Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa Romana
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 29.07.2016, 20:53:33
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Mare atenție vsovvvvvvi

Vicleanul diavol jubilează numai atunci când înșeală pe cineva, când oamenii iau de bun și adevărat ceea ce este fals și minciună. Multora, suprafața faptei li se pare bună. Naivii se înduioșează. Face și bine, dar aranjează să iasă rău. Te îndeamnă să mănânci peste măsură ca să te îmbolnăvești, îți spune să bei ca să te îmbeți, îți ațâță drepturile ca să-ți pierzi măsura și să te răzbuni, îți șoptește la ureche ce spun alții despre tine pentru a-ți dezlănțui ura, te îmbie la logică pentru a-ți stimula încăpățânarea.

Îi place să convingă, când înșeală. Din gura lui argumentele curg în cascadă. Când se retrage, o face pentru a ne distrage atenția și a-și schimba tactica. Pe cel care trăiește în robia păcatelor, vrăjmașul diavol se silește să-i șteargâ orice gând bun care l-ar aduce la pocăință. Cu uneltiri dinainte pregătite și cu prilejurile pe care le are, îl face să cadă în aceleași păcate sau în păca-te mai mari.

Pe cei care își dau seama de viața păcătoasă pe care o trăiesc și vor s-o schimbe, demonul îi amăgește cu această armă: "Nu te îndrepta astăzi, ci lasă pe mâine spovedania. Ai să te spovedești în postul celălalt. Doar nu ai să mori astăzi".

Nu lăsati pe mâine îndreptarea voastră, pentru că nu stiti clipa când veți pleca din această lume. Pe cei care sunt râvnitori, diavolul îi pune să facă nevointă peste măsură, aruncându-i în păcatul mândriei. Celui bolnav, care suferă cu multumire boala lui, îi spune câte fapte bune ar fi putut face dacă ar fi fost sănătos și prin aceste cugete îl face pe creștin să-și piardă răbdarea și chiar să cârtească împotriva lui Dumnezeu, pentru boala sa.

De cele mai multe ori diavolul ne aduce argumente din Sfânta Scriptură pentru a păcătui. Diavolul este cel care împarte, cel care dezbină, cel care pune să se lupte om cu om, confesiuni religioase, grupări etnice, partide politice, armate cu armate.

Demonii sunt cei care organizează, prin gândurile insuflate, împotrivirea părților una cu alta, din diferite motive. Acesta este rolul lui principal. Din dorință de răzbunare împotriva lui Dumnezeu, caută să ne piardă și pe noi oamenii. Pe cei ce sunt în lume și sunt aproape de materiile patimilor, diavolii îi luptă cu războiul lucrurilor. Iar pe cei aflați în pustie, datorită rarității lucrurilor, diavolii caută să-i surpe cu gândurile.

Vrăjmașul omului, ocrotitorul curviei, spune că Dumnezeu este iubitor de oameni și dă iertare pentru patima aceasta, ca una ce este naturală și necesară. După ce am săvârșit fapta, ne scufundă în deznădejde, spunându-ne că Dumnezeu este drept judecător și fără de milă.

Un alt scop al lor este să ne murdărească în stare de veghe, prin aducerea aminte de visele desfrânate. De multe ori diavolii se așează în stomac și nu lasă pe om să se sature, chiar dacă ar mânca tot Egiptul și ar bea tot Nilul (Sfântul Ioan Scărarul).

Cel mai mult se străduiesc diavolii, duminica și în timpul sărbătorilor religioase, să facă pe creștini ca să nu meargă la Sfânta Biserică. De cu seară îi pune să meargă la petreceri, să se uite la filme pornografice, să aibă legături trupești, iar dimineața, când se trezesc cu sufletul și trupul pline de desfrânare, le dă dureri de cap și oboseală ca să nu poată merge la Biserică. Pe unii îi pune să facă mâncare, să plece la cumpărături, la meci sau să se închine la televizor. Pe cei care prăznuiesc ziua onomastică îi conduce la cârciumă, ca să se îmbete, apoi îi pune la ceartă și omor.

