Povesti adevarate , de prin lume adunate !

[cristiboss56]

In Rusia, Sfântul Trifon este considerat patron al păsărilor deoarece, după cum se povesteşte, odată țarul Ivan cel Groaznic a ieşit la vânătoare, iar îngrijitorul șoimului său a scăpat din neatenţie pasărea preferată a ţarului. Țarul i-a pus în vedere acestui îngrijitor, pe nume Trifon Patrikeev, să găsească șoimul în trei zile ‒ altfel va fi condamnat la moarte.

Bietul Trifon a căutat pasărea prin toată pădurea, dar fără niciun rezultat. În cea de-a treia zi, sfârşit de oboseală după atâta căutare, îngrijitorul s-a întors la Moscova, în Crângul Marinaia. Întinzându-se ca să se odihnească, s-a rugat Sfântului Mucenic Trifon, patronul său, chemându-l în ajutor. În vis, a văzut un tânăr pe un cal alb, care ţinea pe mână şoimul ţarului. Acesta i-a spus: „Ia-ți pasărea pierdută, du-o ţarului şi nu te mai necăji”.

Când s-a trezit, îngrijitorul a zărit șoimul stând pe un brad. A luat pasărea, a dus-o ţarului şi i-a spus ce ajutor miraculos a primit de la Sfântul Mucenic Trifon. Drept mulţumire că i-a salvat viaţa, Trifon Patrikeev a construit o capelă în locul în care i-a apărut sfântul. Mai târziu, a construit chiar şi o biserică cu hramul Sfântului Trifon.

[cristiboss56]

Odată Stareţul a povestit: „Era în ziua Sfântului Isidor Pelusiotul. Treceam printr-o perioadă cu multe supărări şi de aceea aveam dureri mari de cap. Din cauza tensiunii ridicate mi se zbătea un ochi și mă primejduiam să fac comoţie cerebrală. Simţeam ca şi cum cineva mi-ar fi lovit ochiul pe dinauntru cu un ciocan, iar acesta voia sa iasă afară.

Pe Ia ora 9 seara, pe când stăteam întins pe pat, am văzut un înger foarte frumos, cu chipul ca al unui copil de doisprezece ani şi care mi s-a părut că a ieşit din mine. Părul lui era foarte blond şi ajungea până Ia umeri. Mi-a zâmbit şi mi-a atins uşor ochii cu mâna. Îndată mi-a dispărut toată rnâhnirea și mi-au încetat durerile. Am simțit atâta dulceaţă, încât preferam să sufăr din nou, numai să mai văd o dată pe îngerul meu păzitor...”.

(Ieromonahul Isaac, Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, p. 236)

[cristiboss56]

In 2009, un infarct, repetat de cinci ori în două luni, a atras după sine mai multe internări la Serviciul Cardiologie de la Spitalul Fundeni. Aici mi s-au depistat două artere ale inimii înfundate în proporţie de 90%. Am făcut mai multe încercări de a fi operat la Spitalul Fundeni (București) şi la Iaşi. În noiembrie am venit la Iaşi pentru operaţie, cerând aju*torul Sfintei Parascheva. Profesorul doctor m-a trimis din nou la Bucureşti, iar de acolo, la Constanța.

Mi-am dorit să revin la Iaşi, dar boala s-a agravat. Nu mai aveam mult de trăit, întrucât nu-mi mai simţeam mâinile şi nu aveam cir*culaţie normală. Inima mea era din ce în ce mai slabă. Mă apropiam încet, dar sigur, de moarte.

Într-o noapte m-am visat în spital, iar în camera de alături pentru mine se ruga o monahie în mod impresionant, cu mâinile ridicate. La înce*tarea rugăciunii, măicuţa s-a întors spre mine în chip foarte cuvios, cu capul în jos, iar eu am recunoscut-o. Era Sfânta Parascheva de la Iaşi. Chipul ei smerit şi blând mi-a rămas în memorie pentru toată viaţa.

