![]() |
![]() |
|
|
|
|||||||
| Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
![]() |
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul începutului noului an școlar 2016-2017:
Începutul noului an școlar 2016-2017 este prilej de bucurie și de emoție pentru elevi, părinți și cadre didactice, precum și de conștientizare a valorii educației autentice în viața copiilor și a tinerilor. Într-o societate secularizată și globalizată, în care copiii și tinerii sunt îndemnați să gândească în termeni de succes material și „să se descurce individual”, este necesară intensificarea cooperării dintre Familie, Biserică și Școală, pentru a cultiva valorile perene ale persoanei dincolo de modelele efemere ale vremii, spre a dezvolta libertatea unită cu responsabilitatea și fericirea personală unită cu solidaritatea comunitară. Biserica, prin rolul ei spiritual și educațional, dorește să vină în întâmpinarea tinerilor care caută un sens al vieții și al devenirii lor în societate. Astfel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2016 „An omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox” și „An comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești”, care au unit bucuria credinței cu lumina culturii. Copiii și tinerii doresc să fie iubiți și să iubească, să crească afectiv, intelectual, spiritual și fizic, printr-o educație adecvată. De aceea, ei au nevoie să fie ascultați și încurajați, dar și ajutați și îndrumați, mai ales când idealul lor sincer se întâlnește cu realitatea dură a contextului social cotidian, când creșterea și maturizarea lor înseamnă efort intelectual și fizic, speranță și perseverență. Recent, în perioada 1-4 septembrie 2016, Arhiepiscopia Bucureștilor, în colaborare cu Patriarhia Română, a organizat „Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Toată Lumea”, la București. Evenimentul a oferit un cadru adecvat în care 2.500 de tineri din diferite țări au identificat problemele specifice generației lor și au propus posibile soluții. Entuziasmul, dăruirea și cooperarea tinerilor la această întâlnire arată dorința implicării active a tinerilor în viața Bisericii și a societății, precum și importanța organizării în continuare a unor astfel de evenimente, pentru că adevărata bucurie se naște din comuniunea inimilor, iar maturizarea se realizează prin comunicare și conlucrare în comunitate. Prin cateheza parohială, prin parteneriatele dintre parohie și școală, prin taberele de copii și multe activități culturale, social-filantropice și ecologice pe care le organizează în cadrul diferitelor ei proiecte, Biserica face eforturi să cultive în copii și tineri duhul prieteniei și al comuniunii, să prevină abandonul școlar în familiile sărace și în cele în care părinții sunt plecați la muncă în străinătate, să suplinească lipsa de afecțiune părintească acolo unde părinții sunt absenți, să descopere și să încurajeze spiritual și material copiii talentați pentru a face roditoare darurile primite de la Dumnezeu, spre bucuria familiei și a comunității. Acum, la început de an școlar, adresăm elevilor, părinților și cadrelor didactice părintească binecuvântare, rugându-ne lui Dumnezeu să le dăruiască tuturor sănătate, ajutor și multă bucurie în promovarea unei educații integrale, deopotrivă intelectuale și spirituale, personale și sociale, spre binele familiei, Bisericii și poporului român. † DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#2
|
||||
|
||||
|
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, își sărbătorește marți, 13 septembrie 2016, ziua onomastică.
