preot/calugar cu har

Spre slava lui Dumnezeu si spre incuviintarea faptului ca parintele Ciprian savarseste minunate vindecari, dau marturie ca, prin participarea la un Sf. Maslu la care a slujit si parintele Ciprian, am dobandit tamaduire sufleteasca de un pacat pe care-l faceam cu gandul.

Interesant este ca in ziua precedenta, fiind indeplinite toate conditiile care ma determinau sa fac acel pacat, desi statusem de vorba cu parintele, mai tarziu l-am savarsit din nou, pentru a nu stiu cata oara. A doua zi am simtit o dorinta de a merge iar la parinte ca sa-i spun despre asta. Sunand un prieten si spunandu-i ce gand am, acesta mi-a spus ca daca tot e vineri, as putea sa incerc sa ajung la Sf. Maslu, pentru ca va sluji si parintele Ciprian.

Am ajuns cand slujba era deja inceputa si-n ciuda aglomeratiei, am reusit sa ma strecor in randul din fata iar in timpul citirii Sfintelor Evanghelii aveam grija sa stau chiar langa parinte si sa ma ating de epitrahilul sau vesmintele acestuia. La un moment dat, un gand mi-a spus ca e destul, ca trebuie sa las loc si altora, asa ca m-am retras pana la terminarea slujbei.

Curios e ca in aceeasi zi m-am trezit iar in postura propice si de a savarsi acelasi pacat, doar ca de data asta, desi gandurile au venit parca se loveau de un zid. Erau acolo, eu insami doream sa-si faca lucrarea, doar ca ... pauza, ceva le secase de putere. Mai bine zis, diavolul nu mai avea nicio putere asupra mea prin acele ganduri. Am devenit imuna la ele, desi recunosc ca ma ingenunchiasera de multe ori, fara sa incerc macar sa le opresc. As fi vrut sa nu le mai primesc, dar nu gaseam in mine puterea si vointa necesare...

Abia dupa cateva zile am inteles exact ce mi s-a intamplat. Prin rugaciunile acestui parinte minunat, m-am oprit din a mai face un pacat. Minunea e cu atat mai mare cu cat, pana sa ajung acolo, participasem la multe alte Sfinte Masluri, dar in alta parte. Si niciodata n-am avut parte de o vindecare pe care s-o percep ca pe o lectie predata parca in 3 acte (1. ispita si caderea; 2. tamaduire prin rugaciunile parintelui de la Sf. Maslu; 3. ispita si atat. n-am mai cazut :)

Cred ca fiecare preot are un dar al lui primit la hirotonie, poate de aceea e bine sa mergem oriunde ne calauzeste Dumnezeu pasii spre a dobandi vindecare sufleteasca si trupeasca.

[AlinB]

Cand s-a intamplat asta?
Si cat a tinut?

Desi te referi la timp, iti spun ca s-a intamplat doar atunci cand am fost pregatita sa primesc aceasta vindecare. Nu s-a produs inainte de a intelege ce mi se intampla si motivul pentru care primeam acele ganduri. Dar, cu toate ca intelesesem ca imi serveam minciuni, facandu-mi rau singura, nu le respingeam. Nimic nu ma oprea sa le primesc, nu neaparat pentru ca iubeam pacatul pe care-l faceam primind acele ganduri ci pentru ca ma multumeam cu surogatul oferit de el.

De atunci diavolul nu mai are nicio putere asupra mea prin acele ganduri! Ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta si parintelui Ciprian!

[AlinB]

Pai tocmai ca e important daca s-a intamplat acum 3 zile sau 3 luni sau 3 ani..
Sunt schimbari care nu dureaza desi ne-ar place sa credem asta.

La asta ma refeream.

S-a intamplat de curand.
Daca era vorba despre o reusita obtinuta prin lupta personala, n-as fi indraznit sa spun ca am devenit imuna si ca nu le voi mai primii vreodata. Dar asa, sunt fericita de ceea ce am primit in dar si nu ma tem de cadere! Gandurile nu doar ca au mai venit, dar chiar eu insami am vrut sa le primesc numai ca lucrul asta nu a mai fost posibil, din fericire!

