Parintii sunt impotriva

[ioan67]

Obsesia fecioriei... Fobia de sex (pana si cuvantul este diabolic, ce sa mai zic de fapta)... Normativitatea casatoriei... Taina Nuntii inteleasa ca vindecatoare si sfintitoare a tuturor patimilor si nedesavarsirilor si, pe acest fond, impingerea unor oameni care se vor blestema toata viata unul pe altul intr-o afacere care se va dovedi paguboasa: casatoria celor care nu se iubesc si care nu sunt potriviti unul cu celalalt...
Eu nu cred ca astea sunt lucruri crestinesti, ci abateri si deformari ale Evangheliei. Un mod prost de a intelege si trai Cuvantul, o caricatura aproape generalizata, din pacate, a iubirii in mediile care se cred, vai, crestine. Si inca ortodoxe!

Istoria Bisericii contine nenumarate momente de poticnire si rascruce, e ca un rau cu multe meandre, datorate unor tipare de gandire si practici care au ramas vii in mintea crestinilor dar care nu apartin Evangheliei. Iudaismul, aristotelianismul si alte filosofii, gnosticismul, diverse practici si mentalitati pagane - toate acestea au facut sa apara, iata, in secolul xx oameni care exalta casatoria si pun conditii aberante celor care inmuguresc in iubire.

Poate e bine sa reflectam: ce binecuvinteaza si sfinteste Duhul lui Hristos la Cununie? Iubirea sau normativitatea unor minti inguste? Ce voieste sa transfigureze, in elanul crestinului catre mantuire si sfintire, Duhul Sfant: dragostea dintre barbat si femeie sau filosofia unor teologi de ocazie? De ce ne casatorim? Ca sa ne iubim tot mai dumnezeieste? Sau ca sa implinim prejudecatile si neintelegerile unor gura-casca lipsiti si de bucuriile dragostei si de ratiunea credintei?

Poate ca atunci cand vorbim despre iubirea altora ar fi bine sa fim mai discreti, mai cumpatati. Tainele nu se abordeaza cu tractorul, ca sa nu urmeze abatorul.

În prealabil postat de ioan67

Obsesia fecioriei... Fobia de sex (pana si cuvantul este diabolic, ce sa mai zic de fapta)... Normativitatea casatoriei... Taina Nuntii inteleasa ca vindecatoare si sfintitoare a tuturor patimilor si nedesavarsirilor si, pe acest fond, impingerea unor oameni care se vor blestema toata viata unul pe altul intr-o afacere care se va dovedi paguboasa: casatoria celor care nu se iubesc si care nu sunt potriviti unul cu celalalt...
Eu nu cred ca astea sunt lucruri crestinesti, ci abateri si deformari ale Evangheliei. Un mod prost de a intelege si trai Cuvantul, o caricatura aproape generalizata, din pacate, a iubirii in mediile care se cred, vai, crestine. Si inca ortodoxe!

Istoria Bisericii contine nenumarate momente de poticnire si rascruce, e ca un rau cu multe meandre, datorate unor tipare de gandire si practici care au ramas vii in mintea crestinilor dar care nu apartin Evangheliei. Iudaismul, aristotelianismul si alte filosofii, gnosticismul, diverse practici si mentalitati pagane - toate acestea au facut sa apara, iata, in secolul xx oameni care exalta casatoria si pun conditii aberante celor care inmuguresc in iubire.

Poate e bine sa reflectam: ce binecuvinteaza si sfinteste Duhul lui Hristos la Cununie? Iubirea sau normativitatea unor minti inguste? Ce voieste sa transfigureze, in elanul crestinului catre mantuire si sfintire, Duhul Sfant: dragostea dintre barbat si femeie sau filosofia unor teologi de ocazie? De ce ne casatorim? Ca sa ne iubim tot mai dumnezeieste? Sau ca sa implinim prejudecatile si neintelegerile unor gura-casca lipsiti si de bucuriile dragostei si de ratiunea credintei?

Multumesc!

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de ioan67

Obsesia fecioriei... Fobia de sex (pana si cuvantul este diabolic, ce sa mai zic de fapta)... Normativitatea casatoriei...

Cine are urechi de auzit să audă :

Normativitatea căsătoriei este Hristos. Scopul căsătoriei? Mântuirea celor doi ce-au devenit Una.

