Remember

[cristiboss56]

1982. I se acordă titlul Doctor Honoris Causaal Facultăţii de Teologie a Universităţii din Belgrad; în noiembrie conferenţiază la New York, Boston, Detroit, Chicago, Washington. Apare la Bucureşti traducerea din Sfântul Grigorie de Nyssa, Scrieri, vol. 1.

1985. Apare la Benzinger Verlag, Gütersloher Verlagshaus, Orthodoxe Dogmatik, vol. I, în traducerea profesorului H. Pitters, cu o introducere scrisă de Jürgen Moltmann; la Paris apare Le génie de l’Orthodoxie, traducere de Dan Ilie Ciobotea (azi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române), cu o prefaţă scrisă de Olivier Clément.

1986. Apare la Craiova Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă.

1987. Apare la Craiova Chipul nemuritor al Iui Dumnezeuşi la Bucureşti traducerea Scrieri, partea I, de Sfântul Atanasie cel Mare.

1988. Apare la Bucureşti traducerea Scrieri, partea a II-a, de Sfântul Atanasie cel Mare.

1990. Devine membru corespondent al Academiei Române. Apare în aceeaşi editură ca şi primul volum Orthodoxe Dogmatik, vol. 2, traducere de H. Pitters, cu o prefaţă scrisă de Jurgen Moltmann; la Roman apare Filocalia, volumul 11, iar la Craiova volumul Studii de Teologie dogmatică ortodoxăcare cuprinde Hristologia Sfântului Maxim Mărturisitorul, Omul şi Dumnezeu şi traducerea Imnele iubirii dumnezeieştiale Sfântului Simeon Noul Teolog.

1991. Devine membru titular al Academiei Române. Este numit Doctor Honoris Causaal Facultăţii de Teologie a Universităţii din Atena. Apare la Sibiu Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos; la Bucureşti apare traducerea Scrieri, vol. 1, de Sfântul Chiril al Alexandriei şi Filocalia, volumul 12.

1992. Este numit Doctor Honoris Causaal Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti. Apare la Craiova volumul Reflecţii despre spiritualitatea poporului român.

1993. Apar la Bucureşti lucrările Iisus Hristos, lumina lumii şi îndumnezeitorul omului şi Sfânta Treime sau La început a fost iubirea. La 5 octombrie din acelaşi an, Părintele Dumitru Stăniloae a trecut la cele veşnice.

[cristiboss56]

Anul acesta, în data de 26 martie 2017, se împlinesc patruzeci de ani de la moartea unei figuri marcante a Bisericii Ortodoxe Române: Patriarhul Justinian. Al treilea Patriarh al României a avut o activitate importantă în apărarea și afirmarea ortodoxiei românești în vremuri grele.

Ioan Marina s-a născut la 22 februarie 1901, în satul Suieşti, din judelul Vâlcea, în familia unor agricultori, buni creştini, de la care a moștenit educația creștină și calitățile de bun administrator.

Preoţia mea – mărturisea el – a fost visul sfânt al mamei mele şi primii paşi pe drumul înţelegerii slujirii lui Dumnezeu printre oameni i-am făcut sub călăuzirea ei curată şi evlavioasă. Am avut privilegiul să respir în casa părinţilor mei duhul unui creştinism autentic, întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu şi aproapele. Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele, moştenit de la bunicii, moşii şi strămoşii mei, vrednici slujitori ai Bisericii şi ai ţării, pomeniţi întotdeauna la mari praznice de credincioasa mea mamă, cu evocări despre trecutul lor religios şi patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată (Almanah Bisericesc 2001)

Preotul și învățătorul Ioan Marina

În perioada 1915 – 1923 a studiat la Seminarul teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea, apoi a urmat cursurile la Facultatății de Teologie din București, devenind licențiat în teologie în anul 1929.

În perioada 1923 – 1926 a fost învățător la sat, în județul Vâlcea; în 1924 s-a căsătorit cu Lucreția Popescu și a devenit preot în satul Băbeni. În 1932 este numit director al Seminarului pe care îl absolvise.