A doua zi am primit un telefon de la Debreţin, din Ungaria, de unde un profesor cu care vorbisem anterior mă anunţa să merg la Târgu Mureş pentru operaţie. Acest lucru s-a şi întâmplat, iar operaţia a fost o premieră pe ţară. Acum mă simt bine şi mulţumesc Sfintei Cuvioase Parascheva pentru ajutorul ei cel bun! (Ion Benescu, Constanţa)

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, pp. 35-36)

[cristiboss56]

Pazitorul Icoanei Maicii Domnului

Batranul Haralmbie a trait ultimii ani ai vietii sale cu nostalgia patriei sale pierdute.Se gandea mereu la frumosul sau sat de langa Prusa, iar ochii sai lacrimau.Cu aceasta durere a plecat din aceasta viata.Il lua adeseori in brate pe nepotelul sau, Haralambie, si-i vorbea despre satul sau.Ii descria cum era biserica, scoala unde a invatat primele litere, piata satului unde se juca.Apoi, cu multe amanunte ii descria casa in care se nascuse, se casatorise si-si dobandise copiii.Micul Haralambie a crescut si apoi a studiat in Atena.Insa totdeauna isi aducea aminte de bunicul sau.Intr-o zi instiintandu-se ca o agentie de turism a organizat o excursie in partile Prusei,a considerat de datoria sa sa viziteze acel loc, in amintirea bunicului sau.O nespusa emotie a incercat Haralambie cand a ajuns in satul bunicului sau.Mai intai a vazut biserica, numai ca acum era ageamie.S-a apropiat de cafeneaua bunicului sau, dar era inchisa.Si piata era cu desavarsire lasata in parasire.A ajuns in fata casei.Cu o mana tremuranda a deschis poarta de la curte.Pe trepte statea un batranel.De indata ce l-a vazut pe tanar l-a intrebat in turceste:
- Fiule, ce vrei ?
Cu putinele cuvinte turcesti, pe care Haralambie le invatase de la bunicul sau, a incercat sa-i dea sa inteleaga ca venise din Grecia ca sa cunoasca satul bunicului sau.De indata ce batranul a auzit aceste cuvinte a sarit in sus, si-a intins mainile si l-a strans pe Haralambie la pieptul sau.
- Bine ai venit !, i-a raspuns batranul in greceste.Stiam ca vei veni si de aceea te asteptam.Haralambie il privea buimac.Apoi batranul l-a luat de mana pe tanar si l-a condus intr-o camera mica in interiorul casei.L-a pus sa se aseze pe singurul scaun ce era acolo, dupa care i-a spus:
- Eu m-am nascut intr-un satulet din Macedonia.Parintii mei au fost mahomedani si se ocupau cu agricultura.Eram cel mai mic copil al familiei.Cand ceilalti lipseau toata ziua fiind la camp, eu stateam la casa prietenului meu Nicolae.De multe ori chiar dormeam acolo.Parintii lui ma iubeau si nu ma deosebeau de copiii lor.Erau oameni buni si crestini credinciosi.Se aduna la rugaciune toata familia, mai ales noaptea, ingenuncheau si se rugau inaintea icoanei Maicii Diomnului, la care ardea permanent o candela, iar alaturi era o cadelnita, care imprastia o buna mireasma in toata casa.Toate acestea ma faceau sa simt teama.De multe ori ingenuncheam si eu impreuna cu ei si vorbeam cu Maica Domnului, ca si cum as vorbi cu mama mea.Sufletul se umplea atunci de pace.
Intr-o zi, familia lui Nicolae a mers la o bisericuta din afara satului care avea hramul.M-au luat si pe mine cu ei.Am urmarit Dumnezeiasca Liturghie si cand i-am vazut pe credinciosi ca merg spre Sfantul Altar sa se impartaseasca, am mers si eu, dar tatal prietenului meu m-a oprit, spunandu-mi in soapta:
- Tu nu, copilul meu !, nu te poti impartasi, pentru ca nu esti botezat.L-am privit cu repros si i-am spus :
