Biserica Crestina Universala

[cristiboss56]

Vicleanul diavol jubilează numai atunci când înşeală pe cineva, când oamenii iau de bun şi adevărat ceea ce este fals şi minciună. Multora, suprafaţa faptei li se pare bună. Naivii se înduioşează. Face şi bine, dar aranjează să iasă rău. Te îndeamnă să mănânci peste măsură ca să te îmbolnăveşti, îţi spune să bei ca să te îmbeţi, îţi aţâţă drepturile ca să-ţi pierzi măsura şi să te răzbuni, îţi şopteşte la ureche ce spun alţii despre tine pentru a-ţi dezlănţui ura, te îmbie la logică pentru a-ţi stimula încăpăţânarea.

Îi place să convingă, când înşeală. Din gura lui argumentele curg în cascadă. Când se retrage, o face pentru a ne distrage atenţia şi a-şi schimba tactica. Pe cel care trăieşte în robia păcatelor, vrăjmaşul diavol se sileşte să-i şteargâ orice gând bun care l-ar aduce la pocăinţă. Cu uneltiri dinainte pregătite şi cu prilejurile pe care le are, îl face să cadă în aceleaşi păcate sau în păca-te mai mari.

Pe cei care îşi dau seama de viaţa păcătoasă pe care o trăiesc şi vor s-o schimbe, demonul îi amăgeşte cu această armă: "Nu te îndrepta astăzi, ci lasă pe mâine spovedania. Ai să te spovedeşti în postul celălalt. Doar nu ai să mori astăzi".

Nu lăsati pe mâine îndreptarea voastră, pentru că nu stiti clipa când veţi pleca din această lume. Pe cei care sunt râvnitori, diavolul îi pune să facă nevointă peste măsură, aruncându-i în păcatul mândriei. Celui bolnav, care suferă cu multumire boala lui, îi spune câte fapte bune ar fi putut face dacă ar fi fost sănătos şi prin aceste cugete îl face pe creştin să-şi piardă răbdarea şi chiar să cârtească împotriva lui Dumnezeu, pentru boala sa.

De cele mai multe ori diavolul ne aduce argumente din Sfânta Scriptură pentru a păcătui. Diavolul este cel care împarte, cel care dezbină, cel care pune să se lupte om cu om, confesiuni religioase, grupări etnice, partide politice, armate cu armate.

Demonii sunt cei care organizează, prin gândurile insuflate, împotrivirea părţilor una cu alta, din diferite motive. Acesta este rolul lui principal. Din dorinţă de răzbunare împotriva lui Dumnezeu, caută să ne piardă şi pe noi oamenii. Pe cei ce sunt în lume şi sunt aproape de materiile patimilor, diavolii îi luptă cu războiul lucrurilor. Iar pe cei aflaţi în pustie, datorită rarităţii lucrurilor, diavolii caută să-i surpe cu gândurile.

Vrăjmaşul omului, ocrotitorul curviei, spune că Dumnezeu este iubitor de oameni şi dă iertare pentru patima aceasta, ca una ce este naturală şi necesară. După ce am săvârşit fapta, ne scufundă în deznădejde, spunându-ne că Dumnezeu este drept judecător şi fără de milă.

Un alt scop al lor este să ne murdărească în stare de veghe, prin aducerea aminte de visele desfrânate. De multe ori diavolii se aşează în stomac şi nu lasă pe om să se sature, chiar dacă ar mânca tot Egiptul şi ar bea tot Nilul (Sfântul Ioan Scărarul).

Cel mai mult se străduiesc diavolii, duminica şi în timpul sărbătorilor religioase, să facă pe creştini ca să nu meargă la Sfânta Biserică. De cu seară îi pune să meargă la petreceri, să se uite la filme pornografice, să aibă legături trupeşti, iar dimineaţa, când se trezesc cu sufletul şi trupul pline de desfrânare, le dă dureri de cap şi oboseală ca să nu poată merge la Biserică. Pe unii îi pune să facă mâncare, să plece la cumpărături, la meci sau să se închine la televizor. Pe cei care prăznuiesc ziua onomastică îi conduce la cârciumă, ca să se îmbete, apoi îi pune la ceartă şi omor.

