Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Nimeni nu poate să facă rugăciune cu adevărat plăcută lui Dumnezeu, înainte să primească Duhul Sfânt. Pentru că dacă începe să se roage, fără să aibă înlăuntrul lui Duhul Sfânt, va vedea că mintea lui nu poate să se adune. Mai mult, nu ştie aşa cum se cade, nici pe sine, nici nevoile lui, nici ce să ceară, nici cum să ceară de la Dumnezeu. Aproape că nu ştie Cine este Dumnezeu, Cel care Îl are însă pe Duhul, Îl ştie, vede că Acesta este Părintele lui, ştie că se va apropia de el, ştie cum să-L roage şi ce să-I ceară. Gândurile lui la rugăciune sunt stabile, curate, aţintite doar spre Domnul. Un asemenea om poate, prin rugăciune, să dobândească toate, să mute chiar şi munţii. Iată ce dăruieşte Duhul Sfânt celor care L-au primit. Vedeţi că fără ajutorul şi lucrarea Duhului Sfânt este cu neputinţă nu numai să intrăm în Împărăţia Cerurilor, dar să facem chiar şi un pas care duce acolo? De aceea este necesar să-L dorim şi să-L căutăm pe Duhul Sfânt, să-L dobândim şi să-L avem întotdeauna înlăuntrul nostru, aşa cum îl aveau Sfinţii Apostoli. (Sfântul Inochentie al Moscovei )

[cristiboss56]

Există un leac pentru toate bolile sufleteşti. Unii nu ştiu despre el, iar alţii îl cunosc, dar nu-l folosesc şi rămân netămăduiţi. Cei ce-l iau nu numai că se vindecă, dar devin şi sfinţi. Acest leac este smerenia. Prin leacul acesta, proorocii au profeţit viitorul. Prin acest leac, Sfinţii Apostoli, din pescari ce erau, au devenit propovăduitori şi dascăli înflăcăraţi ai lumii. Prin acest leac, Sfântul Spiridon, din păstor de oi cum era, a devenit episcop sfânt al creştinilor. Acest leac a fost luat de Preasfânta Fecioară şi s-a învrednicit să devină Maica lui Hristos, care este Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit şi lipsit de păcat. Domnul ne îndeamnă ca toţi să luăm acest leac, pentru a afla odihnă aici pe pământ şi în ceruri! Smerenia adevărată nu-l lasă pe om să cadă în păcat; dar, chiar dacă n-ar izbuti şi ar cădea, îl ridică imediat. Acest leac vă sfătuiesc să-l luaţi pentru a vindeca de orice patimă. Dacă nu-l aveţi, cereţi-l de la Preabunul Dumnezeu şi o să vi-l dea. Aşadar, prin smerenie şi prin răbdarea pe care aceasta o aduce, vă veţi mântui. Domnul a spus: „Cel ce se smereşte pe sine va fi înălţat de Dumnezeu. Cel ce are răbdare până la sfârşit, se va mântui. Prin răbdare vă veţi câştiga sufletele”. De câte ori valurile repetate şi înfuriate ale ispitelor şi suferinţelor vor veni asupra noastră şi ne vom afla în primejdie de a pieri, să strigăm precum Petru: „Izbăveşte-mă, Doamne, că pier!”, şi în clipa aceea El îşi va întinde sfânta şi milostiva Sa mână şi ne va izbăvi.
(Arhim. Filothei Zervakos, Ne vorbește părintele Filothei Zervakos, Editura Egumenița, p. 323-333)

[stefan florin]

În prealabil postat de cristiboss56

Există un leac pentru toate bolile sufleteşti. Unii nu ştiu despre el, iar alţii îl cunosc, dar nu-l folosesc şi rămân netămăduiţi. Cei ce-l iau nu numai că se vindecă, dar devin şi sfinţi. Acest leac este smerenia. Prin leacul acesta, proorocii au profeţit viitorul. Prin acest leac, Sfinţii Apostoli, din pescari ce erau, au devenit propovăduitori şi dascăli înflăcăraţi ai lumii. Prin acest leac, Sfântul Spiridon, din păstor de oi cum era, a devenit episcop sfânt al creştinilor. Acest leac a fost luat de Preasfânta Fecioară şi s-a învrednicit să devină Maica lui Hristos, care este Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit şi lipsit de păcat. Domnul ne îndeamnă ca toţi să luăm acest leac, pentru a afla odihnă aici pe pământ şi în ceruri! Smerenia adevărată nu-l lasă pe om să cadă în păcat; dar, chiar dacă n-ar izbuti şi ar cădea, îl ridică imediat. Acest leac vă sfătuiesc să-l luaţi pentru a vindeca de orice patimă. Dacă nu-l aveţi, cereţi-l de la Preabunul Dumnezeu şi o să vi-l dea. Aşadar, prin smerenie şi prin răbdarea pe care aceasta o aduce, vă veţi mântui. Domnul a spus: „Cel ce se smereşte pe sine va fi înălţat de Dumnezeu. Cel ce are răbdare până la sfârşit, se va mântui. Prin răbdare vă veţi câştiga sufletele”. De câte ori valurile repetate şi înfuriate ale ispitelor şi suferinţelor vor veni asupra noastră şi ne vom afla în primejdie de a pieri, să strigăm precum Petru: „Izbăveşte-mă, Doamne, că pier!”, şi în clipa aceea El îşi va întinde sfânta şi milostiva Sa mână şi ne va izbăvi.
(Arhim. Filothei Zervakos, Ne vorbește părintele Filothei Zervakos, Editura Egumenița, p. 323-333)