Diavolul șoptește la urechea bărbaților să-și tundă părul și să-și radă barba, iar la femei să se fardeze, să-și scurteze fustele, pentru a stârni în lume putoarea desfrânării. Femeilor pasionate de lux și de distracții le șoptește să se îmbrace după modă, mereu cu altfel de haine, să-și cumpere altă mobilă, altă casă și altă mașină. Tot diavolul șoptește la ureche femeii ca să facă avorturi, spunându-le că fătul avortat nu este om și deci nu au păcate de moarte.

Necurații demoni se duc la cei bogați și le împietresc inimile, ca să nu facă milostenie, și de multe ori îi pune să răpească și puțina agoniseală a celor săraci. Întunecatul diavol te îndeamnă să furi și te acoperă cu acoperământul lui, spunându-ți că nu te vede nimeni.

Satana șoptește la urechile creștinilor să nu facă cruce când trec pe lângă Sfânta Biserică. Vrajmașul mântuirii noastre ne dă griji și ocupații ca să întârziem la slujbele Sfintei Biserici, să plecăm mai devreme, să nu ne închinăm la Sfintele Icoane, la Sfintele Moaște, să nu sărutăm mâna preotului, să nu plătim pomelnice pentru cei vii și pentru cei mutați la cele veșnice, să stăm de vorbă cu alți credincioși în timpul slujbei, să vorbim de rău pe preoți, să clevetim pe aproapele. Blestematul diavol ne împinge de la spate să facem păcatele, iar după ce le-am făcut, ne stă în față cu rușinea, ca să nu le mărturisim la duhovnic. Când păcatul este mare, ne transmite gânduri de deznădejde și de sinucidere. Când ne spovedim, ne spune să ascundem păcatele cele mari și să dăm vina pe alții.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2  
Vechi 29.07.2016, 20:54:42
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Cel mai mult luptă diavolii pe creștini când se roagă. Orice crestin când se roagă poate observa cu mintea pe diavol, care caută să-l întrerupă, rătăcindu-i gândurile în toate colturile lumii și la toate păcatele pe care le-a făcut sau le-ar putea face. Iar alții din cauza păcatelor nu pot spune nici măcar o scurtă rugăciune și nici să se însemneze cu Sfânta Cruce. Când ne apropiem de Sfânta împărtășanie, diavolul ne transmite gânduri de necredință, ne spune că ne putem îmbolnăvi împărtășindu-ne cu aceeași linguriță. Dar oare s-a îmbolnăvit cineva când s-a împărtăsit sau a sărutat Sfintele Icoane?

Diavolul hulei de multe ori batjocorește pe Dumnezeu și cele ce se săvârșesc în timpul Sfintei Liturghii. Dar nu sufletul omului rostește aceste cuvinte, ci însuși diavolul. Astfel cum ar putea oamenii huli și binecuvânta în același timp? Satana pune pe oameni să hulească pe Dumnezeu când sunt mânioși sau când nu li se împlinesc dorințele. Există și un înainte mergător al duhurilor necurate, care ne ia în primire îndată ce ne sculăm din somn și ne întinează primul nostru gând. Când ne trezim, trebuie să ne însemnăm cu Sfânta Cruce și să ne rugăm. Necuratul diavol are obiceiul să ne săgeteze cu amintiri urâte și gânduri desfrânate în momentul în care închidem ochii ca să dormim. Potrivnicul mântuirii noastre ne luptă ca să nu ne rugăm când ne trezim din somn sau când ne culcăm, înainte și după masă, sau să nu împlinim tot canonul de rugăciune, post și milostenie. El ne răpeste stihurile din gură și ne adoarme în timpul rugăciunii.

Potrivnicul diavol șoptește la urechile copiilor să nu asculte de părinți și educatori, să nu învețe, să fugă de la școală și de acasă, iar în cazul cel mai grav să se sinucidă (pentru a se răzbuna pe părinți). Vrăjmașul măntuirii noastre spune celor slabi în credință să meargă la vrăjitoare, descântătoare și ghicitoare. Acolo săvârșesc false minuni cu puterea lor diavolească (Iesirea 7, 8, 9, 10). Necurații diavoli învață pe oameni să facă păcate împotriva firii: malahie, sodomie…

Diavolii pătrund în trupurile oamenilor, punând mai întâi stăpânire pe mintea, gândurile și imaginația lor. Prin păcatele de moarte săvârsite de om, mintea acestuia pierde darul Duhului Sfânt și nu se mai poate smeri și lupta cu diavolii. Oamenii fiind astfel fără apărare și lipsiți de ajutorul lui Dumnezeu, vor fi usor învinși de diavoli. Sunt și situații în care, pentru păcatele părinților, diavolii se sălășluiesc în copii.

