Noutati de la Centrul de Presa Basilica

[cristiboss56]

26 decembrie;+SOBORUL MAICII DOMNULUI
Traim bucuria Nasterii in ieslea din Betleem a Pruncului Iisus dar avem in noi si icoana celei care a fost aleasa de Dumnezeu sa fie vas si chivot sfant pentru Fiul Omului-PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU SI PURUREA FECIOARA MARIA.
''Sobor'' in limbajul bisericesc inseamna;adunare de oameni iar sarbatoarea de astazi ne cheama sa o cinstim cum se cuvine pe Maica Domnului aici,pe pamant si sa ne amintim ca nu numai noi o cinstim ci o cinstesc si ingerii si toti sfintii sus in cer.
Sa ne unim vocile noastre cu ale ingerilor si ale sfintilor pentru o impreuna-praznuire a Maicii Domnului.
''BUCURA-TE,CEEA CE ESTI PLINA DE HAR,DOMNUL ESTE CU TINE.BINECUVANTATA ESTI TU INTRE FEMEI.''

[cristiboss56]

Patriarhul României a explicat în cuvântul rostit la Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din cadrul Reşedinţei patriarhale ce înseamnă Soborul Maicii Domnului.

Această sărbătoare este una dintre cele mai vechi sărbători şi datează din secolul al V-lea. Soborul Maicii Domnului înseamnă adunarea celor care o cinstesc pe Maica Domnului în a doua zi de Crăciun după marele praznic al Naşterii Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos. Când o sărbătoare poartă denumirea de sobor aceasta se referă în general la persoana sau persoanele prin care Dumnezeu a lucrat în chip minunat şi a săvârşit lucrări deosebite din istoria mântuirii. Astfel avem: Soborul Maicii Domnului după Naşterea Domnului, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, în 7 ianuarie, după praznicul Botezului Domnului, Soborul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana după praznicul Naşterii Maicii Domnului. Avem aceste sărbători numite „sobor” ca o adunare de cinstire a persoanelor prin care Dumnezeu a lucrat în mod deosebit în istoria mântuirii noastre.

Sărbătoarea aceasta ne arată în mod deosebit că Maica Domnului este fiinţa umană din care a luat trup, prin lucrarea Duhului Sfânt, Fiul cel Veşnic al lui Dumnezeu şi care S-a zămislit din ea şi S-a născut din ea ca Mântuitor al lumii, a mai precizat Patriarhul Daniel:

Maica Domnului este „Biserică sfinţită şi rai cuvântător”, după cum o numeşte în cântările ei Biserica, pentru că din ea s-a zămislit umanitatea Fiului veşnic al lui Dumnezeu. Hristos Domnul, ca Fiu veşnic al lui Dumnezeu Tatăl, Se naşte veşnic din Tată fără mamă, iar pe pământ S-a născut în timp, în istorie, din mamă fără tată. Deci, este o singură persoană şi anume Fiul lui Dumnezeu cel veşnic care de bună voie S-a întrupat, a devenit om, pentru ca pe noi oamenii să ne ridice din păcat şi din moarte şi să ne dăruiască viaţă veşnică.

Făcând referire la textul evanghelic citit astăzi la Sfânta Liturghie (vezi mai jos), Preafericirea Sa a explicat că Fuga în Egipt este o lucrare în planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii. Părintele Patriarh a precizat că prin „fuga în Egipt a pruncului Iisus, purtat de mama sa şi de Dreptul Iosif, se arată voinţa lui Dumnezeu de a chema toate neamurile la mântuire, nu doar pe poporul evreu, ci şi pe egipteni şi pe toate seminţiile care se aflau în jurul ţării sfinte”.

