Cugetari din Dharma

În prealabil postat de delia31

Pentru ca un om sa-L cunoasca pe Dumnezeu in fiinta, trebuie sa fie Dumnezeu el insusi in fiinta lui. Or, numai UN SINGUR OM ESTE DUMNEZEU!

O afirmatie care mie imi pare neclara. Poti sa revii un pic asupra ei, Delia? Te rog, iar in ce ma priveste ma angajez sa dau un feedback cu toata seriozitatea. Macar atat sta in puterea mea...:)

[delia31]

În prealabil postat de ahilpterodactil

O afirmatie care mie imi pare neclara. Poti sa revii un pic asupra ei, Delia? Te rog, iar in ce ma priveste ma angajez sa dau un feedback cu toata seriozitatea. Macar atat sta in puterea mea...:)

Da, frate, cum sa nu! Revin, daca se pare ca din context nu am fost suficient de clara.

Cei ce pretind ca Dumnezeu poate fi cunoscut in esenta Lui, in fiinta Lui, cred ca nu-si dau seama ca asta e o pretentie luciferica, diabolic infiltrata in minte de cel pervers. Si anume, pretentia ca Cel Necreat poate fi cunoscut de catre creaturi, in fiinta Lui dumnezeiasca, inseamna a-L cunoaste pe Dumnezeu asa cum se cunoaste El pe Sine Insusi.

Pentru ca un om sa-L cunoasca pe Dumnezeu in fiinta, trebuie ca acel om sa fie el insusi Dumnezeu in fiinta lui. Numai astfel, un om poate sa-L cunoasca pe Cel Necreat asa cum El Insusi se cunoaste pe Sine.
Or, numai UN SINGUR OM ESTE IN FIINTA LUI DUMNEZEU! Unul din Treime care si-a luat si impropriat firea de om, in Persoana Lui vesnica.

Nimeni altcineva si nimic altceva nu e de esenta divina, in afara Persoanelor Treimii, ca sa aiba pretentia ca-L poate cunoaste pe Dumnezeu asa cum se cunoaste pe Sine in Treime.

Buddhistii tocmai asta afirma. Non-distinctia buddhista intre Necreat si creat asta inseamna. Ca toti si toate sunt de aceeasi esenta cu Adi-Buddha din care purcede tot. Pe scurt, tot si toate sunt duhuri de esenta divina.

Nimeni nu-L cunoaste pe Tatal asa cum se cunoaste El pe Sine, in afara de Fiul Cel Intrupat si de Sf. Duh.
Nimeni nu-L cunoaste pe Fiul asa cum se cunoaste El pe Sine si cum e cunoscut in fiinta Lui de catre Tatal si Sf. Duh.
Nimeni nu-L cunoaste pe Sf. Duh asa cum se cunoaste El pe Sine si cum e cunoscut in fiinta Lui de catre Tatal si Fiul.

Singurul mod prin care omul Il poate cunoaste pe Dumnezeu, e prin participarea la har. Participarea la fiinta e intangibila. In afara Treimii, nimeni nu are cum sa fie parte din Fiinta dumnezeiasca si de aceeasi esenta cu ea!

Acum mi se pare limpede.
Foarte multumesc, Doamne ajuta!

Florin, iti spun iarasi ca m-as bucura sa fii mai atent la utilizarea termenilor. Cata vreme folosim cu totii anumiti termeni consacrati, cu istorie veche si bogata, nu vad la ce ajuta neglijenta in exprimare.
Astfel, imi pare ca nu operezi distinctia intre cunoastere si cognitie. Folosesti adeseori termenii ca sinonimi, intersanjabili. De aici pana la salata, nu mai trebe decat niste ardei si ceapa, eventual...:)
Or, cognitie - este un termen (recent) care se refera la mecanismele de cunoastere din registrul intelectiv (gandire, limbaj). Iar cunoasterea nu se reduce la mecanismele cognitive intelective.
Cu atat mai mult cu cat cunoasterea apofatica este una prin participare, prin smerenie si iubire, prin credinta, prin impartasire...

