Virtualitate, depresie, suicid

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Urbanophon

Avem aici un caz extrem care m-a pus pe ganduri.

http://adevarul.ro/international/rus...5e4/index.html

130 de sinucideri intr-un joc virtual.

Mi-as dori ca Biserica sa aprofundeze putin noua dimensiune a existentei noastre: internetul (virtualitatea).

Cum s-a schimbat lumea sufleteste si psihologic de cand suntem conectati la aceasta tehnologie? Cum ne sapa demonii prin aceasta poarta care pare inofensiva, chiar folositoare?

Eu vad la propria persoana. De ceva vreme tot ma cercetez in interiorul meu parca obosit si prea framantat. Incep sa ma gandesc la cum eram inainte sa fiu "internaut" si cum sunt acum. Initial am dat vina pe tranzitiile varstei, dar parca ceva nu decurge natural.

Voi cum vedeti era informatiei?

Daca astupam o gaura prin care curg ispitele spre noi, apare alta, si tot asa. Este o existenta tesuta din ispite.

Ceea ce este important, sa invatam cum sa le recunoastem si sa ne imunizam cu intelepciune.

Intelepciunea se dezvolta in relatie cu ispita. Ridica ispita si nimeni nu se poate intelepti.

Aceasta nu inseamna ca nu trebuie sa ne protejam copiii de aceste capcane psihologice. Omul este inghitit de ispita daca nu are discernamant.

Iar discernamantul vine prin Educatie.

In acest caz este necesara o educatie privind valoarea vietii umane si pericolul de a o pierde.

[Urbanophon]

Eu imi amintesc cum era sa fiu adolescent: izolare fata de parinti, nevoia de afirmare in anturaj, prima iubire...etc. Unde vreau sa bat? Expunerea...

Inainte de era virtuala aveai 1-2 prieteni la care iti aratai cu adevarat framantarile. Daca te aratai fata de intreg anturajul riscai sa fi luat in ras. Trebuia sa fi dur. Fata de ei. Izolat de parinti ca nu mai erai un papa-lapte. Si uite asa te framantai introspectiv. Totusi asta te construia. Cugetarea, lupta interioara, primii pasi spre un isihasm prin care cred ca trecem toti in crizele varstei.

In era virtuala ne expunem. Pe peretele virtual de dupa perdeaua monitorului. Ne dezbracam cugetul. Asta nu cred ca e bine. Eu cred ca teribilismul asta extrem vine din aceasta depresurizare a inimii. Nu stiu cat de clar m-am exprimat. E o teorie la care am tot contemplat...

Expunerea excesiva in virtualitate e de fapt o curvie a cugetului. Drumul inimii noastre ar trebui sa aiba directia: cugetare-contemplare-rugaciune-isihie.

Depresie. Depresurizare. Virtualitatea in general cred ca ne-a facut mult mai vulnerabili la depresie si deznadejde. Si copiii astia au fost fara nici o imunitate interioare.

Cine n-are batrani s-asi cumpere...