Reamintesc recomandarea: Sfântul Ioan Gură de Aur - Cuvântări despre viaţa de familie.

Fecioria n-a fost niciodată o obsesie, ci un dar al Domnului şi o mulţumire a binecuvântărilor de la Dumnezeu.

Iar fecioria se pierde după căsătorie. Înainte de căsătorie, este curvie, sau desfrânare. La fel şi după căsătorie, abuzarea de unirea intimă, se numeşte "desfrânare în viaţa de familie". Fără să amintesc de dejecţiile aduse asupra umanităţii, de sodomizarea soţiei, unirea intimă în dos, care o transformă nu numai în obiect folosit la pofte carnale, dar va şi dispărea din partea soţului, stima şi respectul faţă de ea.
Dacă fecioria s-a pierdut înaintea căsătoriei, Hristos prin Biserică, mai salvează, ce şi cât vrea omul să fie salvat.

În prealabil postat de ioan67

Taina Nuntii inteleasa ca vindecatoare si sfintitoare a tuturor patimilor si nedesavarsirilor si, pe acest fond, impingerea unor oameni care se vor blestema toata viata unul pe altul intr-o afacere care se va dovedi paguboasa: casatoria celor care nu se iubesc si care nu sunt potriviti unul cu celalalt...

Cu ce-i de vină Hristos şi Biserica că ei se blestemă? Dacă ei nu vor să aibe o relaţie vie şi înfloritoare cu Hristos şi Biserica Sfinţilor Săi, nimeni nu-i de vină, decât ei înşişi. Demonii abea aşteaptă să pună pe astfel de oameni. Şi pun pe destui mâna, prea mulţi...

În prealabil postat de ioan67

Eu nu cred ca astea sunt lucruri crestinesti, ci abateri si deformari ale Evangheliei. Un mod prost de a intelege si trai Cuvantul, o caricatura aproape generalizata, din pacate, a iubirii in mediile care se cred, vai, crestine. Si inca ortodoxe!

Nu există creştinism, înafara Ortodoxiei.
Nu vreau să fac apropouri la desfăşurarea vieţii de familie în Hristos a frăţiei tale, frate Ioan, dar dacă nu e tocmai o viaţă în Hristos, nu înseamnă că acea viaţă nu există pentru aceia care vor s-o urmeze. Există, e plină de belşug şi binecuvântare, a plină de rod şi bucurie, e plină de virtuţi, curăţie, feciorie în căsătorie şi naştere de prunci (culmea), plină de luminare şi îndumnezeire.

Nu înseamnă că dacă frăţia ta sau sora "crinrin" sau alţii nu va-ţi păstrat curaţi trupeşte, în feciorie până la căsătorie, sau nu a-ţi avut o stare a fecioriei după căsătorie, în căsătorie, nu înseamnă că aceste lucruri minunate nu există.

Aveţi aici Campania de încurajare a Fecioriei înainte de Nuntă:

http://ortodoxiatinerilor.ro/relatii...a-la-casatorie

Suntem mii la nivel naţional, care reuşim lucrul acesta. Fiindcă iubim cu adevărat pe Hristos, nu numai din gură, ci cu sufletul şi fapta.

În prealabil postat de ioan67

Istoria Bisericii contine nenumarate momente de poticnire si rascruce, e ca un rau cu multe meandre, datorate unor tipare de gandire si practici care au ramas vii in mintea crestinilor dar care nu apartin Evangheliei. Iudaismul, aristotelianismul si alte filosofii, gnosticismul, diverse practici si mentalitati pagane - toate acestea au facut sa apara, iata, in secolul 20 oameni care exalta casatoria si pun conditii aberante celor care inmuguresc in iubire.

Abaterea şi deformarea Evangheliei, e printre altele desfrânarea. Anume mai multe persoane cu care se uneşte intim, creştinul...
Înainte de Sfânta Taină a Cununiei, sau mai rău pentru mântuirea lui... după Taina Cununiei...

Biserica, fiind călăuzită de Duhul Sfânt, nu a avut niciodată poticniri, ci mereu a învăţat sfinţenia pe om. A vindecat omenirea de pofte şi dorinţe carnale, le-a oferit înflorirea nobleţei fiinţei umane. A fi creştin, oricât de iudat sună, înseamnă a fi nobil, aristocrat, patrician, lord. Aşa sunt cetăţenii Împărăţiei Cerurilor.