La vârsta de 34 ani a suferit pierderea soției în data de 18 noiembrie 1935, urmând să crească singur cei doi copii ai săi: Silvia și Ovidiu. La 25 august 1939 preotul Ioan Marina a fost mutat de la direcția seminarului la conducerea tipografiei eparhiale.

Preasfințitul Justinian Vasluianul

La propunerea Mitropolitului Irineu Mihălcescu, Sfântul Sinod, în ședința din 30 iulie 1945, a aprobat alegerea preotului Ioan Marina în cel de-al doilea post de arhiereu-vicar, nou înființat, la Mitropolia Moldovei, și i-a acordat rangul ierarhic de Arhiereu, cu titulatura de Vasluianul.

Mitopolitul Justinian

În data de 16 august 1947, mitropolitul Irineu Mihălcescu, fiind înaintat în vârstă și bolnav, s-a retras din scaun. Arhiereul-vicar Justinian Vasluianul a fost numit de Patriarhul Nicodim locțiitor al scaunului mitopolitan, până la alegerea titularului. Întrunit la București, în ziua de 19 noiembrie 1947, sub președinția Mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales ca Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei pe arhiereul Justinian Marina. În cei trei ani cât a păstorit la Iași ca arhiereu-vicar și apoi mitropolit al Moldovei, PS Justinian a depus eforturi imense pentru refacerea Eparhiei, crunt lovită de război și pârjolită de secetă.

Patriarhul Justinian Marina

La data de 27 februarie 1948, Patriarhul Nicodim Munteanu a trecut la cele veșnice, în vârstă de 83 de ani. Colegiul Electoral Bisericesc, întrunit în capitala țării, la 24 mai 1948, a ales arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al României pe mitropolitul Moldovei Justinian Marina, care s-a arătat vrednic prin statornicia sa în dreapta credință, prin lucrarea fără preget în slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul poporului și al Bisericii, printr-o blândețe părintească îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplinirea tuturor însărcinărilor și vredniciilor la care a fost chemat dovezi de neclintită ascultare față de Sfântul Sinod și de supunere față de legile țării (din Gramata Sinodală de instalare).

În 29 de ani de patriarhat au avut loc o seamă de evenimente care au crescut prestigiul Ortodoxiei românești în lumea creștină și l-au făcut pe Patriarhul Justinian o figură reprezentativă a întregii ortodoxii:

Canonizarea primilor Sfinți Români (1955) și generalizarea cultului sfinților ale căror moaște se găsesc în țara noastră;
Înființarea unor așezăminte sociale pentru clericii bătrâni și bolnavi;
Reorganizarea învățământului teologic ortodox (1948);
Revenirea a 37 de preoți și protopopi greco-catolici, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române (1 octombrie 1948);
Întreținerea legăturilor cu Bisericile Ortodoxe surori și cu alte Biserici creștine;
Inițierea unor relații cu Bisericile Vechi Orientale, prin vizite reciproce;
Reintrarea Bisericii Ortodoxă Române în Consiliul Mondial al Bisericilor (1961);
Activitate tipografică importantă: Biblia Sinodală (1968 și 1975) multe cărți de cult, lucrări, periodice, traduceri.
Locașe de cult: s-au construit din temelie 302 biserici și au fost reparate sau restaurate alte 2345 biserici.
Patriarhul Justinian a fost ținut la domiciliu forțat, la schitul Dragoslavele, timp de 6 luni, atunci când a protestat împotriva Decretului 410 din 19 noiembrie 1959, care prevedea că puteau fi primite în monahism doar persoanele care au împlinit vârsta de 55 de ani, bărbații, și de 50 de ani femeile, și în baza căruia, au fost scoși din mănăstiri aproximativ 5.000 de monahi și monahii.