- Atunci, sa ma botez si eu.
Mai tarziu kir Dimitrie, tatal lui Nicolae, mi-a explicat ca apartinem de religii diferite si ca parintii mei nu ar fi ingaduit sa ma botez.As putea-o face insa atunci cand avea sa devin major.Treceau anii si eu continuam sa am aceeasi dorinta.Asteptam cu multa nerabdare acea zi dorita si continuam sa ma rog Maicii Domnului.Din nefericire nu am apucat sa-mi infaptuiesc marea mea dorinta, caci, inainte de majorat, s-a facut schimbul de populatii.Parintii mei m-au luat si m-au dus in acest sat.Era noapte si nu am putut sa-mi iau ramas bun de la prietenul meu si de acea iubita familie.Si asta m-a costat mult.De vreo doua ori am voit sa fug de acasa si de aceea parintii mei au fost nevoiti sa ma incuie in aceasta camera, unde am ramas pana acum.
Intr-o noapte, cuprins de deznadejde, am ingenunchiat, asa cum facea familia lui Nicolae si cu lacrimi in ochi am rugat-o pe Maica Domnului sa ma ajute sa ma intorc inapoi.Deodata am simtit o nespusa mireasma, care mi-a umplut camera.Am considerat aceasta ca un raspuns al Maicii Domnului la rugaciunea mea.Aceasta mireasma o simt pana astazi, atunci cand ma rog noaptea.
Mai tarziu am inceput sa aud niste lovituri usoare sub patul in care dormeam.Vreme de un an intreg nu am putut intelege ce se intampla, dar nici nu indrazneam s-o spun cuiva.Intr-o zi, cand toata familia mea a plecat la o nunta in satul vecin, am avut ocazia sa caut cu multa atentie la locul acela.Am vazut ca o scandura nu se imbina bine si am ridicat-o cu un obiect ascutit.Sub scandura am vazut o cutie metalica."Cu siguranta aici era ascunsa o comoara", m-am gandit.M-au cuprins fiorii cand am deschis-o.Inlauntru era o icoana a Maicii Domnului, o candela si o cadelnita.M-am gandit ca oamenii care au plecat din aceasta casa au ascuns nepretuita lor comoara ca sa nu cada in maini profanatoare.La fel m-am gandit sa fac si eu.Sa pastrez icoana pana cand se afla cineva din acea familie, caruia sa i-o pot da.Si aceasta era cererea mea, atunci cand ma rugam in fiecare noapte Maicii Domnului.
Au trecut multi ani de atunci.Parintii mei au plecat din aceasta viata.Fratii mei s-au casatorit si si-au facut fiecare casa sa.Eu am ramas singur aici.Pazeam icoana Maicii Domnului.Nu am vrut sa ma casatoresc, pentru ca nu voiam sa intre femeie in casa mea.Rudele si consatenii ma considerau dezechilibrat mintal si nu se apropiau de mine.Asta imi convenea, pentru ca nu ma deranjau.Aveam totdeauna pe Maica Domnului care ma ocrotea.
In ultima vreme puterile au inceput sa ma paraseasca."Maica Domnului, nu ma lasa sa mor mai inainte de a da in maini sigure icoana ta", ma rugam continuu.Iar ieri seara am primit raspunsul ei.Mireasma se oprise.O adiere racoroasa mi-a cuprins sufletul.Am scos icoana din cutie si mi s-a parut ca Maica Domnului mi-a zambit."Va trimite pe cineva astazi s-o ia", m-am gandit, si de dimineata stau pe trepte si astept.Acum pot inchide ochii linistit.
Emotionat, Haralambie a luat in maini Sfanta Icoana.S-a plecat apoi si a sarutat mana batranului, ca si cum ar fi sarutat mana bunicului sau.I-a multumit din toata inima si si-au luat ramas bun cu ochii inlacrimati.Inainte de a pleca, batranul i-a dat lui Haralambie un saculet, spunandu-i:
- Ia-l, fiule !Este pamant din gradina bunicului tau.Pune-i-l pe mormant, ca sa i se odihneasca sufletul in pace.