Faptul că omenirea a preferat să primească în minte sălbăticiile şi carnalul şi dospirea întunericului în inima lor, asta nu-i problema lui Hristos. Domnul ne spune clar:
"Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte." - Matei 12, 30. Atât. Trupul omului a devenit Templu/Biserică, al Duhului Sfânt, lăcaş al Sfintei Treimi.

În prealabil postat de ioan67

Poate e bine sa reflectam: ce binecuvinteaza si sfinteste Duhul lui Hristos la Cununie? Iubirea sau normativitatea unor minti inguste?

Cine dă definiţia Iubirii? Compromisul? Modernismul? Filosofia? Psihologia? Aparentul şi încurajatul echilibru al materiei cu sufletul? Sau Sfinţenia? Şi Duhul Sfânt? Taine, frate Ioane, taine. Pe care doar în har, le vezi, le înţelegi, le trăieşti, le dăruieşti...

În prealabil postat de ioan67

Ce voieste sa transfigureze, in elanul crestinului catre mantuire si sfintire, Duhul Sfant: dragostea dintre barbat si femeie sau filosofia unor teologi de ocazie?

Ce este transfigurarea? Ce este dragostea dintre bărbat şi femeie? Ce este filosofia, faţă de ce este Teologia? Cine dă definiţia lor şi cu ce scop?

Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine. Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori, grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor, neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă. - Romani 1, 28-31.

Sunt creştinii printre acei oameni ? Niciodată. Greşesc acei oameni ? Deosebit de mult...

Trupul însă nu e pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup. - I Corinteni 6, 13.

Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? - I Corinteni 6, 18-19.

În prealabil postat de ioan67

De ce ne casatorim? Ca sa ne iubim tot mai dumnezeieste? Sau ca sa implinim prejudecatile si neintelegerile unor gura-casca lipsiti si de bucuriile dragostei si de ratiunea credintei?

Ne căsătorim ca să ne mântuim unul pe altul şi unul prin altul şi ca să ne curăm, luminăm şi îndumnezeim în Taina Căsătoriei. Lucruri astea nu sunt glume, cum nici Hristos, Duhul Sfânt, harul, Apostolii, Sfinţii nu sunt glume, ei sunt şi azi şi fac acelaşi lucru. Cum nici boala, moartea, iadul sau Împărăţia Cerurilor, nu sunt glume.
Şi nu vor fi vreodată.

"Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer." - Matei 22, 30.

Căsătoria este o condiţie trecătoare a materiei căzute, pentru înmulţirea în comuniunea a oamenilor şi asumarea responsabilităţii pocăinţei pentru redobândirea Raiului pierdut.

În prealabil postat de ioan67

Poate ca atunci cand vorbim despre iubirea altora ar fi bine sa fim mai discreti, mai cumpatati. Tainele nu se abordeaza cu tractorul, ca sa nu urmeze abatorul.

Iubirea şi tractorul, spui? Discreţia şi abatorul? Taine? Of...

Sfânta Treime, Hristos, harul Duhului Sfânt, Biserica, Sfinţii. Atât. Restul... trecător şi efemer, lugubru, sinistru, care ne răpesc timpul vieţii.

Grijă mare... Foarte mare grijă la gânduri, cuvinte şi fapte.

"Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine." - Luca 7, 23.

[ioan67]

Da Igor, zici bine despre demnitatea casatoriei si despre darul fecioriei.
Nu am de gand sa te contrazic in vreun fel.
Numai ca eu m-am referit la altceva, anume la modul cum sunt deformate aceste lucruri din nenumarate pricini, printre care vechile mentalitati (precrestine) si pudibonderiile pietiste care au urmat.
Iar a da recomandare unui om sa se casatoreasca, in afara cazului ca ii esti duhovnic (asadar faci parte dintr-o relatie de ascultare in Biserica), mi se pare o prostioara - ca sa ma tin la blandeturi.
Daca ai fi constient de gravitatea/maretia casatoriei ai fi un pic mai retinut cand ii indemni pe altii sa dea buzna la casnicie. Esti sigur ca toti oamenii trebe impinsi la Preotie, de pilda?

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de ioan67

Numai ca eu m-am referit la altceva, anume la modul cum sunt deformate aceste lucruri din nenumarate pricini, printre care vechile mentalitati (precrestine) si pudibonderiile pietiste care au urmat.

