![]() |
![]() |
|
|
|
|||||||
| Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
![]() |
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
Citat:
Discuția de pe acest topic îmi dă următoarea imagine: Suntem, cu toții, în Corabie. Avem un cârmaci, care a învățat meserie de la alți cârmaci, care l-au și pus pe el la cârmă. Unii dintre ei sunt chiar în corabie, printre noi. E furtună, valuri mari. Unii se sperie și încep să se agite, alergând dintr-o parte în alta a corabiei, balansând-o tare și tulburându-i și pe alții. Strigă la cârmaci: că e orb zic unii; că ar vrea, în mod deliberat să ne scufunde, fiind vândut. Nici nu merge drept, că trebuie să ne ducă spre est, dar uite că busola arată vestul! Să-i luăm cârma! Să alergăm la bărcile de salvare, că vor ști ceilalți cârmaci să ne ducă la mal. Sau să ne aruncăm în apă, că tot mai avem o șansă de scăpare. Dar Hristos doarme în corabie, uitat de toată lumea. Cineva, însă, își amintește și Îl strigă: „Doamne, mântuiește-ne că pierim”. Și El ne răspunde: „Pentru ce vă este frică, puțin-credincioșilor?” Și, certând vânturile și marea, s-a făcut liniște mare. (Mt. 8; 25-26)
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea) Last edited by CristianR; 20.07.2016 at 14:08:34. |
|
#2
|
||||
|
||||
|
Citat:
Dar sa nu ne lasam purtati de imaginatie. Noi nu suntem Apostolii si Preafericitul Daniel nu e Hristos, De corabia bulgarilor sau a rusilor ce zici? caci tu ai asemuit corabia romaneasca, insa daca asezi in corabia asta mare si pe rusi , si pe bulgari si pe ceilalti, ce tot sunt blamati aici, atunci cum vine , in imaginatie, aceasta parabola? haideti sa nu mai cautam interpretari personale ci sa vedem adevarul, asa cum il stim lasat de Dumnezeu, si inconjurat de canoanele noastre ortodoxe. PS. Nu e vorba de frica aici. Eu de exemplu nu am nici o frica. Cade vreum ierarh? nu-i nimic, nu cad toti. Biserica noastra nu e cuprinsa doar de romani, sau doar de rusi.
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca |
|
#3
|
||||
|
||||
|
Am fost destul de transparent, cred: Corabia este Biserica lui Hristos (nu cea română, rusă ș.a.m.d.). Patriarhul, sau oricare episcop, este cârmaciul. Hristos este prezent și doarme. Să-L rugăm să aducă liniștea!
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea) |
|
#4
|
||||
|
||||
|
Citat:
Si atunci cum e cu Sinodul din Creta? si cu cârmaciul ecumenic? vedeti? sa fim intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii. Sa nu ne temem de lipsa unitatii, doar Unitatea o da Hristos cel adevarat aflat in Biserica noastra ortodoxa. cei ce incep sa vada stramb uitandu-se pe de laturi, pe la altii, crezând ca acela e Hristos, trebuie oarecum trasi de maneca fara frica ca se supara si pleaca si se distruge unitatea. Doar unitatea o da Hristos, iar cine se uita la alt Hristos, acela singur a iesit din unitatea data de Hristos.
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca |
|
#5
|
||||
|
||||
|
Cred ca aceasta sinaxa a unor episcopi, bombastic numita "Sfantul si Marele" a demonstrat, daca mai era nevoie, lipsa de unitate a ortodoxiei. La nivel teoretic, ortodocsii sustin ca Biserica (ortodoxa) este Una, dar realitatea din teren arata ca exista atatea Biserici Ortodoxe cati prim-ministri sunt.
Ca si catolic, aceasta este o confirmare ca Biserica Ortodoxa nu este Biserica intemeiata de Cristos, ceea ce nu inseamna ca nu sper ca dezastruoasele schisme care au produs rani in trupul Bisericii lui Cristos pe care o recunoastem din aceea ce e una, sfanta, catolica si apostolica, sa fie vindecate. Inca un lucru imi mai arata cele intamplate: daca jurisdictia universala a Papei si primatul petrin nu ar fi de drept divin si revelate de Cristos, atunci ar trebui macar inventate de oameni.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
|
#6
|
||||
|
||||
|
Nici apostolii nu s-au înțeles perfect, iar Pavel chiar l-a mustrat cândva pe Petru. Va fi știut Hristos de ce a ales 12 și nu unul singur.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea) |
|
#7
|
|||
|
|||
|
Citat:
Last edited by antoniap; 21.07.2016 at 13:51:59. |
|
#8
|
|||
|
|||
|
Citat:
Nu faceati aici apologia unitatii BRC si pe forumul catolic ati fost banat in cel putin doua randuri ca simpatizant si sustinator infocat a unei miscari centrifuge traditionaliste? Centrifuge cred ca e putin spus, practic e schismatica de-a dreptul. Pe de alta parte, va puteti plange ca unele din Biserici Ortodoxe autocefale au fost "nationalizate" si oarecum subordonata interesuluil politic al tarii care o reprezinta - o observatie indreptatita. Pe cand BRC, prin declaratii ale actualului Papa si nu doar, pare mai degraba alipita unui concept politic mult mai periculos: NWO.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
|
#9
|
|||
|
|||
|
|
|
#10
|
|||
|
|||
|
52. Deci iudeii se certau între ei, zicând: Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?
53. Și le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi. 54. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. 55. Trupul este adevărată mâncare și sângele Meu, adevărată băutură. 56. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el. 57. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu și Eu viez pentru Tatăl, și cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine. 58. Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinții voștri mana și au murit. Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac. 59. Acestea le-a zis pe când învăța în sinagoga din Capernaum. 60. Deci mulți din ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte? 61. Iar Iisus, știind în Sine că ucenicii Lui murmură împotriva Lui, le-a zis: Vă smintește aceasta? 62. Dacă veți vedea pe Fiul Omului, suindu-Se acolo unde era mai înainte? 63. Duhul este cel ce dă viață; trupul nu folosește la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh și sunt viață. 64. Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Iisus știa de la început cine sunt cei ce nu cred și cine este cel care Îl va vinde. 65. Și zicea: De aceea am spus vouă că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-i este dat de la Tatăl. 66. Și de atunci mulți dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi și nu mai umblau cu El. 67. Deci a zis Iisus celor doisprezece: Nu vreți și voi să vă duceți? 68. Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieții celei veșnice. 69. Și noi am crezut și am cunoscut că Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu. 70. Le-a răspuns Iisus: Oare, nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Și unul dintre voi este diavol! 71. Iar El zicea de Iuda al lui Simon Iscarioteanul, căci acesta, unul din cei doisprezece fiind, avea să-L vândă. (Sfânta Evanghelie după Ioan, cap. 6) |
|
|