Intre cognitie si cunoastere putem sesiza mai intai ca este un raport de parte-intreg. Cunoasterea se face si prin cognitie, alaturi de alte cai ori mecanisme. A pune semnul egal intre cognitie si cunoastere este nu doar reductionism pagubos, ci si indisciplina aducatoare de confuzii.
Cunoasterea lui Dumnezeu este mai mult, este si altceva, este si Altcineva
decat mecanism cognitiv omenesc. Un om cu o dotatie cognitiva precara (un idiot, de pilda) sau unul aflat in starea de suspendare a functiilor cognitive (sfantul in extaz) - Il pot cunoaste in mod sporit pe Dumnezeu. Iar un geniu cognitiv poate fi strain cu totul de (cunoasterea lui) Dumnezeu.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Florin, iti spun iarasi ca m-as bucura sa fii mai atent la utilizarea termenilor. Cata vreme folosim cu totii anumiti termeni consacrati, cu istorie veche si bogata, nu vad la ce ajuta neglijenta in exprimare.
Astfel, imi pare ca nu operezi distinctia intre cunoastere si cognitie. Folosesti adeseori termenii ca sinonimi, intersanjabili. De aici pana la salata, nu mai trebe decat niste ardei si ceapa, eventual...:)
Or, cognitie - este un termen (recent) care se refera la mecanismele de cunoastere din registrul intelectiv (gandire, limbaj). Iar cunoasterea nu se reduce la mecanismele cognitive intelective.
Cu atat mai mult cu cat cunoasterea apofatica este una prin participare, prin smerenie si iubire, prin credinta, prin impartasire...

Intre cognitie si cunoastere putem sesiza mai intai ca este un raport de parte-intreg. Cunoasterea se face si prin cognitie, alaturi de alte cai ori mecanisme. A pune semnul egal intre cognitie si cunoastere este nu doar reductionism pagubos, ci si indisciplina aducatoare de confuzii.
Cunoasterea lui Dumnezeu este mai mult, este si altceva, este si Altcineva
decat mecanism cognitiv omenesc. Un om cu o dotatie cognitiva precara (un idiot, de pilda) sau unul aflat in starea de suspendare a functiilor cognitive (sfantul in extaz) - Il pot cunoaste in mod sporit pe Dumnezeu. Iar un geniu cognitiv poate fi strain cu totul de (cunoasterea lui) Dumnezeu.

Conform dex, intre cognitie si facultatea de a cunoaste este un raport de egalitate.

COGNITIE s. f. facultatea de a cunoas™te. ( vine din latinul cognosco)

cognition

Cognition is "the mental action or process of acquiring knowledge and understanding through thought, experience, and the senses." It encompasses processes such as knowledge, attention, memory and working memory, judgment and evaluation, reasoning and "computation", problem solving and decision making, comprehension and production of language, etc. Human cognition is conscious and unconscious, concrete or abstract, as well as intuitive (like knowledge of a language) and conceptual (like a model of a language). Cognitive processes use existing knowledge and generate new knowledge.

--------

Daca utilizarea termenului "cognitie" provoaca confuzie atunci in toate postarile anterioare, pur si simplu poate fi inlocuit cu termenul "cunoastere" si interpretat din perspectiva acestui inteles.

Numai bine!

Draga Florin, daca tu preferi sa utilizezi in activitatea ta cognitiva informatiile din DEX, asa cum sunt ele ca nivel de abstractizare si generalitate (adica minimale sau chiar populare/ pentru tot boborul) cand un psiholog de profesie tocmai iti recomanda sa largesti perspectiva si acuratetea discursului, ce sa zic... E alegerea ta, desigur. Poti sa practici psihologie de balta in continuare. Ba chiar sa iti inchipui ca faci si teologie. Cine te retine?

[delia31]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Florin, iti spun iarasi ca m-as bucura sa fii mai atent la utilizarea termenilor. Cata vreme folosim cu totii anumiti termeni consacrati, cu istorie veche si bogata, nu vad la ce ajuta neglijenta in exprimare.
Astfel, imi pare ca nu operezi distinctia intre cunoastere si cognitie. Folosesti adeseori termenii ca sinonimi, intersanjabili. De aici pana la salata, nu mai trebe decat niste ardei si ceapa, eventual...:)
Or, cognitie - este un termen (recent) care se refera la mecanismele de cunoastere din registrul intelectiv (gandire, limbaj). Iar cunoasterea nu se reduce la mecanismele cognitive intelective.
Cu atat mai mult cu cat cunoasterea apofatica este una prin participare, prin smerenie si iubire, prin credinta, prin impartasire...