În afară de gândurile rele pe care le transmit omului, demonii mai pot ataca partea sensorială și voința omului. Sfântul Nil Sinaitul ne spune: "Când demonul cel zavistic nu izbutește să pună în mișcare mintea omului, el acționează atunci asupra sângelui și a umorilor, pentru ca prin ele să aprindă atunci imaginația și s-o umple de închipuiri păcătoase".

Acționând asupra trupului, demonul răscolește în om senzualitatea, furia, mânia, mâhnirea, mândria și celelalte patimi. Acestea se pot vedea și din viața Sfintei Mucenițe Iustina, căreia necuratul duh, trimis de un mare vrăjitor, i-a dezlănțuit simțurile senzualității și voluptății. Dar demonul a fost alungat prin rugăciunea sfintei, cu Harul lui Dumnezeu.

Deci, diavolii ne insuflă diverse gânduri rele, pe care omul neduhovnicesc nu poate să le deosebească și le ia ca gânduri proprii. Acceptând gândurile rele, omul devine un promotor al voinței diavolești, care încetul cu încetul va pune stăpânire pe el. Astfel poate deveni omul inconștient, un slujitor al diavolilor. Iar acest lucru se întâmplă atât la oamenii simpli, cât și la cei cu funcții sociale sau politice.

Alteori, voința unui astfel de om este atât de puternic unită cu diavolii, încât nu mai ascultă de sfaturile duhovnicului. Demonii, în lupta pe care o duc împotriva creștinilor nu cunosc așezarea inimilor lor, nu le pot cunoaște gândurile. Dar ei le deduc, după cuvintele pe care le vorbim, după gesturile pe care le facem. (După cum mergem, după cum privim, după cum vorbim, demonii pot să cunoască starea noastră sufletească lăuntrică).

De asemenea, după cum primim gândurile păcătoase pe care ni le transmite, diavolul intuiește păcatele spre care noi suntem înclinați. Astfel, în timpul rugăciunii personale sau în timpul slujbelor bisericești, demonii caută să ne întunece mintea noastră cu gânduri necurate, potrivite cu înclinațiile noastre spre păcate, ne învață Evagrie monahul.

Sfântul Isidor Pelusiotul spune: "Diavolul nu stie care ne sunt gândurile noastre, pentru că acest lucru tine exclusiv de puterea lui Dumnezeu. Însă el ne ghicește gândurile după gesturi și vorbe. Astfel, de exemplu, vede că cineva privește cu patimă la frumusețea cuiva. Profitând de înclinarea acestuia, de îndată îi transmite gânduri și imagini desfrânate".

Războiul diavolilor cu gândurile este mai cumplit decât războiul cu lucrurile. Pentru că războiul cu lucrurile are trebuință de timp, loc și iscusință. Ajutor împotriva acestor lupte netrupesti ni s-a dat rugăciunea curată, din care pricină s-a rânduit să se facă neîncetat (1 Tesalonicieni 5, 17). Rugăciunea ajutată de harul lui Dumnezeu întăreste mintea pentru luptă, ca una ce poate să lupte fără trup.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #3  
Vechi 29.07.2016, 20:55:32
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

În afară de aceasta, diavolii pot transmite energie păcătoasă omului (de desfrânare, mânie, beție, mândrie…). Dar își pot reface vigoarea pe seama energiei păcătoase a omului, energie eliminată de om în procesul desfătării vicioase. Sfântul Ioan Scărarul spune că diavolii nu se bucură de nimic mai mult, ca de putoarea (energia) desfrânării. Sfântul Ioan Damaschinul spune că îngerii "contemplă pe Dumnezeu, atât cât este posibil lor. Aceasta fiind hrana lor".