[cristiboss56]

Se știe că mormântul Vlădicăi Serafim este vizitat mai ales de elevi și studenți. Ei se roagă pentru reușită la examene și primesc ajutor minunat, care nu numai că se manifestă la examene, dar se reflectă bineplăcut în sufletele lor.

Un student în anul II la Medicină vizita deseori cripta Vlădicăi Serafim și se ruga lui pentru reușită la examene. El provenea dintr-o familie atee și nici nu era botezat. Odată, el se ruga acolo, ca de obicei. Când și-a terminat îngenuncheat rugăciunea, a sărutat mormântul de marmură și s-a ridicat. Deodată, îl vede pe Arhiepiscopul Serafim în fața lui, ca viu. Vlădica l-a binecuvântat și i-a zis: „Botează-te și postește!”. După aceea a dispărut.

Studentul s-a cutremurat până în adâncul sufletului de cele întâmplate. El și-a chemat din provincie mătușa, care era foarte credincioasă, și a rugat-o să-i fie nașă. A fost botezat în Biserica Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, de la azilul de bătrâni din raionul Kneajevo.

După această întâmplare minunată, studentul spunea tuturor că dacă va fi supus chinurilor până la moarte, nu-i vor putea zdruncina credința în existența vieții după moarte.

(Viața, minunile și învățăturile Sfântului Ierarh Serafim (Sobolev), făcătorul de minuni din Sofia)

[cristiboss56]

As vrea să pun pe această hârtie marea minune care au făcut-o Sfinții Arhangheli în familia fiului meu.

Sunt preoteasă. Soțul meu, părintele Savvas și cu mine locuim în Kouklia, regiunea Pafos din Cipru. Fiul meu, ofițer în armata cipriotă, este căsătorit de șapte ani cu o fată foarte bună însă, din păcate, în anii aceștia bucuria lor nu a fost deplină. Nu au putut dobândi un copil. Au mers la toți doctorii și noi la toți sfinții am alergat, să-i rugăm. Nimic. Nu știam deloc despre Arhanghelul Mihail din Mantamados, până când am ajuns în Mitiline cu soțul meu, pentru a ne închina noilor Sfinți Rafail, Nicolae și Irina. Acolo am auzit despre Arhanghel.

Am ajuns în după-amiaza zilei respective, cu autobuzul. Acolo am fost informați că spre seară se va săvârși priveghere în cinstea Sfinților Arhangheli. Am considerat acest fapt ca fiind unul semnificativ și, cu toate că lăsasem toate lucrurile noastre la mănăstirea Sfântului Rafail, am rămas pentru priveghere. Dumnezeul meu, ce minunat a fost! Am ajuns în al șaptelea cer!

Era lume multă, astfel că nu puteam să stau în fața icoanei și să mă rog, așa cum voiam. Însă am făcut răbdare. Am stat într-un colț și mă rugam în gând, cerând mijlocirea Sfinților Arhangheli.

S-a terminat Sfânta Liturghie aproape de răsăritul soarelui, iar lumea, încet-încet, se împuțina. Eu nu m-am mișcat de la locul meu. Am așteptat. Aproximativ într-o oră după apolis, locul era aproape liber. Atunci m-am îndreptat spre Sfintele Moaște care erau pe o măsuță, în mijlocul bisericii, m-am închinat și mai apoi am îngenunchiat în fața icoanei basorelief a Sfântului Arhanghel Mihail. Acolo am lăsat ca în toată ardoarea credinței să converseze sufletul meu cu Arhanghelul. Mi-am întins mâinile mele spre cer și mi-am pus nădejde în mila lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfinților Arhangheli.

Lacrimile îmi tulburau privirea și vedeam neclar diverse înfățișări sclipitoare când, o, Dumnezeul meu! Am simțit că fața icoanei Sfântului Arhanghel îmi zâmbea și mi-a mișcat din cap, în semn afirmativ! Aceasta a fost!