Intre cognitie si cunoastere putem sesiza mai intai ca este un raport de parte-intreg. Cunoasterea se face si prin cognitie, alaturi de alte cai ori mecanisme. A pune semnul egal intre cognitie si cunoastere este nu doar reductionism pagubos, ci si indisciplina aducatoare de confuzii.
Cunoasterea lui Dumnezeu este mai mult, este si altceva, este si Altcineva
decat mecanism cognitiv omenesc. Un om cu o dotatie cognitiva precara (un idiot, de pilda) sau unul aflat in starea de suspendare a functiilor cognitive (sfantul in extaz) - Il pot cunoaste in mod sporit pe Dumnezeu. Iar un geniu cognitiv poate fi strain cu totul de (cunoasterea lui) Dumnezeu.

Cine stie, stie! Cred ca e ceva de lucru la confuzia asta, da' nu stiu cat de dispus e Florin sa-si desparta apele de ape.

Cand se refera la ceea ce el numeste cognitie catafatica, imi pare ca o considera o cunoastere inferioara, falsa, incompleta, iluzorie.

De ce o considera astfel, desi traind intr-o realitate imanenta, nu transcendenta, o astfel de cunoastere e absolut vitala?

El spune ca "€žmintea vede si intelege lumea ca fiind fragmentata/compusa din identitati separate"€ , ca si cum, aici si acum, asta ar fi un handicap. In conditiile in care, nimeni dintre participantii la acest forum nu e vreun duh celest plutind deasupra realitatii concrete, vizibile, pipaibile.

Se pare ca cunoasterea asta inferioara e legata de ceea ce buddhistii considera a fi raul primordial, adica "€žignoranta", cauza tuturor relelor.

Conform teoriilor lor buddhiste, se pare ca din cauza acestei cunoasteri catafatice, obiectele cunoasterii sunt discriminate, particularizate, individualizate. Fenomenele sunt denominate, diferentiate conceptual, impartite, clasificate, evaluate si comparate, ceea ce dpdv al iluminatilor buddhisti impiedica adevarata cognitie a fenomenelor.

Paradoxal, ca adept al non-contradictiei dintre fenomene opuse, totusi, asta e o punere in antiteza. Cunoasterea de tip catafatic versus cea apofatica.

In Trilogia lui despre cunoastere, cred ca stii, Blaga pune in opozitie doua idei: cunoasterea paradisiaca si cunoasterea luciferica.

Despre adevarata cunoastere paradisiaca a lui Adam, asa cum a fost pe bune in Eden, Blaga ar fi avut destule de invatat de la isihasti. Ei ne invata ca a cunoaste Persoana inseamna a o iubi, si a iubi Persoana inseamna a o cunoaste.

Ideea lui Blaga, destul de departe de cea a isihastilor, zice pe undeva ceva asemanator cu Florin; ca cunoasterea catafatica e de tip rational, ca nu incearca, chipurile, sa patrunda esenta obiectelor, ca e neproblematica in sensul ca ar fi cumva infantila etc., intr-un cuvant, ca e inferioara.

As obiecta, en passant fie zis, cu inteligenta lui Adam in postura de Nomothet, cand a dat nume tuturor vietuitoarelor prin simpla indicare a esentei lor. Acolo cunoastere patrunzatoare! (Un subiect de altfel fabulos si fascinant de Antropologie. As reveni cu detalii candva pe tema asta, desi e mult de sistematizat.)

Revin la Blaga si a lui Trilogie. Cunoasterii paradisiace, el ii opune cunoasterea luciferica. Asta scindeaza obiectul/fenomenul supus cunoasterii in doua: ceea ce se arata (phanic, in greaca) si ceea ce e ascuns, criptic.

In Trilogie, cunoasterea adevarata e de acest tip. Tine de mister, de a lasa lumea in taina si a se lasa invaluit in taina.

Amintiti-va de ars poetica "eu nu strivesc corola de minuni a lumii si nu ucid cu mintea tainele..."€
Ceea ce e cat se poate de ortodox. Pe taramul tainelor nu se patrunde prin inaltarea mintii si incordarea la maxim a cognitiei, stand eventual in lotus pe un yoga mat, in modul zen, pe fond de muzica psihedelica tibetana.
Ci in smerenie, prin coborare in adancul zdrobit al inimii, in soapta, in lacrimi si in genunchi. Si doar daca/cand Dumnezeu binevoieste.