Demonii, pentru care contemplarea lui Dumnezeu în Duhul Sfânt nu este posibilă, pot căpăta energie unii de la alții, dar și energie păcătoasă, de la omul păcătos. Pentru aceasta, ei trebuie mai întâi să-l facă pe om asemenea lor, căpătând astfel acces în sufletul lui. Un om pătimaș și desfrânat este o sursă de energie păcătoasă importantă pentru duhurile necurate. Diavolii aprind în el patimile, care îi vor devora toate forțele vitale. În același timp, diavolii se hrănesc cu această energie a păcatelor.

În afară de aceasta, duhul necurat care stăpânește pe un om păcătos îi folosește trupul ca pe un instrument, pentru o mai mare realizare a patimii lui. (Exemple: artiștii de filme desfrânate, pornografice, cântăreții de muzică desfrânată și satanică, conducătorii și oamenii de cultură atei și eretici).

Iată, deci, încă o pricină pentru care diavolii se lipesc de omul păcătos din toate părțile. De remarcat este și faptul că diavolii pot înzestra pe oamenii păcătoși cu energie păcătoasă demonică deosebită, care le dă posibilitatea oamenilor supuși voinței diavolești să trudească necontenit pe tărâmul înmulțirii păcatelor în lume. În virtutea esenței lor distructive, demonii, lipsiți de capacitatea de a crea, își nimicesc în cele din urmă propriii lor discipoli.

Darul Duhului Sfânt curățește și sfințește atât trupul, cât și sufletul omului, iar energia păcătoasă a diavolilor este distructivă și pentru trup și pentru suflet.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #4  
Vechi 29.07.2016, 20:57:10
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Aici vezi vsovvvvvvi de ce esti atât de înselat !

1.7. De ce majoritatea oamenilor nu văd și nu simt pe diavoli?

În Rai, Adam și Eva se aflau în comuniune harică cu Dumnezeu și cu îngerii luminii pe care îi vedeau și cu care comunicau. Căderea în păcat a strămoșilor nostri, zămislirea în fărădelegi și nașterea în păcat ne-a făcut incapabili să-i vedem pe îngeri. Lumea nevăzută a duhurilor s-a deschis însă celor curați cu inima (Mt. 5, 8). Pe aceștia demonii nu-i mai pot amăgi.

Pentru ca oamenii să-i vadă pe demoni, ei trebuie să se sfințească și să atingă treapta desăvârșirii creștine. Cu îngăduința lui Dumnezeu au văzut îngeri și oameni care au trăit o viață păcătoasă (exemplu: falsul prooroc Varlam).

Sfinții Părinți spun că pentru un om nepregătit este foarte primejdios și păgubitor să vadă pe demoni. Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur: "Câți demoni umblă în văzduh? Dacă Dumnezeu ar îngădui să ne arate chipul lor hidos și respingător, ne-am ieși din minți".

Trupul nostru material este ca un paravan salvator, păzindu-ne de vederea înfricoșătoare a demonilor, care ne-ar duce la șoc psihic și tulburare a minții. Prezicătorii, vrăjitorii și magii, intrând în mod conștient în legătură cu demonii, văd aceste duhuri necurate. Practicarea sistemului antihristic yoga și a altor religii de orientare decăzută și demonică te ajută să ai vedenii de la duhurile necurate, care din păcate sunt crezute că ar fi vedenii dumnezeiești. În legătură cu visele, Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe ne-au dat "regula de aur" pentru interpretarea viselor: "să nu crezi în vise și în vedenii".

Arhiepiscopul Inochentie al Hersonului, întrebat fiind de ce mulți oameni nu simt prezența demonilor, a răspuns: "Pentru a simți asupra ta atingerea duhului întunericului, trebuie să fii tu însuți luminos, iar păcatul înseamnă întuneric". Pe o haină albă, curată, se vede orice pată, iar pe o haină murdară, neagră, nu se văd nici petele cele mai mari. Într-un suflet curat, luminos și neprihănit, un singur gând trimis de diavol produce supărare, greutate și durere sufletească. Iar pentru un suflet păcătos, întunecat și plin de pofte, gândurile diavolești sunt imperceptibile sau sunt acceptate cu mare poftă și plăcere. Înseși duhurile necurate caută prin toate chipurile să se facă cât mai puțin perceptibile. Pentru că dacă ar fi ușor de văzut, cei mai multi oameni ar fugi de diavoli. Deci, iată că demonii, dominând tiranic asupra păcătoșilor, caută totodată să-i convingă cu iluzia că ar acționa ei înșiși și că ar fi absolut liberi în toate.

