Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

MUNTELE TABOR A SCHIMBĂRII LA FAȚĂ
https://youtu.be/Xbod_Y5rYig

[cristiboss56]

CEI SAPTE ANI DE ACASA, Sf. Ioan din Kronstadt

"Viaţa este o ştiinţă din care putem învăţa multe. Nimic mai greu decât a parcurge această ştiinţă – calea cea îngustă, poarta cea strâmtă. Cel ce în cei şapte ani de acasă sau la şcoală n-a învăţat credinţa, frica de Dumnezeu şi un mod de viaţă cucernic, aceluia îi va fi foarte greu să treacă prin şcoala vieţii. Unul ca acesta, deşi se va fi arătat capabil la învăţătură, bine pregătit, apreciat pentru calităţile sale, poate rămâne repetent la şcoala vieţii. Mai mult chiar, uneori nu e bun de nimic, din cauza caracterului său necomunicativ şi a egoismului, nici în viaţa de familie, nici în cea socială. Din această pricină suferă, nu arareori îşi ratează viaţa, se scufundă în valurile mării, ca o corabie încărcată cu o prea grea povară, rămasă fără cârmă pe vreme de furtună, fără parâme şi fără vele.
"Viaţa mea în Hristos",Sf. Ioan din Kronstadt, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, Bucureşti, 2005, p. 397-398.

[cristiboss56]

ANCORA, Sf. Tihon din Zadonsk

"Ştii tu oare, creştine, ce fac marinarii în timpul unei furtuni cumplite? Nemaiavând nădejde de scăpare, ei aruncă ancora în adâncul mării şi o înţepenesc în pământ, pentru ca în acest chip să poată salva corabia şi pe ei dimpreună cu ea; şi astfel scapă de la înec. Urmând întocmai pilda acelor corăbieri, aşa li se cuvine să facă şi creştinilor care umblă pe marea lumii acesteia, fiind purtaţi de corabia Sfintei Biserici. Atunci când satana ridică asupra lor furtuna ispitelor, nevoilor şi nenorocirilor, ei trebuie să lepede toată nădejdea omenească şi să alerge la Dumnezeu, întărindu-şi în dragostea Lui inimile zdruncinate şi răvăşite. Oare nu de la iubirea lui Dumnezeu vrea să-i îndepărteze pe ei vrăjmaşul şi să-i înece în adâncul păcatelor şi al fărădelegilor? Întru dragostea Domnului li se cuvine să-şi întărească atunci corăbioara inimii lor.

Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucureşti, 2011, p. 131.
Sursa:

[cristiboss56]

POCAINTA
"Din nefericire, in limbajul comun de astazi, pocainta nu mai este inteleasa in complexitatea si adancimea sa. Prin pocainta se intelege mai mult parerea de rau in urma unui pacat si marturisirea acestuia, odata cu hotararea de a nu-l mai savarsi. Or, asa cum ne apare in Sfintele Evanghelii, ca si in scrierile Parintilor Bisericii, pocainta este procesul launtric, schimbarea de intelegere a lucrurilor, care-l determina pe om sa se intoarca la Dumnezeu, este dezlipirea privirii omului de la pamant si indreptarea ei catre cer. Este o schimbare radicala de orientare, care-l aduce pe om in starea lui fireasca, de fiinta indreptata cu privirea catre Dumnezeu, este o mutare existentiala de la starea de cadere la starea de ridicare.Aceasta mutare este conditionata de intelegerea faptului ca starea fireasca a omului nu este alipirea sa de pamant, de creatura, si de tot ceea ce tine de aceasta, ca de sursa ultima a vietii, ci cautarea lui Dumnezeu si ancorarea sperantei de viata in Acesta.
Procesul acesta de intoarcere la Dumnezeu nu este unul usor. El presupune o hotarare, o vointa articulata, urmata de o zbatere sau o lupta permanenta cu caderile firii umane, cu obiceiurile rele devenite o a doua natura a omului. In aceasta lupta nimeni nu poate reusi fara ajutorul lui Dumnezeu, ajutor pe care-l va dobandi daca-l va cere cu constiinta neputintei proprii si cu credinta in Dumnezeu." ("Pocainta sau intoarcerea la Dumnezeu-, Extrase din Omiliile duhovnicesti ale Sfantului Macarie Egipteanul", Ed. Bizantina Bucuresti)
Primul mesaj daruit lumii de IIsus Hristos, a fost: "Pocaiti-va ca s-a apropiat imparatia cerurilor."

