Pro Liturgia

[Mihnea Dragomir]

Ne-am obsinuit sa folosim cuvinte precum "ceremonial" sau "ritual" ca substantive comune. Dar ele sunt...carti. Din titluri de carte, ele au intrat in limbajul de zi cu zi, astfel incat nici nu ne mai gandim ca folosim un termen din jargonul materiei de liturgica si tipic bisericesc.

Astfel, un "Ceremonial" este o carte liturgica in care este descris cu mare amanuntime ce trebuie facut la fiecare rubrica a Sfintei Liturghii. Missalul da numai unele sumare indicatii, precum in ce moment este prescris semnul sfintei cruci (marcat cu "+" in text). Dar in niciun caz nu prescrie, de exemplu, ordinea dintr-o procesiune. Nici in ce fel se recomanda a fi facuta genuflexia. Toate acestea se gasesc in "Ceremonial". Rugaciunile de la invesmantare sunt descrise in "Missal", dar nu si modalitatea de invesmantare cu ornatele imparatesti: aceasta apare in "Ceremonial".

Ritualul este pentru ritul apusean ceea ce este Euhologhion-ul in ritul rasaritean. Cuprinde randuielile pentru Sfintele Sacramente (in afara de Liturghie, care e in Missal, dupa cum am aratat), dar si randuielile pentru Sacramentalii (in limbaj rasaritean: ierurgii), precum si alte slujbe, dintre care cele mai fascinante pentru publicul larg sunt exorcismele.

In sfarsit, "Pontificalul" este o carte pentru episcopi, mitropoliti, cardinali, patriarhi, papi. Ea contine textul si randuiala Sfintelor Sacramente si Sacramentalii care sunt apanajul deplinei preotii, cum ar fi: consacrarile si ordinarile de episcopi, preoti si diaconi (in limbaj apusean, hirotonirea intru episcopat se cheama "consacrare", pe cand hirotonirea intru presbiterat sau diaconat se cheama "ordinare"). De asemenea, randuiala pentru primirea Mirungerii (=confirmatiunea) care, in ritul apusean, se administreaza numai de catre episcop. Mai sunt cuprinse celelalte sacramentalii rezervate episcopului, precum: sfintirea uleiurilor, tarnosirea de biserici, sfintirea de altare si Sfinte Vase, etc. De mentionat ca, desi randuiala Liturghiei arhieresti (= Missa Pontificalis) difera de cea a unei Liturghii obisnuite, nu face obiectul Pontificalului, ci al Missalului.

[Mihnea Dragomir]

Daca Ritualul este "cartea pentru preoti" si Pontificalul este "cartea pentru ierarhi", avem si o carte pentru calugari. Este Breviarul, echivalent al Orologhionului din ritul catolic rasaritean, mai cunoscut de ortodocsi sub numele de Ceaslov.
Asadar, Breviarul cuprinde Orele (Ceasurile), adica acele rugaciuni si imnuri pe care le fac calugarii. Ansamblul lor este Divinum Officium (Dumnezeiasca Slujba). Este vorba de 9 rugaciuni zilnice, doar ca Breviarul contine opt dintre ele. A 9-a este Missa, care e in Missal, asa cum am aratat.
Celelalte opt, prezente in Breviar sunt, in esenta, superpozabile peste acelasi slujbe din ritul rasaritean. Avem:
-Matinele (Matutinae)
-Laudele
-Primele
-Tertele
-Sextele
-Nonele
-Vesperele
-Complinele

Breviarul tipic este Breviarul roman, dar anumite congregatii de calugari au primit privilegiul de a avea propriul lor Breviar. Laicii pelerini, laicii in faza de discernamant, tertiarii, novicii si oblatii au dreptul, in general, sa nu participe la intregul program de rugaciune la care participa calugarii si maicile care au primit consacrarea.

Inca o clarificare despre doua cuvinte asemanatoare, dar cu sens diferit: liturgie si liturghie.