Diavolul şopteşte la urechea bărbaţilor să-şi tundă părul şi să-şi radă barba, iar la femei să se fardeze, să-şi scurteze fustele, pentru a stârni în lume putoarea desfrânării. Femeilor pasionate de lux şi de distracţii le şopteşte să se îmbrace după modă, mereu cu altfel de haine, să-şi cumpere altă mobilă, altă casă şi altă maşină. Tot diavolul şopteşte la ureche femeii ca să facă avorturi, spunându-le că fătul avortat nu este om şi deci nu au păcate de moarte.

Necuraţii demoni se duc la cei bogaţi şi le împietresc inimile, ca să nu facă milostenie, şi de multe ori îi pune să răpească şi puţina agoniseală a celor săraci. Întunecatul diavol te îndeamnă să furi şi te acoperă cu acoperământul lui, spunându-ţi că nu te vede nimeni.

Satana şopteşte la urechile creştinilor să nu facă cruce când trec pe lângă Sfânta Biserică. Vrajmaşul mântuirii noastre ne dă griji şi ocupaţii ca să întârziem la slujbele Sfintei Biserici, să plecăm mai devreme, să nu ne închinăm la Sfintele Icoane, la Sfintele Moaşte, să nu sărutăm mâna preotului, să nu plătim pomelnice pentru cei vii şi pentru cei mutaţi la cele veşnice, să stăm de vorbă cu alţi credincioşi în timpul slujbei, să vorbim de rău pe preoţi, să clevetim pe aproapele. Blestematul diavol ne împinge de la spate să facem păcatele, iar după ce le-am făcut, ne stă în faţă cu ruşinea, ca să nu le mărturisim la duhovnic. Când păcatul este mare, ne transmite gânduri de deznădejde şi de sinucidere. Când ne spovedim, ne spune să ascundem păcatele cele mari şi să dăm vina pe alţii.

[cristiboss56]

Cel mai mult luptă diavolii pe creştini când se roagă. Orice crestin când se roagă poate observa cu mintea pe diavol, care caută să-l întrerupă, rătăcindu-i gândurile în toate colturile lumii şi la toate păcatele pe care le-a făcut sau le-ar putea face. Iar alţii din cauza păcatelor nu pot spune nici măcar o scurtă rugăciune şi nici să se însemneze cu Sfânta Cruce. Când ne apropiem de Sfânta împărtăşanie, diavolul ne transmite gânduri de necredinţă, ne spune că ne putem îmbolnăvi împărtăşindu-ne cu aceeaşi linguriţă. Dar oare s-a îmbolnăvit cineva când s-a împărtăsit sau a sărutat Sfintele Icoane?

Diavolul hulei de multe ori batjocoreşte pe Dumnezeu şi cele ce se săvârşesc în timpul Sfintei Liturghii. Dar nu sufletul omului rosteşte aceste cuvinte, ci însuşi diavolul. Astfel cum ar putea oamenii huli şi binecuvânta în acelaşi timp? Satana pune pe oameni să hulească pe Dumnezeu când sunt mânioşi sau când nu li se împlinesc dorinţele. Există şi un înainte mergător al duhurilor necurate, care ne ia în primire îndată ce ne sculăm din somn şi ne întinează primul nostru gând. Când ne trezim, trebuie să ne însemnăm cu Sfânta Cruce şi să ne rugăm. Necuratul diavol are obiceiul să ne săgeteze cu amintiri urâte şi gânduri desfrânate în momentul în care închidem ochii ca să dormim. Potrivnicul mântuirii noastre ne luptă ca să nu ne rugăm când ne trezim din somn sau când ne culcăm, înainte şi după masă, sau să nu împlinim tot canonul de rugăciune, post şi milostenie. El ne răpeste stihurile din gură şi ne adoarme în timpul rugăciunii.