Cu mult curaj și echilibru, diplomație și tenacitate, a încercat să apere Biserica de loviturile sistematice ale puterii politice, alegând calea unei dârze rezistențe, camuflate sub un discurs «favorabil» pentru liderii comuniști. S-a opus din răsputeri abuzurilor și ingerințelor partidului-stat în viața Bisericii și încercării acestuia de a transforma Biserica într-o instituție neputincioasă, tolerată și discreditată, cu un rol nesemnificativ în societate. (Părintele Patriarh Daniel)

Patriarhul Justinian a încetat din viață în data de 26 martie 1977, la vârsta de 76 de ani, după o lungă perioadă de spitalizare. A fost depus într-un mormânt în zidul interior al Mânăstirii Radu Vodă din București.

[cristiboss56]

În data de 26 ianuarie 2017, se împlinesc 115 ani de la trecerea la Domnul a Mitropolitului Iosif Naniescu al Moldovei. Ierarhul s-a remarcat în perioada păstoririi prin diverse acte administrative, sociale, filantropice și culturale.

Mitropolitul Iosif s-a născut în anul 1820 în familia preotului Anania Mihalache, primind la botez numele Ioan. Rămas orfan de tată la vârsta de un an, a fost crescut de mama sa, Teodosia, până la vârsta de 10 ani, când a fost încredințat purtării de grijă a unei rudenii, ierodiaconul Teofilact din Mănăstirea Frumoasa din Basarabia.

Însoțindu-l pe acesta, în anul 1831 a venit la Iași, viețuind în Mănăstirea Sfântul Spiridon. L-a urmat pe ierodiaconul Teofilact la Mănăstirea Sfântul Prooroc Samuel din Focșani și la Episcopia din Buzău, unde, la 23 noiembrie 1835 a fost tuns în monahism de Episcopul Chesarie, iar a doua zi a fost hirotonit diacon.

A urmat cursurile nou înființatului seminar din Buzău (1836-1840), mai apoi pe cele ale Colegiului Sf. Sava din București (1840-1847). A îndeplinit ascultarea de egumen al mănăstirilor Șerbănești-Morunglavu – jud. Vâlcea (1849-1857) și Găiseni – jud. Dâmbovița (1857-1863), fiind hirotonit ieromonah (29 august 1850) și hirotesit protosinghel (30 noiembrie 1852) și arhimandrit (1860). Pentru o perioadă scurtă a fost egumen la Mănăstirea Sărindar din București.

A desfășurat o bogată activitate didactică în București, fiind profesor de religie la Gimnaziul Gheorghe Lazăr, Liceul Matei Basarab și la Școala Normală Carol I. Timp de un an (1870-1871) a fost director al Seminarului Central din București.

La 23 aprilie 1872 a fost hirotonit arhiereu cu titlul de Mireon (de Mira Lichiei), iar la 18 ianuarie 1873 a fost ales Episcop al Argeșului, unde a păstorit o perioadă scurtă, până la alegerea sa, la 10 iunie 1875, ca mitropolit al Moldovei. A fost instalat la Iași la 6 iulie 1875 și a păstorit până la moartea sa din 26 ianuarie 1902.

Cea mai de seamă realizare a mitropolitului Iosif Naniescu, este aceea a refacerii Catedralei mitropolitane din Iași începută de mitropolitul Veniamin Costachi. Tot ca un continuator al lucrărilor începute de mitropolitul Veniamin Costachi s-a arătat vlădica Iosif și în ceea ce privește Seminarul Veniamin. Constatând condițiile improprii în care acesta își desfășura activitatea, cursurile fiind ținute, după mutarea de la Socola, în diferite case particulare unde era găzduită cu chirie instituția, mitropolitul Iosif Naniescu a cumpărat palatul din Iași al fostului domnitor Mihail Sturdza pentru a stabili acolo școala.

Mitropolitul Iosif Naniescu a fost iubitor de cultură, preocupările sale în această direcție fiind reflectate și de bogata bibliotecă (peste 10.000 de volume, tipărituri vechi, manuscrise și documente) pe care a avut-o și pe care a donat-o Academiei Române. La 16 aprilie 1888, Academia l-a ales membru de onoare. Ierarhul a fost interesat de literatura română, dar și de cea străină, adunând lucrări cu o tematică variată, multe dintre ele ale unor autori contemporani cu el.

