Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Cand un părinte iubitor îl vede pe fiul său în necuminţenie, îl pedepseşte. Iarăşi, când vede că s-a împuţinat la suflet şi că săvârşeşte cu trudă pedeapsa, atunci îl mângâie. Aşa se poartă cu noi şi Bunul Dumnezeu, Părintele nostru. Foloseşte totul pentru mântuirea noastră, atât mângâierea, cât şi pedeapsa, în marea Lui iubire de oameni.

Dar şi noi, atunci când încercăm vreun necaz, trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu, ca nişte fii buni ai răbdării. Dacă-I mulţumim doar pentru cele bune, ne vom asemăna cu iudeii nerecunoscători. Aceia, când s-au înfruptat în pustie cu masa minunată, ziceau că Hristos este cu adevărat proroc şi voiau să-L proclame rege. Însă când le-a spus: Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne întru viaţa veşnică, aceia au răspuns: Dar ce minune faci tu?... Părinţii noştri au mâncat mană în pustie (Ioan 6, 27-30-31). Aşadar, celor nerecunoscători li se potrivesc cuvintele psalmului: În cinste fiind, n-au înţeles şi în veac nu vor vedea lumină (Psalm 48, 19-20).

De aceea şi Apostolul Iacob ne învaţă: Toată bucuria să v-o puneţi în seamă, fraţilor, când daţi de felurite ispite, ştiind că încercarea credinţei voastre naşte răbdarea; dar răbdarea să-şi aibă lucrare desăvârşită. Şi adaugă: Fericit bărbatul care rabdă ispita; fiindcă la capătul încercării va primi cununa vieţii (Iacob 1, 2-4-12).

(Un serafim printre oameni Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumeniţa, 2005, p. 343)

[cristiboss56]

Rugăciunea, postul, privegherea şi toate celelalte fapte creştineşti, indiferent cât de bune pot fi ele în sine, nu constituie scopul vieţii noastre creştine, deşi ele servesc drept mijloace indispensabile de a atinge acest ţel. Adevăratul scop al vieţii noastre creştine constă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu.

Cât despre posturi, rugăciuni, privegheri, milostenii şi orice faptă bună făcută în numele lui Hristos, ele reprezintă doar mijloace pentru dobândirea Duhului Sfânt. Dar ia aminte, fiul meu, numai fapta bună în numele lui Hristos ne oferă darurile Sfântului Duh.

(Sfântul Serafim de Sarov, Scopul vieții creștine, Editura Egumenița, Galaţi, 2010)

[cristiboss56]

Nu e păcat mai greu, măicuţă, nu e nimic mai groaznic şi mai pierzător pentru duh, ca trândăvirea”, spunea batiuşka Serafim, drept care le şi poruncea maicilor nu numai să fie totdeauna sătule, ci chiar să ia pâine cu ele la lucru. „Îţi pui coltucul în buzunar, spunea el. Când oboseşti, când eşti istovită, nu te trândăvi: mănâncă puţină pâine, şi iar la lucru!”. El le poruncea chiar şi sub pernă să aibă puţină pâine. „Vin peste tine trândăvirea şi gândurile, măicuţă, spunea batiuşka Serafim, scoateţi pâinica şi mâncaţi, şi trândăvirea are să treacă, pâinica o s-o gonească şi o să vă dea somn bun după osteneală, măicuţă!”.

(Sfântul Serafim de Sarov, Rânduieli de viață creștină, Editura Sophia, București, 2007, p. 27)

[cristiboss56]

Dumnezeu caută o inimă plină de iubire pentru El și pentru aproapele, făcând din ea un tron prin care-I place să stea și să Se arate în plinătatea slavei Sale. Dă-mi fiule, inima ta, și ochii tăi să simtă plăcerea pentru căile Mele. Inima omului poate cuprinde împărăția cerurilor: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33).

(Sfântul Serafim de Sarov, Scopul vieții creștine, Editura Egumenița, Galaţi, 2010, p. 72)