Sfintii Zilei

[cristiboss56]

În prima zi a Anului Nou, creştinii ortodocşi îl prăznuiesc pe Sfântul Vasile cel Mare, ocrotitorul săracilor. În tradiţia populară, Sfântul Vasile este cunoscut ca fiind Crăciunul cel Mic, fratele Crăciunului.



Un lucru mai puţin ştiut este acela că, tot în ziua de Anul Nou, este pomenită de Biserica Ortodoxă şi mama Sfântului Vasile cel Mare, Sfânta Emilia.
Ierarhul s-a născut în anul 330 într-o familie de creştini înstăriţi, foarte evlavioşi : tatăl său, Sfântul Vasile cel Bătrân, a fost un vestit orator în Pont; totodată, sora sa Macrina ca şi fratele său Grigore din Nyssa au devenit de asemenea sfinţi.
Istoricul sărbătorii

Sfântul Vasile Cel Mare, episcopul Cezareei, este considerat unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi ai creştinătăţii. Pruncul Vasile a fost un copil binecuvântat de Dumnezeu, fiind un înainte-văzător. Tradiţia creştină spune că, la scurt timp după naştere, pruncul Vasile nu sugea lapte de la sânul mamei în zilele de miercuri şi de vineri. Tot tradiţia creştină menţionează că micuţul a plâns continuu până când a fost botezat. Mai mult, din copilărie, pruncul a uimit prin unele gesturi: dacă atingea plantele ofilite, acestea se înviorau, iar atunci când mângâia animalele bolnave ele se însănătoşeau.
Mai târziu, fiind iubitor de învăţătură, Vasile cel Mare a studiat la cele mai importante instituţii de învăţământ din acele timpuri din Cezareea, din Constantinopol şi la cea mai importantă academie din Atena. Aici, tânărul Vasile a studiat cu pasiune astronomia, geometria, medicina şi retorica. De asemenea, la Atena l-a întâlnit pe Grigore de Nazianz, care a fost impresionat de inteligenţa şi de harul colegului său Vasile, iar între cei doi s-a legat o prietenie exemplară pentru tot restul vieţii. În acelaşi timp, cei doi buni prieteni au ales viaţa religioasă şi monahismul.
Exemplul lor a fost urmat de fratele mai mic al Sfântului Vasile, cel care a devenit Sfântul Grigorie de Nyssa. După moartea părinţilor, cei doi fraţi şi-au împărţit săracilor întreaga avere a familiei lor. Prin faptele lor de milostenie s-a deschis drumul unui şir de binefaceri pentru săraci şi pentru cei neputincioşi, consemnate de istoria creştinismului sub numele de "Vasiliade".
Sfântul Vasile -părintele monahismului
Sfântul Vasile cel Mare este cunoscut ca părinte al monahismului oriental, ca protector al familiei şi al săracilor. El a acordat o mare atenţie păturii sociale sărace, venind în ajutorul acesteia prin remarcabile acte de caritate. Este cel dintâi ierarh care a întemeiat, pe lângă biserică, azile şi spitale pentru săraci şi pentru bătrâni , solicitâd celor bogaţi să vină în ajutorul persoanelor nevoiaşe. În acelaşi timp, episcopul Vasile a acordat o mare atenţie pregătirii canonice şi spirituale a preoţilor. În timpul vieţii, ierarhul a făcut numeroase minuni. Istoria bisericească mai consemnează un fapt impresionant: Sfântul Vasile este considerat fondatorul moral al "Crucii Roşii"!
În data de 14 iunie 370, în momente dificile pentru Biserică, când ereticii lui Arie şi Macedonie l-au atras la această credinţă chiar pe împăratul Valens, Sfântul Vasile a fost înălţat la demnitatea de arhiepiscop al Cezareei. Prin scrierile sale, Sfântul Vasile a luminat creştinătatea şi a apărat cu dârzenie dogma Sfintei Treimi, fără să ţină seamă de mânia împăratului Valens.
Arhiepiscopul Vasile este primul părinte bisericesc care s-a adresat şi monahilor, chemându-i să se nevoiască atât în folosul personal, cât şi în folosul aproapelui. Credincioşii Capadochiei credeau că Raiul a coborât pe acele meleaguri, pentru că , după fiecare slujbă duminicală, Sfântul Vasile înfăptuia câte o minune.