Da, aici, da sunt de acord, că mentalităţile precreştine, fiind lipsite de desăvârşire, nu că au greşit, dar aveau altă măsură, altă înţelegere, altă abordare, alte atitudini faţă de căsătorie şi multe altele ale lor de atunci. Dar nu-i de vină Hristos, nici Sfinţii, Biserica, creştinii.
Dacă atâta-i duce căpşorul, şi asta vor, asta fac...

Iar "pudibonderiile", aici există măsură. Nobleţea, aristocraţia, unui creştin, cuprinde şi pudicitate. Întro măsură sau alta a sfinţeniei ce o doreşte, a Împărăţiei ce o râvneşte.

În prealabil postat de ioan67

Iar a da recomandare unui om sa se casatoreasca, in afara cazului ca ii esti duhovnic (asadar faci parte dintr-o relatie de ascultare in Biserica), mi se pare o prostioara - ca sa ma tin la blandeturi.

Frate Ioan... duhovnicul îi da mai mult o ascultare, decât o recomandare.
În plus, a venit pe forum, să ceară ajutor, sfaturi. Le-a primit.
Şi apoi mai în plus, sunt vrednici de căsătorie, calificaţi, să-i spunem modern, iar în Hristos, vor fi fericiţi şi împliniţi.

Şi sunt şi încurajaţi spre căsătorie, fiindcă n-au rezistat trupeşte în feciorie până la căsătorie, deci acum, în concubinaj, sunt în desfrânare şi curvie. De asta trebuie să-i ferim mai mult ca de orice. Fiindcă îi perciclitează, le pune în foarte mare pericol mântuirea.
Duhul Sfânt, în Biblie, trage semnale puternice de alarmă, faţă de acest subiect.

În plus, vedem depravarea societăţii, ateismul, incalificabilitatea căsătoriei, respingerea ei, nedorirea sfinţeniei, a mântuirii, a lui Hristos, când un om are în timp, mai multe persoane cu care se cunoaşte intim şi i se pare un lucru normal, Doamne fereşte.

Iar sunt nişte oameni atât de minunaţi, un caz atât de fericit şi binecuvântat, să fie aici pe forum, să-i putem sprijini şi întări, cum să nu se căsătorească?

Să se căsătorească ! :) Amin ! Să le ajute Dumnezeu.

Iar acestea, ca o recomandare, un sfat, o povăţuire, nu o ascultare duhovnicească.

În prealabil postat de ioan67

Daca ai fi constient de gravitatea/maretia casatoriei ai fi un pic mai retinut cand ii indemni pe altii sa dea buzna la casnicie. Esti sigur ca toti oamenii trebe impinsi la Preotie, de pilda?

Niciodată gravitate. Căsătoria e unul din cele mai minunate lucruri ce s-au întâmplat omenirii, după căderea primilor oameni, Adam şi Eva. Nu pentru dulceaţa unirii intime ce-o aduce căsătoria (asta-i bonus) ci pentru posibilitatea ca prin căsătorie, să redobândim cerurile, Raiul pierdut, veşnicia în Dumneu Iubire Infinit...

Iar Căsătoria, e un cu totul alt lucru, faţă de Preoţie.
Căsătoria îţi deschide Cerurile. Dar Preoţia te pune în căsătorie şi îţi arată drumul, te călăuzeşte spre Cerurile deschise.

Doamne ajută.

[ioan67]

Igor, a fi pudic, cel putin uneori, cred ca e lucru bun. Mi se mai intampla si mie, uneori...:)
A fi, insa, pudibond e deja altceva. E o deformare de caracter, printre altele... Nu e o virtute, ci o meteahna.

*
O parte a crestinilor a "ajutat" la instalarea, copios cultivata mai apoi prin secole, a pudibonderiei. Aceasta a avansat in asa fel incat cea mai mica sugestie/aluzie catre actul sexual ii face pe unii sa paleasca ori sa roseasca. Unii mai si lesina, parol!
Ei bine, astfel de cazuri tin mai mult de patologia sufletului si de meschinarie, nu de sanatate ori virtute.