Biserica cinsteşte astăzi şi pe Sfântul Nicodim de la Tismana. Sfântul Nicodim a trecut la Domnul în 26 decembrie 1406 şi a fost înmormântat în pridvorul bisericii mari a Mănăstirii Tismana. Moaştele sale s-au păstrat un timp la Tismana, iar apoi au fost ascunse într-un loc necunoscut, din pricina vitregiei vremurilor. A rămas la Tismana doar un deget, cel arătător de la mâna dreaptă, alături de crucea sa de plumb, pe care o purta la piept.

În omilia sa, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit despre viaţa şi activitatea deosebită a cuviosului considerat şi ocrotitor al Olteniei.

Sfântul Nicodim a fost un sfânt nevoitor, organizator al isihasmului în părţile Olteniei. De aceea este considerat şi ocrotitor al Olteniei. Ca isihast a fost înnoitor al monahismului românesc de obşte. Ne rugăm Maicii Domnului, Sfântului Nicodim de la Tismana şi tuturor sfinţilor să ne dăruiască dragoste multă pentru Hristos şi Biserica Sa, râvnă în mărturisirea dreptei credinţe şi dărnicie pentru a ajuta Biserica lui Hristos şi pe semenii noştri spre slava Preasfintei Treimi, a precizat Patriarhul nostru.

***

Ev. Matei 2, 13-23

După ce s-au dus magii, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Sa şi fugi în Egipt şi stai acolo, până ce îţi voi spune eu, căci Irod are să caute Pruncul ca să-L omoare. Iar el, sculându-se, a luat noaptea Pruncul şi pe mama Sa şi s-a dus în Egipt: şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin proorocul, care zice: din Egipt am chemat pe Fiul Meu. Iar când Irod a văzut că a fost înşelat de magi, s-a mâniat foarte tare şi, trimiţând, a omorât pe toţi copii, care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai mici, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia proorocul, care zice: glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire şi ţipăt mult; Rahela plângea pe fiii săi şi nu vrea să se mângâie, pentru că nu mai sunt. Iar după ce a murit Irod, iată că îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif în Egipt, zicându-i: scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa Pruncului. Iar el sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi au venit în pământul lui Israel. Dar auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă în vis, s-a dus în părţile Galileii. Şi a venit şi a locuit în oraşul, care se numeşte Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean se va chema.

[cristiboss56]

SFÂNTUL ŞTEFAN este sărbătorit pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Numele Ştefan înseamnă în greaca veche „cununa lui Dumnezeu”. 400 de mii de români îşi sărbătoresc onosmatica pe 27 decembrie. Îți oferim în acest articol informații despre tradițiile și obiceiurile de Sfântul Ștefan, dar și idei de emsaje pentru cei care își sărbătoresc ziua numelui azi. Potrivit tradiţiei iconografică, Sfântul Ștefan era tânăr, frumos, cu un suflet deosebit. Profund, bun orator și un remarcabil psiholog, Sfântul Ștefan era înzestrat cu un sentiment religios excepţional de cald şi de puternic. Rar puteai întâlni un suflet atât de delicat pentru un om cu o personalitate atât de puternică. Consecvent, ceea ce rostea prin cuvân îndeplinea prin faptă.
Sfântul Ștefan l-a cunoscut bine pe Hristos, iar școala și-a făcut-o la picioarele Mântuitorului. Datorită credinței sale, Sfântul a putut săvârși minuni și semne mari.
Sfântul Ștefan a predicat învățăturile lui Iisus și a atras atenția fariseilor, astfel că a fost condamnat la moarte, prin uciderea cu pietre, de autoritățile iudaice din Ierusalim, fiind primul martir creștin. În faţa Sinedriului și-a manifestat credinţa prin rugăciune, căci și sub loviturile primite el se ruga: „Doamne Iisuse primeşte duhul meu: şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!” (Faptele Apostolilor VII, 59-60).
Împotriva acuzațiilor de blasfemie la adresa lui Moise și a lui Dumnezeu, Sfântul Ștefan s-a apărat printr-un lung discurs la adresa celor care îi doreau moartea. „Cum au fost părinții voștri așa sunteți și voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinții voștri? Și au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi acum. Voi care ați primit Legea întru rânduieli de la îngeri și n-ați păzit-o!” (Faptele Apostolilor VII, 51-53).
Privilegiu unic al Sfântului Ştefan, care a primit sfânta mucenicie, seamănă izbitor cu drama de pe Golgota. El stă în fruntea nenumăraților martiri care au mărturisit credința din Hristos ca fiu al lui Dumnezeu.
Se spune că, în timp ce în el se aruncau pietre, ceva mai departe priveau, dându-i puterea de a suferi cu demnitate acest martiriu, Maica Domnului, însoţită de Sfântul Ioan. „O, cât îi era de dulce moartea, Sfântului, celui dintâi mucenic, cu toate că se afla într-acea crudă ucidere cu pietre – căci privea la patimile lui din înălţimile cereşti, prea dulcele Iisus – iar din dealurile pământeşti, prea dulcea Mamă, împreună cu iubitul ucenic”.
Pe colina de la capătul Văii Iosafat, la biserica ridicată în cinstea Sfântului Ştefan, vin şi se roagă creştini din toată lumea. Iar în apropierea bisericii se află una dintre cele şapte porţi ale cetăţii, cu numele Sfântului, poarta prin care a fost scos din cetate şi ucis cu pietre. Credincioşii bisericii noastre au un cult deosebit pentru Sfântul Ştefan. Numeroase biserici au ca hram pe Sfântul Ştefan, iar creştinii, atât bărbaţi, cât şi femei, poartă cu mare cinste numele Sfântului.
Din anul 560, osemintele lui Sfântul Ștefan se află în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura”, din Roma.