Florin pare ca merge mai departe decat Blaga. Iar ceea ce autorul trilogiei numea metaforic cunoastere luciferica se arata in gandirea buddhista a fi chiar...luciferic. Diabolic de luciferic, daca-mi ingadui tautologia!

Pentru Florin, ceea ce se arata, e imediat dat la o parte, ignorat, pentru a inainta cognitiv, chipurile, in ceea ce nu se arata, ceea ce e criptic. In incognoscibilul naturii ultime!

I-am pus inainte randuri din Scriptura despre trupul rastignit si inviat al lui Hristos, dar degeaba. Ceea ce i s-a aratat concret, pipaibil lui Toma, e dat la o parte de Florin.

Trupul inviat al lui Hristos, unul si acelasi care a fost rastignit si pus in mormant, nu vreo reincarnare ulterioara, e pur si simplu ignorat!

Aici e de fapt miezul si esenta si natura ultima a Universului! Trupul real, pnevmatizat, cu care a inviat, cu ranile si coasta tangibile! Trupul in care ne imbie prin Euharistie, sa patrundem real, trup-suflet-nous! Asta e natura ultima a Cosmosului si singura la care omul are acces daca vrea! Alta varianta de a ajunge la Dumnezeu NU EXISTA!

Ce-am mai sesizat? Posibil si sa ma insel. Ca in functie de atitudinea mintii fata de acest "apo-phanic"€, acest "nearatat", se inainteaza in aceasta cognitie a mintii, la care inima, de fapt, nu participa.

Ca sa participe si inima ar trebui ca mintea sa se coboare de pe soclul de aburi pe care se tot inalta singura. Chestie care se numeste smerenie, si pe care cand iti imaginezi c-o ai, s-a si volatilizat instant.

Intuitiv cumva, dar din perspectiva rationala si nu a teologiei isihaste, Blaga spune de 3 faze in cognitia apofatica:
-"plus cognitie", adica pe masura contemplarii, tainele s-ar estompa progresiv
-"zero cognitie", cand taina ramane permanent, nici nu sporeste, nici nu e elucidata
-"minus cognitie", adica tainele devin tot mai adanci si imposibil de exprimat (in limbaj teologic asta ar corespunde cu cunoasterea negativa sau ceea ce numea Dionisie Areopagitul, "intunericul supraluminos").

Confuzia pe care o face Florin, in privinta apofaticului, sesizata bine de Ioan ahilpterodactil, e intre cognitie ca facultate a ratiunii, a intelectului capabil de zboruri fara calauza prin taramul rarefiat al noosferei si cunoastere ca facultate a mintii-coborate-in-inima.

Florin, tipul acesta din urma e specific isihasmului rasaritean. Daca vrei sa inaintezi in asta, iti trebe musai o calauza care sa fi experimentat si parcurs drumul. Si sa te scuturi de erezii!
Altfel, e plin de primejdii drumul asta al mintii necoborate in inima. Dintre care, cea mai mare primejdie e sa crezi ca nu poate fi primejdios de unul singur.

A cunoaste cate ceva sau mai multe DESPRE Dumnezeu e una, si tine de minte, de ratiune. Si Lucifer e capabil de asta. Si inca cate stie DESPRE El!
Dar a-L cunoaste PE Dumnezeu, e altceva si e facultate a mintii-unite-cu-inima, in relatie de iubire si adanc de smerenie.

Cunoasterea Persoanelor Treimii, ca despre asta e vorba, nu se poate face decat in relatie de iubire. Nu se intampla implicand doar mintea, iar inima nu.
Plus ca singura Persoana din Treime care e de-a noastra, din specia noastra umana, are si un trup inviat si foarte real, foarte tangibil. Asadar, nici de trup nu putem face abstractie. Ni se da in Euharistie ca sa-L primim si in trupul nostru si in suflet si in minte.

Cunoasterea lui Dumnezeu nu se intampla in afara harului, a smereniei, a caintei si lacrimilor. Si atunci cand se intampla, mintea devine simtitoare iar inima cugetatoare.
Si atunci nu mai graieste mintea, ci inima. Dar graiul acela e...de netalcuit!

Isihastii il ganguresc uneori...poetic!

În prealabil postat de delia31

Cine stie, stie! Cred ca e ceva de lucru la confuzia asta, da' nu stiu cat de dispus e Florin sa-si desparta apele de ape.

Cand se refera la ceea ce el numeste cognitie catafatica, imi pare ca o considera o cunoastere inferioara, falsa, incompleta, iluzorie.