Potrivnicul diavol şopteşte la urechile copiilor să nu asculte de părinţi şi educatori, să nu înveţe, să fugă de la şcoală şi de acasă, iar în cazul cel mai grav să se sinucidă (pentru a se răzbuna pe părinţi). Vrăjmaşul măntuirii noastre spune celor slabi în credinţă să meargă la vrăjitoare, descântătoare şi ghicitoare. Acolo săvârşesc false minuni cu puterea lor diavolească (Iesirea 7, 8, 9, 10). Necuraţii diavoli învaţă pe oameni să facă păcate împotriva firii: malahie, sodomie…

Diavolii pătrund în trupurile oamenilor, punând mai întâi stăpânire pe mintea, gândurile şi imaginaţia lor. Prin păcatele de moarte săvârsite de om, mintea acestuia pierde darul Duhului Sfânt şi nu se mai poate smeri şi lupta cu diavolii. Oamenii fiind astfel fără apărare şi lipsiţi de ajutorul lui Dumnezeu, vor fi usor învinşi de diavoli. Sunt şi situaţii în care, pentru păcatele părinţilor, diavolii se sălăşluiesc în copii.

În afară de gândurile rele pe care le transmit omului, demonii mai pot ataca partea sensorială şi voinţa omului. Sfântul Nil Sinaitul ne spune: "Când demonul cel zavistic nu izbuteşte să pună în mişcare mintea omului, el acţionează atunci asupra sângelui şi a umorilor, pentru ca prin ele să aprindă atunci imaginaţia şi s-o umple de închipuiri păcătoase".

Acţionând asupra trupului, demonul răscoleşte în om senzualitatea, furia, mânia, mâhnirea, mândria şi celelalte patimi. Acestea se pot vedea şi din viaţa Sfintei Muceniţe Iustina, căreia necuratul duh, trimis de un mare vrăjitor, i-a dezlănţuit simţurile senzualităţii şi voluptăţii. Dar demonul a fost alungat prin rugăciunea sfintei, cu Harul lui Dumnezeu.

Deci, diavolii ne insuflă diverse gânduri rele, pe care omul neduhovnicesc nu poate să le deosebească şi le ia ca gânduri proprii. Acceptând gândurile rele, omul devine un promotor al voinţei diavoleşti, care încetul cu încetul va pune stăpânire pe el. Astfel poate deveni omul inconştient, un slujitor al diavolilor. Iar acest lucru se întâmplă atât la oamenii simpli, cât şi la cei cu funcţii sociale sau politice.

Alteori, voinţa unui astfel de om este atât de puternic unită cu diavolii, încât nu mai ascultă de sfaturile duhovnicului. Demonii, în lupta pe care o duc împotriva creştinilor nu cunosc aşezarea inimilor lor, nu le pot cunoaşte gândurile. Dar ei le deduc, după cuvintele pe care le vorbim, după gesturile pe care le facem. (După cum mergem, după cum privim, după cum vorbim, demonii pot să cunoască starea noastră sufletească lăuntrică).

De asemenea, după cum primim gândurile păcătoase pe care ni le transmite, diavolul intuieşte păcatele spre care noi suntem înclinaţi. Astfel, în timpul rugăciunii personale sau în timpul slujbelor bisericeşti, demonii caută să ne întunece mintea noastră cu gânduri necurate, potrivite cu înclinaţiile noastre spre păcate, ne învaţă Evagrie monahul.

Sfântul Isidor Pelusiotul spune: "Diavolul nu stie care ne sunt gândurile noastre, pentru că acest lucru tine exclusiv de puterea lui Dumnezeu. Însă el ne ghiceşte gândurile după gesturi şi vorbe. Astfel, de exemplu, vede că cineva priveşte cu patimă la frumuseţea cuiva. Profitând de înclinarea acestuia, de îndată îi transmite gânduri şi imagini desfrânate".

Războiul diavolilor cu gândurile este mai cumplit decât războiul cu lucrurile. Pentru că războiul cu lucrurile are trebuinţă de timp, loc şi iscusinţă. Ajutor împotriva acestor lupte netrupesti ni s-a dat rugăciunea curată, din care pricină s-a rânduit să se facă neîncetat (1 Tesalonicieni 5, 17). Rugăciunea ajutată de harul lui Dumnezeu întăreste mintea pentru luptă, ca una ce poate să lupte fără trup.

[cristiboss56]

În afară de aceasta, diavolii pot transmite energie păcătoasă omului (de desfrânare, mânie, beţie, mândrie…). Dar îşi pot reface vigoarea pe seama energiei păcătoase a omului, energie eliminată de om în procesul desfătării vicioase. Sfântul Ioan Scărarul spune că diavolii nu se bucură de nimic mai mult, ca de putoarea (energia) desfrânării. Sfântul Ioan Damaschinul spune că îngerii "contemplă pe Dumnezeu, atât cât este posibil lor. Aceasta fiind hrana lor".