Spiridon Ciprian s-a născut la data de 19 aprilie 1965, în satul Suhuleț (comuna Tansa), județul Iași, la botez a primit numele de Cezar. A urma școala primară în satul natal, gimnaziul în comuna Ciocârlia de Jos, județul Constanța; a urmat treapta I la Liceul de filologie – istorie „Mihai Eminescu” din Constanța și apoi Seminarul Teologic din Buzău (1982- 1987); a absolvit în 1987 ca șef de promoție; între anii 1988 și 1992 a urmat cursurile Institutului Teologic, respectiv Facultății de Teologie din București, terminând tot ca șef de promoție; în paralel, a urmat timp de un an cursurile Secției de Muzică Bizantină din cadrul Academiei de Muzică din București. În februarie 1992 a fost închinoviat la Mănăstirea Crasna, județul Prahova (Arhiepiscopia Bucureștilor); în 13 septembrie 1992 a fost tuns în monahism cu numele Ciprian, iar în ziua următoare (14 septembrie) a fost hirotonit ierodiacon de către episcopul-vicar patriarhal, Nifon Mihăiță Ploieșteanul; în perioada 1992-1998 a urmat studii de doctorat la Facultatea de Teologie din Tesalonic (Grecia), Secția istorică, încheiate cu teza: Arhiereii greci care au păstorit Mitropoliile Ungrovlahiei și Moldovei din secolul al XIV-lea până în secolul ol XIX-lea(publicată în limba greacă, în Ed. Pounnaras din Tesalonic în 1998); în perioada octombrie 1998-mai 1999 a continuat studiile de doctorat, specializarea Bizantinologie, la Institutul Ecumenic „San Nicola” din Bari – Italia; după întoarcerea în țară, a îndeplinit următoarele misiuni: inspector eparhial în cadrul Administrației Patriarhale (1 noiembrie 1999 – 1 februarie 2002); de la 1 februarie 2002, consilier patriarhal la Sectorul „Biserica și Societatea”; în 21 mai 2000 a fost hirotonit ieromonah de către arhiepiscopul Hristodulos al Atenei și a toată Elada, fiind și hirotesit protosinghel; în 7 aprilie 2002 a fost hirotesit arhimandrit și i s-a conferit „Crucea Patriarhală”; pe 2 iulie 2002, la recomandarea patriarhului Teoctist Arăpașu, Sfântul Sinod al Bisericii noastre l-a ales episcop-vicar patriarhal, cu titlul „Câmpineanul”; a fost hirotonit arhiereu la 22 septembrie 2002, în biserica „Sfântul Spiridon – Nou” din București, de către un sobor de ierarhi români și greci în frunte cu patriarhul Teoctist; din 23 septembrie 2002 i s-au încredințat spre coordonare următoarele Sectoare din cadrul Administrației Patriarhale: Relații externe bisericești, învățământ Teologic și „Biserica și Societatea” (până în 2010), pe care le-a condus cu multă competență; între 2006 și 2010 a condus Sectoarele Comunități Externe Bisericești și Patrimoniu Cultural-Național Bisericesc; între 2009 și 2013 a fost secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române; a fost membru la Conferința Panortodoxă Presinodală și în Comisia Interortodoxă de pregătire a Sfântului și Marelui Sinod Panortodox (2008- 2012); în perioada 20-27 septembrie 2010 a fost delegatul Bisericii Ortodoxe Române (împreună cu Arhid. prof. dr. Ioan Ică jr.) la cea de a XII-a Sesiune plenară a Comisiei Mixte de Dialog Teologic Catolic-Ortodox. Pe 28 februarie 2013 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales în scaunul vacant de Arhiepiscop al Buzăului și Vrancei, iar la 10 martie 2013, a avut loc ceremonia de întronizare a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian ca Arhiepiscop al Buzăului și Vrancei, prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#3
|
||||
|
||||
|
Profesorul Gheorghe Vasilescu, fost coordonator al Arhivei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care se află la Mănăstirea Antim, a fost înmormântat marți, 13 septembrie 2016.