In limbaj catolic, liturgia (fara "h") este ansamblul rugaciunilor. Breviarul contine, asadar, liturgia Orelor. Dimpotriva, liturgHia (cu "h") este un alt nume pentru Missa.

[Mihnea Dragomir]

Continand rugaciunile de la toate Ceasurile, Breviarul este o carte voluminoasa. Pentru ca, asa cum am aratat, laicii aflati in stagii pe la manastiri, precum si novicii, tertiarii, oblatii, adica toti calugarii-care-inca-nu sunt-calugari sunt dezlegati de slujbele de noapte, a aparut, pentru ei, o carte mai mica, numita Diurnal. Un Diurnal este, asadar, un Breviar din care lipsesc rugaciunile de noapte.

Daca Missalul contine textul Sfintei Misse, in schimb nu contine si cantecele care se canta cu ocazia Liturghiilor cantate (Missa cantata). Acestea se afla in Gradual. Notatia muzicala nu se face asa cum stim de la partiturile zilelor noastre, ci in alt fel, numit notatie neumatica. O neuma este un grup de note (de regula doua sau trei) care se canta pe o silaba. Deci, daca in muzica moderna avem, de regula, "o silaba-o nota", in muzica gregoriana (ca si in cea psaltica) avem frecvent mai multe note pentru o silaba. Ascultatorului neobisnuit o astfel de muzica i se va parea "lalaita". Notatia neumatica are un mare avantaj: permite notatia muzicala chiar pe text. Adica, in loc sa avem portative sub care scrie textul, avem text desupra carora sunt neumele.

Dar neumele sunt un sistem de notare relativ, adica arata inaltimea relativa a notelor una fata de alta. Sunt de mare ajutor ca sa aminteasca cum trebuie cantat cuiva care a invatat deja prin transmitere vie de la maestru la discipol, dar nu sunt de ajutor celui care ar vrea sa cante numai dupa notatie. Ideea de notatie muzicala moderna, pe portativ, astfel incat notele sa fie infatisate in tonalitatea lor absoluta a avut-o un calugar benedictin, pe nume Guido d'Arezzo. El, pe la anul 1000, ne-a lasat portativul, care pe vremea aceea si pana dupa Renastere avea 4 linii. Patru linii desprartind trei spatii interliniare inseamna sapte note. Tot de la el provin denumirile a 6 din cele 7 note, pastrate pana azi. Cum i-a venit ideea ? A luat o poezie religioasa in cinstea Sf Ioan Botezeatorul, poezie creata tot de un calugar benedictin din vremea lui Charlemagne, numit Petru Diaconul si a facut un cantec, astfel incat prima silaba a primului vers sa corespunda sunetelor gamei. Iata textul:

Ut queant laxis

Resonare fibris

Mira gestorum

Famuli tuorum

Solve polluti

Labii reatum

Sancte Iohannes

In traducere: "Pentru ca servitorii (Domnului) sa cante minunile faptelor tale, scoate toata greseala de pe buzele lor impure, Sfinte Ioane!"

Literele subliniate au devenit denumirile sunetelor gamei. Mult timp dupa aceea, denumirea "ut", care incurca putin solfegiul, a fost inlocuita cu "do", de la Dominus.

[Mihnea Dragomir]