Demonii, pentru care contemplarea lui Dumnezeu în Duhul Sfânt nu este posibilă, pot căpăta energie unii de la alţii, dar şi energie păcătoasă, de la omul păcătos. Pentru aceasta, ei trebuie mai întâi să-l facă pe om asemenea lor, căpătând astfel acces în sufletul lui. Un om pătimaş şi desfrânat este o sursă de energie păcătoasă importantă pentru duhurile necurate. Diavolii aprind în el patimile, care îi vor devora toate forţele vitale. În acelaşi timp, diavolii se hrănesc cu această energie a păcatelor.

În afară de aceasta, duhul necurat care stăpâneşte pe un om păcătos îi foloseşte trupul ca pe un instrument, pentru o mai mare realizare a patimii lui. (Exemple: artiştii de filme desfrânate, pornografice, cântăreţii de muzică desfrânată şi satanică, conducătorii şi oamenii de cultură atei şi eretici).

Iată, deci, încă o pricină pentru care diavolii se lipesc de omul păcătos din toate părţile. De remarcat este şi faptul că diavolii pot înzestra pe oamenii păcătoşi cu energie păcătoasă demonică deosebită, care le dă posibilitatea oamenilor supuşi voinţei diavoleşti să trudească necontenit pe tărâmul înmulţirii păcatelor în lume. În virtutea esenţei lor distructive, demonii, lipsiţi de capacitatea de a crea, îşi nimicesc în cele din urmă propriii lor discipoli.

Darul Duhului Sfânt curăţeşte şi sfinţeşte atât trupul, cât şi sufletul omului, iar energia păcătoasă a diavolilor este distructivă şi pentru trup şi pentru suflet.

[cristiboss56]

1.7. De ce majoritatea oamenilor nu văd şi nu simt pe diavoli?

În Rai, Adam şi Eva se aflau în comuniune harică cu Dumnezeu şi cu îngerii luminii pe care îi vedeau şi cu care comunicau. Căderea în păcat a strămoşilor nostri, zămislirea în fărădelegi şi naşterea în păcat ne-a făcut incapabili să-i vedem pe îngeri. Lumea nevăzută a duhurilor s-a deschis însă celor curaţi cu inima (Mt. 5, 8). Pe aceştia demonii nu-i mai pot amăgi.

Pentru ca oamenii să-i vadă pe demoni, ei trebuie să se sfinţească şi să atingă treapta desăvârşirii creştine. Cu îngăduinţa lui Dumnezeu au văzut îngeri şi oameni care au trăit o viaţă păcătoasă (exemplu: falsul prooroc Varlam).

Sfinţii Părinţi spun că pentru un om nepregătit este foarte primejdios şi păgubitor să vadă pe demoni. Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur: "Câţi demoni umblă în văzduh? Dacă Dumnezeu ar îngădui să ne arate chipul lor hidos şi respingător, ne-am ieşi din minţi".

Trupul nostru material este ca un paravan salvator, păzindu-ne de vederea înfricoşătoare a demonilor, care ne-ar duce la şoc psihic şi tulburare a minţii. Prezicătorii, vrăjitorii şi magii, intrând în mod conştient în legătură cu demonii, văd aceste duhuri necurate. Practicarea sistemului antihristic yoga şi a altor religii de orientare decăzută şi demonică te ajută să ai vedenii de la duhurile necurate, care din păcate sunt crezute că ar fi vedenii dumnezeieşti. În legătură cu visele, Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe ne-au dat "regula de aur" pentru interpretarea viselor: "să nu crezi în vise şi în vedenii".

Arhiepiscopul Inochentie al Hersonului, întrebat fiind de ce mulţi oameni nu simt prezenţa demonilor, a răspuns: "Pentru a simţi asupra ta atingerea duhului întunericului, trebuie să fii tu însuţi luminos, iar păcatul înseamnă întuneric". Pe o haină albă, curată, se vede orice pată, iar pe o haină murdară, neagră, nu se văd nici petele cele mai mari. Într-un suflet curat, luminos şi neprihănit, un singur gând trimis de diavol produce supărare, greutate şi durere sufletească. Iar pentru un suflet păcătos, întunecat şi plin de pofte, gândurile diavoleşti sunt imperceptibile sau sunt acceptate cu mare poftă şi plăcere. Înseşi duhurile necurate caută prin toate chipurile să se facă cât mai puţin perceptibile. Pentru că dacă ar fi uşor de văzut, cei mai multi oameni ar fugi de diavoli. Deci, iată că demonii, dominând tiranic asupra păcătoşilor, caută totodată să-i convingă cu iluzia că ar acţiona ei înşişi şi că ar fi absolut liberi în toate.