E drept ca prin aceste consideratii nu vrem, Doamne fereste, sa facem apologia nesimtirii, a grosolaniei, a destrabalarii etc. Sunt un om care trage, atat cat mai e omeneste posibil, la curatie si asa am fost de cand ma stiu. Mai cred si ca lumea e plina de obscenitati, de tot felul de mizerii ale unei moralitati invinse de senzualitati necontrolate si mult prea exaltate.
Dar solutia nu e nicidecum negarea sau interpretarea rusinoasa a vietii, ci intelegerea lucrurilor in alcatuirea lor naturala, mai intai si apoi la niveluri tot mai inalte (spiritualizate, induhovnicite).

[vsovi]

Domnule Igor,

Nu prea înţeleg în numele cui vorbeşti tu, scri tu, dai sfaturi, te prezinţi ca noi, nu ştiu şi nu se înţelege care noi, ''tratezi'' şi ''rezolvi'' probleme, faci ''îndemnuri''...

Eşti cumva tu reprezentantul vreunei mînăstiri?
Eşti tu vreun călugăr rătăcit pe forum?
Eşti tu însărcinat de vre-un preot sau vre-un stareţ sau vre-un duhovnic să îndrumi ortodocşii sau forumiştii?
Eşti tu un ortodox care poţi să-ţi permiţi să vorbeşti în numele tuturor ortodocşilor?


Ai un limbaj foarte bisericos, alunecos, tumultos în care amesteci toate de-avalma, inclusiv judeci, jigneşti, dai sentinţe, ştii tu totul mai bine ca toţi... (şi eu păţesc la fel)

Nu vreau să te critic sau să te opresc, dar nu prea înţeleg ''tratamentele'' tale...

Eşti medic, eşti duhovnic?.. sau eşti vreo tincuţă în haine monahale... de cuvînt îndestulător?

Cine te pune să foloseşti tu toate scripturile, toţi sfinţii, toată ortodoxia, toate bisericile şi să vorbeşti de parcă ai vorbi în numele tutuor?

Deci nu vreau să te critic, ci pur şi simplu, citind ce scrii şi cum scrii, nu îţi poţi da seama cu cine stai defapt de vorbă... Eu nu-mi pot da seama ci mă simt aşa ameţit de cap şi jignit şi călcat în picioare în locul oricui m-aş pune dintre cei cărora le scrii tu ca din partea orotodoxiei.

Nu ţi se pare că ar fi frumos să vorbeşti doar în numele tău şi eventual al Duhului de la Dumnezeu care locuieşte în tine?

Eventual în numele a ceea ce ai priceput tu din scripturi... dar nu să ajungi să laşi să se înţeleagă că ceea ce tu îndemni, sfătuieşti şi judeci şi condamni şi ştii ar fi defapt în asentimentul întregii ortodoxii de la Adam şi pînă azi...

Te rog frumos să încerci să mă lămureşti căci eu vrînd să citesc ce răspunzi unuia sau altuia am impresia că stau de vorbă cu o tincuţă care şi-a luat haină monahală şi s-a apucat să facă tratamente pe net.

Te rog nu te supăra, dar te rog să-ţi clarifici felul în care pui problema, adică cine eşti şi pe cine reprezinţi şi în numele cui vorbeşti şi de pe ce treaptă te adresezi tu interlocutorilor tăi cărora le răspunzi folosind mulţime de argumente ''ortodoxe''.

Deci te rog nu te supăra şi te rog fă-mă să înţeleg cine este acest Igor Paslusnik? E numele tău?
De ce ai acolo o carte care se deschide singură?
De ce amesteci toate şi le aduci pe toate cele din ortodoxie în argumentaţie împreună cu părerile tale de multe ori auto-îndreptăţite prea mult şi trecînd cu ele peste buna cuviinţă a unei discuţii căci judeci şi calci în picioare şi jigneşti de parcă nu ai jigni...

Te rog deci să mă lămureşti ca să ştiu cum să încerc să-ţi citesc postările.
Altfel am impresia că stau de vorbă cu un om deprimat care dă mulţime de sfaturi şi îndemnuri ca o tincuţă îmbrăcată călugăreşte sperînd ca astfel, prin mulţimea deşartă a textelor date deavalma, să se auto-trateze pe sine folosindu-se de drogul ăsta deşertificator şi risipitor ce-i încîntă lăudăroşenia...

Spune dragul meu, cu cine stăm noi de vorbă cînd citim ce scrii şi în numele cui vorbeşti?

În numele unui călugăr, a unui mirean ortodox, al unui preot, al unei mînăstiri... deci te rog să-mi clarifici aceste aspecte dacă vrei să te pot crede că eşti de bună credinţă.

