Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Sfântul Atanasie cel Mare, în „Cuvântarea despre repausaţi”, zice: „Dumnezeu a dăruit celor ce sunt mântuiţi să rămână împreună până la ziua învierii şi să se bucure, aşteptând să li se facă pentru totdeauna dreptatea dumnezeiască. Însă păcătoşii vor fi lipsiţi chiar şi de această bucurie, căci ei nu se vor mai cunoaşte între ei. Deci, la acea judecată obştească, toate faptele lor vor fi descoperite în faţa tuturor, după care va fi despărţirea din urmă şi fiecare va merge în locul pregătit. Drepţii vor merge toţi împreună cu Dumnezeu, pe când păcătoşii, depărtaţi de Dumnezeu şi de prietenii lor, se vor duce în muncile veşnice deopotrivă împreună, dar necunoscându-se unii pe alţii, căci ei vor fi lipsiţi chiar şi de această mângâiere. Ce ruşine pentru păcătoşi, ale căror fapte vor fi cunoscute de toţi, căci ruşinea este mare pentru acela ce o poartă în faţa altora. Este un adevăr neîndoielnic că noi ne vom recunoaşte toţi cu desăvârşire unii pe alţii, şi atunci vinovăţia celor ce au trăit rău pe pământ va fi cunoscută de toţi”.

Sfântul Ciprian zice: „O mare mulţime din mult iubiţii noştri: părinţii, fraţii, copiii ne vor primi acolo sus; o mare mulţime din cei ce s-au îngrijit de mântuirea lor, se vor grăbi a veni înaintea noastră spre a ne vedea şi a ne face o bună primire. Ce uriaşă bucurie a tuturor, pentru ei ca şi pentru noi!” (Cuvânt de exortaţie la martir, cap. XII).

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 433-434)

[cristiboss56]

Nu este destul să lupţi doar împotriva păcatelor mari, a celor grave, ci chiar şi împotriva celor mai mici gânduri necurate. Un singur gând greşit va roade ca un vierme mintea omului şi sufletul se va strica pe nesimţite. Cel care se plânge de slăbiciune, susţinând că puterea satanei este mai mare şi-l stăpâneşte pe om definitiv, acela îl face pe Dumnezeu nedrept. Un suflet care se străduieşte capătă cu siguranţă putere de sus; cel care luptă cu răul îl va învinge cu ajutorul harului. „Ceea ce la oameni este cu neputinţă, la Dumnezeu este cu putinţă”. El va duce lupta pentru cel care Îl strigă neîncetat şi El îl va învinge pe satana, pentru rugăciunile celui ce se zbate şi plânge pentru păcatele sale, de care vrea să scape.

(Pocăinţa sau întoarcerea la Dumnezeu, Extrase din Omiliile duhovniceşt ale Sfântului Macarie Egipteanul, Editura Bizantină, Bucureşti, 2011; p. 18)

[cristiboss56]

Principalul este să păstrezi pacea cu cei din jur, atât cât lucrul acesta ţine de tine. Să te gândeşti că în jurul tău s-au strâns tot felul de bolnavi – chiar aşa şi este. De aceea, trebuie să te şi porţi cu toţi aşa cum se poartă în spital cu bolnavii. Acolo nu îl ceartă pe om că s-a îmbolnăvit de plămâni, de inimă, de stomac, nu zice nimeni „Ticăloasă oarbă ce eşti, poftim, te-ai îmbolnăvit de ochi!”. Nici voi nu trebuie să vă ocărâţi unii pe alții pentru bolile sufleteşti, ci să vă fie milă unul de celălalt. „Purtaţi-vă poverile unii altora, şi aşa veţi împlini legea lui Hristos”, zice Apostolul.

