Postul negru

[CristianR]

În prealabil postat de ahilpterodactil

...:)
Uite, iarasi o exprimare care ma imboldeste la comentarii! Acest cliseu (despre care presupun ca nu-ti apartine; probabil l-ai folosit in virtutea obisnuintelor de cugetare care se poarta pre la noi...) ma amuza si ma intristeaza deopotriva. Ma si imboldeste la niscaiva ipoteze...

Nu căuta să-mi găsești scuze pentru prostiile (nediminutivate) pe care le spun. Mi le asum. Dacă e un clișeu, tot a mea e prostia pentru că l-am preluat pe negândite.

Ma amuza, deoarece il gasesc, asa cum suna, o prostioara de toata frumusetea. Cum sa evaluezi in acest fel (cu acest termen) viata biologica? Ce, s-a terminat sacul cu criterii de evaluare a biologiei? Si cum ar putea sa fie viata asta biologica daca nu "in sine"? Poate fi altfel?....
Ma intristeaza, deoarece imi prilejuieste urmatorul gand: cat s-a latit, Doamne, axa vinovat-nevinovat in mintea noastra, a oamenilor!... Totul (pana si viata biologica) e tras pe roata plina de tepi a vinovatiei... Daca am ajuns sa ne punem problema de nu cumva respiratia omului, bataile inimii, cresterea parului ori clipitul sunt vinovate ori nevinovate: ce mai urmeaza? De unde puterea de fascinatie a acestei axe (vinovat/nevinovat) in intreaga noastra viata? De ce cugetam atat de generalizat in acesti termeni? Ce sa fie asta?...

Lucrurile au fost formulate mai fericit, evident, de către părinții postitori, în cărțile Filocaliei. Îmi amintesc că se spunea cam așa ceva: Afectele în sine (foamea, setea, somnul etc.) nu trebuie condamnate, fiind naturale și bune. (Asta am vrut să spun „viața biologică în sine nu este vinovată”). Atașarea de ele, însă, satisfacerea lor pentru plăceri, dezvoltarea patimilor prin atașamentul față de simțuri – sunt rele și condamnabile. Cea din urmă ar putea fi numită „viața biologică pentru sine”, adică cea trăită pentru ea însăși, care se limitează la ea și trăiește pentru ea.

Dar, evident, și formularea asta șchioapătă probabil, pentru că nu vreau să se înțeleagă că viața biologică (impersonală) este cea care se trăiește pe sine, ci subiectul uman este cel care o trăiește, iar el trebuie subînțeles în formulările acestea.

Dacă iar am spus prostii, nu te sfii să mă atenționezi și să mă ajuți, punând câte o proptea acolo unde vezi că zidul e șubred.

[sophia]

CristianR - dar cum faci deosebirea in biologicul de care spui? Unde si cum trasezi limita?
Iar partea cu sufletul si trupul nici nu cred ca este corecta. Sufletul este trimis pe pamant intr-un trup. Si impreuna trebuie sa traiasca si nu separat.
Chiar si dupa moarte ortodoxia are grija de trup, prin aceea ca interzice arderea. Iti cere sa-l lasi in pamant, ca dupa Inviere sufletul sa se intoarca acolo si sa-l gaseasca.
Si nici macar nu stiu daca, asa cum spui tu, sufletul isi cauta trupul potrivit. Exista atatea exemple de suflet sanatos si bun in trup bolnav si chinuit si invers... Cum reusesc sa fiinteze asa, nu stiu.
Eu asa am inteles.
Eu una n-am auzit de preot de mir sa dea cu tine de pamant din motive de post.
Monahii sunt altfel. Dar si acolo difera.
Am fost si la manastiri (de maici) si am vazut cum traiesc - au si perioade de post si de dulce. In Athos o fi altfel, nu stiu.

În prealabil postat de sophia

Sufletul este trimis pe pamant intr-un trup.

De unde? Preexista undeva, in stare autonoma, fara de trup?
Eu cred ca sufletul e creat deodata si impreunat cu trupul. Asa apare om nou in lume.

[Copacel]

În prealabil postat de ahilpterodactil

De unde? Preexista undeva, in stare autonoma, fara de trup?
Eu cred ca sufletul e creat deodata si impreunat cu trupul. Asa apare om nou in lume.

