Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

„Tot ce stiu e ca nu stiu nimic.” Si asa si este, pentru ca altfel functioneaza aceasta ucenicie. Aici, in cele duhovnicesti, este de ajutor sa realizeze omul, intr-un fel sau altul, ca este un „zero”, un nimic.

Una este sa gandeasca omul acest lucru doar teoretic si altceva este sa ajunga in clipa in care simte sentimentul nimicniciei in sufletul sau, in profunzi*mea existentei sale. „Ce sunt, Doamne? Nimic nu sunt! Nu numai ca sunt un nimic, dar sunt un nimic pacatos!” Si atunci sa vina harul lui Dumnezeu si din nimic sa te faca om al Sau.

Se spune in cartea Facerii:

„La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul” (Facere 1, 1)

A facut. Din ce a facut? A gasit oare Dum*nezeu undeva materia sau i-a oferit-o un alt dumnezeu si, luand-o, a facut tot ceea ce a facut? Nu. Verbul ποιω este folosit in Sfanta Scriptura numai cu referire la Dumnezeu si semnifica faptul ca Dumnezeu a facut acel ceva din nimic. „La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul”. Atunci cand nu exista nimic, nimic, nimic – numai singur Dumnezeu exista – a creat El materia si a facut cerul si pamantul. Acesta este si sensul, dintr-un anumit punct de vedere, al celor ce le-a spus Hristos apostolilor la Marea Tiberiadei, atunci cand i-a „chemat”:

„Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni” (Matei 4, 19)

Haideti si va voi face! Intelesul lui “va voi face” aici acesta este: veti ucenici, veti vedea cine sunteti de fapt si dupa aceea veti deveni pescari de oameni. Fara indoiala, nimeni nu vede cine este cu adevarat imediat. Trebuie sa uceniceasca, trebuie sa se lupte, trebuie sa se stradu*iasca. Lupta crestinului are in mare masura aceasta insemnatate: te lupti si esuezi, te lupti si nu iese nimic, te lupti si la sfarsit mai pacatos iesi, mai indaratnic, mai rau iesi din aceasta lupta. Asa este! Pana ajungi in final sa te convingi ca nu poti face nimic de unul singur — ceea ce spune si Domnul:

„Cel ce ramane intru Mine si Eu in el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic“. (Ioan 15, 5)

Si asa ajunge omul de la convingerile sale, de la simtirile si trairile sale, la asta: ca este un nimic. Si numai daca va pune Dumnezeu mana Sa asupra lui, va iesi ceva. Atunci vine Duhul lui Dumnezeu si se naste omul din nou. Dar mai intai este nevoie de toata aceasta lucrare, care poate parea negativa, in timpul careia progresezi de la simtirea starii de pacat la o simtire din ce in ce mai adanca a starii tale de pacat. Asa ceva se intampla. Insa asa cum incep toate acestea, vine si clipa potrivita cand devii tot un nimic, dar in mainile lui Dumnezeu. Si atunci El te va transforma cu usurinta dintru nimic in omul Sau. Un om care are parte de viata teandrica. Adica Dumnezeu te uneste in El, Se uneste cu tine, te poarta inlauntrul Sau. Avem aici pe Dumnezeul teandric, care ne face pe noi toti sa fim ceea ce este si El. Ne daruieste viata teandrica sau, mai degraba, face ca toata fiinta noastra sa fie plina de viata indumnezeita.

“…dar nu le puteti purta”. Inca sunteti oameni obisnuiti

Aici am putea spune ca „multe am sa va mai spun, dar nu le puteti purta” are un inteles dublu. In primul rand este ca si cand ne-ar spune Domnul:

„Nu va grabiti, nu va grabiti, mai sunt multe de spus, dar nu sunteti inca indeajuns de copti incat sa le auziti. Nu a venit inca vremea, nu s-au copt inca lucrurile.”

ascultare de HristosVedeti, nu ne maturizam imediat, ci incet-incet. Si atunci, prin urmare, vom capata curajul necesar, incet-incet, pana cand sa ne spuna Domnul toate cate are sa ne spuna si sa le putem si duce, pentru ca sa primim tot binele pe care vrea El sa-l faca sufletului nostru. Insa are si un alt inteles, ca si cand ne-ar spune Domnul:

„Asa cum luati voi lucrurile acum, asa cum le percepeti si asa cum sunteti, nu poate nimeni sa va spuna nimic din ceea ce vrea. Ar putea sa vi le spuna, dar voi n-ati putea inca sa le duceti.“

Iata, noi, aici, la intalnirile noastre, cate am mai avea sa ne mai spunem, asa, mai concret! Insa cum toata starea noastra este negativa – ca si cand am fi fara de simtire, ca si cand nu am avea dispozitia sau cheful necesar, ca si cand am spune, precum in pilda celor chemati la nunta, „nu putem veni” – nu ne incredem in Dumnezeu. Cum iti va arata El vointa Lui si cum te va face sa te increzi in El, daca tu nu arati ca esti dispus?