Nu tin sa fiu crezuta de cei care sunt sceptici, pentru ca oricum nu schimba cu nimic realitatea despre care vorbesc.

Cei care ne stim bolnavi sufleteste si/sau trupeste, nu ar trebui sa lipsim de la Sf. Maslu!

[ioan67]

În prealabil postat de crinrin

De atunci diavolul nu mai are nicio putere asupra mea prin acele ganduri! Ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta si parintelui Ciprian!

Sora Crinrin, daca voiti sa primiti o opinie: vorbiti mai putin despre asta...:) Or, de o faceti totusi, amintiti-va cu frica si cutremur ca lupta nu s-a terminat inca.
Daca tineti la darul primit, puneti-va lacatel la gura si la tastatura.
V-o spune un om patit.
Doamne ajuta!

[Copacel]

În prealabil postat de ioan67

Daca tineti la darul primit, puneti-va lacatel la gura si la tastatura.

Nu inteleg.
Poti sa explici mai mult fara a intra insa in detalii ?

[ioan67]

Cred ca harul se pierde usor... Sau, daca vrei, se mentine greu. Anume, prin silire de sine in sensul cerut de "partener". Nu poti fi frivol, guraliv, bagaret, neglijent etc. si sa ai mai departe tovarasie cu harul. Nu poti ramane snob sau increzut, dupa ce ai primit o "palma" de har si sa speri ca o vei duce bine in continuare. Harul cere cu adevarat pocainta, prefacerea mintii vechi, metanoia. Vinul nou si butiile vechi... El vine din Duhul Sfant, Care nu conlucreaza cu omul in orice conditii. Reamintesc ca "Dumnezeu e gelos".
Pe de alta parte, e stiut de la cei incercati, ca diavolul nu se da batut cu una cu doua. Presupunind ca deocamdata "a plecat", fiind izgonit de dorinta sinera a nevoitorului si de ajutorul primit prin har (care, mai intai, asigura o "perdea" de protectie celui cazut intre spini), e de crezut ca va reveni. Si, gasind casa curata, va mai aduce cativa tovarasi. Apoi va fi, desigur, mult mai rau.
Pe scurt, nevointa lucida trebe curatata de orice cleveteala, de orice triumfalism naiv. Lupta duhovniceasca nu se rezuma la un oarecare episod de victorie pedagogica. Ci abia acum incepe. La niveluri si intensitati sporite.
Cred ca nimeni nu e mai ispitit si mai greu incercat decat cel care a gustat, deja, in scop pedagogic (ca o arvuna), un strop de har.
Tacere asadar. Vor veni zile mult mai grele. Iar caderea poate fi mare...
Si definitiva.

Sa nu fie!

[CristianR]

M-am bucurat când am văzut mărturia lui crinrin. Să-ți ajute Dumnezeu ca acel păcat să se ducă pe pustii și să nu mai revină în veci; și nu numai el. Însă și eu sunt de părere că trebuie prudență și, când e vorba de păcate, never say never, cum zice românul. Să-i mulțumești lui Dumnezeu și să speri că nu va reveni.

În privința faptului că acest dar ți-a fost prilejuit de slujba ținută de părintele Ciprian, eu mă gândesc că s-a putea să fi fost vorba de starea ta sufletească, mai deschisă, mai receptivă și datorită credinței pe care cred că părintele o transmite prin fiecare cuvânt și rugăciune.
Am constatat că m-am folosit duhovnicește uneori, aflându-mă chiar într-o biserică unde preotul nu-mi plăcea. Și, judecându-l, m-am supărat pe mine însumi, iar când am început să mă judec pe mine, a venit și liniștea, cu foloasele ei. De aceea cred că starea noastră lăuntrică este cea care contează atunci când participăm la slujbe; care stare, poate fi mult ajutată, este adevărat, de harul pe care îl simțim într-un mod mai deosebit la unii preoți.