nu oricine poate sa aplice acest leac duhovnicesc...eu fiind unul dintre ei

[cristiboss56]

În prealabil postat de stefan florin

nu oricine poate sa aplice acest leac duhovnicesc...eu fiind unul dintre ei

Are Dumnezeu leac pentru fiecare , frate dragă!
Rabdarea noastră nu funcționează bine , dar Dumnezeu nu ne lasă :)
Căci spune Domnul: „Nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu“ (Iezechiel 18, 32). Şi iarăşi spune: ,,Întoarceţi-vă la Mine“. Şi tot aşa: „Întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul vostru (Maleahi 3, 7) pentru că milostiv sunt şi bun şi îndurător şi mult iertător“ (loil 2, 13). Aşa spune şi fericitul Apostol Pavel când îl cheamă la căinţă pe cel ce păcătuieşte: „Nu te gândeşti tu la dărnicia bunătăţii Lui şi dispreţuieşti răbdarea Lui? Nu vrei să ştii că prin răbdarea şi bunătatea Lui vrea să te aducă la pocăinţă? Tu, cu nesimţirea ta, cu inima nepăsătoare, îţi aduni ca pe o comoară mânia Lui, pentru ziua mâniei şi a cunoaşterii dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, Care va da fiecăruia după faptele sale“ (Romani 2, 4-6). Dreaptă este judecata lui Dumnezeu, pentru că vine târziu, pentru că mult este amânată, pentru că, prin lunga Sa răbdare, doar îi va veni omului gândul cel bun şi să se întoarcă la viaţă.

[cristiboss56]

Intrebare asupra Legii

Intrebare :Cum poate Sfantul Pavel sa spuna:"Neamurile (etniile), care nu au lege, isi tin ele singure loc de lege".Daca n-au lege fireasca, atunci cum isi sunt lorusi lege?

Raspuns: Acest cuvant are nevoie de lamurire.Omul launtric a fost nimicit;(in urma pacatului stramosesc);n-a fost insa nimicit cu totul, caci intr-adevar a orbit, dar ochii i-au ramas in parte deschisi; a murit, dar, in acelasi timp, dupa fire era viu.

Necesitatea dovedirii

Nimeni nu poate intra in viata (cea intru Hristos), zice Domnul, decat prin multe incercari(ispite), printr-un lung sir de exercitii(nevointe), prin (rabdarea) multor ocari si insulte.Numai astfel strunita, firea(omeneasca) poate intra in Imparatia cerurilor.Fara antrenamente(staruitoare), nimeni nu patrunde intr-aceasta.De pilda, meseriasul ia un material foarte dur, il vara in foc, apoi il scoate de acolo si-l bate cu barosul, si iarasi il pune in foc pana ce devine mladios si abia dupa aceea il transforma intr-un vas pretios, folositor stapanului sau.La fel se procedeaza si cu ceara.La frig ea este foarte tare;dar cum e incalzita la foc, incepe sa se inmoaie si devine maleabila, luand intocmai chipul pecetei(sau obiectului dorit)

Asa se petrece si cu sufletul omului.El are mereu trebuinta de o cat mai deplina formare, aceasta realizandu-se prin antrenarea in focul ispitelor si prin incercari, ca astfel sa ia amprenta chipului desavarsit a lui Hristos si pecetea cereasca.De asemenea si olarul vara vasele de argila in foc si in apa, punandu-le astfel la incercare, alegandu-le pe cele rezistente spre a fi folosite, in timp ce pe celelalte le sfarama spre a fi complet distruse.Tot asa este si cu cei care infrunta obstacole, antrenandu-se pentru lupta(spirituala si nevazuta).Li se-ntampla una din doua :ori ies biruitori din lupte, ori cad si pier; aceasta pentru ca se departeaza de Dumnezeu si se instraineaza de Viata(adica de Hristos, care este Viata lumii).Dar cei care rezista incercarilor si nenorocirilor (din timpul luptei), cazand si ridicandu-se, zidind iarasi daca se surpa(uneori) zidirea, acestia sunt cei care primesc rasplata (de la Dumnezeu) si raman de-acum inainte neclintiti.Asa este si cu sufletul care se nevoieste (pe calea virtutilor):uneori cade, dar se ridica sau zideste chiar daca pe alocuri se mai surpa si asa mai departe, pana ce va dobandi biruinta finala.