[cristiboss56]

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu ocazia întronizării Preasfinţitului Părinte Iustin Hodea, ca Episcop al Maramureşului şi Sătmarului, marți, 27 decembrie 2016:

Preasfințite Părinte Episcop Iustin,

Prin lucrarea harului Preasfântului Duh, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române v-a încredințat spre păstorire poporul dreptcredincios din Episcopia Maramureșului şi Sătmarului, venerabilă prin vechimea ei istorică, greu încercată de vitregiile vremurilor, prin înstrăinare şi desființări abuzive, dar tânără şi dinamică prin rectitorirea ei de către vrednicul de pomenire Arhiepiscopul onorific Justinian Chira, în anul 1990, când Biserica Ortodoxă Română a avut posibilitatea de a se organiza în libertate.

Mărturisitor şi slujitor al Evangheliei iubirii milostive a lui Hristos, înaintașul Preasfinţiei Voastre în această demnitate, Arhiepiscopul onorific Justinian Chira, a păstorit cu multă înțelepciune şi râvnă duhovnicească Episcopia Maramureşului şi Sătmarului pe care a rectitorit-o şi a consolidat-o prin creşterea numărului unităţilor bisericeşti (parohii şi mănăstiri), prin edificarea de noi lăcaşuri de cult şi restaurarea celor vechi, prin intensificarea vieții parohiale şi monahale, a activităţii educative, cultural-religioase şi editoriale.

Înţelegând cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos, Care spune: „Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini; rugaţi deci pe Domnul secerișului, ca să scoată lucrători la secerişul Său” (Luca 10, 2), vrednicul de pomenire Părinte Justinian Chira v-a chemat, în anul 1994, prin alegerea şi hirotonia Preasfinţiei Voastre ca Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, să-i fiți ajutor în lucrarea sa pastorală. Şi, într-adevăr, la această lucrare aţi contribuit cu mult zel misionar şi cu multă osteneală, timp de 22 de ani, armonizând smerenia ascultării cu elanul tinereții, cuvântul frumos cu hărnicia liturgică şi misionară!

Astăzi, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, sărbătorim cu multă bucurie, împreună cu întreaga Biserică Ortodoxă Română, dar mai ales împreună cu clerul şi credincioşii din această eparhie, întronizarea Preasfinţiei Voastre ca nou Episcop al Eparhiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului.

