Parintii sunt impotriva

[nacu simona]

În prealabil postat de vsovi

Adică aşa de superstiţios eşti şi atît de naiv şi visător romantic încît să te laşi păcălit de un cuplu de gerontocraţi libidinoşi?.. punînd asta pe seama lui Dumnezeu? Nu se poate!


Confunzi lumina cu întunericul şi pacea cu bordelăria... şi asta pentru că tu priveşti foarte romantic şi folosind chiar scripturile pentru viziunea asta ''frumoasă'' şi ''idilică'' a ta. Unde vezi tu acolo bucurie în obijnuinţa de a mima buna dispoziţie şi în grija lumească ipocrită de a părea veseli şi fericiţi? Păi revederea soţiei în public niciodată nu te predispune la giugiuleală publică decît ca să mimezi trufia vieţii... că ''iată ce blondă mi-am potrivit cu BMV-ul sau cu SUVul''... doar atunci întîlnirile în public cu a nu ştiu cîta soţie te face să-ţi permiţi să o şi pipăi în public. (Ruşinică mare!)




Să vede că erai grav bolnav şi cu febră mare dacă ai rămas impresionat şi marcat ''pozitiv''... de giugiulelile unor coptături... mie mi se pare greţos să stai şi să te uiţi la aşa ceva... mi s-ar fi făcut ruşine şi greaţă instant şi aş fi întors privirea cu decenţă ca să nu se ia, să nu cumva să mă molipsesc.

Păi decenţa iubirii, mai ales la vîrsta aia nu-ţi permite să te săruţi în public şi nici să laşi să se înţeleagă de către alţii, tentaţiile şi aluziile şi apropourile trupeşti ale iubirii... sexuale, extrem de nefireşti la o vîrstă înaintată.

Iubirea şi căsnicia trebuia să însemne la vîrsta lor înaintată depăşirea stadiului de plăceri fizice ''romantice'' ce apar chimic între între doi viermi înfometaţi. Ei trebuiau să se iubească duhovniceşte, mîntuitor, îndumnezeuitor... şi nu ca adolescenţii pe care îi duc de nas şi de ochi orice ispită, orice privelişte, orice glumeţie grozavă... ca să se giugiulească ei în public aşa k gLumea făcînd în ciuda celor vîrstnici care îi mustră din priviri.

Păi tocmai ei, gerontocraţii tăi pe care i-ai luat şi ni-i dai tu ca model, trebuia să fi depăşit ei stadiul despre care vorbeşti pe la vîrsta de maxim 50 de ani... şi treptat în căsnicia lor iubirea trebuia să devină tot mai duhovnicească, mai curată şi mai mîntuitoare... mai smerită şi mai tainică.

Deci nu cred că poţi să îndemni pe Bublişor la ceva bun cu astfel de exemple de Stan şi Bran sau Benny Hill şi să zici că sunt pozitive.

Păi decît să se iubească sexual şi libidinos la vîrsta aia ca doi tineri îndrăgostiţi, mai bine se urau sincer ca Al Bundy din serialul ăla despre căsătoria reală.

''Căsătoria e sacul cu păcate, mărită-te şi ia-l în spate'' sf. prooroc. Arsenie Boca

PS: deci Bublişor, dacă vrei şi dacă te decizi, atunci ia sacul ăla greu în spate şi nu în faţă, nu ca pe un vis frumos prezentat de fratele Ioan67 vorba lui Igor!... prin care acei gerontocraţi şi-au dovedit josnicia la o vârstă aşa de înaintată.

Sa stii ca ai dreptate in ce priveste induhovnicirea iubirii. Nu ai dreptate insa in felul cum comentezi, "libidinos" adica... ca tot ne permitem sa ne porcaim intre noi, marii teologi.
Asa e, iubirea curata trebuie sa "sublimeze" la un moment dat, ca dovada a cresterii in iubirea harica, nu cea lumeasca. Este greu de inteles acest lucru pentru cei neinduhovniciti, in care nu lucreaza Taina Cununiei. Am observat in comentarii ca multi pun accentul pe iubire(indraznind sa numeasca "iubire curata" iubirea lumeasca) ca pe singurul garant in reusita casatoriei. Foarte inselatoare aceasta gandire.Casatoria este taina in primul rand, iar apostolul Pavel a spus ca "mare este taina aceasta in Hristos si in Biserica".

Daca doi soti se iubesc doar in numele propriei lor iubiri, numai Dumnezeu stie unde vor ajunge aceia. Daca insa cei doi se iubesc in Hristos, atunci la iubirea lor naturala li se adauga un mare har ajungand sa se iubeasca cu acea iubire curata si jertfitoare a lui Hristos. Sa se iubeasca desavarsit, sa respire unul prin altul, sa traiasca, sa se bucure unul prin altul, sa moara unul pentru altul. Iubirea sotilor este inaintea iubirii copiilor, dar nu in sens trupesc, ci duhovnicesc.
Acum, cat priveste sarutul pe buze al celor doi nonagenari, sa nu judecam cu rautate omeneasca, lasandu-l pe Dumnezeu sa judece masura iubirii lor. Nu toti ajung la plinirea tainei casatoriei, care este cu adevarat mare, dar macar tind spre ea.
Daca cununia este curata si exista si sentimente de iubire intre cei doi, acestia au toate sansele sa ajunga la iubirea desavarsita si la implinirea Tainei cununiei, daca vor avea grija sa Il aseze intre ei doi pe Hristos, nu ca bariera, ci ca reazem, ca ajutor, ca implinitor.
Dar cand casatoria nu este curata , acolo este mai mult unire trupeasca si mantuirea se face cu mare risc. Iar unde este si adulter, sau pornografie, acolo este iad.
Insa tot nu avem dreptul sa tragem concluzii asupra altora, caci numai Dumnezeu stie ce este in sufletul lor.

[CristianR]

În prealabil postat de nacu simona

Asa e, iubirea curata trebuie sa "sublimeze" la un moment dat, ca dovada a cresterii in iubirea harica, nu cea lumeasca. Este greu de inteles acest lucru pentru cei neinduhovniciti, in care nu lucreaza Taina Cununiei.

Sau care nu conlucrează cu harul dăruit lor nu doar în momentul slujbei din Biserică, ci începând de atunci până la capătul vieții. Da, o căsătorie creștină trebuie să transfigureze iubirea, cu timpul împuținând-o tot mai mult pe cea trupească și sporind-o pe cea duhovnicească. Deși ceva din amândouă coexistă de la început până la sfârșit; nici începutul nu e lipsit de iubire duhovnicească și nici capătul celălalt (căci nu de sfârșit e vorba) nu e lipsit de o amintire a dragostei manifestate și prin trup ca afecțiune și mângâiere.