1.8. Lupta creștinilor cu diavolii

Comuniunea harică (unirea mistică) cu Mântuitorul Iisus Hristos izbăvește pe cei credincioși de robia diavolilor, numai în cazul în care credința lor este desăvârșită. Dar pentru că nu toată lumea atinge desăvârșirea, puterea diavolului în lume continuă să-i domine pe cei nedesăvârșiți, pe măsura patimilor lor. La fel se întâmplă și cu cei necredincioși.

Deci numai cei credincioși se pot izbăvi de diavoli, prin puterea lui Hristos, pe care o primesc prin Sfintele Taine, prin rugăciune și prin celelalte fapte bune creștine. Cei care se răstignesc în Hristos, cu patimile și păcatele lor, au putere de a birui pe diavoli. Pentru că numai prin intermediul păcatelor și al slăbiciunilor demonii se lipsesc de sufletul omului. Atâta timp cât omul trăiește în păcate, el este orb și surd față de Lumina Evangheliei.

Sfântul Grigorie de Nissa spune: "…Când ființa noastră a căzut în păcat, Dumnezeu n-a lăsat căderea noastră fără Providența Sa, ci în ajutorul vieții fiecăruia pune un înger, iar pe de altă parte Satana încearcă să facă același lucru, prin mijlocirea unui demon viclean care ar dăuna vieții omenești".

Omul însă, aflându-se între înger și demon, prin el însuși îi dă putere mai mare unuia, față de celălalt, asupra sa. El își alege prin liberă voința sa un învățător (sfătuitor) din cei doi. Îngerul lui Dumnezeu îi îndreaptă gândurile către faptele virtuoase, iar diavolul îl ispitește cu plăcerile materiale, din care nu există nici o nădejde de mântuire.

După cum aflăm din scrierile Sfinților Părinți, omul este acela care, în cele din urmă, face alegerea între bine și rău. Atunci când creștinul colaborează cu îngerul lui Dumnezeu, cu ajutorul Duhului Sfânt va înfrunta ușor pe demoni. Cuviosul Ioan din Carnaf spune că atunci când creștinii rugându-se rezistă cu bărbăție ispitelor, se căiesc pentru păcatele făcute, rabdă cu blândețe ispitele, diavolii se chinuiesc și se ard, dar creștinilor nu le este dat să vadă acest lucru, ca să nu se mândrească.

Rugăciunea, care face ca harul Duhului Sfânt să se reverse asupra omului, unindu-l cu Dumnezeu, îi arde pe demoni, iar aceștia, nesuferind focul haric, fug cu vaiete. Iată de ce, ori de câte ori necuratul duh ne ispitește, trebuie să îngenunchiem la rugăciune, care ne aduce harul lui Dumnezeu și cu care vom fi de nebiruit. În viața liturgică este cunoscută puterea rugăciunii și a tămâiei de a lunga duhurile rele. De asemenea, diavolii sunt arși și alungați de Dumnezeu, care lucrează prin Icoanele Făcătoare de Minuni și prin Moaștele Sfinților.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #5  
Vechi 29.07.2016, 20:58:20
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

1.9. De ce au nevoie diavolii de jertfe?

Un alt fel de hrană (energie) pentru demoni sunt jertfele. Iată ce spune Sfântul Vasile cel Mare: "Demonii, ca unii ce sunt căzuți pradă voluptății și patimilor, se desfătează și se hrănesc cu ofrande. În timp ce jertfele se ard în foc, sângele lor se transformă prin ardere în vapori și descompunându-se în felul acesta în particule fine, se prefac într-o stare ce corespunde esenței demonilor. Ei se hrănesc cu aceste emanații, desigur nu așa ca și cum le-ar mânca sau și-ar umple cu ele pântecele, ci asemenea unor animale (stridii și alte făpturi de acest fel), care primesc hrana cu întreaga lor ființă. Din aceasta pricină demonii devorează cu lăcomie gazele ce se produc în urma arderilor jertfelor și inhalează fumul aromatelor, ca substanțe pe care și le-au adaptat pentru hrană. Iată cum se explică cultul jertfirilor în fața statuilor idolilor, la popoarele păgâne".