1.8. Lupta creştinilor cu diavolii

Comuniunea harică (unirea mistică) cu Mântuitorul Iisus Hristos izbăveşte pe cei credincioşi de robia diavolilor, numai în cazul în care credinţa lor este desăvârşită. Dar pentru că nu toată lumea atinge desăvârşirea, puterea diavolului în lume continuă să-i domine pe cei nedesăvârşiţi, pe măsura patimilor lor. La fel se întâmplă şi cu cei necredincioşi.

Deci numai cei credincioşi se pot izbăvi de diavoli, prin puterea lui Hristos, pe care o primesc prin Sfintele Taine, prin rugăciune şi prin celelalte fapte bune creştine. Cei care se răstignesc în Hristos, cu patimile şi păcatele lor, au putere de a birui pe diavoli. Pentru că numai prin intermediul păcatelor şi al slăbiciunilor demonii se lipsesc de sufletul omului. Atâta timp cât omul trăieşte în păcate, el este orb şi surd faţă de Lumina Evangheliei.

Sfântul Grigorie de Nissa spune: "…Când fiinţa noastră a căzut în păcat, Dumnezeu n-a lăsat căderea noastră fără Providenţa Sa, ci în ajutorul vieţii fiecăruia pune un înger, iar pe de altă parte Satana încearcă să facă acelaşi lucru, prin mijlocirea unui demon viclean care ar dăuna vieţii omeneşti".

Omul însă, aflându-se între înger şi demon, prin el însuşi îi dă putere mai mare unuia, faţă de celălalt, asupra sa. El îşi alege prin liberă voinţa sa un învăţător (sfătuitor) din cei doi. Îngerul lui Dumnezeu îi îndreaptă gândurile către faptele virtuoase, iar diavolul îl ispiteşte cu plăcerile materiale, din care nu există nici o nădejde de mântuire.

După cum aflăm din scrierile Sfinţilor Părinţi, omul este acela care, în cele din urmă, face alegerea între bine şi rău. Atunci când creştinul colaborează cu îngerul lui Dumnezeu, cu ajutorul Duhului Sfânt va înfrunta uşor pe demoni. Cuviosul Ioan din Carnaf spune că atunci când creştinii rugându-se rezistă cu bărbăţie ispitelor, se căiesc pentru păcatele făcute, rabdă cu blândeţe ispitele, diavolii se chinuiesc şi se ard, dar creştinilor nu le este dat să vadă acest lucru, ca să nu se mândrească.

Rugăciunea, care face ca harul Duhului Sfânt să se reverse asupra omului, unindu-l cu Dumnezeu, îi arde pe demoni, iar aceştia, nesuferind focul haric, fug cu vaiete. Iată de ce, ori de câte ori necuratul duh ne ispiteşte, trebuie să îngenunchiem la rugăciune, care ne aduce harul lui Dumnezeu şi cu care vom fi de nebiruit. În viaţa liturgică este cunoscută puterea rugăciunii şi a tămâiei de a lunga duhurile rele. De asemenea, diavolii sunt arşi şi alungaţi de Dumnezeu, care lucrează prin Icoanele Făcătoare de Minuni şi prin Moaştele Sfinţilor.