Străduieşte-te să îndeplineşti sfatul meu, dacă vrei să ai parte de bine, atât sufletesc, cât şi trupesc. Când sufletul va fi în pace, într-o dispoziţie rugătoare, de pocăinţă, atunci şi trupul va fi sănătos, şi supărările vor fi îndurate cu uşurinţă. Dacă vei avea o dispoziţie corectă a duhului, la orice supărare, nedreptate, necaz vei spune din toată inima: „Cele vrednice de faptele mele pătimesc. Slavă Ţie, Doamne, că mă înveţi să rabd şi să împlinesc poruncile Tale!”.

Fii înţeleaptă, ieşi din marea deşertăciunii, la ţărmul rugăciunii, pocăinţei, atotiertării, iar Domnul te va feri de tot răul şi îţi va rândui viaţa așa cum nici n-ai visat. (Cuviosul Nikon Vorobiov, Scrisori către fiii duhovniceşti, extrase din cartea Ne-a fost lăsată pocăinţa)

[cristiboss56]

Parintele Galeriu: Slujirea duhovnicului este un astăzi continuu, pentru că în lucrarea mântuirii nu este oprire, stare pe loc. Apa stătută se strică. Dacă nu ai de lucru, îți dă diavolul de lucru.

În Sfânta Scriptură citim: „Mântuirea stă întru mult sfat” sau „Cei lipsiți de povățuitori cad ca frunzele”. Și iar, la Sfinții Părinți aflăm cuvântul: „Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească”. Este o relație fundamentală care exprimă alături, în comuniune între Dumnezeu și om, relația paralelă ‒ între părinte duhovnicesc și fiu duhovnicesc.

Gabriel Liiceanu: De ce nu se poate crește spiritual în afara relației maestru – discipol, de ce este nevoie de o relație personală? Ce te învață maestrul, ceva de peste învățătură sau de dinaintea ei? Pesemne, după cum lăsați să se înțeleagă, e vorba de căutare, te învață punerea pe cale. Maestrul (n.r. duhovnicul) este, deci, un om ce te-a așezat pe orbită.

Părintele Galeriu: Voi răspunde printr-un exemplu. Purta un om în el o „subterană” de rele. Ce să facă? I-a fost rușine să meargă la duhovnic. S-a dus în câmp, a făcut o mică groapă și acolo și-a spus toate ticăloșiile vieții. Peste un timp, când s-a întors acolo, din acea groapă răsăriseră mărăcini și plante otrăvite. De unde? Din microbii răului din el. Relația personală este necesară fiindcă este o relație firească, fundamentală. (...) Faptul capital, persoana umană se realizează numai în relație cu o altă persoană.

Duhovnicul săvârșește iertarea în numele Preasfintei Treimi. El zice: „Te iert și te dezleg în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt”. Deci, nu în numele meu. Mai precizez: „în numele” și nu „în locul”. Duhovnicul e purtător al numelui și al harului, nu se substituie acestora. Ortodoxia elimină orice expresie legată de ideea substituirii.

Sorin Dumitrescu: Cât poate asuma duhovnicul din taina unei vocații (artistice, tehnice etc.)?

Părintele Galeriu: Cred că aici este implicată problema autenticității duhovnicului, responsabilitatea lui. Duhovnicul cu adevărat înrădăcinat în Revelație se constituie în Hristos, după Chipul Lui, în același Duh Sfânt cu El. Cuvântul pe care-l împărtășește în Duhul lui Hristos pornește chiar din viul experienței lui duhovnicești. Când un asemenea părinte duhovnicesc este martor autentic al Revelației, martor prin cuvânt și prin viață, atunci îl poate călăuzi pe fiul lui duhovnicesc, oricare ar fi profesia lui.

Gabriel Liiceanu: Observ că e foarte ușor să circumscrii profilul ucenicului. El are o armă fermă: întrebarea și ascultarea. Atunci care este arma maestrului?

Părintele Galeriu: Arma maestrului este cuprinsă în cele trei slujiri esențiale: învățător, sfințitor și păstor, după Chipul lui Iisus Hristos. Duhovnicul, deci, trebuie să împărtășească Adevărul, să-l împărtășească haric, sfințindu-mă, și să mă călăuzească, să mă conducă. Concret așa stau lucrurile! Aceasta este, de fapt, chiar lucrarea Bisericii, căci ea este vasul Tainelor.