Slujba a fost săvârșită la biserica bucureșteană Buna Vestire – Bellu în prezența Preasfințitului Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, precum și a unui numeros sobor de preoți și diaconi, informează Radio TRINITAS. La final, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a citit mesajul de condoleanțe transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Patriarhul României a evidențiat temeinica pregătire intelectuală a profesorului Gheorghe Vasilescu, dar și activitatea desfășurată.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#4
|
||||
|
||||
|
La sărbătoarea Înălțării Sfintei Crucii miercuri, 14 septembrie 2016, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București. Alături de Patriarhul României s-au aflat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
În cuvântul de învățătură, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit despre istoria și importanța Sfintei Cruci. Evanghelia de astăzi ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos deși era nevinovat a fost răstignit pentru că s-a numit pe sine Fiul lui Dumnezeu. Proorocii Vechiului Testament au vorbit despre Fiul lui Dumnezeu care va pătimii în lume.Toate aceste profeții nu au fost înțelese de mai marii cărturarilor și fariseilor, ei socotind ca El hulește atunci când se consideră Fiul lui Dumnezeu. Textul evanghelic ne arată că Mântuitorul Hristos a fost răstignit pe cruce între doi tâlhari. După ce a fost răstignit pe cruce, atunci când s-a constatat că a murit, unul din ostași a străpuns coasta Lui cu lancea și atunci a curs sânge și apă. Mărturia aceasta este adevărată pentru că a fost văzută de Sfântul Evanghelist Ioan, a spus Preafericirea Sa. De asemenea, Patriarhul României a amintit cum a fost descoperită Sfânta Cruce după ce împăratul Adrian a ascuns cinstitul lemn pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos. Crucea Mântuitorului Hristos a fost tăinuită după moartea Lui, fiindcă era considerată de mare preț. Pentru a nu deveni un loc de cinstire, împăratul păgân Adrian a ordonat ca pe locul mormântului să fie construit un templu. Atunci au fost îngropate în pâmânt crucea lui Iisus și a celor doi tâlhari. Multă vreme nu s-a știut unde se află mormântul și Crucea Domnului. În anul 326, Sfânta Împărăteasă Elena, cu încuviințarea Împăratului Constantin cel Mare, a mers la Ierusalim și a aflat de la un bătrân unde este ascuns mormântul și unde este ascunsă Crucea Domnului. Împăratul Constantin cel Mare a dat ordin ca templul sa fie dărâmat și să fie făcute cercetări pentru a se găsi Crucea, a mai spus Preafericirea Sa. Totodată, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a evidențiat că Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt legați de taina Sfintei Cruci. Împăratul Constatin cel Mare a văzut semnul Sfintei Cruci, iar Împărăteasa Elena, mama lui, a găsit lemnul Sfintei Cruci în pământ. În icoana lor crucea apare în mijloc ca o taină mare a legăturii dintre cer și pământ. Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt legați de taina Sfintei Cruci care este taina iubirii nesfârșite a Preasfintei Treimi pentru omenire arătată în Iisus Hristos cel răstignit și înviat, a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române. Biserica Ortodoxă sărbătorește, în fiecare an, la 14 septembrie Înălțarea Sfintei Cruci.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#5
|
||||
|
||||
|
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a inaugurat joi, 15 septembrie 2016, prima Școală Postliceală Sanitară a Bisericii. Instituția este parte componentă a Seminarului Teologic Ortodox Nifon Mitropolitul din București și îl are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nectarie.
Ambele instituții de învățământ și-au deschis astăzi porțile pentru noul an școlar. Festivitatea a început cu o slujbă săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. În cuvântul rostit, Patriarhul României le-a vorbit celor prezenți despre responsabilitatea pe care o avem în ajutorarea aproapelui.În această zi binecuvântată să mulțumim lui Dumnezeu și tuturor persoanelor prin care Dumnezeu lucrează și au devenit mâinile iubirii Sale milostive în ajutorarea și promovarea activităților Seminarului Teologic Liceal Nifon Mitropolitul din Capitală. Noua școală care se deschide astăzi, Școala Postliceală Sanitară, este foarte necesară pentru a arăta, prin contribuția Bisericii, în cooperare cu Inspectoratul Școlar General din Capitală și cu Primăria Sectorului 4, că sănătatea fiind un dar de la Dumnezeu trebuie deodată păstrat, cultivat și recuperat atunci când darul acesta se degradează, a spus Preafericirea Sa. Totodată, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a mulțumit celor care au susținut deschiderea unei școli sanitare în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din București și a subliniat necesitatea acesteia. În contextul României de astăzi, această cooperare este