De ce o considera astfel, desi traind intr-o realitate imanenta, nu transcendenta, o astfel de cunoastere e absolut vitala?

El spune ca "€žmintea vede si intelege lumea ca fiind fragmentata/compusa din identitati separate"€ , ca si cum, aici si acum, asta ar fi un handicap. In conditiile in care, nimeni dintre participantii la acest forum nu e vreun duh celest plutind deasupra realitatii concrete, vizibile, pipaibile.

Se pare ca cunoasterea asta inferioara e legata de ceea ce buddhistii considera a fi raul primordial, adica "€žignoranta", cauza tuturor relelor.

Conform teoriilor lor buddhiste, se pare ca din cauza acestei cunoasteri catafatice, obiectele cunoasterii sunt discriminate, particularizate, individualizate. Fenomenele sunt denominate, diferentiate conceptual, impartite, clasificate, evaluate si comparate, ceea ce dpdv al iluminatilor buddhisti impiedica adevarata cognitie a fenomenelor.

Paradoxal, ca adept al non-contradictiei dintre fenomene opuse, totusi, asta e o punere in antiteza. Cunoasterea de tip catafatic versus cea apofatica.

In Trilogia lui despre cunoastere, cred ca stii, Blaga pune in opozitie doua idei: cunoasterea paradisiaca si cunoasterea luciferica.

Despre adevarata cunoastere paradisiaca a lui Adam, asa cum a fost pe bune in Eden, Blaga ar fi avut destule de invatat de la isihasti. Ei ne invata ca a cunoaste Persoana inseamna a o iubi, si a iubi Persoana inseamna a o cunoaste.

Ideea lui Blaga, destul de departe de cea a isihastilor, zice pe undeva ceva asemanator cu Florin; ca cunoasterea catafatica e de tip rational, ca nu incearca, chipurile, sa patrunda esenta obiectelor, ca e neproblematica in sensul ca ar fi cumva infantila etc., intr-un cuvant, ca e inferioara.

As obiecta, en passant fie zis, cu inteligenta lui Adam in postura de Nomothet, cand a dat nume tuturor vietuitoarelor prin simpla indicare a esentei lor. Acolo cunoastere patrunzatoare! (Un subiect de altfel fabulos si fascinant de Antropologie. As reveni cu detalii candva pe tema asta, desi e mult de sistematizat.)

Revin la Blaga si a lui Trilogie. Cunoasterii paradisiace, el ii opune cunoasterea luciferica. Asta scindeaza obiectul/fenomenul supus cunoasterii in doua: ceea ce se arata (phanic, in greaca) si ceea ce e ascuns, criptic.

In Trilogie, cunoasterea adevarata e de acest tip. Tine de mister, de a lasa lumea in taina si a se lasa invaluit in taina.

Amintiti-va de ars poetica "eu nu strivesc corola de minuni a lumii si nu ucid cu mintea tainele..."€
Ceea ce e cat se poate de ortodox. Pe taramul tainelor nu se patrunde prin inaltarea mintii si incordarea la maxim a cognitiei, stand eventual in lotus pe un yoga mat, in modul zen, pe fond de muzica psihedelica tibetana.
Ci in smerenie, prin coborare in adancul zdrobit al inimii, in soapta, in lacrimi si in genunchi. Si doar daca/cand Dumnezeu binevoieste.

Florin pare ca merge mai departe decat Blaga. Iar ceea ce autorul trilogiei numea metaforic cunoastere luciferica se arata in gandirea buddhista a fi chiar...luciferic. Diabolic de luciferic, daca-mi ingadui tautologia!

Pentru Florin, ceea ce se arata, e imediat dat la o parte, ignorat, pentru a inainta cognitiv, chipurile, in ceea ce nu se arata, ceea ce e criptic. In incognoscibilul naturii ultime!

I-am pus inainte randuri din Scriptura despre trupul rastignit si inviat al lui Hristos, dar degeaba. Ceea ce i s-a aratat concret, pipaibil lui Toma, e dat la o parte de Florin.

Trupul inviat al lui Hristos, unul si acelasi care a fost rastignit si pus in mormant, nu vreo reincarnare ulterioara, e pur si simplu ignorat!