Calităţile teologice, duhovniceşti şi pastorale deosebite, pe care le-aţi dovedit în slujirea de Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, ne îndreptăţesc să avem speranţa că slujirea de Chiriarh sau de conducător al Eparhiei, pe care o începeţi astăzi, va fi o lucrare rodnică, binecuvântată de Dumnezeu şi folositoare Bisericii şi Neamului românesc.

În comuniune de rugăciune la această sărbătoare binecuvântată, aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra Preasfinţiei Voastre, pe care le-aţi cultivat prin rugăciune şi activitate, prin înțelepciune şi zel pastoral, având totdeauna sfatul părintesc al vrednicului de pomenire Părinte Justinian şi fiind ajutat de colaboratorii de la Centrul eparhial, de cler şi de mănăstiri, de autoritățile locale şi centrale, precum şi de unii oameni generoși, în lucrarea împlinită spre binele Bisericii noastre şi al societății românești.

Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, „Păstorul Cel Bun” (Ioan 10, 11) şi „Arhiereul mărturisirii noastre” (Evrei 3, 1) să vă dăruiască mult ajutor în slujirea pastorală, culturală şi socială ca Episcop ortodox român al Maramureşului şi Sătmarului, spre a conduce pe calea mântuirii clerul, monahii şi credincioşii ortodocși români din această frumoasă eparhie cu o vocație deosebită în păstrarea şi promovarea credinței ortodoxe, a spiritualității creștine şi a tradiţiilor culturale românești.

Acum, la începutul slujirii Preasfinţiei Voastre într-o nouă demnitate şi responsabilitate bisericească, vă încredinţăm, Preasfințite Părinte Iustin, de prețuirea noastră, precum şi de sprijinul nostru personal şi al ierarhilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în lucrarea sfântă la care aţi fost chemat, spre slava Preasfintei Treimi, bucuria Bisericii noastre şi binele poporului român!

Cu părintească binecuvântare şi frățească dragoste în Hristos,



† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

[cristiboss56]

În ziua sărbătorii Soborului Maicii Domnului, 26 decembrie 2016, s-au împlinit 17 ani de la întronizarea IPS Mitropolit Nifon ca Arhiepiscop al Târgoviştei. Cu acest prilej, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala eparhială, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

La eveniment au participat: membrii Permanenţei Eparhiale, protopopii celor 5 protoierii ale Eparhiei, profesori ai Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia şi ai Seminarului Teologic Sf. Ioan Gură de Aur din Târgoviște, precum și numeroși credincioși din municipiu.

De asemenea, au fost prezenți: domnul Antonel Jîjîie, prefectul județului Dâmbovița, domnul Adrian Țuțuianu, președinte al Consiliului Județean, și domnul Cristian Stan, primar al Municipiului Târgoviște. În cuvântările lor solemne, reprezentanții autorităților locale și centrale, au subliniat faptul că Înaltpreasfinția Sa este un reper pentru viața spirituală și culturală, locală și națională, iar întregul său demers pastoral-misionar a dinamizat viața de credință de aici, fiind, de asemenea, un bun exemplu de colaborare dintre Biserică și autoritățile statului în folosul cetățenilor.

În cuvântul său, atât de la Catedrală, cât și din Aula Sf. Voievod Neagoe Basarab a Reședinței mitropolitane, ierarhul a vorbit despre înţelesul duhovnicesc al Naşterii Domnului – celebrare a credinței și a speranței noastre – care se referă la bucuria și lumina ce s-au revărsat în lume, odată cu Întruparea Fiului lui Dumnezeu, eveniment ce continuă să genereze încredere și iubire, de mai bine de două milenii, pentru toți credincioșii.

În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit preot pe diac. Cristian Duțescu pe seama Parohiei Vlădeni I, Protoieria Târgoviște Sud.