„Iar cand va veni Acela, Duhul Adevarului, va va calauzi la tot adevarul” (Ioan 16, 13)

Vedeti, din nou aici e ca si cand ar spune Dom*nul:

„Orice ar fi sa se intample cu sufletele voastre, de la ucenicia voastra se trage — ca v-ati straduit din rasputeri, ca v-a fost greu, cand v-am dojenit uneori sau v-am certat. Insa tot oameni obisnuiti sunteti inca si, pentru asta, toate cele pe care ar trebui sa vi le spun in mod normal, nu puteti sa le purtati acum, caci nu sunteti gata. Atunci, insa, cand va veti fi copt indeajuns la minte si cand veti fi deschisi Duhului Sfant, atunci va veni Duhul si va va face sa puteti duce toate cele pe care nu puteti acum.”

-----------------------------------------------------
Este nevoie sa te lepezi de tine insuti,
dar nu dupa cum crezi si voiesti tu,
ci dupa cum trebuie.
Pentru ca este posibil sa te lepezi de tine insuti,
insa sa te lepezi doar de unele lucruri superficiale,
care nu conteaza, in timp ce pe adancul sinelui tau
nu-l primejduiesti cu nimic.

(din: Arhim. Simeon Kraiopoulos, “In pustiul lumii”, Editura Bizantina, 2014)

[cristiboss56]

Dupa ce Mântuitorul s-a coborât din muntele Taborului, unde S-a schimbat la Faţă, l-a întâmpinat un tată cu un copil lunatic, la a cărui rugăminte copilul a fost vindecat. La întrebarea Apostolilor, „Pentru ce noi n-am putut să izgonim demonul?”, El le-a răspuns: „Pentru puţina voastră credinţă... căci acest neam de demoni, cu nimic nu poate ieşi, decât cu rugăciune şi cu post” (Matei 17, 20-21; Marcu 9, 28-29).

Din aceste cuvinte rostite de Domnul nostru Iisus Hristos ne putem da seama de un mare adevăr, şi anume că rugăciunea, pentru a fi primită sau, mai bine zis, pentru a fi lucrătoare, trebuie să fie însoţită de post, împreună fiind ca două aripi, cu ajutorul cărora vom putea urca la înălţimea vieţuirii duhovniceşti, adumbriţi în permanenţă de darul lui Dumnezeu.

(Protosinghel Nicodim Măndiță)

[cristiboss56]

Ca si-n univers, Dumnezeu lucrează mari minuni în sufletul şi în trupul omului. Transformarea mâncării, băuturii şi aerului ce-l respirăm, în sânge curat ‒ un om sănătos are cam 5 kg sânge; având în fiecare milimetru cub aproximativ cinci milioane de globule roşii. Globulele din sângele unui om sănătos, normal, înşirate una lângă alta, s-a calculat de oameni învăţaţi că ar forma un fir de o lungime imensă, cu care s-ar putea încinge globul pământesc de vreo trei ori ‒, în carne, în nervi, în vene şi în felurite organe digestive, respiratorii, circulatorii, arată pe Dumnezeu, Care veşnic lucrează tainic în om.

Cele cinci simţuri: văzul, auzul, mirosul, gustul, pipăitul, cu minunatele lucrări ale creierului şi corpului omenesc, arată tainic minunata lucrare a lui Dumnezeu în om. Lucrările minunate pe care Dumnezeu le lucrează în mare, cu exactitate ‒ în univers sau în lumea mare, cum se mai zice ‒ le lucrează aidoma şi în mic, în fiecare om sănătos ‒ căruia i se mai zice şi lume mică.

(Protosinghel Nicodim Măndiță)

[cristiboss56]

Lipsa smereniei este cauza multor tulburări. Omul smerit știe să rabde, să cedeze, să-și păstreze nădejdea. Smerenia nu are nimic de-a face cu nefericirea, nu provoacă milă, nu este o atitudine lipsită de demnitate, înjositoare. Smerenia este o virtute plină de sens; îngăduie, îndură, tace, lasă loc mâniei. Smerenia este putere și nu slăbiciune. Nu înseamnă, firește, că celălalt îl exploatează și-l chinuiește pe omul smerit. Femeile se plâng adeseori de duritatea și violența bărbaților. Dar faptul că bărbatul se impune prin forță și brutalitate vădește în realitate lipsă de bărbăție, lipsă de educație, stări psihice nesănătoase provenite din conflicte din copilărie. Familia nu este o arenă a disputelor unde domină adversarul mai puternic și mai tare, ci tărâm sfințit al tăcerii, al păcii, al dragostei, al seninătății, al liniștii, al simplității și al bucuriei adevărate.