Toți idolii la care se închină păgânii sunt înconjurați de diavoli, care își găsesc plăcerea în jertfele care se fac. Iată de ce toate sectele satanice aduc jertfe de animale și chiar umane demonilor la care se închină și slujesc. Când se aducea jertfă unui idol (demon), o parte din ea era destinată demonului. De aceea, cel care bea din paharul umplut pentru jertfele idolești, bea din paharul demonului (1 Cor. 10,21).

Pentru falsele minuni pe care le făceau demonii, oamenii le aduceau jertfe și le ofereau onoruri, măgulind astfel orgoliul satanei. Astfel de oameni sunt așa de uniți cu demonii, încât atunci când Dumnezeu săvârșea prin creștini o minune dumnezeiască, aceștia îi prigoneau și-i omorau.

1.10. De ce îngăduie Dumnezeu existența diavolilor?

Din iconomie dumnezeiască, diavolul n-a fost trimis în Gheena sortită lui, ci a fost lăsat dezlegat pentru probarea și cercetarea omului și a voii lui libere, pentru ca fără voia sa să-i facă pe sfinți mai încercați și mai drepți și să le fie pricină de și mai mare slavă, iar sieși să-și adune osândă și mai îndreptățită, prin răul pe care îl face și cu ispitele pe care le ridică împotriva oamenilor.

Căpetenie a veacului acestuia și stăpânitor al celor văzute a fost la început omul, fiind rânduit la aceasta de Dumnezeu. Pentru că nici focul nu putea ceva asupra lui, nici fiarele nu-l vătămau, nici otrava nu avea efect asupra lui. Dar odată ce a fost amăgit de diavol, a pierdut harul Duhului Sfânt și stăpân al lumii a devenit diavolul. Din această cauză, vrăjitorii și fermecătorii devin prin puterea diavolească făcători de minuni diavolești. Ei stăpânesc otrăvurile și apa și focul, după cum au arătat vrăjitorii din Egipt, care s-au împotrivit lui Moise (leșirea 7, 8, 9, 10) și Simeon care s-a luptat împotriva Sfântului Apostol Petru.

Sfântul Ignatie Brianceaninov spune: "Porunca dată de Dumnezeu în Rai, care interzice omului să guste din rodul pomului cunoașterii binelui și a răului, nu a fost anulată. Ea îl încearcă mereu pe om, până astăzi. Mereu este prezent lângă noi diavolul și ne îndeamnă să gustăm din rodul oprit. El nu încetează să ne ademenească prin cugetări păcătoase și lumești, dezlănțuindu-ne nemăsurat patimile".

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune exact motivele pentru care Dumnezeu îngăduie existenta diavolului și nu-l împiedică să ne atace cu ispitele sale: "în primul rând ca să cunoști că te-ai făcut mai puternic decât diavolul, însemnându-te, în numele lui Hristos, cu Crucea dătătoare de viață; în al doilea rând, pentru a trăi în smerenie și a nu te preamâri prin bogăția darurilor și să nu uiți neputinta ta și puterea celui care te ajută; în al treilea rând pentru că acest duh necurat, văzându-ți răbdarea cu care reziști ispitelor, să se convingă că l-ai părăsit cu desăvârșire și te-ai depărtat de el; în al patrulea rând, pentru a avea o cunoștință clară asupra comorilor ce îți sunt încredințate, căci diavolul nici nu ar încerca să te atace dacă te-ar vedea pe treapta cea mai de sus a neprihănirii".
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #6  
Vechi 29.07.2016, 21:03:29
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Citește, sau pune pe cineva sa-ti citească in fiecare seară, sase luni până îți intră în tartacuta , si dacă tot nu înțelegi , apelează urgent un psihiatru !
Noapte bună!
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #7  
Vechi 29.07.2016, 22:42:22
vsovi vsovi is offline
Banned
 
Data înregistrării: 16.02.2007
Locație: har†>>>s'C'e'r
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.954
Implicit

Citat:
În prealabil postat de cristiboss56 Vezi mesajul
Citește, sau pune pe cineva sa-ti citească in fiecare seară, sase luni până îți intră în tartacuta , si dacă tot nu înțelegi , apelează urgent un psihiatru !
Noapte bună!
Cred că e foarte bună și instructivă retrospectiva luptei cu diavolii postată de tine, dar eu lupt cu păcatele mele și cu mîndria... iar ei dacă luptă să mă înșele și diavolii și să mă păcălească e treaba lor, ei pier.

