Am ganduri de hula ingrozitoare

[stefan florin]

În prealabil postat de roryta

În niciun caz să nu te gândeşti la sinucidere. Stai liniştit! O să treacă! Nu eşti singurul. Toţi am trecut sau trecem prin asta.

corect. Sa cerem de la bunul Dumnezeu tarie si rabdare, si El ne va ajuta!

[veilur]

Si eu care credeam ca sunt putini cei care patesc asta. Mi se intimpla cam la fel, dar cu precadere: injuraturi. Mi se amplifica cand aud de la altii sudalme si blestematii, ele rasuna in mintea mea si mai urat, ca incep sa se combine si sa nasca hibrizi greu de imaginat, ca nu as putea sa-i rostesc.
Ideea e ca eu nu am avut ganduri de sinucidere din cauza asta, ba din potriva, mi-am zis ca nu pot sa opresc gandurile, asa ca le-am lasat sa curga, desi uneori e frustrant.
Daca ma luati cu rugaciunea cutare, va zic ca nu merge la oricine. Nu toti putem sa ne rugam non-stop, ca dintr-o data te mai si enervezi si gata ai scapat o sudalma sau o dracuiala. Sau pur si simplu chiar daca te rogi, hula rasuna pe fundal oricum, plutind si alunecand usor din inertia mintii, ca un reflex cu surse in bezna negandirii.
DAR, aici e vorba sa nu se ia decizii pe moment, pentru ca aceste ganduri pot fi pur si simplu ignorate, dupa cum a spus Iustin10.
Probabil, tartorul asteapta sa vada evolutia noastra, sa vada cum reactionam la acest fel de solicitare mentala, sau creierala.
Asadar sa ne vedem de viata, si, injuraturile sa le avem ca un mustrator de constiinta, tovaras de viata.

[gpalama]

In viata Parintelui Paisie Aghioritul spune intr-un loc ca si monahii in pustie mai aveau ganduri fata de Sfinti de hula, fata de icoane, fata de cele sfinte, aduse de diavoli, pentru a batjocori pe Dumnezeu, pentru a huli, pentru a duce in deznadejde pe nevoitor.

Parca si la Cuviosul Iosif Isihastul povesteste asa ceva.

Si ei le ignorau pentru ca stiau de la cine sunt, stiau pentru ce sunt.
Iar diavolul daca vede ca le ignori te lasa in pace.

Daca vede diavolul ca esti prea sensibil evident ca te calca in picioare in fiecare zi. Trebuie sa faci un efort sa le ignori.

In fond nu tu gresesti ci diavolul, tu fii cu constiinta curata ca faci tot posibilul sa fii corect in fata lui Dumnezeu si lasa-l pe Dumnezeu sa judece, nu te mai judeca singur.

[ioan67]

Da, ignorare, "dispret" - cum zice Rafail Noica.
Dar gandurile de hula sunt si un semn patognomonic. Zice asta tocmai Gheron Iosif, frate gpalama...:)
Semn ca undeva, pitit prin sufletul nostru, isi face de lucru un balaur, o patima anume. Semn de necuratie de un anumit fel - chiar asa explica Gheron Iosif, atunci cand i se plangea de asta tanarul ucenic.

Personal am inca o explicatie, una strict psihologica ori, poate, psihologista/reductionista.
Anume, sunt modalitati de exprimare a tensiunii launtrice; atunci cand suferim o cadere, cand am pierdut teren. De pilda, daca in timpul postului am mancat carnati sau am baut alcool (ori am cazut in altele...) - sa ne asteptam deja la ganduri de hula. Vor veni ca un "certificat" de garantie ca, intr-adevar, am comis-o.... Si revin, revin, cat timp nu am luat nici o masura adecvata - prima ar fi spovedania de urgenta.
E doar opinia mea, va rog s-o luati ca atare..:)

[Iuliana.M]

În prealabil postat de gpalama

In viata Parintelui Paisie Aghioritul spune intr-un loc ca si monahii in pustie mai aveau ganduri fata de Sfinti de hula, fata de icoane, fata de cele sfinte, aduse de diavoli, pentru a batjocori pe Dumnezeu, pentru a huli, pentru a duce in deznadejde pe nevoitor.

Parca si la Cuviosul Iosif Isihastul povesteste asa ceva.

Si ei le ignorau pentru ca stiau de la cine sunt, stiau pentru ce sunt.
Iar diavolul daca vede ca le ignori te lasa in pace.