În tradiţia ortodoxă este vestită o întâmplare petrecută în biserica în care slujea Sfântul Vasile: aici a venit o văduvă de faimă proastă, care se pocăise. Ruşinată de mulţimea păcatelor, femeia nu se putea spovedi. De aceea, ea a înscris pe o hârtie pecetluită cu ceară toate păcatele săvârşite în viaţa sa. Când a ajuns la altar, în faţa ierarhului, femeia a căzut în genunchi, a început să plângă în hohote fără să mai rostească măcar o vorbă. Atunci, Sfântul Vasile i-a luat sulul de hârtie pecetluit, apoi şi-a ridicat braţele spre bolta bisericii şi a strigat: "Doamne al Cerului şi al pământului, pentru rugăciunile netrebnicului Tău slujitor, iartă roabei Tale acesteia, după lacrimile ei!" Văduva s-a întors acasă şi, în grabă, a desfăcut ceara sigiliului. Atunci ea a descoperit că hârtia era albă, iar păcatele însemnate de ea dispăruseră.
Sfântul Vasile cel Mare a trecut la viaţa veşnică la data de 1 ianuarie în anul 379.
„Dintre scrierile cele mai importante ale Sfântului Vasile trebuie să amintim „Liturghia Sfântului Vasile" şi „Moliftele Sfântului Vasile." „Moliftele" care-i poartă numele se citesc de câte ori este nevoie şi aceste rugăciuni au puterea să vindece boli grave, să alunge duhurile necurate şi blestemele. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca persoanele care solicită să li se citescă aceste rugăciuni au nevoie de o pregătire lăuntrică specială: să ţină post şi să rostească rugăciuni; după o perioadă de curăţire sufletească şi trupească, credinciosul care doreşte să se coboare harul Sfântului Vasile asupra sa, poate să solicite preotului să-i citească Moliftele Sfântului Vasile.
De asemenea, Moliftele se citesc când sunt calamităţi naturale sau epidemii, pentru că acestea au puternice efecte terapeutice. Tot în ziua Anul Nou se continuă datinile străvechi, iar sorcovitul este o urare tradiţională; acum, membrii comunităţii, la sfârşitul slujbei, îşi adresează urări de sănătate şi bucurii pentru Noul An. Aceleaşi gânduri bune se adresează naşilor de botez şi de cununie", ne spune părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica „Sfânta Vineri Nouă" din Bucureşti (B-dul Nicolae Titulescu).
Ianuarie, prima lună a calendarului ortodox, este un răstimp benefic pentru ortodocşi, când în biserici şi în mănăstiri sunt citite Moliftele Sfântului Vasile cel Mare : ianuarie este o etapă binecuvântată din an, în care creştinii au şansa divină să se înnoiască sufleteşte o dată cu Noul An.

[cristiboss56]

Sfântul Cuvios Teodosie (†529) era din ţinutul Capadociei şi, dorind să-I urmeze lui Dumnezeu, a îmbrăţişat viaţa călugărească, plecând la Ierusalim. În drum, s-a oprit în Antiohia, unde s-a întâlnit cu Sfântul Simeon Stâlpnicul, care l-a binecuvântat. Ajuns la Ierusalim, s-a hotărât pentru viaţa de obşte şi a intrat sub ascultarea unui stareţ Longhin, care i-a dat în grijă o biserică aflată pe drumul spre Betleem. Simţind că laudele încep să-i schimbe inima, Sfântul Teodosie s-a retras într-o peşteră din munte. La început a primit ucenici mai puţini, apoi pe toţi cei care veneu la el. Cu toţi aceşti ucenici, Sfântul Teodosie a zidit o mare mănăstire, aproape de Betleem, unde pentru prima dată în Palestina a rânduit toate după legile vieţii de obşte, de unde şi faima lui de „întemeietorul vieţii de obşte”. Timp de 30 de ani, Sfântul Teodosie nu a mâncat pâine, ci doar ierburi şi legume. Era apropiat duhovniceşte de Sfântul Sava cel Sfinţit şi a fost învrednicit cu darul facerii de minuni. S-a mutat la Domnul în anul 529, la vârsta de 105 ani.