Mitropolitul Iosif s-a remarcat prin dragostea sa pentru muzica bisericească, rămânând de la el manuscrise muzicale de o deosebită valoare. A scris lucrări mărunte, predici, cuvântări și o lucrare dedicată istoriei seminariilor teologice. A editat lucrarea lui Gavriil Protul, Viața Sfântului Nifon.

A rămas în conștiința contemporanilor și a urmașilor drept un mare filantrop, prin ajutoarele individuale dăruite săracilor și prin înființarea Societății Clerului Român Binefacerea, care avea misiunea de a ajuta pe copiii de preot rămași orfani și pe preotesele văduve. Numeroși elevi și studenți au fost ajutați de Iosif Naniescu să se întrețină pe perioada studiilor. În timpul Războiului de Independență dintre anii 1877-1878 a organizat colecte pentru armată în mănăstirile și parohiile eparhiei, a mobilizat călugări și călugărițe pentru serviciul sanitar al Armatei Române.

Mitropolitul Iosif Naniescu s-a mutat la Domnul în dimineața zilei de sâmbătă, 26 ianuarie 1902. Cu o zi înainte, la prăznuirea Sfântului Grigorie Teologul, nu a mai putut sluji Sfânta Liturghie la catedrală, a primit Sfintele Taine din mâna ucenicului său, arhimandritul Nicodim Munteanu, viitorul patriarh. Acesta descrie atmosfera care era în acele zile în eparhia pe care blândul ierarh o păstorise cu atâta vrednicie.

Când a murit Mitropolitul Iosif, pe toate buzele fluturau cuvintele: «Iosif cel Sfânt» și în tot Iașul și Moldova toată l-au petrecut la mormânt în murmurul acestor cuvinte. Biruise viața lui pilduitoare și faptele sale creștinești, spunea Arhimandritul Nicodim Munteanu.

Mitropolitul Iosif a fost înmormântat în ziua pomenirii Sfinților Trei Ierarhi, în exteriorul Catedralei mitropolitane din Iași, în partea dreaptă, paralel cu locul din biserică unde se află moaștele Cuvioasei Parascheva și mormântul mitropolitului Veniamin Costachi.

[cristiboss56]

În data de 31 ianuarie 2017 se împlinește un an de la proclamarea canonizării Sfântului Ioan Iacob în Patriarhia Ierusalimului.

Ceremonia de proclamare a canonizării sfântului român a fost condusă de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, care a oficiat atunci Sfânta Liturghie împreună cu unsprezece ierarhi din diferite țări.

Citirea Tomos-ului de canonizare s-a făcut în prezența delegației Patriarhiei Române condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Hotărârea de proclamare a canonizării Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ a fost luată în şedinţa Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului din toamna anului 2015.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul Sfinţilor în 20 iunie 1992, sub numele de Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ, având zi de prăznuire 5 august, data trecerii sale la Domnul.

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crainiceni, județul Botoșani, primind la botez numele de Ilie. Rămas orfan de mic, a fost crescut de bunica sa Maria, iar mai apoi de unchiul său Alecu Iacob, care l-a ajutat să continue gimnaziul şi liceul.

In anul 1933, intra în obştea Mănăstirii Neamț, condusă atunci de viitorul Patriarh al României, Nicodim Munteanu, unde peste trei ani este călugarit cu numele de Ioan.

Pleacă în Ţara Sfântă unde trăieşte mai întâi ca pustnic, iar după doi ani intră în Mănăstirea Sfântul Sava. În anul 1947 a fost hirotonit preot şi instalat ca egumen al Schitului românesc Sfântul Ioan Botezatorul de pe Valea Iordanului, unde a rămas până în anul 1952.

Ultimii opt ani din viață i-a petrecut într-o peșteră greu accesibilă, numită Sfânta Ana, din apropierea Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul. Aici a murit la 5 august 1960, la vârsta de 47 de ani. La 20 de ani de la trecerea sa la cele vesnice, i-a fost deschis mormântul unde i s-a găsit trupul plin de mireasmă. Acesta a fost așezat spre închinare în biserica Mănăstirii Sfantul Gheorghe Hozevitul.