[cristiboss56]

Ascultarea ne smereşte; postul şi rugăciunea însă, dau naştere uneori gândurilor rele care ne fac să postim şi să ne rugăm cu mândrie. Dacă un frate sub ascultare se obişnuieşte să gândească: „Dumnezeu îl îndreptează pe bătrânul (stareţul) meu”, atunci se va mântui uşor pentru ascultare. Pentru cel ce ascultă, totul e virtute ca şi rugăciunea inimii care îi este dată pentru ascultare, zdrobirea inimii şi lacrimile. El iubeşte pe Domnul şi se teme să nu-L supere prin vreo încălcare (a poruncilor); pentru că Domnul Cel Milostiv îi dă gânduri sfinte şi smerite şi el iubeşte lumea întreagă şi înalţă pentru lume rugăciuni cu lacrimi – aşa învaţă harul, sufletul pentru ascultare.

Trebuie să gândim: Domnul m-a adus în acest loc şi la acest bătrân (stareţ): Dă Doamne să ne mântuim. Vrăjmaşul ne întinde multe curse, dar cel care îşi va mărturisi gândurile, acela se va mântui, pentru că părintelui duhovnicesc i se dă Duhul Sfânt pentru mântuirea noastră.

Domnul se face cunoscut ascultătorilor simpli. Regele David era fratele mai mic şi păstor (cf. I Regi 16, 11), şi Domnul l-a iubit pentru blândeţea sa; cei blânzi sunt întotdeauna ascultători. El a scris pentru noi Psaltirea, în puterea Duhului Sfânt, Care era viu întru el. Şi proorocul Moise a fost păstor la socrul său (cf. Ieşire 3, 1): iată ascultarea. Şi Maica Domnului era ascultătoare şi sfinţii Apostoli. Aceasta e calea pe care ne-a arătat-o Însuşi Domnul; să ne ţinem de ea şi vom primi pe pământ roadele Duhului Sfânt.

(Cuviosul Siluan Athonitul)

[cristiboss56]

Un important mijloc spre mântuire este credinţa şi mai ales rugăciunea neîncetată, din inimă. Pildă ne este Sfântul Prooroc Moise. Mergând în rândurile cetelor lui Israil, se ruga în tăcere cu inima, şi Domnul i-a zis lui Moise: „Moise, Moise, ce strigi către Mine?” Iar când Moise şi-a ridicat mâinile la rugăciune, atunci l-a biruit pe Amalec. Iată ce înseamnă rugăciunea! Este nebiruită biruinţă! Sfântul prooroc Danel spune: „mai bine să mor, decât să las rugăciunea fie şi pentru o clipită.” Prin rugăciune, prorocul Daniil a astupat gurile leilor, iar cei trei tineri au stins cuptorul cel de foc.

(Sfântul Serafim de Sarov)

[cristiboss56]

Atunci când preotul tămâiază în biserică, vine harul tămâii căruia trebuie să i te pleci, ca să te smereşti.

Deci, nu la slujitorul din biserică te smereşti.

Nu, nu te smereşti lui. Sigur, slujitorul atunci e îndumnezeit. Fie el cât de păcătos, e îndumnezeit, pentru că vine cu harul acela. Ce zice preotul când tămâiază? „Tămâie Ţi-aducem Ţie, Hristoase, întru miros de bună mireasmă duhovnicească”. Vezi cu ce rugăciune eşti tămâiat? Şi-ţi fug toate gândurile cele rele cu tămâia aceea, cu fumul sfinţit pe care ţi-l dă preotul. Pentru că ce zici tu, ca preot? „Tămâie Ţi-aducem, Ţie Hristoase, Dumnezeul nostru [...] pe care primind-o întru jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri trimite-ne nouă darul prea Sfântului Tău Duh”. Lui Dumnezeu Îi aduci tămâia aceea.

(Stareţul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, pp. 150-151)