Un alt termen preluat din liturgica catolica apuseana de limbajul profan (si devenit, adesea, peiorativ) este cel de "acolit". In ziua de azi, multa lume foloseste termenii de "ministrant" si "acolit" in mod indistinct si intersanjabil, ceea ce nu este corect: in timp ce ministrantii sunt, de regula, copii mici de 6-14 ani, acolitii pot foarte bine fi adulti. In mod traditional, acolitii sunt sau ar fi bine sa fie clerici aflati pe "treptele minore". In acest caz ei sunt binecuvantati pentru functia lor si pot purta colul roman, ca si preotii.
Functiile acolitilor sunt multiple. Unul este sacristian, avand rolul de a pregati vesmintele imparatesti pe care le va imbraca preotul (si, daca exista, diaconul si subdiaconul). Altul este ceremoniar, adica maestrul intregii ceremonii liturgice: el, printr-un semn discret din cap, arata cand anume ceilalti acoliti sau ministrantii trebuie sa faca ceea ce au de facut. De multe ori tot el este acela care urmareste textul din Apostol sau Evanghelie pe care lectorul, respectiv diaconul il citeste, pentru ca acela sa vada repede unde a ramas in caz ca se incurca. Il recunoastem usor pe ceremoniar: este singurul care sta mereu in picioare pe toata durata slujbei. Turiferarul este cel care are grija de candela, de tamaie si cadeste el insusi in momentele prescrise. In mod traditional, turiferarul este un tanar aflat la varsta discernamantului vocational si care ia in calcul, cel putin ca ipoteza, ideea de a deveni preot.Crucigerul poarta crucifixul la intrarea si la iesirea din procesiune. La vederea crucifixului purtat de cruciger ajuns in dreptul lor, credinciosii isi fac semnul crucii. Crucigerul in procesiune este flancat de alti doi acoliti care tin cu ambele maini lumanari mari de o parte si de alta a lui.Cel din dreapta tine lumanarea avand mana stanga la baza si mana dreapta spre coronamentul ei, cel din stanga invers.

Unele dintre functiile acolitilor pot fi realizate si de ministranti. De exemplu functia de ceroferari, adica purtatorii de torte. Acestia sunt in numar de patru. La cuvintele din Prefata "Gratia agamus" ei ies din sanctuar si merg in sacristie, iau fiecare o torta aprinsa si o aduc, astfel incat reintra in sanctuar la sfarsitul Prefatei si inainte de Sanctus. ("Sanctus" e momentul Missei echivalent cu "Trisaghion-ul" din ritul rasaritean).

Acolitii si ministrantii dau nu doar frumusete si grandoare Sfintei Misse. Dintre ei vor fi chemati multi dintre viitorii preoti. Slujindu-l pe Domnul la altar inca de la varsta comuniunii solemne, unii dintre ei vor prinde drag sa il slujeasca si mai tarziu in acest fel privilegiat, spunand in inima lor: "Tu m-ai chemat, eu Te-am urmat". Acelora, Arhiereul Cristos le va spune: "Tu es sacerdos in aeternam!".

[Mihnea Dragomir]

Dupa atata teorie tipiconala si atatea argutii din cele liturgicesti, sa se bucure urechile noastre!

Dum esset Salvator in monte, un imn din Liturghia Sfantului Iacob (cel Mare, de la Compostella), asa cum apare pe o partitura din jurul anului 1100 (Codex Calixtinus).

Apropo: un banc la care Papa Francisc a ras cu lacrimi cand l-a auzit, recent:
-Care este deosebirea dintre un terorist si un liturgist ?
-Cu teroristul, de regula se poate negocia...

E prea bun bancul ca sa nu i-l trimit episcopului meu, care e liturgist de formatie, sub forma de scrisoare. Doar ca nu sunt sigur ca am sa o semnez...

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Dupa atata teorie tipiconala si atatea argutii din cele liturgicesti, sa se bucure urechile noastre!

Dum esset Salvator in monte, un imn din Liturghia Sfantului Iacob (cel Mare, de la Compostella), asa cum apare pe o partitura din jurul anului 1100 (Codex Calixtinus).

Apropo: un banc la care Papa Francisc a ras cu lacrimi cand l-a auzit, recent:
-Care este deosebirea dintre un terorist si un liturgist ?
-Cu teroristul, de regula se poate negocia...

E prea bun bancul ca sa nu i-l trimit episcopului meu, care e liturgist de formatie, sub forma de scrisoare. Doar ca nu sunt sigur ca am sa o semnez...

Pai nu stiu daca ai de ce te teme. Banuiesc ca este si arhieria sa un om cu simtul umorului. :) Acum, serios: odata ce a avut loc o anume reforma liturgica la Vatican II, atunci unde mai este inflexibilitatea liturgistului?
Dimpotriva, la noi e prea multa rigiditate: ritul bizantin e aproape ubicuitar. Stiu, exista ritul Galic si alte citeva, dar sint folosite doar in diaspora si in cazul convertitilor occidentali.
Ok, scuze de offtopic.