Deci când conviețuirea nu aduce bucurie, cei doi vor căuta în altă parte bucuria. Infidelitatea conjugală a luat proporții uriașe, iar rănile care rămân în urma ei sunt multe și nelecuite. Păcatul adulterului este astăzi în floare, iar oamenii, din păcate, îl îndreptățesc cu multă ușurință, îl tolerează, iar unii chiar se laudă și se fălesc cu el. Cineva se simte atras spre adulter din pricină că dragostea pentru cel pe care spunea că îl va iubi întreaga viață slăbește. Aceasta este cauza principală în jurul căreia se împletesc, desigur, și diferite alte pricini. Infidelitatea este și una dintre principalele cauze ale divorțului. Criza prin care trece o căsnicie este câteodată, am putea spune, firească, la fel ca norii pe cer, dar trebuie să mai existe și părerea de rău, iertarea, pocăința, refacerea relației, o atitudine mai călduroasă și schimbarea. Astăzi, în epoca noastră liberală, lipsită de opreliști și amețitoare, în numele sacrosanctelor drepturi care uită sistematic de îndatoriri, flutură stindardul colorat cu inscripția „nepotrivire de caracter” menită să justifice un divorț imediat. Dar cine a zis vreodată că există un om care să se potrivească în mod absolut cu altul în ceea ce privește caracterul său? Faptul că nu ne simțim identici nu înseamnă că este cazul să ne despărțim, să nu mai vorbim niciodată, să ne ucidem.

Căsătoria nu este o soluție temporară, ci trai împreună pentru toată viața, spre întregire a unuia prin altul, desăvârșire și îndumnezeire.

(Monahul Moise Aghioritul)

[cristiboss56]

Rugăciunea este o doctorie foarte folositoare, pe care dacă n-o întrebuinţăm cum se cade şi nu o aplicăm la rană după buna rânduială, aşa doctoriceşte, nu vindecă boala noastră. Stăruinţa în rugăciunea făcută în duh şi în adevăr este foarte folositoare şi are o mare putere. De ne-am rugat lui Dumnezeu şi El ne-a ascultat, să-I mulţumim.

De nu ne-a împlinit cererea, să ne rugăm iarăşi a doua oară, a treia, a patra, a zecea, a douăzecea, a treizecea oară, a patruzecea oară, până ne va asculta rugăciunea şi ne va împlini cererea. Creştinii să nu se lase în nădejdea că se roagă alţii pentru ei; ci şi ei înşişi să stăruiască serios în rugăciuni, pentru dobândirea cererilor lor, care le sunt de folos.

(Protosinghel Nicodim Măndiță)

[cristiboss56]

Odata pentru a-i îndrepta unui frate multele sale cusururi, Bătrânul, folosind exemple din natură şi din viaţă, i-a zis:

‒ Să ştii, copilul meu, că nimic nu este întâmplător în această viaţă. Totul are un scop şi nimic nu se petrece fără o cauză. Nici un ac nu cade dintr-un brad, dacă nu vrea Dumnezeu. De aceea, nu trebuie să te mâhneşti, orice ţi s-ar întâmpla. Aşa ne sfinţim! Uite, acum tu te mâhneşti din cauza casnicilor tăi, dar ei te ajută, de fapt, să atingi înălţimi duhovniceşti. Dacă n-ar fi ei, n-ai mai spori deloc. Dumnezeu ţi i-a dat. O să-mi spui: „Dar oare e bine să sufere omul din pricina celor dragi?”. Păi, tocmai asta vrea Dumnezeu de la noi! Iar tu eşti foarte sensibil şi, de la supărare, te doare stomacul; simţi gol în stomac, nu-i aşa?

‒ Da, Părinte, dar aşa de rău e să fii sensibil.

‒ Da, e rău să fii sensibil cum eşti tu, fiindcă, din cauza supărărilor, ai căpătat diferite boli trupeşti. Încă nu ştii că şi bolile sufleteşti sunt tot boli?

‒ Nu.

‒ Ei bine, află acum de la mine!

(Sfântul Porfirie Kafsokalivitul, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, p. 56)

[cristiboss56]

Munca femeii presupune constanţă: educarea copiilor, îngrijirea lor, treburile casnice. Ea nu necesită asemenea eforturi fizice ca cea a bărbatului, dar pentru a te ocupa de ea este nevoie de mare rezistenţă şi răbdare. Eu îmi iubesc foarte mult copiii, dar după ce rămân singur cu ei câteva zile mă simt foarte obosit, pe când pentru soţia mea aceasta este o muncă obişnuită, de zi cu zi, nu un efort special. Ca atare, femeile poate consumă mai puţină energie, în schimb lucrează în regim de „foc continuu”.

Femeia este întotdeauna ocupată. Ea pur şi simplu nu poate să se odihnească liniştită dacă în casă nu e dereticat și lucrurile nu sunt la locul lor: pune mâna pe mătură, pe cârpă, începe să facă ordine, şi doar după aceea îi tihneşte odihna. Bărbaţii nu prea înţeleg problemele acestea; pentru ei, lucrurile împrăştiate şi vesela murdară nu sunt, în general, o sursă de disconfort.

(Pr. Pavel Gumerov)