Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

In ceea ce priveşte canoanele pe care le dau duhovnicii, cred că fac o greşeală atunci când opresc exagerat de la împărtăşanie ori canonisesc cu nevoinţă care copleşeşte puterea fiecăruia. Este o greşeală deoarece credincioşii ori nu le fac, fiind o serie de împrejurări familiale, sociale, istorice care îi opresc, ori este o lipsă de trăire, şi atunci este mai bine să le dea un canon de simţire. Dar şi în aceste condiţii, după o astfel de spovedanie, suntem departe de a ne însuşi o pocăinţă adevărată. Dar să fim pe drum şi ne ajută harul lui Dumnezeu.

Altfel, ne caută harul şi nu ne găseşte. Dacă nu-ţi poţi iubi vrăjmaşii, ţi-ai pus măcar problema să-i iubeşti sau ştii asta doar din literatură? Asta-i viaţa: crucea, suferinţa cu orice chip. Te spovedeşti de pe poziţia de a nu mai face păcate. Că se întâmplă să cazi în păcate, este un accident; dar nu este dorinţa şi deliberarea ta, nu-i nepăsarea ta, nu este pocăinţă falsă, făţarnică şi ipocrită. Când te pocăieşti cu adevărat, te duci ca să nu mai faci. Altfel, eşti vinovat de participare (premeditare), nu de accidentare.

(Părintele Arsenie Papacioc)

[cristiboss56]

Omul duhovnicesc este un suflet pe care Duhul Sfânt l-a trezit din somnul păcatelor şi el, ascultând îndemnurile Duhului şi crescând mereu în darul lui Dumnezeu, trăieşte până la sfârşit o viaţă de biruitor.

De aceea, oricât de ticăloşită ar fi viaţa ta, oricât de groase ar fi lanţurile robiei şi pereţii temniţei sufleteşti, tu poţi scăpa, dacă-L primeşti îndată pe Cel care a dat orbilor vedere, morţilor viaţă şi robilor libertate. Diavolul nu poate face lanţuri atât de groase, încât Golgota să nu le poată rupe. Iisus i-a tămăduit pe toţi cei stăpâniţi şi chinuiţi de duhuri rele.

Toţi cei care aţi ajuns în pragul pierzării sufleteşti, primiţi-L degrab pe Cel Care vă poate scăpa! Folosiţi măcar ceasul tâlharului de pe cruce... Primiţi-L iar pe Domnul!

(Preot Iosif Trifa)

[cristiboss56]

Cat de actuale , tulburator de actuale, sunt scrierile Sfântului Ioan Iacob Hozevitul :

"Lipsa de credinţă, lipsa de unitate, goana după avere, dezbinarea, arivismul, snobismul, lipsa unor modele autentice, toate la un loc compun tabloul unei ţări aflate în colaps, al unui neam pe cale de a fi „înghiţit” de valul mondializării. Fără întoarcerea la rădăcinile noastre strămoşeşti, fără aplecarea genunchilor la rugăciune, fără dragoste şi unitate vom fi zdrobiţi de suflul otrăvitor al materialismului şi ateismului."p

[cristiboss56]

Ai intrebat pe cineva: „Unde e Dumnezeu?” și ai primit răspunsul că Dumnezeu este înăuntru, în tine. Şi te miri de acest cuvânt: „Cum asta?”.

De pildă, aşa cum este lumina în cameră sau focul în cuptor. Atunci când Îl vei fi simţit pe Dumnezeu în tine, vei simţi şi vei şti că El este în tine, însă nu vei putea explica uşor altora acest lucru, ci vei căuta chipuri şi asemănări în natură şi le vei spune altora cum îţi spun şi eu acum: „Dumnezeu este în mine ca lumina în cameră, sau ca focul în cuptor, sau ca aerul în plămâni, sau ca viaţa în făptura vie, sau ca puterea şi dragostea şi gândul înăuntrul omului”.