De asemenea, Corul Catedralei Mitropolitane din Târgoviște, dirijat de domnul Asist. univ. dr. Mihail Vlădăreanu, a susţinut, în cadrul Reşedinţei Eparhiale, un mini concert de colinde la care au participat reprezentanți ai preoților din întreaga Eparhie, ca, de altfel, toți cei ce au slujit la Sfânta Liturghie.

[cristiboss56]

† Macarie
Din harul lui Dumnezeu Episcop al românilor ortodocşi din Europa de Nord,
Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi Preaiubiţilor credincioşi şi credincioase, sfântă îmbrăţişare în Hristos Emanuel, Cel născut în ieslea Betleemului şi în ieslea inimilor noastre!
Iubiții mei frați şi surori, să ne bucurăm deplin, astăzi ni S-a născut Hristos!
Ca și acum două mii de ani, Hristos Se naște, însă nu toți se împărtășesc de harul acestui început al mântuirii neamului omenesc. Pentru cei ce-și „iau partea lor în viață” (Psalmi 16, 14), pentru cei care vor să stăpânească în această lume, pentru cei care vor să-L alunge pe Dumnezeu din inimile oamenilor, pentru cei care își sunt suficienți lor înșiși, nașterea lui Hristos este scandal, stricare a planurilor mârșave, sminteală și piatră de poticnire, prilej de delir și de prigoană. Hristos Se naște pentru cei care „partea cea bună și-au ales” (Luca 10, 42), însă și pentru toți cei obidiți și necăjiți, pentru cei care au gustat suferința și durerea.
Ca și acum două mii de ani, Hristos Se naște într-o lume cuprinsă de întuneric, în care gemetele celor care zac „legați în obezi” (Psalmi 67, 7), „în întuneric și în umbra morții”(Isaia 9, 1), urcă la Dumnezeu ca altădată, în vremurile Sodomei și Gomorei. Dar, iată, acum două mii de ani Dumnezeu nu a coborât printre noi ca să ne ardă, precum odinioară, cu foc și cu pucioasă, ci ca să Se întrupeze, smerit, din Fecioara Maria. S-a făcut Om de dragul nostru și spre folosul nostru. Așa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât nu a mai vrut să o piardă prin apă sau foc, ci a trimis pe unicul Său Fiu printre noi, ca să ne izbăvească din ispite și nevoi. Acesta este Dumnezeul nostru care „la plinirea vremii” (Galateni 4, 4) nu ne pedepsește pentru relele noastre, ci ne pune un Prunc în brațe. După cum ne raportăm la Acest Prunc minunat, Iisus Emanuel, depinde mântuirea noastră. Vom căuta să-L ucidem în sufletul nostru, la ordinele noilor Irozi, sau I ne vom închina proslăvindu-L, alături de îngeri și păstori, aducându-I, ca magii cei străini, daruri?
Iubiții mei fii şi fiice în Iisus Hristos Emanuel,
Nașterea lui Hristos este o lucrare minunată care intervine, bulversând lumea vechiului Israel, biruință a Vieții în fața inerției răului și a păcatului. Observăm că, după chipul acestei unice Nașteri, nașterea oricărui copil înseamnă, de asemenea, pentru mica lume familială în care se naște, o minunată bulversare, o lucrare a mântuirii înscrisă în fire și insuflată de Duhul cel de Viață făcător. De fiecare dată când un copil se naște,parcă în pofida unei lumi neprimitoare, centrată în jurul oricăror altor scopuri decât cele mântuitoare, se produce o benefică rupere de ritm, o binecuvântată smulgere din iureșul alergăturilor după deșertăciunile acestei lumi, o re-centrare în jurul tainei vieții. Mama uită toată durerile facerii, „pentru bucuria că s-a născut om în lume” (Ioan 16, 21), tatăl simte cum nu-și mai aparține lui, căci e responsabil de viața și binele altora, toată familia participă, cum poate, la această bucurie comună. Chiar și pentru cei străini, măcar pentru o clipă, nașterea pruncului înseamnă ieșirea din inerțiile vieții de zi cu zi, căci Duhul mișcă inimile celor care aud sau văd acest eveniment, luminându-le chipurile.