cu atât mai necesară cu cât se simte o lipsă acută de cadre medicale. Foarte mulți medici au plecat în străinătate și, de asemenea, asistenții sau asistentele medicale sunt în număr prea mic pentru nevoile reale ale țării noastre. Această Școală Postliceală Sanitară este o necesitate și în același timp un sprijin și o bucurie de cooperare. Este o bucurie a cooperării dintre Biserică și autoritățile de stat în care cultura medicală se îmbină cu o cultură spirituală a sufletului. Rugăciunea preotului din spital completează știința medicală astfel încât omul suflet și trup să primească binecuvântare de la Dumnezeu pentru însănătoșire și pentru mântuire, mântuirea însemnând unirea omului cu Dumnezeu, izvorul vieții veșnice. Chiar și atunci când boala este incurabilă, spiritualitatea este foarte necesară pentru a-l pregăti pe om în vederea unirii lui cu Dumnezeu, izvorul vieții veșnice, a mai explicat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#6
|
||||
|
||||
|
La Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program, pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la slujba Sfintei Liturghii care va fi săvârșită în paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei va sluji în Parohia Horodiștea-Păltiniș, Protopopiatul Darabani. Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji la biserica din localitatea Marpod, Protopopiatul Agnita. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji în Filia Ghiolț a parohiei Țaga, protopopiatul Gherla. Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din filia Dâlga, Parohia Belcin, protoieria Craiova Nord. Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, va sluji în Parohia Ortodoxă Română din Pescara, Italia. Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord va sluji în parohia românească „Nașterea Domnului” din München, Germania. Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va sluji la Mănăstirea „Cămârzani” din județul Suceava. Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji la biserica cu hramul „Sfânta Treime” din parohia Daneș, protopopiatul Sighișoara. Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, vor sluji la Mănăstirea „Sfântul Dimitrie Basarabov” din localitatea Basarabi, Episcopia Ortodoxă de Ruse din Bulgaria. Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va sluji în parohia Păltiniș, protopopiatul Onești. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș. Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va sluji împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, și cu Preasfințitul Părinte Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, în parohia Varlaam din Protopopiatul Pătârlagele. Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Lipova, protopopiatul Lipova. Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi, va sluji în parohia românească „Înălțarea Sfintei Cruci” din Upland, statul american California, împreună cu Preasfințitul Părinte Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei ortodoxe române a celor două Americi. Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, va sluji la Catedrala Episcopală din Huși. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji în parohia Obreja, Protopopiatul Caransebeș. Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji în parohia Husasău de Criș, Protopopiatul Oradea. Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va sluji la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Meriș, județul Mehedinți. Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji în parohia Fetești Dudești, Protopopiatul Fetești. Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, va sluji la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc. Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, va sluji în parohia Piatra, protopopiatul Turnu Măgurele. Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, va sluji la Catedrala episcopală din Slatina. Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, va sluji în parohia Panduru, Protopopiatul Babadag. Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji în parohia Băbeni, protopopiatul Jibou. Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, va sluji în parohia Peștișu Mare, protopopiatul Deva. Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, va sluji la Catedrala Episcopală din Gyula, Ungaria. Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji în Parohia „Sfânta Muceniță Minodora, Mitrodora și Nimfodora” din localitatea Imola, Italia. Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji în localitatea Coșbuc din județul Bistrița Năsăud. Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Melbourne, Australia. Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, va sluji la Catedrala Patriarhală. Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va sluji la paraclisul Mănăstirii Radu Vodă din Capitală. Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji în Parohia Pângărăcior, Protopopiatul Piatra Neamț. Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, va sluji la Mănăstirea „Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus” din județul Brașov. Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, va sluji în parohia Timișoara Mehala, protopoopiatul Timișoara 1. Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, va sluji în parohia românească „Sfântul Iosif” din Bordeaux, Franța. Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji în Parohia „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava” din Kempten, Germania. Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, va sluji la Biserica din filia Bătășani a Parohiei Mărgineni, comuna Valea Mare, județul Vâlcea Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, va sluji în Parohia Băiuț, Protopopiatul Lăpuș. Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșanul, Arhiereu–vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, va sluji în parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Londra, Marea Britanie.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#7
|
||||
|
||||
|
Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la slujba de înmormântare a părintelui Ioan Baroian, fost preot paroh la Biserica Sfânta Treime din Ploiești, Protopopiatul Ploiești Sud, luni, 19 septembrie 2016:
Am aflat cu durere sufletească despre trecerea la cele veșnice, în după-amiaza zilei de 16 septembrie 2016, la capătul unei suferințe îndelungate, a părintelui Ioan Baroian, fost preot paroh al Bisericii Sfânta Treime din Ploiești, Protopopiatul Ploiești Sud. Părintele Ioan Baroian s-a născut la data de 3 februarie 1942, în comuna Calvini, județul Buzău, din părinții Dumitru și Matilda, care cu credință adâncă în Dumnezeu au îndrumat pașii copilului lor spre studiul Teologiei. A urmat cursurile teologice liceale la Seminarul Teologic din Buzău între anii 1955 – 1960, și pe cele teologice superioare la Institutul Teologic de grad universitar din București între anii 1970 – 1974. S-a căsătorit cu domnișoara Veronica, fiică de preot, alături de care a format o frumoasă familie creștină misionară, dând viață la trei copii și oferindu-le o educație duhovnicească aleasă: preotul Cristian-Gheorghe, preotul Gabriel și Iuliana. Părintele Ioan Baroian a fost numit preot pe seama parohiei Bărăitaru, Protopopiatul Urlați, primind Sfânta Taină a Hirotoniei în data de 19 aprilie 1964. Datorită calităților gospodărești de care a dat dovadă la această parohie, a fost transferat la parohia Trestienii de Sus, protopopiatul Urlați, unde a ridicat din temelie biserica parohială. În anul 1970, a fost transferat la parohia Ciupelnița din același protopopiat unde s-a implicat activ în reabilitarea generală a sfântului lăcaș și în pictarea din nou a acestuia. Între anii 1983 – 1988, a fost preot paroh la parohia Sfânta Treime din Ploiești, Protopopiatul Ploiești Sud. Aici a coordonat activitățile pastoral-misionare și pe cele administrativ-gospodărești, în mod exemplar. Pentru deosebita sa activitate preoțească, părintele Ioan Baroian a fost hirotesit iconom-stavrofor de Preasfințitul Părinte Roman Ialomițeanul, în anul 1982, iar vrednicul de pomenire Părinte Patriarh Teoctist i-a oferit Crucea patriarhală. În anul 2014, părintele Ioan Baroian a trăit drama pierderii fiului celui mare, preotul Cristian-Gheorghe – slujitor la Parohia Sintești, Protopopiatul Ilfov Sud, care a trecut la cele veșnice la vârsta de numai 49 de ani. În pofida suferințelor din ultimii ani de viață, a rămas păstorul duhovnicesc sensibil la nevoile credincioșilor săi. Fire dinamică și slujitor dedicat, s-a dovedit a fi un râvnitor al casei lui Dumnezeu, iubind Sfântul Altar și sfintele slujbe. În aceste momente deosebit de grele pentru familia părintelui Ioan Baroian și pentru toți cei care l-au cunoscut, ne rugăm Preasfintei Treimi să primească sufletul curat al părintelui Ioan în ceata sfințiților slujitori ai lui Hristos. Adresăm familiei îndoliate și tuturor credincioșilor din Ploiești care l-au cunoscut și prețuit, cuvânt de mângâiere și întărire sufletească, având credința că se va ruga și în ceruri pentru familia sa și pentru credincioșii pe care i-a păstorit. Veșnica lui pomenire din neam în neam! Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați, † Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
![]() |
| Thread Tools | |
| Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro | mihailt | Generalitati | 6 | 14.01.2011 23:11:54 |
| Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere | fragmente | Stiri, actualitati, anunturi | 0 | 13.09.2010 10:25:35 |
| Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) | cristiboss56 | Resurse ortodoxe on-line | 0 | 14.06.2010 18:59:31 |
| Am noutati: cred ca stiu cine e NOI | mq | Generalitati | 19 | 02.09.2009 14:54:01 |
| Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! | mihailt | Generalitati | 3 | 21.05.2009 22:43:39 |
|
|