[cristiboss56]

În contextul declarării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului 2017 drept Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, în Episcopia Caran*se*be*șului s-a statornicit ca anul acesta să se comemoreze Episcopul martir Veniamin Nistor și alți apărători ai Ortodoxiei din Banat, întrucât acest ierarh şi-a pus toată dragostea pentru Biserică, pentru slujitorii ei şi pentru toți credincioșii, cât timp a păstorit la Caransebeș. La 5 februarie 1949, istorica Episcopie a Caransebeşului a fost desfiin*țată, deoarece a fost acuzată de colaborarea şi susţinerea rezistenţei anticomuniste din Munţii Banatului. În acest timp, credin*cioșii eparhiei au fost conduşi pe calea mântuirii de Episcopul Veniamin Nistor, cel care a fost obligat să se retragă ca pensionar la Alba Iulia, unde îndeplineşte funcţia de stareţ al Mănăstirii „Sfânta Treime” (Catedrala Reîntregirii). Tot în data de 5 februarie 1963, în vârstă de 77 ani, Episcopul martir al Caranse*beșului, Veniamin Nistor, a trecut la Domnul şi a fost înmormântat lângă Schitul „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia. Ținând cont de aceste fapte, duminică, 5 februarie 2017, în toate bisericile parohiale, precum și în toate așezămintele monahale din cuprinsul Episcopiei Caransebe*șului se va oficia o slujbă de pomenire pentru Episcopul martir Veniamin Nistor, la sfârșitul căreia se va da citire unui cuvânt în care se evocă personalitatea ierarhului, precum și importanța contribuției pe care și-a adus-o la activitatea Episcopiei Caran*se*beșului. „Datoria noastră de a ne cinsti înaintașii și activitatea lor nu se rezumă strict la comemorarea lor în activități culturale, ci în primul rând se rezumă la manifestarea recunoștinței noastre față de aceștia prin rugăciune. Episcopul Veniamin Nistor este considerat martir pentru că, odată cu martirizarea Episcopiei Caransebeșului în anul 1948, și el a fost retras din scaunul episcopal și trimis cu domiciliul forțat. De aceea, episcopia noastră mai ales prin rugăciune, în ziua trecerii lui la cele veșnice, face pomenire prin aceste slujbe întru amintirea episcopului martir”, a concluzionat arhim. Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caranse*beșului.

[cristiboss56]

Se împlinesc astăzi 92 de ani de la înfiinţarea Patriarhiei Române.

În data de 4 februarie 1925, Sfântul Sinod, întrunit la Bucureşti, lua hotărârea înfiinţării Patriarhiei Ortodoxe Române. Însă, procesul care a dus la această ridicare în rang a Bisericii noastre a început imediat după Marea Unire din anul 1918.

Această idee a fost formulată pentru prima dată de Gheorghe Ciuhandu în cadrul Congresului preoţimii ardelene de la Sibiu, în 1919. După aceea, alte personalităţi de marcă ale culturii româneşti, istorici precum Nicolae Iorga sau Ioan Lupaş, în frunte cu mitropolitul primat Miron Cristea, ales la sfârşitul anului 1919, dar şi Regele Ferdinand au continuat să prezinte această necesitate ca un fapt firesc, a declarat pentru Trinitas Tv Pr. Cons. Florin Șerbănescu de la Sectorul Cultură și Patrimoniu Religios al Patriarhiei Române.

La sfârşitul anului 1924, Mitropolitul Pimen al Moldovei şi Sucevei a redactat propunerea ca Mitropolia Ungrovlahiei, cu scaunul mitropolitan la Bucureşti, să fie ridicată la rangul de Patriarhie. În acest fel, Mitropolitul primat urma să poarte titlul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Naţionale Române. Documentul a fost semnat de Mitropolitul Nectarie al Bucovinei, de Arhiepiscopul Gurie al Chişinăului şi de Episcopii Lucian al Romanului, Roman al Oradiei, Nicolae al Clujului şi Ilarie al Constanţei.