Văd că și tu îmi recomanzi un psihiatru dacă citesc și tot nu vreau să înțeleg să mă lepăd de Cuvîntul lui Dumnezeu, deci pentru voi toți văd că e foarte clar, dacă eu cred în Dumnezeu în timp ce voi nici măcar nu vreți să citiți ce vă transmite Domnul prin Trîmbițe și ce scrie tuturor oamenilor atunci musai eu sunt bolnav și trebuie musai să merg la psihiatru.

Vi se pare că aș avea nevoie de psihiatru?

Foarte interesant mod exclusivist de credință aveți, voi știți fără măcar să cercetați, voi călcați în picioare și excludeți fără să vreți măcar să vă lămuriți, etichetați și socotiți pe cei ce urmează Cuvîntului ca diavoli, ca secte, ca eresuri fără măcar să pricepți de ce sunt eresurile eresuri sau sectele secte și credeți în minciuni și judecați pripit doar pentru că cineva necredincios a dorit să-și împlinească interesele străine de Dumnezeu și pentru că iată, a fost cîndva un arhiereu mai mare decît vicarul Irineu Bistrițeanu care după ce a murit Hrineanu și a fost înscăunat Bartolomeu Anania care nici el nu credea așa ca Vasile al Tîrgoviștei și ca alții care nu au cercetat temeinic voi iată mergeți orbește după necredinciosul sau necredincioșii care v-au păcălit și acum nu mai are cum să vă mărturisească de dincolo, dar a mărturisit și e scris în Cuvînt dar voi nu citiți și nu știți ci mergeți mai departe după necredința lui sau a celor care n-au vrut să creadă... și iată așa nu pe ei îi excludeți, nu pe poporul lui Dumnezeu și pe cele 7 Trîmbițe le excludeți din BOR ci pe voi înșivă de la Calea spre Adevăr...


Nu ai dat nici autorul sau autorii din care ai postat. Păi pe cine citesc? De la cine? Iar dacă nu poți crede de frica legislativă căci văd că ai dat din hotărîrile sinodale, nu-i bai. Poate cu timpul vor reveni temeinic asupra deciziilor și nu așa cum au revenit pripit călcînd peste sfîntul Episcop Hrineanu plin de Duh Sfînt căci am asistat la slujbele lui liturgice și simțeam cum se deschidea cerul la cuvîntul lui și vedeam cum se umplea de mult Har el însuși căci lumina toată catedrala și așa era și Vicarul Irineu Bistrițeanul pe vremea aia, plin de Duh Sfînt și plin de Har. Ei au binecuvîntat împreună cu Dumnezeu prin credință iar apoi arhiereul Vasile al Tîrgoviștei împreună cu Irineu prin necredința lui Vasile care era mai mare în grad bisericesc decît Irineu dart mult mai mic în sfințenie au retras și au anulat actele excluzîndu-i din BOR.

Deci așa este, ei sunt excluși din BOR dar asta nu înseamnă că i-a părăsit și Dumnezeu. Nu i-a părăsit pentru că Dumnezeu nu părăsește pe cel prigonit.

Acolo Domnul Iisus grăiește în continuare în ciuda unora sau altora.

Iar eu ca mirean din BOR, nedat încă afară de nimeni ci chiar azi am primit niște prescură sfîntă de la preot mărturisesc fără frică și cu răspundere înaintea lui Dumnezeu că Domnul Iisus le grăiește lor, celor de la Noul Ierusalim de la Pucioasa trimis de Tatăl Savaot Atotțiiitorul.

Cine poate crede bine iar cine nu, să caute a se lămuri citind, cercetînd, vizitînd, rumegînd... rugîndu-se și poate că vor primi și ei darul credinței în Cuvîntul lui Dumnezeu și mărturia celor 7 Trîmbițe Apocaliptice.

