intrând de la vârsta de 20 de ani în mănăstirea ce se numea „a lui Dalmat”. După 10 ani de ascultare a fost binecuvântat cu darul facerii de minuni. Pentru aceasta a fost hirotonit preot și timp de opt ani a fost ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul. În timpul împăratului iconoclast Leon Armeanul (813-820), a pătimit mult pentru credința sa. Următorul împărat, Mihail Travlu (820-829), a eliberat din temnițe pe ortodocși. Deci ieșind sfântul, a aflat adăpost la o bătrână credincioasă ce i-a zidit pe moșia ei o chilie, slujindu-l șapte ani. Dar în timpul domniei lui Teofil (829-842), fiul lui Travlu, Sfântul Ilarion a pătimit din nou, fiind izgonit pe insula Afusia, unde a viețuit opt ani. În timpul împărătesei Teodora, Sfântul Ilarion a fost eliberat din surghiun și a mai viețuit încă trei ani la mănăstirea sa numită „a lui Dalmat”, mutându-se în pace la Domnul.

[cristiboss56]

Sfântul Mucenic Teodot a trăit în Ancira Galatiei (care astăzi se numeşte Ankara) şi a fost pârât dregătorului Teolechi că a scos trupurile sfintelor fecioare muceniţe, cele aruncate în lac, şi le-a îngropat. Pentru această pricină a fost adus înaintea dregătorului şi acolo, a zis cu îndrăzneală că, deşi este simplu şi smerit, pentru credinţă şi mărturisirea lui Hristos este mai presus şi mai puternic decât împăraţii lumii. Pentru aceasta, deci, l-au bătut cumplit, apoi l-au spânzurat sus pe un lemn, l-au jupuit pe coaste şi la sfârşit i-au tăiat capul. Şi aşa a luat fericitul cununa mucenicilor, în vremea împăratului Diocleţian (284-305).

[cristiboss56]

Sfinţii Nicandru şi Marcian erau ostaşi în armata romană de la Dunăre şi îşi îndeplineau slujirea ostăşească în cetatea Durostorum (astăzi Silistra), pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). În acea vreme, în cetăţile de la Dunăre a venit cezarul Maximian Galeriu, care a îndepărtat pe toţi ostaşii creştini din armata romană, arestându-i şi persecutându-i până la moarte. Pentru că Sfinţii ostaşi Nicandru şi Marcian au mărturisit împreună cu alţi trei ostaşi: Pasicrat, Valention, Isihie, şi cu veteranul Iuliu că sunt creştini, au fost aruncaţi în închisoare. Apoi, au fost cercetaţi şi siliţi să se lepede de Hristos, dar ei, nevrând să apostazieze, au fost bătuţi şi chinuiţi în multe feluri. Văzând împăratul că nu-i poate îndupleca să se închine zeilor, a poruncit să se taie capetele Sfinţilor Nicandru şi Marcian la 8 iunie. Şi aşa aceşti sfinţi au primit de la Hristos-Domnul cununa muceniciei.

[cristiboss56]

Sfântul Chiril a trăit în timpul domniei împăratului Teodosie al II-lea sau cel Tânăr (408-450), fiind nepot de soră al Arhiepiscopului Alexandriei, Teofil, şi urmaşul acestuia în scaunul arhieresc. A fost un mare apărător al Ortodoxiei la Sinodul al treilea ecumenic care a avut loc la Efes în anul 431 şi a condamnat învăţătura eretică a lui Nestorie, care nu recunoştea că Preasfânta Fecioară Maria este Născătoare de Dumnezeu. Strălucind în multe bune lucrări, după cum mărturiseşte cartea Proloagele, s-a mutat la Domnul.
Sfântul Chiril a fost un ierarh învățat și un scriitor prolific. Atât scrierile sale, cât și teologia sa ocupă un loc important în tradiția Părinților și a Bisericii Ortodoxe până astăzi. El a trăit între anii 378 şi 444, fiind unul dintre cei mai importanţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii din secolul al V-lea. Pomenirea lui se face şi la 18 ianuarie, împreună cu a Sfântului Atanasie cel Mare.

[cristiboss56]

Sfinţii Alexandru şi Antonina erau din Asia Mică. Sfânta Antonina îşi ducea viaţa în curăţie şi pentru că era creştină, nevrând ea să se lepede de Hristos, a fost prinsă de dregătorul Festus şi dusă într-o casă de desfrânare. Prin descoperire dumnezeiască, în acea casă a desfrâului a intrat şi tânărul Alexandru, prefăcându-se că merge acolo pentru păcat. Acesta a scos-o afară pe Antonina, dar dregătorul i-a prins pe amândoi, le-a tăiat degetele de la mâini şi de la picioare, apoi, ungându-le trupurile cu catran, i-a aruncat într-o groapă cu foc, şi acolo şi-au luat fericiţii mucenici fericitul sfârşit. Prăznuirea lor se făcea la Mănăstirea Maximin din Constantinopol, unde erau aşezate sfintele lor moaşte. Tot astăzi pomenim pe Sfântul Mucenic Timotei, Episcopul Prusei, care a propovăduit cuvântul lui Hristos în timpul împăratului Iulian Apostatul (361-363). Pentru viaţa sa curată, a fost binecuvântat cu darul facerii de minuni. Sfântul Timotei a fost prins şi întemniţat, şi pentru că pe mulţi i-a învăţat să creadă în Hristos, chiar şi atunci când era închis, din porunca împăratului i s-a tăiat capul.

[cristiboss56]

Cuviosul Onufrie a fost un mare sihastru din Egipt şi a trăit pe la anii 350-400. La început a stat o vreme într-o mănăstire cu viaţă de obşte, din părţile Tebaidei, însă după pilda Sfântului Ilie şi a Sfântului Ioan Botezătorul a ieşit din viaţade obşte şi a locuit în pustie, nevăzând faţă de om timp de 60 de ani. Pe Onufrie l-a aflat Pafnutie, care a călătorit în toată pustia să cunoască şi să scrie viaţa celor mai mari bărbaţi ai pustiei. Umblând el 17 zile prin pustie şi ajungând la locul unde era Cuviosul Onufrie, a mers Pafnutie la el şi l-a rugat să-i povestească viaţa sa. Sfântul Onufrie a murit chiar când Pafnutie era cu el, deci l-a îngropat acolo, şi îndată a văzut prăbuşindu-se coliba, uscându-se smochinul şi secând apa izvorului care erau în preajmă.