[cristiboss56]

1.9. De ce au nevoie diavolii de jertfe?

Un alt fel de hrană (energie) pentru demoni sunt jertfele. Iată ce spune Sfântul Vasile cel Mare: "Demonii, ca unii ce sunt căzuţi pradă voluptăţii şi patimilor, se desfătează şi se hrănesc cu ofrande. În timp ce jertfele se ard în foc, sângele lor se transformă prin ardere în vapori şi descompunându-se în felul acesta în particule fine, se prefac într-o stare ce corespunde esenţei demonilor. Ei se hrănesc cu aceste emanaţii, desigur nu aşa ca şi cum le-ar mânca sau şi-ar umple cu ele pântecele, ci asemenea unor animale (stridii şi alte făpturi de acest fel), care primesc hrana cu întreaga lor fiinţă. Din aceasta pricină demonii devorează cu lăcomie gazele ce se produc în urma arderilor jertfelor şi inhalează fumul aromatelor, ca substanţe pe care şi le-au adaptat pentru hrană. Iată cum se explică cultul jertfirilor în faţa statuilor idolilor, la popoarele păgâne".

Toţi idolii la care se închină păgânii sunt înconjuraţi de diavoli, care îşi găsesc plăcerea în jertfele care se fac. Iată de ce toate sectele satanice aduc jertfe de animale şi chiar umane demonilor la care se închină şi slujesc. Când se aducea jertfă unui idol (demon), o parte din ea era destinată demonului. De aceea, cel care bea din paharul umplut pentru jertfele idoleşti, bea din paharul demonului (1 Cor. 10,21).

Pentru falsele minuni pe care le făceau demonii, oamenii le aduceau jertfe şi le ofereau onoruri, măgulind astfel orgoliul satanei. Astfel de oameni sunt aşa de uniţi cu demonii, încât atunci când Dumnezeu săvârşea prin creştini o minune dumnezeiască, aceştia îi prigoneau şi-i omorau.

1.10. De ce îngăduie Dumnezeu existenţa diavolilor?

Din iconomie dumnezeiască, diavolul n-a fost trimis în Gheena sortită lui, ci a fost lăsat dezlegat pentru probarea şi cercetarea omului şi a voii lui libere, pentru ca fără voia sa să-i facă pe sfinţi mai încercaţi şi mai drepţi şi să le fie pricină de şi mai mare slavă, iar sieşi să-şi adune osândă şi mai îndreptăţită, prin răul pe care îl face şi cu ispitele pe care le ridică împotriva oamenilor.

Căpetenie a veacului acestuia şi stăpânitor al celor văzute a fost la început omul, fiind rânduit la aceasta de Dumnezeu. Pentru că nici focul nu putea ceva asupra lui, nici fiarele nu-l vătămau, nici otrava nu avea efect asupra lui. Dar odată ce a fost amăgit de diavol, a pierdut harul Duhului Sfânt şi stăpân al lumii a devenit diavolul. Din această cauză, vrăjitorii şi fermecătorii devin prin puterea diavolească făcători de minuni diavoleşti. Ei stăpânesc otrăvurile şi apa şi focul, după cum au arătat vrăjitorii din Egipt, care s-au împotrivit lui Moise (leşirea 7, 8, 9, 10) şi Simeon care s-a luptat împotriva Sfântului Apostol Petru.

Sfântul Ignatie Brianceaninov spune: "Porunca dată de Dumnezeu în Rai, care interzice omului să guste din rodul pomului cunoaşterii binelui şi a răului, nu a fost anulată. Ea îl încearcă mereu pe om, până astăzi. Mereu este prezent lângă noi diavolul şi ne îndeamnă să gustăm din rodul oprit. El nu încetează să ne ademenească prin cugetări păcătoase şi lumeşti, dezlănţuindu-ne nemăsurat patimile".

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune exact motivele pentru care Dumnezeu îngăduie existenta diavolului şi nu-l împiedică să ne atace cu ispitele sale: "în primul rând ca să cunoşti că te-ai făcut mai puternic decât diavolul, însemnându-te, în numele lui Hristos, cu Crucea dătătoare de viaţă; în al doilea rând, pentru a trăi în smerenie şi a nu te preamâri prin bogăţia darurilor şi să nu uiţi neputinta ta şi puterea celui care te ajută; în al treilea rând pentru că acest duh necurat, văzându-ţi răbdarea cu care rezişti ispitelor, să se convingă că l-ai părăsit cu desăvârşire şi te-ai depărtat de el; în al patrulea rând, pentru a avea o cunoştinţă clară asupra comorilor ce îţi sunt încredinţate, căci diavolul nici nu ar încerca să te atace dacă te-ar vedea pe treapta cea mai de sus a neprihănirii".