Pentru mine a fost simplu: am citit și am crezut, pentru că nu există ființă care să poată născoci așa ceva, nici înger, nici demon, nici om și nici orice altceva... nimeni nu poate grăi ca Dumnezeu... atît de mîngîietor și de frumos și de Adevărat. Iar apoi m-a întărit în BOR Dumnezeu ca mirean căci fără El poate că aș fi pus botul la caterinca voastră și la vrăjeală... așa cum încearcă igor să mă ''mîntuie''.

Citiți și voi și credeți și nu vă lăsați păcăliți cu sectarismele, că ei n-au nimic cu americanii ci au introdus în decizii legătura cu americanii ca să aibă o bază legală, un argument, pentru că după cercetare nu au găsit nimic rău dar așa era deja decizia luată la masa verde și toți s-au conformat... Păi dacă așa a vrut patriarhul Teoctist... s-au supus, au făcut formele și gata. Au găsit ei legătura cu ''frații'' sectanți din America... un trib de romîni neaoși ajunși acolo de pe vremea lui Noe... și gata care au numit un stat cu numele sfintei Virginia fiindcă le proorocise Domnul și lor încă de pe atunci. :)

Nu exista nicio legătură cu America și cu sectele Noului Ierusalim de acolo... ăștia de aici toți sunt țărani romîni... de pe la Maluri și de prin Pucioasa și din împrejurimi, toți creștini ortodocși din BOR.

Socotiți și voi acum de cine trebuie să ascultăm, de Credinnță sau de necredință?

Credința și sfințenia a binecuvîntat iar necredința nedreaptă și încăpățînarea a retras și a exclus... după care și-a pierdut piciorul și a șchiopătat și apoi a murit ca abea în iad să-și recunoască greșala...

Ce credeți că ar fi bine să facem, să mergem în iad după Vasile al Tîrgoviștei sau să mergem în Rai după cele 6 sfinte Trîmbițe Apocaliptice ca să ascultăm și de a 7-a?

Ce părerea aveți?

Eu cred că trebuie să credem pe mai departe în Cuvîntul lui Dumnezeu în ciuda oricărui necredincios oricît ar fi de mare sau de mic... așa cum ne este dat fiecăruia, să citim și să mărturisim.

Credința în Dumnezeu e mai mare decît Credința în slujitorii lui Dumnezeu care au ajuns necredincioși.

Last edited by vsovi; 29.07.2016 at 23:08:44.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 30.07.2016, 02:15:31
AlinB AlinB is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.01.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 20.025
Implicit

Stii cum se zice, o imagine face cat o mie de cuvinte

Serios, la cat circ e topicul asta si nu doar, ce mai conteaza o farama de umor in plus?

Macar e de calitate, de data asta.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau.
Reply With Quote
  #9  
Vechi 30.07.2016, 15:40:15
ioan67 ioan67 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 30.07.2016
Mesaje: 1.458
Implicit

Vsovi, ai putea sa ne spui de ce ne-ar ajuta pe noi, crestinii "obisnuiti", astia din BOR care nu ne deosebim cu nimic (in ale credintei indeobste asumata) de oricare altul dintre noi, sa tinem strans de duhul celor pe care ni-i prezinti aici?
Ce aduce in plus duhul celor din Pucioasa fata de Duhul din Biserica noastra?
Si ce minus am avea noi, crestinii obisnuiti, cata vreme ramanem fiecare in parohiile si ascultarile noastre si nu aderam la insufletirea pucioasana?
Cat despre tine, care te prezinti repetat ca simplu crestin din BOR, ce anume te anima sa sus-tii pe cei din Pucioasa?
Sa nu te superi, te rog, dar asa cum amicul Florin Oltean zice ca s-a facut punte (luntre?) peste neantul dintre crestinism si budhism, asa imi pare, sa ma ierti, ca te vrei si tu: o legatura (din ce armatura?) intre BOR si credinciosii puciosani.
Cum sta treaba, oare?
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Despre Post in Biserica universala achimovjan Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni 9 06.05.2010 14:53:11
Care e adevarat Biserica Crestina?Ne arata istoria aceasta mihailt Generalitati 15 09.12.2009 15:00:47
BISERICA UNIVERSALA mara2008 Generalitati 8 06.08.2008 06:07:57