(Părintele Galeriu, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Sorin Dumitrescu, Dialoguri de seară, Editura Harisma, București, 1991, pp. 11-29)

[cristiboss56]

Pacatele ne vin prin reaua intrebuintare a puterilor (facultatilor) sufletului/ a celei poftitoare, irascibile si rationale. Nestiinta si nechibzumta vin din reaua intrebuintare a puterii rationale. Ura si necumpatarea din reaua intrebuintare a puterii irascibile (iutimea) si poftitoare. Iar din buna intrebuintare a acestora ne vine cunostinta si chibzuinta iubirea si cumpatarea. Daca e asa. nimic din cele create si facute de Dumnezeu nu este rau.
Nu mancarile sunt rele, ci lacomia pantecelui; nici facerea de prunci, ci curvia; nici banii, ci iubirea de bani; nici slava, ci slava desarta. Iar daca-i asa, nimic nu e rau din cele ce sunt, decat reaua intrebuintare, care vine din negrija mintii de-a cultiva cele firesti.

Raul din draci sta in acestea, zice fericitul Dionisie:” in mania fara judecata, in poftirea fara minte, in inchipuirea pripita. Iar lipsa de judecata, lipsa de minte si pripirea la fiintele rationale sunt scaderi ale ratiunii, ale mintii si ale chibzuitii. Scaderile insa vin dupa aptitudini.” Asadar a fost odata cand era in ei ratiune, minte si chibzuiala cuviincioasa. Iar daca-i asa, nici dracii nu sunt prin fire rai, ci prin reaua intrebuintare a puterilor firesti s-au facut rai.

Unele dintre patimi pricinuiesc necumpatare; altele ura; si iarasi altele si necumpatare si ura.

Multa mancare si mancarea cu placere sunt pricini de necumpatare; iubirea de argint si slava desarta sunt pricini de ura fata de aproapele. Iar maica acestora: iubirea trupeasca de sine este pricina a amandurora.

Iubirea trupeasca de sine este iubirea patimasa si nerationala fata de trup. Ei i se impotriveste iubirea si infranarea. Cel ce are iubirea trupeasca de sine e vadit ca are toate patimile.

[cristiboss56]

Zaheu vameşul este cel ce vămuieşte zidirea lui Dumnezeu pentru propria plăcere. Dar aude Cuvântul Care trece pe acolo şi se urcă într-un sicomor, când se naşte în el cuvântul pocăinţei. Atunci îl convinge să urce mai presus de cugetul trupului, căci aceasta înseamnă sicomorul. De acolo va privi nestingherit Cuvântul şi îl va auzi pe El zicându-i: „Coboară-te repede", adică dacă însetezi să Mă primeşti întreg în casa ta, nu socoti că este de ajuns numai să fii mai presus de cugetul trupesc, ci croieşte drum către Mine prin lucrarea virtuţilor. Iar faptul că a întors împătrit, aceasta arată fie că se foloseşte de fiecare dintre cele patru virtuţi naturale pentru împlinirea faptelor bune, fie că depărtează de la sine lucrarea păcatului, învoirea cu fapta, preocuparea cu amintirile şi închipuirile deşarte.

Astfel depărtează lucrarea păcatului prin înfrânare, consimţirea (învoirea cu păcatul), prin trezvie, atenţie şi paza gândurilor, amintirile, prin lecturile sfinte, iar închipuirile deşarte prin rugăciunea încordată. Fie că vorbeşte despre: lucrarea practică, naturală, teologică şi a rugăciunii. Căci practica rugăciunii este mai înaltă decât teologia, care contemplă ceea ce este dumnezeiesc din cele create, pe când rugăciunea uneşte sufletul mai presus de cunoaştere şi în chip de negrăit cu Dumnezeu.