Iubiți credincioşi şi credincioase,
Cum putem păstra acest har al nașterii, al biruinței vieții? Cum putem cultiva și păstra curăția copilăriei, bucuria și plinătatea dragostei părintești? Trăim astăzi într-o lume care merge vertiginos pe drumul negării și al respingerii tainei nașterii și a purității copilăriei. Strămoșii noștri se luptau cu greutăți mari în creșterea copiilor. Viața era aspră, lipsurile erau mari. Mulți prunci mureau de boli sau de foame. Astăzi, din acest punct de vedere, îndeosebi în țările bogate, asemenea lipsuri nu mai sunt o realitate curentă, ci dimpotrivă. În schimb, tot acest confort al vieții este dublat de o așezare care e menită, nici mai mult, nici mai puțin, eliminării familiei și pervertirii copiilor. Trăim vremuri în care drepturile părintești sunt călcate în picioare, iar copiii pot fi preluați oricând, pe baza oricărui denunț, fără o minimă cercetare, de instituții care pretind că sunt înființate tocmai spre protecția copilului! Sunt binecunoscute cazurile familiilor care, în Norvegia sau în alte țări nordice, au trecut prin încercări dramatice, separări forțate, procese, arestări, presiuni. În unele cazuri, prin bunăvoința lui Dumnezeu, nedreptățile au fost oprite, iar copiii au fost returnați familiilor de apartenență. În altele, prin îngăduința lui Dumnezeu, încercările continuă, continuând și noi cu rugăciunea și cu tot ce putem împlini omenește pentru a ajuta aceste suflete chinuite.
Scumpii mei,
Presiunea asupra familiilor nu vine doar pe cale instituțională sau coercitivă. Copiii sunt răpiți de la noi ori de câte ori ne lăsăm furați de bunăstarea materială, de ceea ce considerăm, în general, că este o viață „reușită”, „de succes”: casă, mașină, economii în bancă, bunuri de consum de înaltă calitate, carieră. Toate acestea pot deveni imperative după care ne construim viața familială. Aceste imperative nu ne sunt dictate, ci ne sunt induse printr-o cultură a consumului care încearcă să comercializeze și să eficientizeze orice aspect al vieții noastre familiale. Fiecare moment de taină familială este exploatat acum prin tehnici de „advertising”, astfel încât să fim condiționați să credem că, dacă vom achiziționa respectivele produse, vom dobândi și fericirea promisă. Tot acest angrenaj distruge subtil intimitatea și organicitatea vieții familiale, transformând familia în unitate de producție și consum. Or, dacă ne lăsăm cuprinși de asemenea „stil de viață”, dacă vom fi neatenți cu privire la ce imperative punem la baza familiei, ghidându-ne după regula „de a fi în rândul lumii”, vom ajunge la o altfel de răpire a copiilor de lângă noi. A lăsa copilul să fie educat prin televizor și internet sau numai prin mediul întâlnit la școală și în societate, a neglija creșterea lui pentru că avem „serviciu” sau „carieră”, înseamnă a-l abandona în mâinile unora care urmăresc pervertirea și distrugerea copilăriei, a inocenței.