[cristiboss56]

Sfânta Muceniţă Tatiana (†230) era din vechea Romă şi a trăit pe vremea împăratului Alexandru Sever (222-235). S-a născut din părinţi credincioşi, iar tatăl ei era consul. Sfânta Muceniţă Tatiana şi-a dedicat întreaga viaţă lui Dumnezeu, Căruia Îi slujea ziua şi noaptea, împodobindu-se cu fapte bune. Aceasta s-a învrednicit de cinstea de a fi diaconiţă a Bisericii din Roma, după rânduielile de atunci ale Bisericii. În acea vreme, pornindu-se prigoană împotriva creştinilor din partea necredincioşilor, a fost prinsă şi dusă în templul zeului Apolo, dar sfânta s-a rugat lui Dumnezeu şi idolul a căzut la pământ, sfărâmându-se. Atunci, din porunca mai-marilor cetăţii, a fost supusă unor chinuri cumplite: bătăi, scoaterea ochilor, scrijelirea pe trup cu bricele, aruncarea la fiare, aruncarea în foc ş.a. Pe toate le-a îndurat cu putere de Sus, propovăduind neîncetat pe Hristos, încât mulţi necredincioşi veneau la adevărata credinţă. Atunci, au poruncit să i se taie capul, la fel şi tatălui ei. Capul sfintei se află astăzi în Catedrala Mitropoliei Olteniei din Craiova, fiind adus în ţară de Sfântul Voievod Neagoe Basarab.

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Sfânta Muceniţă Tatiana (†230) era din vechea Romă şi a trăit pe vremea împăratului Alexandru Sever (222-235). S-a născut din părinţi credincioşi, iar tatăl ei era consul. Sfânta Muceniţă Tatiana şi-a dedicat întreaga viaţă lui Dumnezeu, Căruia Îi slujea ziua şi noaptea, împodobindu-se cu fapte bune. Aceasta s-a învrednicit de cinstea de a fi diaconiţă a Bisericii din Roma, după rânduielile de atunci ale Bisericii. În acea vreme, pornindu-se prigoană împotriva creştinilor din partea necredincioşilor, a fost prinsă şi dusă în templul zeului Apolo, dar sfânta s-a rugat lui Dumnezeu şi idolul a căzut la pământ, sfărâmându-se. Atunci, din porunca mai-marilor cetăţii, a fost supusă unor chinuri cumplite: bătăi, scoaterea ochilor, scrijelirea pe trup cu bricele, aruncarea la fiare, aruncarea în foc ş.a. Pe toate le-a îndurat cu putere de Sus, propovăduind neîncetat pe Hristos, încât mulţi necredincioşi veneau la adevărata credinţă. Atunci, au poruncit să i se taie capul, la fel şi tatălui ei. Capul sfintei se află astăzi în Catedrala Mitropoliei Olteniei din Craiova, fiind adus în ţară de Sfântul Voievod Neagoe Basarab.