Aici e de fapt miezul si esenta si natura ultima a Universului! Trupul real, pnevmatizat, cu care a inviat, cu ranile si coasta tangibile! Trupul in care ne imbie prin Euharistie, sa patrundem real, trup-suflet-nous! Asta e natura ultima a Cosmosului si singura la care omul are acces daca vrea! Alta varianta de a ajunge la Dumnezeu NU EXISTA!

Ce-am mai sesizat? Posibil si sa ma insel. Ca in functie de atitudinea mintii fata de acest "apo-phanic"€, acest "nearatat", se inainteaza in aceasta cognitie a mintii, la care inima, de fapt, nu participa.

Ca sa participe si inima ar trebui ca mintea sa se coboare de pe soclul de aburi pe care se tot inalta singura. Chestie care se numeste smerenie, si pe care cand iti imaginezi c-o ai, s-a si volatilizat instant.

Intuitiv cumva, dar din perspectiva rationala si nu a teologiei isihaste, Blaga spune de 3 faze in cognitia apofatica:
-"plus cognitie", adica pe masura contemplarii, tainele s-ar estompa progresiv
-"zero cognitie", cand taina ramane permanent, nici nu sporeste, nici nu e elucidata
-"minus cognitie", adica tainele devin tot mai adanci si imposibil de exprimat (in limbaj teologic asta ar corespunde cu cunoasterea negativa sau ceea ce numea Dionisie Areopagitul, "intunericul supraluminos").

Confuzia pe care o face Florin, in privinta apofaticului, sesizata bine de Ioan ahilpterodactil, e intre cognitie ca facultate a ratiunii, a intelectului capabil de zboruri fara calauza prin taramul rarefiat al noosferei si cunoastere ca facultate a mintii-coborate-in-inima.

Florin, tipul acesta din urma e specific isihasmului rasaritean. Daca vrei sa inaintezi in asta, iti trebe musai o calauza care sa fi experimentat si parcurs drumul. Si sa te scuturi de erezii!
Altfel, e plin de primejdii drumul asta al mintii necoborate in inima. Dintre care, cea mai mare primejdie e sa crezi ca nu poate fi primejdios de unul singur.

A cunoaste cate ceva sau mai multe DESPRE Dumnezeu e una, si tine de minte, de ratiune. Si Lucifer e capabil de asta. Si inca cate stie DESPRE El!
Dar a-L cunoaste PE Dumnezeu, e altceva si e facultate a mintii-unite-cu-inima, in relatie de iubire si adanc de smerenie.

Cunoasterea Persoanelor Treimii, ca despre asta e vorba, nu se poate face decat in relatie de iubire. Nu se intampla implicand doar mintea, iar inima nu.
Plus ca singura Persoana din Treime care e de-a noastra, din specia noastra umana, are si un trup inviat si foarte real, foarte tangibil. Asadar, nici de trup nu putem face abstractie. Ni se da in Euharistie ca sa-L primim si in trupul nostru si in suflet si in minte.

Cunoasterea lui Dumnezeu nu se intampla in afara harului, a smereniei, a caintei si lacrimilor. Si atunci cand se intampla, mintea devine simtitoare iar inima cugetatoare.
Si atunci nu mai graieste mintea, ci inima. Dar graiul acela e...de netalcuit!

Isihastii il ganguresc uneori...poetic!

Gasesc ca fiind excelenta dezvoltarea ta. Multumesc, Delia, pentru efort intru darnicie!
Ai spus pe larg ceea ce eu doar sugeram, cat de cat si m-ai ajutat sa ma mai lamuresc si eu....:)
Cat priveste pe Lucian Blaga, daca nu ma insel a avut o "cearta" cu Parintele Staniloae (cand erau tineri, inainte de razbel) tocmai pe tema unde ai operat tu cateva precizari fericite. Cred ca Parintele te-ar fi laudat, iar bunul Blaga ar fi suras, desigur...:)
P.S. Ai citit "Luntrea lui Caron"? Pe mine m-a speriat, cand eram nitel mai june.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de delia31

Cine stie, stie! Cred ca e ceva de lucru la confuzia asta, da' nu stiu cat de dispus e Florin sa-si desparta apele de ape.

Cand se refera la ceea ce el numeste cognitie catafatica, imi pare ca o considera o cunoastere inferioara, falsa, incompleta, iluzorie.

De ce o considera astfel, desi traind intr-o realitate imanenta, nu transcendenta, o astfel de cunoastere e absolut vitala?