[cristiboss56]

Dreptmăritori frați şi surori,
Să nu ne amăgim. Dacă nu ne transformăm familia într-o mică biserică, nu putem rezista tăvălugului acestei lumi. Dacă nu ne ancorăm, fiecare cum putem, fie și cu ultimele puteri,în viața Bisericii,vom cădea pradă forțelor întunericului care vor să pună obrocul peste lumina care pâlpâie, încă, în ochii nevinovați ai pruncilor. Nu ne mai putem face prea multe iluzii cu privire la așezarea acestei lumi, la o posibilitate de redresare colectivă, pe scară instituțională. Bătălia se va duce acum chiar pe terenul nostru, al intimității noastre familiale. Acolo trebuie rezistență, la nivel micro-familial. Acolo trebuie dusă lupta cea mare. Putem ușura această luptă dacă vom dovedi, pe cât posibil, că putem fi solidari. Că ne putem strânge, unii lângă alții, unii pentru alții, încurajându-ne, îmbărbătându-ne, ajutându-ne unii pe alții cu fapta și cuvântul. Nu putem rezista altfel decât încercând, după slabele noastre puteri, a imita viața primilor creștini. Nu după formă, ci după fond, după modelul strălucit al primelor comunități creștine. Doar acolo unde există o astfel de unitate suflă mai puternic și „vântul” Duhului (Ioan 3, 8). Altfel, risipiți unii de alții, vom fi asemenea oilor rătăcite de la turmă.
Taina nașterii și puritatea copilăriei sunt daruri ale vieții. Nu există război mai mare, în prezent, decât cel dus împotriva acestor taine ale vieții. Să ne strângem, așadar, în jurul Pruncului Hristos, dimpreună cu Fecioara Maică și cu Bătrânul Drept Iosif, urmându-L pretutindeni, în exil sau în țară, în grajd sau la Templu, în binecuvântare sau în prigoană.
Preaiubiții mei,
Vă spuneam și la începutul Postului Crăciunului, de aici, din îndepărtatele țări ale Nordului, că îmi aduc aminte, cu o lacrimă în colțul ochiului, de colindele și de sărbătorile Crăciunului așa cum erau ele trăite odinioară în satul meu năsăudean de la poalele Munților Țibleș. Cei care se mai pot împărtăși încă din aceste dalbe datini, îi îndemn să le prețuiască și să le cinstească, înțelegând marele dar pe care-l au. Cei care nu mai au parte de ele sau cei care, ca și mine, se află în țări străine, să aibă nădejdea că, prin pregătirea duhovnicească potrivită, se vor bucura de mireasma de neuitat a Praznicului Nașterii Domnului, în comuniunea cu frații întru credință. Chiar dacă nu mai trăim în vechiul sat românesc, încă ne putem colinda unii pe alții, oriunde ne-am afla în această lume, vestindu-ne Nașterea Domnului cu străvechi versuri.
În anii trecuți, aici departe de țară, în prag de Crăciun, am vizitat un bătrân țintuit la pat, un intelectual sensibil, foarte inimos. I-am cântat zeci de colinde țibleșene învățate în copilărie, iar el m-a ascultat cu lacrimi în ochi. La final, mulțămindu-mi, mi-a spus: „Părinte episcop, mă bucur nespus că nu v-ați pierdut puritatea copilăriei!”. Acesta este cel mai frumos compliment pe care l-am primit vreodată! I-am răspuns bătrânului, după ce l-am sărutat pe frunte: „Nici dumneavoastră nu v-ați pierdut-o. Atâta vreme cât încă mai colindăm, nu ne putem pierde puritatea copilăriei!”.
Vă propun acum, la finalul cuvântului meu pastoral, să mai colindăm un colind dintre multele pe care le-am învățat în copilărie pe Văile Țibleșului, pentru fi părtași inocenței copilăriei, fără de care nu vom putea intra în Împărăția cerurilor (Matei 18, 3).
De ieși gazdă până-n prag,
Să te colindăm cu drag;
Intră gazdă iară-n casă
Și-aprinde sfeșnicu-n masă,
Că-ți intră Hristos în casă,
C-on mănunchi de mintă creață,
Să aivă gazda viață,
Mândră-i sara de Crăciun.
Nu colindăm pe colaci,
Nouă gazdile ni-s dragi;
Nu colindăm pe covrigi,
Ni-i drag cine șade-aici.
Să fii, gazdă, veselos,
Că L-ai primit pe Hristos!
Al vostru părinte și frate colindător, fierbinte rugător către Domnul și de tot binele voitor,
† Episcopul Macarie