Daca vede diavolul ca esti prea sensibil evident ca te calca in picioare in fiecare zi. Trebuie sa faci un efort sa le ignori.

In fond nu tu gresesti ci diavolul, tu fii cu constiinta curata ca faci tot posibilul sa fii corect in fata lui Dumnezeu si lasa-l pe Dumnezeu sa judece, nu te mai judeca singur.

Nu ca n-am ce face cu timpul, dar sunt curioasa ce fel de ganduri de hula puteau avea monahii aceia? Incerc sa inteleg cum se manifesta si in ce consta si mai ales de ce exista? Mai ales, daca presupunem ca o fiinta s-a nascut si a crescut intr-un mediu crestin (prin excelenta), ulterior doreste si pana la urma ajunge sa traiasca viata monahala.... cum mai e posibila nasterea si prezenta acestor ganduri de hula? Sau poate nu inteleg eu in ce consta aceste ganduri de hula pe care le-au avut acei monahi din relatarea Sfantului Paisie Aghioritul.

[Demetrius]

În prealabil postat de Iuliana.M

Nu ca n-am ce face cu timpul, dar sunt curioasa ce fel de ganduri de hula puteau avea monahii aceia? Incerc sa inteleg cum se manifesta si in ce consta si mai ales de ce exista? Mai ales, daca presupunem ca o fiinta s-a nascut si a crescut intr-un mediu crestin (prin excelenta), ulterior doreste si pana la urma ajunge sa traiasca viata monahala.... cum mai e posibila nasterea si prezenta acestor ganduri de hula? Sau poate nu inteleg eu in ce consta aceste ganduri de hula pe care le-au avut acei monahi din relatarea Sfantului Paisie Aghioritul.

Cred ca este vorba de ganduri derivate din comparatia pe care o face cineva care se straduieste(orice monah este un ascet) cu cei care au dobandit deja recunoasterea Bisericii si a clericilor, adica cu sfintii parinti.
”-Oare ma straduiesc destul? Oare o fi facut mai mult ca mine Sfantul...?”-Asta e hula.
Asemenea ganduri sunt foarte omenesti. Cine nu le are este deja un sfant.

[Iuliana.M]

În prealabil postat de Demetrius

Cred ca este vorba de ganduri derivate din comparatia pe care o face cineva care se straduieste(orice monah este un ascet) cu cei care au dobandit deja recunoasterea Bisericii si a clericilor, adica cu sfintii parinti.
”-Oare ma straduiesc destul? Oare o fi facut mai mult ca mine Sfantul...?”-Asta e hula.
Asemenea ganduri sunt foarte omenesti. Cine nu le are este deja un sfant.

Deci aveam dreptate că nu știam în ce constă. :)) Să înțeleg că hula este un păcat cu mai multe ramuri? Da, și mie mi se pare un gand foarte omenesc exemplul arătat.
"-Oare ma straduiesc destul?" numai asta, e păcat dacă gândește cineva așa ceva, chiar și numai dacă se întâmplă câteodată? Mie nu mi s-ar părea un păcat, ba chiar o întrebare binevenită adresată sinelui. Greșesc?
"Oare o fi facut mai mult ca mine Sfantul...?" asta, ca atare, îmi seamănă cu cineva care moare de grija altuia sau ar avea conexiune cu mândria, dar dacă persoana aceea pur și simplu doarea să urmeze pe cineva din admirație sau....

[Demetrius]

În prealabil postat de Iuliana.M

Deci aveam dreptate că nu știam în ce constă. :)) Să înțeleg că hula este un păcat cu mai multe ramuri? Da, și mie mi se pare un gand foarte omenesc exemplul arătat.
"-Oare ma straduiesc destul?" numai asta, e păcat dacă gândește cineva așa ceva, chiar și numai dacă se întâmplă câteodată? Mie nu mi s-ar părea un păcat, ba chiar o întrebare binevenită adresată sinelui. Greșesc?
"Oare o fi facut mai mult ca mine Sfantul...?" asta, ca atare, îmi seamănă cu cineva care moare de grija altuia sau ar avea conexiune cu mândria, dar dacă persoana aceea pur și simplu doarea să urmeze pe cineva din admirație sau....

Ai dreptate, bine ai zis. Eu le-am amestecat pe cele doua.

Hula fata de sfinti vine din inchipuirea propriei vrednicii, din lauda de sine si din comparatia cu ei, nu cu Hristos.