[cristiboss56]

Citește, sau pune pe cineva sa-ti citească in fiecare seară, sase luni până îți intră în tartacuta , si dacă tot nu înțelegi , apelează urgent un psihiatru !
Noapte bună!

[vsovi]

În prealabil postat de cristiboss56

Citeşte, sau pune pe cineva sa-ti citească in fiecare seară, sase luni până îţi intră în tartacuta , si dacă tot nu înţelegi , apelează urgent un psihiatru !
Noapte bună!

Cred că e foarte bună şi instructivă retrospectiva luptei cu diavolii postată de tine, dar eu lupt cu păcatele mele şi cu mîndria... iar ei dacă luptă să mă înşele şi diavolii şi să mă păcălească e treaba lor, ei pier.

Văd că şi tu îmi recomanzi un psihiatru dacă citesc şi tot nu vreau să înţeleg să mă lepăd de Cuvîntul lui Dumnezeu, deci pentru voi toţi văd că e foarte clar, dacă eu cred în Dumnezeu în timp ce voi nici măcar nu vreţi să citiţi ce vă transmite Domnul prin Trîmbiţe şi ce scrie tuturor oamenilor atunci musai eu sunt bolnav şi trebuie musai să merg la psihiatru.

Vi se pare că aş avea nevoie de psihiatru?

Foarte interesant mod exclusivist de credinţă aveţi, voi ştiţi fără măcar să cercetaţi, voi călcaţi în picioare şi excludeţi fără să vreţi măcar să vă lămuriţi, etichetaţi şi socotiţi pe cei ce urmează Cuvîntului ca diavoli, ca secte, ca eresuri fără măcar să pricepţi de ce sunt eresurile eresuri sau sectele secte şi credeţi în minciuni şi judecaţi pripit doar pentru că cineva necredincios a dorit să-şi împlinească interesele străine de Dumnezeu şi pentru că iată, a fost cîndva un arhiereu mai mare decît vicarul Irineu Bistriţeanu care după ce a murit Hrineanu şi a fost înscăunat Bartolomeu Anania care nici el nu credea aşa ca Vasile al Tîrgoviştei şi ca alţii care nu au cercetat temeinic voi iată mergeţi orbeşte după necredinciosul sau necredincioşii care v-au păcălit şi acum nu mai are cum să vă mărturisească de dincolo, dar a mărturisit şi e scris în Cuvînt dar voi nu citiţi şi nu ştiţi ci mergeţi mai departe după necredinţa lui sau a celor care n-au vrut să creadă... şi iată aşa nu pe ei îi excludeţi, nu pe poporul lui Dumnezeu şi pe cele 7 Trîmbiţe le excludeţi din BOR ci pe voi înşivă de la Calea spre Adevăr...


Nu ai dat nici autorul sau autorii din care ai postat. Păi pe cine citesc? De la cine? Iar dacă nu poţi crede de frica legislativă căci văd că ai dat din hotărîrile sinodale, nu-i bai. Poate cu timpul vor reveni temeinic asupra deciziilor şi nu aşa cum au revenit pripit călcînd peste sfîntul Episcop Hrineanu plin de Duh Sfînt căci am asistat la slujbele lui liturgice şi simţeam cum se deschidea cerul la cuvîntul lui şi vedeam cum se umplea de mult Har el însuşi căci lumina toată catedrala şi aşa era şi Vicarul Irineu Bistriţeanul pe vremea aia, plin de Duh Sfînt şi plin de Har. Ei au binecuvîntat împreună cu Dumnezeu prin credinţă iar apoi arhiereul Vasile al Tîrgoviştei împreună cu Irineu prin necredinţa lui Vasile care era mai mare în grad bisericesc decît Irineu dart mult mai mic în sfinţenie au retras şi au anulat actele excluzîndu-i din BOR.

Deci aşa este, ei sunt excluşi din BOR dar asta nu înseamnă că i-a părăsit şi Dumnezeu. Nu i-a părăsit pentru că Dumnezeu nu părăseşte pe cel prigonit.

Acolo Domnul Iisus grăieşte în continuare în ciuda unora sau altora.

Iar eu ca mirean din BOR, nedat încă afară de nimeni ci chiar azi am primit nişte prescură sfîntă de la preot mărturisesc fără frică şi cu răspundere înaintea lui Dumnezeu că Domnul Iisus le grăieşte lor, celor de la Noul Ierusalim de la Pucioasa trimis de Tatăl Savaot Atotţiiitorul.