Fireşte, acestea sunt doar chipuri şi asemănări şi toate acestea nu pot exprima ceea ce simte omul când Dumnezeu Se sălăşluieşte în el cu plinirea Sa. Apostolul lui Dumnezeu, părintele nostru duhovnicesc Pavel, urează credincioşilor: „Să vă pliniţi cu toată plinirea Dumnezeirii!” (Efeseni 3, 19).

Dumnezeu lucrează dinăuntru, din om, în două feluri: ajutând sau cârmuind. Ajutând, lucrează Dumnezeu în omul de credinţă mijlocie ori slabă, care îşi aminteşte de Dumnezeu din când în când şi doar în parte ţine poruncile lui Dumnezeu. Dumnezeu nu îl părăseşte, fiindcă nici el nu-L părăseşte cu totul pe Dumnezeu. Iar stăpânind, lucrează Dumnezeu în omul de mare credinţă, ce a deschis larg porţile sufletului pentru Făcătorul său. Şi stă scris: „Cine va deschide uşa, voi intra la el” (Apocalipsa 3, 20). Un asemenea om nu se întemeiază deloc în sine, ci numai în Cel Preaînalt. El simte prezenţa şi lucrarea Duhului Dumnezeiesc în sine şi are mare dragoste faţă de Domnul său. Iar celui ce Îl iubeşte pe Dumnezeu, Hristos i-a făgăduit că Dumnezeu Se va sălăşlui în el: „Cine Mă iubeşte păzeşte cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi pe el, şi vom veni la el, şi sălaş în el vom face”.

Nu vei putea pricepe nicidecum lucrul acesta dacă uiţi că Dumnezeu este Duh, care poate intra pretutindeni şi pătrunde toate, după a Sa putere şi voire. El este sus, deasupra tuturor făpturilor, asemenea soarelui, care este sus deasupra pământului, dar cu lumina sa poate intra în orice loc deschis. Precum spune apostolul: „Unul e Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care e peste toţi, şi prin toţi, şi întru noi toţi” (Efeseni 4, 6). (...)

Iar cei ce Îl iubesc pe Dumnezeu şi Îl doresc, şi-L caută, şi Îl roagă să vină, aceştia Îl simt pe Dumnezeu în sine şi ei pot spune: „Dumnezeu este înăuntrul meu prin Duhul Său cel Sfânt”. Ferice de aceste suflete luminate, fiindcă vor împărăţi veşnic întru Împărăţia lui Hristos - precum a făgăduit Domnul celor ce Îl iubesc, zicând: „Vă voi lua la Mine, ca unde sunt Eu şi voi să fiţi”.

(Episcop Nicolae Velimirovici)

[cristiboss56]

Cand toţi aud în acelaşi ceas, în acelaşi loc, Psaltirea şi toate citirile, se unesc prin auzire cu harul lui Dumnezeu, pentru că ceea ce este de spus de către citeţ este auzit şi împărtăşit tuturor. Puterea celor mulţi se înmulţeşte, ca şi când ar vedea un lucru frumos şi l-ar privi toţi cu ardoare. Ei, privirea lor, care se întâlneşte pe acest lucru frumos, îi uneşte. De pildă, izbăvirea Apostolului Petru din temniţă: „...se făcea necontenit rugăciune către Dumnezeu pentru el, de către Biserică” (Fapte 12, 5). Această rugăciune l-a slobozit pe Petru din legăturile temniţei.

Iubirea, dăruirea către Dumnezeu, ardoarea, unirea cu Dumnezeu, unirea cu Biserica sunt Raiul cel de pe pământ. Dacă dobândim harul dumnezeiesc, toate sunt uşoare, fericite, şi devin binecuvântare a lui Dumnezeu. Hai, ia găseşte-mi altă religie care să-l facă pe om desăvârşit şi fericit. Şi este păcat să nu înţelegem această măreţie.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 222-223)