El spune ca "€žmintea vede si intelege lumea ca fiind fragmentata/compusa din identitati separate"€ , ca si cum, aici si acum, asta ar fi un handicap. In conditiile in care, nimeni dintre participantii la acest forum nu e vreun duh celest plutind deasupra realitatii concrete, vizibile, pipaibile.

Se pare ca cunoasterea asta inferioara e legata de ceea ce buddhistii considera a fi raul primordial, adica "€žignoranta", cauza tuturor relelor.

Conform teoriilor lor buddhiste, se pare ca din cauza acestei cunoasteri catafatice, obiectele cunoasterii sunt discriminate, particularizate, individualizate. Fenomenele sunt denominate, diferentiate conceptual, impartite, clasificate, evaluate si comparate, ceea ce dpdv al iluminatilor buddhisti impiedica adevarata cognitie a fenomenelor.

Paradoxal, ca adept al non-contradictiei dintre fenomene opuse, totusi, asta e o punere in antiteza. Cunoasterea de tip catafatic versus cea apofatica.

In Trilogia lui despre cunoastere, cred ca stii, Blaga pune in opozitie doua idei: cunoasterea paradisiaca si cunoasterea luciferica.

Despre adevarata cunoastere paradisiaca a lui Adam, asa cum a fost pe bune in Eden, Blaga ar fi avut destule de invatat de la isihasti. Ei ne invata ca a cunoaste Persoana inseamna a o iubi, si a iubi Persoana inseamna a o cunoaste.

Ideea lui Blaga, destul de departe de cea a isihastilor, zice pe undeva ceva asemanator cu Florin; ca cunoasterea catafatica e de tip rational, ca nu incearca, chipurile, sa patrunda esenta obiectelor, ca e neproblematica in sensul ca ar fi cumva infantila etc., intr-un cuvant, ca e inferioara.

As obiecta, en passant fie zis, cu inteligenta lui Adam in postura de Nomothet, cand a dat nume tuturor vietuitoarelor prin simpla indicare a esentei lor. Acolo cunoastere patrunzatoare! (Un subiect de altfel fabulos si fascinant de Antropologie. As reveni cu detalii candva pe tema asta, desi e mult de sistematizat.)

Revin la Blaga si a lui Trilogie. Cunoasterii paradisiace, el ii opune cunoasterea luciferica. Asta scindeaza obiectul/fenomenul supus cunoasterii in doua: ceea ce se arata (phanic, in greaca) si ceea ce e ascuns, criptic.

In Trilogie, cunoasterea adevarata e de acest tip. Tine de mister, de a lasa lumea in taina si a se lasa invaluit in taina.

Amintiti-va de ars poetica "eu nu strivesc corola de minuni a lumii si nu ucid cu mintea tainele..."€
Ceea ce e cat se poate de ortodox. Pe taramul tainelor nu se patrunde prin inaltarea mintii si incordarea la maxim a cognitiei, stand eventual in lotus pe un yoga mat, in modul zen, pe fond de muzica psihedelica tibetana.
Ci in smerenie, prin coborare in adancul zdrobit al inimii, in soapta, in lacrimi si in genunchi. Si doar daca/cand Dumnezeu binevoieste.

Florin pare ca merge mai departe decat Blaga. Iar ceea ce autorul trilogiei numea metaforic cunoastere luciferica se arata in gandirea buddhista a fi chiar...luciferic. Diabolic de luciferic, daca-mi ingadui tautologia!

Pentru Florin, ceea ce se arata, e imediat dat la o parte, ignorat, pentru a inainta cognitiv, chipurile, in ceea ce nu se arata, ceea ce e criptic. In incognoscibilul naturii ultime!

I-am pus inainte randuri din Scriptura despre trupul rastignit si inviat al lui Hristos, dar degeaba. Ceea ce i s-a aratat concret, pipaibil lui Toma, e dat la o parte de Florin.

Trupul inviat al lui Hristos, unul si acelasi care a fost rastignit si pus in mormant, nu vreo reincarnare ulterioara, e pur si simplu ignorat!

Aici e de fapt miezul si esenta si natura ultima a Universului! Trupul real, pnevmatizat, cu care a inviat, cu ranile si coasta tangibile! Trupul in care ne imbie prin Euharistie, sa patrundem real, trup-suflet-nous! Asta e natura ultima a Cosmosului si singura la care omul are acces daca vrea! Alta varianta de a ajunge la Dumnezeu NU EXISTA!