Luminat-ai strălucit întru pătimirea ta, răbdătoare de chinuri, ceea ce nu te-ai mohorât în schingiuirile tale, ci ca o frumoasă porumbiță către cer ai zburat, Tatiana! Roagă-te dar pentru cei ce pururea te cinstesc pe tine!
Amin +

[cristiboss56]

Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic; Sfântul Ierarh Iacob, Episcop de Nisibe Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic; Sfântul Ierarh Iacob, Episcop de Nisibe Arhid. Ştefan Sfarghie :





Aceşti sfinţi erau de neam daco-roman, din cetatea Singidunum, şi au trăit pe vremea împăratului Liciniu (308-324). Pornindu-se prigoană împotriva creştinilor, Ermil a fost prins, şi întrebat fiind dacă este mărturisitor al lui Hristos, el a zis cu glas mare că este şi diacon al Bisericii. Pentru aceasta, a fost supus la chinuri groaznice. Era atunci străjer la temniţă Stratonic, şi el creştin şi prieten cu Ermil. Văzând chinurile îndurate de prietenul său, Stratonic a plâns pentru dânsul, iar slujitorii, pricepând că este creştin, l-au judecat împreună cu Ermil. Dregătorul a hotărât ca amândoi să fie înecaţi în Dunăre şi, fiind aruncaţi în adânc, au primit cununa muceniciei. Tot astăzi, pomenim pe Sfântul Ierarh Iacob (sec. IV), care după multe nevoinţe, descoperit fiind de creştini, a fost înălţat la treapta de episcop în Nisibe. A pătimit pentru Hristos pe vremea lui Maximian (286-305), apoi a osândit pe Arie, fiind de faţă la Sinodul I Ecumenic de la Niceea. A scris multe cărţi împotriva rătăcirii lui Arie, învăţând poporul dreapta credinţă.

[cristiboss56]

Odovania praznicului Botezului Domnului; Sfinţii Cuvioşi Mucenici din Sinai şi Rait; Sfânta Nina Arhid. Ştefan Sfarghie


Aceşti Cuvioşi Părinţi au fost călugări şi pustnici, vieţuind în Muntele Sinai şi în mănăstirea apropiată, Rait, în veacurile al 4-lea şi al 5-lea. În două rânduri, venind cete de barbari, unii dinspre Etiopia, iar alţii dinspre Arabia, au prădat aceste locuri sfinte şi i-au ucis pe cei care vieţuiau în ele. Prima năvălire a fost la înce*putul secolului al 4-lea, pe vremea Sfântului Sfinţit Muce*nic Petru, Arhiepiscopul Ale*xan*driei (300-311), şi este povestită de monahul Amonie. A doua năvălire a avut loc pe vremea Sfântului Ioan Gură de Aur (†407) şi este descrisă de un necunoscut din preajma Sfântului Nil Sinaitul (†450). Dintre toţi câţi au pierit atunci, Biserica pomeneşte cu precă*dere uciderea a 39 de pustnici din Sinai şi a 38 de călugări din Mănăstirea Rait, pentru moartea lor muceni*ceas*că, pentru viaţa lor sfântă şi pentru puterea lor de jertfă, deoarece nu au voit să desco*pere pe cei care se ascun*se*seră.

[cristiboss56]

În această zi pomenim aşezarea în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol a lanţului cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru în temniţă. Cinstim acest lanţ, slăvind chipul minunat în care Hristos Domnul l-a eliberat pe Apostolul Său de la moarte. Acest eveniment minunat este arătat pe larg în capitolul al 12-lea, din cartea Faptele Sfinţilor Apostoli. Sfântul Petru, fiind întemniţat de Irod Agripa (†44), a fost legat cu două lanţuri de fier, şi dormind el între doi ostaşi, în noaptea dinaintea zilei în care trebuia să fie ucis, îngerul Domnului, lovindu-l în coapsă, l-a deşteptat şi l-a scos afară, căzând de pe dânsul lanţurile cele de fier. Unii creştini au aflat aceste lanţuri şi le-au păstrat cu mare grijă, cinstindu-le cu multă evlavie. Şi a ajuns această moştenire în mâinile Sfântului Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului (420-458). Iar când credincioasa Evdochia, soţia împăratului Teodosie (408-450), împodobea Ierusalimul, Patriarhul Iuvenalie i-a dăruit cinstitele lanţuri. Pe unul l-a dus la Constantinopol, iar pe celălalt la Roma, unde a fost aşezat în Biserica Sfântului Apostol Petru.