Modestia si cumintenia sunt virtuti atunci cand omul, avand toata libertatea si conditiile, nu apeleaza la cele contrare lor.
Daca te-ai nascut intr-o familie modesta, pe undeva e normal sa ai o atitudine de om modest. De asemenea, daca ai avut parte de o educatie stricta, cu multe reguli si restrictii impuse, e firesc sa nu te poti numi altfel decat o fata cuminte. Dar cand vei face dovada acestor calitati si in alte conditii, atunci vei putea spune ca ai niste daruri de care trebuie sa te ingrijesti sa nu le pierzi si sa lucrezi cu ele spre binele tau si al altora.

In alta ordine de idei, pe mine ma ingrijoreaza aceasta modestie care nu te lasa sa vezi grija si dragostea mamei. Daca ei nu i-o fi fost usor, o fi ceva rau ca-si doreste pentru fata ei o viata mai buna? Si nu e numai asta. Omul de langa tine ar trebui sa-ti fie superior ca sa te ajute si pe tine sa cresti. Sau macar sa plecati de pe aceeasi pozitie. Altfel, iti asumi nesilita de nimeni un alt rol.

Apoi, esti si vei ramane o fata cuminte, gratie educatiei de acasa. O cumintenie care s-ar putea insa sa nu treaca toate testele. De pilda, s-ar putea ca, in cazul in care vei vrea sa te impartasesti, preotul sa-ti spuna ca nu ai voie. De ce? Pentru ca Hristos cere de la noi, inainte de toate, curatenie. Prin urmare, daca ai relatii trupesti nebinecuvantate nu esti deloc cuminte. Cuminte poate fi o alta care, desi frecventeaza discotecile si are un anturaj "rau", nu cocheteaza cu desfranarea ci este curata.

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de ioan67

Igor, a fi pudic, cel putin uneori, cred ca e lucru bun. Mi se mai intampla si mie, uneori...:)
A fi, insa, pudibond e deja altceva. E o deformare de caracter, printre altele... Nu e o virtute, ci o meteahna.
*
O parte a crestinilor a "ajutat" la instalarea, copios cultivata mai apoi prin secole, a pudibonderiei.
Aceasta a avansat in asa fel incat cea mai mica sugestie/aluzie catre actul sexual ii face pe unii sa paleasca ori sa roseasca. Unii mai si lesina, parol!
Ei bine, astfel de cazuri tin mai mult de patologia sufletului si de meschinarie, nu de sanatate ori virtute.

E drept ca prin aceste consideratii nu vrem, Doamne fereste, sa facem apologia nesimtirii, a grosolaniei, a destrabalarii etc. Sunt un om care trage, atat cat mai e omeneste posibil, la curatie si asa am fost de cand ma stiu. Mai cred si ca lumea e plina de obscenitati, de tot felul de mizerii ale unei moralitati invinse de senzualitati necontrolate si mult prea exaltate.
Dar solutia nu e nicidecum negarea sau interpretarea rusinoasa a vietii, ci intelegerea lucrurilor in alcatuirea lor naturala, mai intai si apoi la niveluri tot mai inalte (spiritualizate, induhovnicite).

Da, aşa da, total de acord. Foarte corect şi frumos spus şi formulat.

Ce frăţia ta numeşti "pudibond", eu numesc habotnic: "vai, nu mănânc la masă cu vameşii şi păcătoşii, că uite ce stricaţi sunt ei şi ce mult mă lupt eu, şi ei miros urât şi eu sunt curat şi pe dinăuntru şi de dinafară".
Nu aşa frate.
Cu cât vezi mai bine, cu atât ţi se arată, în ce măsură au ceilalţi nevoie de Hristos şi Îl oferi, în măsura în care Îl ai şi tu, dăruitorul.

Dacă Domnul Hristos, s-a băgat în rahatul şi murdăriile şi puroiul nostru, ne-a tăiat cu cuvântul şi ne-a curăţat şi ne-a vindecat, nu la fel trebuie să facem şi noi? Ba da, în măsura dragostei noastre, a discernământului şi scopului nostru.

Dar ! Frate Ioane !