Ce-am mai sesizat? Posibil si sa ma insel. Ca in functie de atitudinea mintii fata de acest "apo-phanic"€, acest "nearatat", se inainteaza in aceasta cognitie a mintii, la care inima, de fapt, nu participa.

Ca sa participe si inima ar trebui ca mintea sa se coboare de pe soclul de aburi pe care se tot inalta singura. Chestie care se numeste smerenie, si pe care cand iti imaginezi c-o ai, s-a si volatilizat instant.

Intuitiv cumva, dar din perspectiva rationala si nu a teologiei isihaste, Blaga spune de 3 faze in cognitia apofatica:
-"plus cognitie", adica pe masura contemplarii, tainele s-ar estompa progresiv
-"zero cognitie", cand taina ramane permanent, nici nu sporeste, nici nu e elucidata
-"minus cognitie", adica tainele devin tot mai adanci si imposibil de exprimat (in limbaj teologic asta ar corespunde cu cunoasterea negativa sau ceea ce numea Dionisie Areopagitul, "intunericul supraluminos").

Confuzia pe care o face Florin, in privinta apofaticului, sesizata bine de Ioan ahilpterodactil, e intre cognitie ca facultate a ratiunii, a intelectului capabil de zboruri fara calauza prin taramul rarefiat al noosferei si cunoastere ca facultate a mintii-coborate-in-inima.

Florin, tipul acesta din urma e specific isihasmului rasaritean. Daca vrei sa inaintezi in asta, iti trebe musai o calauza care sa fi experimentat si parcurs drumul. Si sa te scuturi de erezii!
Altfel, e plin de primejdii drumul asta al mintii necoborate in inima. Dintre care, cea mai mare primejdie e sa crezi ca nu poate fi primejdios de unul singur.

A cunoaste cate ceva sau mai multe DESPRE Dumnezeu e una, si tine de minte, de ratiune. Si Lucifer e capabil de asta. Si inca cate stie DESPRE El!
Dar a-L cunoaste PE Dumnezeu, e altceva si e facultate a mintii-unite-cu-inima, in relatie de iubire si adanc de smerenie.

Cunoasterea Persoanelor Treimii, ca despre asta e vorba, nu se poate face decat in relatie de iubire. Nu se intampla implicand doar mintea, iar inima nu.
Plus ca singura Persoana din Treime care e de-a noastra, din specia noastra umana, are si un trup inviat si foarte real, foarte tangibil. Asadar, nici de trup nu putem face abstractie. Ni se da in Euharistie ca sa-L primim si in trupul nostru si in suflet si in minte.

Cunoasterea lui Dumnezeu nu se intampla in afara harului, a smereniei, a caintei si lacrimilor. Si atunci cand se intampla, mintea devine simtitoare iar inima cugetatoare.
Si atunci nu mai graieste mintea, ci inima. Dar graiul acela e...de netalcuit!

Isihastii il ganguresc uneori...poetic!

Budismul mahayana considera cunoasterea catafatica la fel de importanta ca si cunoasterea apofatica. Nu mai putin importanta.

Nu este considerata "un handicap" ci foarte valoroasa, pentru ca pe baza observatiilor, discriminarilor si rationamentelor poate fi descoperit, demonstrat celalalt fel de cunoastere, cel apofatic.

Iar odata descoperit, ambele se angajeaza echilibrat in experienta curenta, de zi cu zi.

Aceste feluri de cunoastere nu depind de credinta sau de ceea ce omul alege sa creada. Pamantul este rotund indiferent daca noi credem ca este plat sau sustinut de o faptura mitica.

Cunoasterea apofatica a fenomenelor poate fi incorporata in procesul cognitiei curente de catre oricine, fie budist, crestin, hindus, musulman sau ateu. Nu presupune renuntarea la propriile convingeri religioase sau filosofice.

Pur si simplu prespune o constientizare suplimentara, si anume aceea ca orice fenomen perceput nu are o existenta in sine, prin sine, ca existenta oricarui fenomen este dependenta de alte fenomene. Atat. Pare atat de simplu, ca si constientizarea atractiei reciproce mar/Pamant sau dezlocuirii unui anumit volum de apa de catre un corp care pluteste, insa cu implicatii spirituale extraordinare.

[delia31]

Florin, in calitate de crestin-ortodox, tu ce sarbatoresti la Pasti?