Cine poate crede bine iar cine nu, să caute a se lămuri citind, cercetînd, vizitînd, rumegînd... rugîndu-se şi poate că vor primi şi ei darul credinţei în Cuvîntul lui Dumnezeu şi mărturia celor 7 Trîmbiţe Apocaliptice.

Pentru mine a fost simplu: am citit şi am crezut, pentru că nu există fiinţă care să poată născoci aşa ceva, nici înger, nici demon, nici om şi nici orice altceva... nimeni nu poate grăi ca Dumnezeu... atît de mîngîietor şi de frumos şi de Adevărat. Iar apoi m-a întărit în BOR Dumnezeu ca mirean căci fără El poate că aş fi pus botul la caterinca voastră şi la vrăjeală... aşa cum încearcă igor să mă ''mîntuie''.

Citiţi şi voi şi credeţi şi nu vă lăsaţi păcăliţi cu sectarismele, că ei n-au nimic cu americanii ci au introdus în decizii legătura cu americanii ca să aibă o bază legală, un argument, pentru că după cercetare nu au găsit nimic rău dar aşa era deja decizia luată la masa verde şi toţi s-au conformat... Păi dacă aşa a vrut patriarhul Teoctist... s-au supus, au făcut formele şi gata. Au găsit ei legătura cu ''fraţii'' sectanţi din America... un trib de romîni neaoşi ajunşi acolo de pe vremea lui Noe... şi gata care au numit un stat cu numele sfintei Virginia fiindcă le proorocise Domnul şi lor încă de pe atunci. :)

Nu exista nicio legătură cu America şi cu sectele Noului Ierusalim de acolo... ăştia de aici toţi sunt ţărani romîni... de pe la Maluri şi de prin Pucioasa şi din împrejurimi, toţi creştini ortodocşi din BOR.

Socotiţi şi voi acum de cine trebuie să ascultăm, de Credinnţă sau de necredinţă?

Credinţa şi sfinţenia a binecuvîntat iar necredinţa nedreaptă şi încăpăţînarea a retras şi a exclus... după care şi-a pierdut piciorul şi a şchiopătat şi apoi a murit ca abea în iad să-şi recunoască greşala...

Ce credeţi că ar fi bine să facem, să mergem în iad după Vasile al Tîrgoviştei sau să mergem în Rai după cele 6 sfinte Trîmbiţe Apocaliptice ca să ascultăm şi de a 7-a?

Ce părerea aveţi?

Eu cred că trebuie să credem pe mai departe în Cuvîntul lui Dumnezeu în ciuda oricărui necredincios oricît ar fi de mare sau de mic... aşa cum ne este dat fiecăruia, să citim şi să mărturisim.

Credinţa în Dumnezeu e mai mare decît Credinţa în slujitorii lui Dumnezeu care au ajuns necredincioşi.

[AlinB]

Stii cum se zice, o imagine face cat o mie de cuvinte

Serios, la cat circ e topicul asta si nu doar, ce mai conteaza o farama de umor in plus?

Macar e de calitate, de data asta.

[ioan67]

Vsovi, ai putea sa ne spui de ce ne-ar ajuta pe noi, crestinii "obisnuiti", astia din BOR care nu ne deosebim cu nimic (in ale credintei indeobste asumata) de oricare altul dintre noi, sa tinem strans de duhul celor pe care ni-i prezinti aici?
Ce aduce in plus duhul celor din Pucioasa fata de Duhul din Biserica noastra?
Si ce minus am avea noi, crestinii obisnuiti, cata vreme ramanem fiecare in parohiile si ascultarile noastre si nu aderam la insufletirea pucioasana?
Cat despre tine, care te prezinti repetat ca simplu crestin din BOR, ce anume te anima sa sus-tii pe cei din Pucioasa?
Sa nu te superi, te rog, dar asa cum amicul Florin Oltean zice ca s-a facut punte (luntre?) peste neantul dintre crestinism si budhism, asa imi pare, sa ma ierti, ca te vrei si tu: o legatura (din ce armatura?) intre BOR si credinciosii puciosani.
Cum sta treaba, oare?