[Mihnea Dragomir]

In forma moderna a Sfintei Misse, aceea promulgata de Papa Paul al VI-lea, toate lecturile se fac de la pupitrul care este asezat in stanga. Dar in forma traditionala a Missei Romane pupitrul este mutat: la inceputul slujbei se afla in partea dreapta si de acolo se citeste Apostolul. Imediat dupa Apostol un ministrant (sau preotul, daca e singur) muta pupitrul in partea stanga, unde se va citi Evanghelia si unde va ramanea pana la sfarsitul Missei. Miscarea e un pic mai complicata decat pare, datorita prescriptiei de a se face o genuflexie ori de cate ori cineva, preot sau laic, trece de axul bisericii, altfel spus trece prin fata Tabernacolului unde se afla Cristos in Sfanta Euharistie. Asadar ministrantul, care poate fi o mogaldeata de copil, ia pupitrul (care in cazul optimist este pliant), face cativa pasi in stanga, odata ajuns in axul bisericii lasa pupitrul, face genuflexia, se ridica, reapuca pupitrul si il duce in stanga, la locul de unde se va citi Evanghelia.

Mereu m-am intrebat care sa fie explicatia acestei ciudatenii. Stiam ca trebuie sa fie o explicatie, fiindca in limbajul inalt codificat al Liturghiei, cea mai mica miscare si cel mai mic gest au un rost. Ei bine, m-am dumirit recent, citind un articol al unui reputat liturgist.

Expansiunea Bisericii s-a facut, in perioada ei primara, de la sud la nord. Sfintele lacase, care pe vremea aceea erau orientate, adica aveau Sanctuarul spre Orient (regula arhitectonica ce s-a pierdut in Apus intre timp) aveau pupitrul spre Sud, fiindca Apostolul este o carte pentru cei convertiti deja. In schimb, Evanghelia, carte pentru catehumeni, era cititia spre Nord, fiindca aceea era directia in care trebuia raspandita.

Dar, daca avem teorii si in fizica, de ce nu am avea si in liturgica ? Un alt autor a venit cu o explicatie spirituala a acestei practici. Nordul este "directia diavolului" (intr-adevar, bisericile construite dupa regulile traditionale ale arhitecturii au o usa mica spre miazanoapte, usa care este inchisa cu strasnicie si deschisa numai cu ocazia Botezurilor). Iar Evanghelia este Vestea cea Buna a surparii imparatiei sale si arma puternica a crestinilor impotriva dusmanului lui Dumnezeu si a oamenilor.

Sunt gesturi si practici liturgice care, fara indoiala, au avut, odata, o explicatie. Problema este ca nu o mai cunoastem cu siguranta. Intrebarea care se pune imediat ar fi: in aceste conditii, ar fi preferabil sa renuntam la practici al caror rost s-a pierdut ? Sau ar fi preferabil sa fie mentinute, fiindca a fi uitat rostul lucrurilor nu inseamna ca el ar fi incetat sa existe ?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Astfel, un "Ceremonial" este o carte liturgica in care este descris cu mare amanuntime ce trebuie facut la fiecare rubrica a Sfintei Liturghii.

Pentru a vedea in ce grad de amanuntime sunt redate lucrurile in Ceremonial, sa citim prevederile referitoare la invesmantarea preotului. Sa notam ca suntem in etapa de pregatire a Sfintei Liturghii, a carei parte publica nu a inceput inca: preotul se afla in sacristie. Sa lasam Ceremonialul sa vorbeasca:

"Mai intai, apucand amictul de extremitatile lui si de snururile lui, il saruta pe mijloc, acolo unde se afla o cruce si il aseaza pe cap; deindata il coboara pe gat, acopera cu el gulerul hainelor sale, petrece snuririle pe sub brate, apoi pe dupa spate, le readuce in fata pieptului si le innoada facand funda. Apoi, se invesmanteaza cu alba, in care trece mai intai capul sau [alba este camasa necusuta, n.m], apoi isi pune bratul drept in manseta dreapta, apoi bratul stang in manseta stanga[nu cumva invers! id]. Isi aranjeaza alba in jurul corpului si, ridicand-o prin fata si de fiecare parte, se incinge cu cingatoarea pe care servantul i-o prezinta stand in spatele lui. Servantul aranjeaza ca alba sa cada in intregime in jurul cingatorii, astfel incat sa aiba infatisare decenta si sa acopere toate celelalte vesminte. El aranjeaza poalele albei astfel incat toate partile sa fie in mod egal deasupra pamantului si anume la cota de aproximativ un deget.

Apoi, preotul ia manipla, saruta crucea de pe mijlocul ei si o aseaza pe bratul lui stang. Mai apoi, preotul ia stola cu ambele maini, o saruta in acelasi mod, aseaza mijlocul ei pe gatul sau si o petrece in fata pieptului in forma de cruce, facand sa treaca in dreapta partea care ii coboara de pe umarul stang si in stanga partea care ii coboara de pe umarul drept."

Invesmantarea continua, dar noi sa ne oprim la acest citat. Evident, episcopii (si staretii care au primit binecuvantarea sa slujeasca Liturghii arhieresti, ca si arhiepiscopii, patriarhii, papii au atat vesminetele lor proprii, cat si indicatiile ceremoniale necesare. La fel, preotii anumitor ordine.

[Mihnea Dragomir]

Un arhiepiscop din Mexic a poruncit ca la sfarsitul tuturor Misselor parohiale tinute in forma noua se se citeasca Prologul din Evanghelia dupa Ioan, care contine esenta credintei ("La inceput a fost Cuvantul, etc"). Aceasta practica exista de multe secole in ritul roman, dar fusese abandonata in forma Novus Ordo.

Ambele Missaluri prevad trei lecturi biblice. Deosebirea e ca in forma tridentina cele trei lecturi sunt: Apostolul, Evanghelia zilei si Prologul Evangheliei dupa Ioan, pe cand in forma Novus Ordo cele trei lecturi sunt: din Vechiul Testament, Apostolul si Evanghelia zilei.

Iata ca acest arhiepiscop raspunde unei mai vechi dorinte exprimate de Papa Benedict ca cele doua forme sa se imbogateasca reciproc.

Sursa: http://rorate-caeli.blogspot.com/201...st-gospel.html

[Mihnea Dragomir]

Din Imnul prevazut de Breviar (=Orologhion-ul apusean) pentru vesperele (=vecernia) de azi, a treia Duminica dupa Pasti:

Ad regias Agni dapes,
Stolis amicti candidis,
Post transitum Maris Rubri,
Christo canamus Príncipi:

La banchetul regal al Mielului
Invesmantati in hainele noastre albe
Dupa trecerea Marii Rosii
Sa cantam Principelui nostru:

Divina cuius caritas
Sacrum propinat sanguinem,
Almique membra corporis
Amor sacerdos immolat.

Iubirea lui dumnezeiasca
Ne indeamna sa bem sangele sfant,
Dragostea e preotul care
Imoleaza corpul hranitor.

Sparsum cruorem postibus
Vastator horret Angelus:
Fugitque divísum mare;
Merguntur hostes fluctibus.

Sangele de care portile noastre sunt marcate
Umple de spaima Ingerul Exterminator
Marea, despartita in doua, fuge in fata noastra
Dusmanii sunt inecati in revarsare.

Iam Pascha nostrum Christus est,
Paschalis idem victima,
Et pura puris mentibus
Sinceritatis azyma.


Pastile noastre sunt, acum, Cristos
Victima noastra pascala
El este, pentru inimile pure
Azima pura a sinceritatii.

O vera caeli victima,
Subiecta cui sunt tartara,
Soluta mortis víncula,
Recepta vitae praemia.

O, victima adevarata, venita din Cer,
Careia infernul i se supune
Legaturile mortii sunt rupte
Darurile vietii redobandite!