Am îngenunchiat. Mi-am plecat fața în mâinile mele. M-am sprijinit de baldachinul icoanei și nu spuneam nimic altceva decât mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc...

Am plecat din acea binecuvântată insulă despovărați, bucuroși, cu o pregustare în inimă a fericirii ce va să vină.

A trecut un an și era aceeași dată ca atunci când eram în Mantamados. A sunat telefonul. Era nora mea. Am auzit atunci cea mai minunată veste:

- Mamă, aștept un copil!

- Slavă Ție, Doamne! Slavă Ție, Doamne!

Când m-am întâlnit cu fiul meu, i-am spus:

- Fiul meu, cred că vei deveni tată. Am făcut însă o făgăduință și aș vrea să o îndeplinești, când se va realiza visul nostru și vei dobândi acel copil. O vei face?

- Dacă pot, mamă, da, a răspuns acela.

- Poți, i-am spus.

- Atunci, îți promit că voi face, mi-a răspuns.

- Știu cât de mult iubești uniforma ta de armată, cu care ai jurat și ai primit sabia ta. Eu, știind ceea ce iubești, am făgăduit Sfinților Arhangheli că, atunci când vei dobândi un copil, le vei mulțumi dăruindu-le ceva ce iubești mult, referindu-mă la uniforma ta.

- Mamă, aceasta este o amintire și trebuia să rămână în familia mea, dar dacă ai făgăduit aceasta... Să o cureți și să o ducem acolo unde ai făgăduit.

Pe urmă, vrând să mă tachineze, a spus:

- Mamă, nu cred că ai făgăduit și pe copilul nostru, nu?

- Nu, copilul meu, nu. Să fie sănătos și să vă bucurați de el, sub ocrotirea Arhanghelilor.

- Amin, mamă, amin, a murmurat, zâmbind.

A născut nora mea și nașterea a decurs bine, însă nu a născut unul, ci trei copii veseli și foarte sănătoși. Un băiat și două fetițe. Slăvit să fie numele Dumnezeului celui Sfânt și al slăviților Săi Arhangheli!

Vă rog, părinte, să scrieți această minune în periodicul dumneavoastră, pentru a o citi întreaga lume și pentru a se fundamenta credința oamenilor. Să creadă că rugăciunea, atunci când este curată și plină de căldură sufletească, este ascultată de către Atotmilostivul Dumnezeu, Cel care ne-a răsplătit după dorința noastră. Vă mulțumesc și vă sărut mâna cu respect!”

(Din periodicul „Arhanghelul”, anul 35, Ianuarie-Martie 2008, pg. 202)

[Hartford]

În prealabil postat de cristiboss56

As vrea să pun pe această hârtie marea minune care au făcut-o Sfinții Arhangheli în familia fiului meu.

Sunt preoteasă. Soțul meu, părintele Savvas și cu mine locuim în Kouklia, regiunea Pafos din Cipru. Fiul meu, ofițer în armata cipriotă, este căsătorit de șapte ani cu o fată foarte bună însă, din păcate, în anii aceștia bucuria lor nu a fost deplină. Nu au putut dobândi un copil. Au mers la toți doctorii și noi la toți sfinții am alergat, să-i rugăm. Nimic. Nu știam deloc despre Arhanghelul Mihail din Mantamados, până când am ajuns în Mitiline cu soțul meu, pentru a ne închina noilor Sfinți Rafail, Nicolae și Irina. Acolo am auzit despre Arhanghel.

Am ajuns în după-amiaza zilei respective, cu autobuzul. Acolo am fost informați că spre seară se va săvârși priveghere în cinstea Sfinților Arhangheli. Am considerat acest fapt ca fiind unul semnificativ și, cu toate că lăsasem toate lucrurile noastre la mănăstirea Sfântului Rafail, am rămas pentru priveghere. Dumnezeul meu, ce minunat a fost! Am ajuns în al șaptelea cer!