Propunerea a fost inclusă pe Ordinea de zi a Sfântului Sinod, în şedinţa din 4 februarie 1925 condusă de Arhiepiscopul Gurie al Chişinăului.

În urma tuturor luărilor de cuvânt, Episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului a prezentat „Actul de înfiinţare al Patriarhatului românesc“. Cu acest prilej s-a amintit de rolul important al Ortodoxiei româneşti de-a lungul timpului.

În încheierea istoricei întruniri sinodale a luat cuvântul Mitropolitul primat Miron, care a adresat mulţumiri tuturor celor ce pregătiseră înfiinţarea Patriarhiei. De asemenea, a prezentat câteva gânduri ce urmau să constituie un adevărat program al anilor de patriarhat. Printre aceste dorinţe se număra şi aceea de a înălţare a unei Catedrale, în concordanţă cu rangul de Patriarhat al Bisericii Ortodoxe Române.

Să nu uităm că, printre altele, în cuvântul rostit de Patriarhul Miron Cristea îndată după înscăunare a vorbit răspicat şi despre necesitatea înfiinţării unei catedrale a mântuirii neamului, a relatat pr. Cons. Florin Șerbănescu.

Apoi, înfiinţarea Patriarhiei Române a fost recunoscută şi aprobată, cu unanimitate de voturi, de Senat şi Camera Deputaţilor. La 23 februarie 1925, legea în cauză a fost promulgată de Regele Ferdinand.

Atât Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române în 1885, cât şi ridicarea ei la rang de Patriarhie în 1925, au fost rezultatul unei strânse cooperări între Biserică şi Stat, mai ales în plan diplomatic, precizează Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

În data de 12 martie 1925, Bisericile Ortodoxe surori au fost înştiinţate, printr-o scrisoare irenică, de cele împlinite.

Într-un cadru solemn, înscăunarea ca prim Patriarh al României a Mitropolitului Miron Cristea a avut loc la 1 noiembrie, în acelaşi an.

[cristiboss56]

Anul acesta, în data de 19 februarie 2017, se împlinesc 141 ani de la nașterea lui Constantin Brâncuşi. De-a lungul anilor de activitate, sculptorul român a reușit să creeze obiecte artă care au fost apreciate la nivel global.

Viața

Constantin Brâncuşi s-a născut la data de 19 februarie 1876, în localitatea Hobița, județul Gorj. Școala primară a urmat-o la Peștișani și Brădiceni.

La Craiova, în timp ce lucra ca ucenic, își face cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin construirea unei viori din materiale găsite în prăvălie. Mai târziu, este înscris cu bursă la Școala de Arte și Meserii din Craiova.

După ce a urmat Școala de Arte și Meserii (1894 – 1898) vine la București unde absolvă Școala de bellearte în 1902.

Artistul părăsește România în anul 1903 pentru a se îndrepta spre Franța. Doi ani mai târziu, în anul 1905 este admis la cea mai importantă academie de arte plastice a momentului, École Nationale Supérieure des Beaux-Arts.

În anul 1906 expune pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts și la Salon dʼAutomne, Paris. 8 ani mai târziu deschide prima expoziție în Statele Unite ale Americii, la Photo Secession Gallery din New York. Din acel moment devine tot mai faimos în întreaga lume.

În data de 16 martie 1957, Constantin Brâncuși trece la cele veșnice. Pe 19 martie, după slujba prohodirii, este înmormântat în Cimitirul parizian Montparnasse.

Volumul Brâncuși Sculptor Creștin Ortodox

Apărut la editura Trinitas, volumul Brâncuși Sculptor Creștin Ortodox al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, prezintă credința și spiritualitatea creștin-ortodoxă în opera lui Constantin Brâncuși.

Într-un cuvânt adresat cu ocazia comemorării lui Constantin Brâncuși, Preafericirea Sa a evidențiat că publicarea acestui text este un omagiu pios adus memoriei celebrului sculptor român.