Când ne băgăm poate în cele mai adânci abisuri al iadului: consecinţă a căderii din nemurire, din Rai, "dobândirea hainelor de piele" cum spune la Facere, trupul cel greu, carnea, omul care-a devenit cautător al plăcerilor, ca să înlocuiască adevărate plăceri pierdute din Rai, dătătoarele de viaţă plăceri, cum e ascultarea de Dumnezeu, omul căzut care uşor e tras demoni în falsele plăceri lascive, senzuale, voluptoase, pervertite, ca să eşueze să găsească adevărata plăcere din viaţa aceasta căzută: a primi înţelegerea cunoaşterii trăirii înmulţirii dăruitoare prin Duhul Sfânt a Domnului Hristos şi Hristosul lui Dumnezeu.

Aici deci, în aceasta, nu mai poate fi vorba de pudibonderie, nici de habotnicie, fiindcă aici e lupta cea mare, practic, între suflet şi trup.

Primeşte-mă frate Ioane cu ce îţi spun ca o mireasmă a vieţii, să nu îţi fiu mireasmă a morţii:

"Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc şi între cei ce pier;
Unora, adică, mireasmă a morţii spre moarte, iar altora mireasmă a vieţii spre viaţă." - II Corinteni 2, 15-16.

Şi acum mireasma care pe unii din voi vă ucide, iar altora vă dă viaţă :

"Căci cei ce sunt după trup cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului." - Romani 8, 5.
"Drept aceea, fraţilor, nu suntem datori trupului, ca să vieţuim după trup. Căci dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi, cu Duhul, faptele trupului, veţi fi vii." - Romani 8, 12-13.
"îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte." - Romani 13, 14.
"Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său." - I Corinteni 6, 18.
"De aceea Dumnezeu i-a dat necurăţiei, după poftele inimilor lor, ca să-şi pângărească trupurile lor între ei" - Romani 1, 24.
"Iar cei ce sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu. Dar voi nu sunteţi în carne, ci în Duh, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui. Iar dacă Hristos este în voi, trupul este mort pentru păcat; iar Duhul, viaţă pentru dreptate" - Romani 8, 8-10.
"Iar desfrâu şi orice necurăţie şi lăcomie de avere nici să se pomenească între voi, cum se cuvine sfinţilor" - Efeseni 5, 3.
"Găsesc deci în mine, care voiesc să fac bine, legea că răul este legat de mine. Că, după omul cel lăuntric, mă bucur de legea lui Dumnezeu; Dar văd în mădularele mele o altă lege, luptându-se împotriva legii minţii mele şi făcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele. Om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi de trupul morţii acesteia?" - Romani 7, 21-24.
"De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre?" - Iacov 4, 1.
"Pentru că, deşi umblăm în trup, nu ne luptăm trupeşte. Căci armele luptei noastre nu sunt trupeşti, ci puternice înaintea lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor. Noi surpăm iscodirile minţii, şi toată trufia care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu şi tot gândul îl robim, spre ascultarea lui Hristos." - II Corinteni 10, 3-5.

Mai mult de atât, eu unul, aici, în digital, n-am ce să fac.

Fie vouă după credinţa voastră.

[ioan67]

Igor, nu stim noi pentru cine voieste Dumnezeu casatoria unuia sau a altuia. De unde sa stim daca Domnul binecuvinteaza casatoria lui Ion cu Ana, de pilda?
Una e sa cugetam ca Domnul binecuvinteaza casnicia ca alternativa la libertinaj ori desfrau, alta e sa indemnam pe oricare doi tineri sa se casatoreasca, in baza argumentului ca Domnul binecuvinteaza casnicia.
Igor, Dumnezeu binecuvinteaza si pe tractoristi, atunci cand ei pornesc sa are ogoarele... Ar trebui acum sa indemnam pe toti tinerii sa devina tractoristi, pe temeiul ca noi suntem crestini oratori? Ma tem ca am pacatui, nu de alta dar poate ca Domnul vrea ca unii din ei sa fie patiseri ori strungari. Sau, poate, ii voieste scafandri, mai stii?

Asadar, una e sa ne bucuram atunci cand doi tineri se casatoresc, din iubire si credinta,
alta e sa zicem oricui, asa la gramada, casatoriti-va!
Ultima varianta nu e nici treaba noastra, cred, nici lucru cu discernamant. Daca se iubesc unul pe altul si daca Domnul voieste ca ei sa isi uneasca vietile si sa se desavarsasca impreuna, fii linistit ca vor gasi o cale, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa faca si acest pas.