Sfintii Parinti ce spun despre acest subiect ?

În prealabil postat de Copacel

Sfintii Parinti ce spun despre acest subiect ?

Daca vrei sa-mi amintesti...
Multumesc frumos.

[Copacel]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Daca vrei sa-mi amintesti...
Multumesc frumos.

"A făcut trupul din pământ, iar suflet raţional şi gânditor i-a dat prin insuflarea Sa. Aceasta numim chip dumnezeiesc."
" Trupul şi sufletul au fost făcute deodată, iar nu întâi unul şi apoi celălalta"
(Sfantul Ioan Damaschin)

Da, asa aflam despre facerea omului, la inceputuri.
Dar cum e cu nasterea unui om de azi, de acum?
Preexista sufletul acestuia undeva? Eu cred ca nu, adica si azi si cat vor mai aparea oameni in lume, sufletul si trupul sunt zamislite concomitent, prin lucrare divino-umana.

[Trimisul]

''După ce s-a rugat şi a postit, a murit pe cruce păstorul cu crucea şi a înviat a 3-a zi după Scripturi, aşa cum a crezut şi apoi a suflat peste ei sufl-are de viaţă.... viaţă veşnică!

Aşa apare sufletul!.. cel care nu vrea să scape... de răspundere!

După Înălţare le-a trimis de la Tatăl toată puterea sufletului... şi aşa au răbdat pînă la sfîrşit toată batjocura şi ocara ce le venea să-i omoare de la toate sufletele oamenilor răi care nu au vrut să creadă pentru ca să-şi scape sufletul... de răspundere.

''Pui de năpîrci şi de vipere cine v-a învăţat pe voi să fugiţi de răul care vine?... Cine vă scapă pe voi? Duhul deşert al lumii păgîne sau umbra morţii? Dipserarea şi panica vă duce la trădare de Dumnezeu şi o să daţi orice, şi viaţa, şi sfinţenia şi pe Domnul numai ca să scăpaţi şi apoi de nemulţumire şi revoltă ajungeţi de vă răzbunaţi ca proştii pe... pe... pe... toţi... împlinind blestemul şi hula!

Preasfîntă fecioară scapă-ne pe noi de neamul acesta desfrînat şi viclean şi fariseu şi ipocrit şi trădător... de neamul lumii păgîne şi de duhul lui rău ce ni se bagă în sine şi în cuvînt şi în ochi... scapă-ne de serv-vicii!

[CristianR]

În prealabil postat de sophia

CristianR - dar cum faci deosebirea in biologicul de care spui? Unde si cum trasezi limita?
Iar partea cu sufletul si trupul nici nu cred ca este corecta. Sufletul este trimis pe pamant intr-un trup. Si impreuna trebuie sa traiasca si nu separat.
Chiar si dupa moarte ortodoxia are grija de trup, prin aceea ca interzice arderea. Iti cere sa-l lasi in pamant, ca dupa Inviere sufletul sa se intoarca acolo si sa-l gaseasca.

Încep să am o părere tot mai proastă despre felul în care mă exprim.
Nu înțeleg ce deosebire să fac în biologic. Ce limită trebuie trasată? E vorba despre post, iar limitele postului le cunoaștem de la Biserică.
Deși este greșit să spui că sufletul este trimis de undeva în trup, el ia naștere odată cu trupul și este adevărat că trebuie să trăiască împreună, nu separat. Important este ca sufletul să primeze, iar trupul să îl slujească. Dar el are tendințe nărăvașe, de aceea trebuie mereu strunit, înfrânat. Nu nimicit, căci, așa cum spui, cu el ne mântuim și cu el vom și învia.

Si nici macar nu stiu daca, asa cum spui tu, sufletul isi cauta trupul potrivit. Exista atatea exemple de suflet sanatos si bun in trup bolnav si chinuit si invers... Cum reusesc sa fiinteze asa, nu stiu.
Eu asa am inteles.

N-am spus, sper, că sufletul își caută trupul potrivit. Ce am vrut să spun este că sufletul are în mod firesc o aspirație către infinit, pe care uneori caută, în mod greșit, să și-o satisfacă prin simțuri, adică prin trup. Nu va reuși, din pricina limitării acestuia. Dimpotrivă, dacă va căuta ca aceste aspirații să și le împlinească în duh, adică apropiindu-se de Dumnezeu, va fi fericit.