Era lume multă, astfel că nu puteam să stau în fața icoanei și să mă rog, așa cum voiam. Însă am făcut răbdare. Am stat într-un colț și mă rugam în gând, cerând mijlocirea Sfinților Arhangheli.

S-a terminat Sfânta Liturghie aproape de răsăritul soarelui, iar lumea, încet-încet, se împuțina. Eu nu m-am mișcat de la locul meu. Am așteptat. Aproximativ într-o oră după apolis, locul era aproape liber. Atunci m-am îndreptat spre Sfintele Moaște care erau pe o măsuță, în mijlocul bisericii, m-am închinat și mai apoi am îngenunchiat în fața icoanei basorelief a Sfântului Arhanghel Mihail. Acolo am lăsat ca în toată ardoarea credinței să converseze sufletul meu cu Arhanghelul. Mi-am întins mâinile mele spre cer și mi-am pus nădejde în mila lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfinților Arhangheli.

Lacrimile îmi tulburau privirea și vedeam neclar diverse înfățișări sclipitoare când, o, Dumnezeul meu! Am simțit că fața icoanei Sfântului Arhanghel îmi zâmbea și mi-a mișcat din cap, în semn afirmativ! Aceasta a fost!

Am îngenunchiat. Mi-am plecat fața în mâinile mele. M-am sprijinit de baldachinul icoanei și nu spuneam nimic altceva decât mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc...

Am plecat din acea binecuvântată insulă despovărați, bucuroși, cu o pregustare în inimă a fericirii ce va să vină.

A trecut un an și era aceeași dată ca atunci când eram în Mantamados. A sunat telefonul. Era nora mea. Am auzit atunci cea mai minunată veste:

- Mamă, aștept un copil!

- Slavă Ție, Doamne! Slavă Ție, Doamne!

Când m-am întâlnit cu fiul meu, i-am spus:

- Fiul meu, cred că vei deveni tată. Am făcut însă o făgăduință și aș vrea să o îndeplinești, când se va realiza visul nostru și vei dobândi acel copil. O vei face?

- Dacă pot, mamă, da, a răspuns acela.

- Poți, i-am spus.

- Atunci, îți promit că voi face, mi-a răspuns.

- Știu cât de mult iubești uniforma ta de armată, cu care ai jurat și ai primit sabia ta. Eu, știind ceea ce iubești, am făgăduit Sfinților Arhangheli că, atunci când vei dobândi un copil, le vei mulțumi dăruindu-le ceva ce iubești mult, referindu-mă la uniforma ta.

- Mamă, aceasta este o amintire și trebuia să rămână în familia mea, dar dacă ai făgăduit aceasta... Să o cureți și să o ducem acolo unde ai făgăduit.

Pe urmă, vrând să mă tachineze, a spus:

- Mamă, nu cred că ai făgăduit și pe copilul nostru, nu?

- Nu, copilul meu, nu. Să fie sănătos și să vă bucurați de el, sub ocrotirea Arhanghelilor.

- Amin, mamă, amin, a murmurat, zâmbind.

A născut nora mea și nașterea a decurs bine, însă nu a născut unul, ci trei copii veseli și foarte sănătoși. Un băiat și două fetițe. Slăvit să fie numele Dumnezeului celui Sfânt și al slăviților Săi Arhangheli!

Vă rog, părinte, să scrieți această minune în periodicul dumneavoastră, pentru a o citi întreaga lume și pentru a se fundamenta credința oamenilor. Să creadă că rugăciunea, atunci când este curată și plină de căldură sufletească, este ascultată de către Atotmilostivul Dumnezeu, Cel care ne-a răsplătit după dorința noastră. Vă mulțumesc și vă sărut mâna cu respect!”

(Din periodicul „Arhanghelul”, anul 35, Ianuarie-Martie 2008, pg. 202)

Foarte frumos multumim Cristi pentru stadanie.