(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Întrebări și nedumeriri, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 113)

[cristiboss56]

Părinte, este mai bine să ne înfrânăm trupul de la desfătări, sau să ne înfrânăm gândurile?

Şi trupul, şi gândurile! Trupului să i se dea cu măsură, gândurile rele să dispară de tot. Tocmai asta este lupta de gând, adică să se elibereze cu orice chip, să se „dezinfecteze”, să se cureţe mintea, gândurile. Şi cu trupul – să i se dea cu măsură: hrană, somn, pentru că nu trebuie sluţit cu un post exagerat, pentru că este de Dumnezeu „bine făcut”, cum zice: „Bine l-a făcut Marele Meşter!”

Atunci, noi avem obligaţia să nu-l sluţim, să nu-l slăbim. Să-i dăm cu dreaptă judecată, cu postire, cu hrană, care sunt rânduite de Biserică.
(Părintele Arsenie Papacioc)

[cristiboss56]

Care este cea mai puternică rugăciune a creştinilor în vreme de ispite, pagube, judecăţi, primejdii, vrăjitorie şi tot felul de necazuri?

Este citirea psalmilor, cu post şi cu lacrimi, mai ales la miezul nopţii. Psaltirea, ajutată de post, are mare putere asupra diavolilor şi asupra vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. De aceea, ori de câte ori credincioşii au necazuri mari, judecăţi, boli grele, operaţii etc., sunt datori să facă rugăciuni cu post, ziua şi la miezul nopţii sau când poate fiecare, citind câteva catisme la Psaltire şi Paraclisul Maicii Domnului. Apoi să facă metanii după putere și numaidecât vor simţi harul şi ajutorul Sfântului Duh şi se vor izbăvi de toată primejdia.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie și societate II, Ediția a III-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători Neamț, 2010, p. 107)

[cristiboss56]

Care este cel mai bun dascăl al rugăciunii?


Este însăşi sfânta rugăciune, după cum spune Sfântul Macarie cel Mare: „Eu ştiu că nu ştii săĺ te rogi, dar roagă-te cum poţi şi cât mai des şi rugăciunea singură te va învăţa să te rogi”. Deci, să ne rugăm cum putem şi cât mai mult şi văzând Dumnezeu râvna noastră ne va ajuta să dobândim rugăciunea cea adevărată a inimii şi darul lacrimilor.

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Lumina şi faptele credinţei, Mitropolia Molovei şi Bucovinei, p. 131)

[cristiboss56]

<<Fă Rai din ce ai!
Gândurile sunt coroană de spini sau de flori pe capul fiecăruia!
"Cu un cuvânt bun, faci şi pe cel rău, bun"!
Iar Sfântul Chiril spune aşa:
"Cel ce face din rău, bun, este Gura Duhului Sfânt!"
Oamenii sus-puşi sau cei cu averi mari, suferă niste greutăţi enorme. Adică Slavici, când a scris în Romanul "Moara Cu Noroc": „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia ci liniştea colibei tale te face fericit” a scris, ca sa putem noi întelege, zduncinul şi necazul celor plini de bani, dar fără linişte. De aceea, Evanghelia, n-o poţi aplica nici bogatului, nici săracului, nici intelectualului şi nici omului simplu..
Evanghelia o poţi aplica numai omului străpuns de fiorul credinţei sănătoase şi sfinte.
Căci poţi să ai un intelectual de marcă şi plin de diplome, şi să fie zero, şi poţi să ai un om simplu şi modest, aşa cum spune Sfântul Antonie: "CERUL ŞI PĂMÂNTUL SUNT CĂRŢILE MELE" sau orice om care a învăţat o rugăciune sau o plidă din Pateric „Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi!“ şi să te trezeşti că acolo vezi credinţa, aşa cum spunea Mântuitorul, pe care nu ai văzut-o nici în Israel!>>

Părintele Calistrat