Altfel spus: Dacă eu, vrând să fiu fericit, mă orientez către obținerea unui mai mare confort material, către mai multă odihnă, mâncăruri cât mai bune, sofisticate, plăceri dintre cele mai rafinate, voi da greș cel puțin la bătrânețe sau când mă voi îmbolnăvi și nu mă voi mai putea bucura de toate astea. Sau când voi muri și, inevitabil, mă voi despărți de toate plăcerile, rămânând cu o mare insatisfacție.

Dacă, în loc de asta, aș începe să postesc și să mă rog, să caut să cunosc mai multe despre Dumnezeu, m-aș apropia de El, iar atunci când m-aș îmbolnăvi, îmbătrâni și apoi muri, nu doar că n-aș regreta nimic din cele pe care le părăsesc, dar m-aș și bucura tot mai mult, pentru că între mine și Cel pe care am început să-L iubesc n-ar mai fi obstacole de genul atașamentului pentru confort, mâncare bună, plăceri.

Apropo de ce ai văzut la mânăstiri: Bineînțeles că perioadele de post alternează cu cele de dulce. Am presupus că știi care sunt posturile rânduite de Biserică și în ce constau ele.

[sophia]

CristianR - am inteles acum. Am avut senzatia ca vorbesti de doua chestii diferite in cadrul trupului biologic.
Acum ma gandesc ca s-ar putea sa vorbim aici de doua lucruri diferite.

"Altfel spus: Dacă eu, vrând să fiu fericit, mă orientez către obținerea unui mai mare confort material, către mai multă odihnă, mâncăruri cât mai bune, sofisticate, plăceri dintre cele mai rafinate, voi da greș cel puțin la bătrânețe sau când mă voi îmbolnăvi și nu mă voi mai putea bucura de toate astea. Sau când voi muri și, inevitabil, mă voi despărți de toate plăcerile, rămânând cu o mare insatisfacție."

Tu vorbesti despre un soi de gastrimargie si lenevie. Eu vorbesc despre nevoile de baza. Si aici unii incearca sa li se opuna, sa le desfiinteze.
Cu asta ma lupt eu. Sunt oameni aici care o dau sus si tare ca trebuie numai post si chiar numai negru.

Iar ce spui tu (si altii) aici:

"Dacă, în loc de asta, aș începe să postesc și să mă rog, să caut să cunosc mai multe despre Dumnezeu, m-aș apropia de El, iar atunci când m-aș îmbolnăvi, îmbătrâni și apoi muri, nu doar că n-aș regreta nimic din cele pe care le părăsesc, dar m-aș și bucura tot mai mult, pentru că între mine și Cel pe care am început să-L iubesc n-ar mai fi obstacole de genul atașamentului pentru confort, mâncare bună, plăceri."

Nu cred ca asta, adica a-l iubi pe Dumnezeu si a te ruga mult la el si a trai credinta cum se cuvine nu se poate cu o alimentatie de baza corecta, echilibrata.

De ce nu se poate sa diferentiem gastrimargia de alimentatia de baza echilibrata?
Aici este discutia. Trupul si sufletul nu pot exista decat impreuna si in general daca unuia ii merge rau, ii merge si celuilalt.
Nu e vorba de fericire, e vorba sa te simti bine si sa ai putere sa fiintezi.
Pentru ca atunci nu ai putere nici sa te gandesti la Dumnezeu sa te rogi, sa mergi la biserica. Trebuie dat corpului ceea ce este al lui si sufletului la fel.


...dactil - nu stiu daca m-am exprimat eu prost, sau chiar gresesc undeva.
Eu ma refeream ca undeva in cer, Dumnezeu pune un suflet intr-un trup si asa trimite o fiinta pe pamant. Sigur ca vin impreuna pana la urma. Am avut impresia ca totusi Cristian spune ca sufletul isi alege trupul.

De dus inapoi, insa, se duce numai sufletul. In fine este o discutie mai delicata si complicata asta cu separatul sufletului de trup.
Eu nu le-as separa.