La fel se desfasoara lucrurile si-n viata de toate zilele.Numerosi copii se duc impreuna la scoala;unii ies de-acolo indisciplinati(adica derbedei), altii teatrali in comportare(adica fatarnici), unii niste scandalagii, nereusiti, altii vanatori sau oameni de carte, ori functionari(publici).Tot la fel si in manastiri:cei mai multi dintre ei traiesc impreuna, dar, din libera lor alegere, unii intra in viata (calugareasca), altii nu.

Si in lumea plantelor, aceleasi fenomene:cata vreme planta este frageda, in crestere, nu are tarie si nici nu poate sa se inradacineze in pamant, astfel incat, daca se abate peste ea o vreme neprielnica, se usuca;sau cand sufla vantul in ea, se clatina puternic si este trantita jos.Cand insa si-a infipt radacinile puternic in pamant, nici vremea nefavorabila, nici iernile n-o pot vatama, fiindca este adanc inradacinata si puternica.La fel stau lucrurile si cu fratii:cand sunt inca fragezi, fiind foarte mici, au nevoie de multa ocrotire (intru formarea lor).Cei care ucenicesc pentru Imparatia cerurilor au trebuinta de indrumatori, care sa-i calauzeasca pana ce se vor inradacina in har si vor deveni neschimbatori si de neclintit.

Crestinismul se situeaza in afara de lume

Intr-adevar crestinii sunt mai presus de patimi si de demoni, ei fiind stapani pe duhurile necurate, nuntasi ai (mirelui) lui Hristos, mostenitori ai lui Dumnezeu.Acestia au ajuns la desavarsirea lui Hristos,"la masura barbatului desavarsit, la statura varstei depline". Nici suferintele trupesti, nici frigurile sau demonii nu-i pot vatama;ei sunt stapani peste toate, incat si animalele veninoase li se supun. Caci primul om, el insusi era stapan al creaturilor si domnea peste patimi si peste demoni.Dar dupa ce a calcat porunca, a devenit sclavul patimilor, al demonilor, al focului si al sabiei de foc care pazea paradisul.Venind insa Hristos, oamenii acestei lumi, prin puterea Botezului , revin din nou la masura cea dintai a lui Adam, ajungand stapani peste demoni si peste patimi, dumsmanul cel din urma, moartea fiind asternuta sub picioarele Lui, adica a lui Hristos. De aceea, crestinul trebuie sa stea in afara de traiectoria sagetilor rautatii si sa caute sa se mantuiasca, caci numai astfel isi primeste partea din intregul rasplatirii.

Daca, avand cei doi ochi sanatosi si fata neatinsa, careva este infirm de maini si de picioare, inseamna ca cele doua (mai sus mentionate) sunt bune, iar celelalte bolnave.Or crestinul trebuie sa aiba toate membrele sanatoase si tefere. Armura si lupta crestinului, precum si unitatea armurii si specificul fiecarei lupte se gasesc in afara acestei lumi. De aceea multi dintre oameni nu stiu ce cauta.Ajung mesteri iscusiti in indeletnicirile lor pamantesti, dar nu privesc spre cer si nu cauta sa deprinda arta care-i suie la ceruri.Iar daca intalnesti adesea comercianti sau filosofi, vei constata ca si acestia sunt ai acestui veac. Taina crestinismului este mare. Iar cercetarea staruitoare a acestui adevar este doar pentru cei ce se afla in afara de lume ( adica pentru adevaratii crestini).

Sa ne inchipuim o cetate mare si intr-aceasta toti ar fi nobili, toti imparati, toti preoti, toti bogati;daca s-ar intampla sa se imprastie toti cetatenii ei, fiecare intr-o patrie oarecare, atunci ei devenind locuitori ai acelor laturi, cand s-ar intalni , s-ar socoti barbari si straini unii fata de altii.Si numai atunci se vor recunoaste si stima unii pe altii, cand vor observa ca sunt de aceeasi limba si din aceeasi cetate. Intr-adevar crestinii sunt ai altei lumi;sunt cetateni ai altei cetati, al aceleia a sfintilor;ai altui veac, intrucat toti cei ce sunt in Hristos constituie o noua zidire;ai altei intelepciuni;sunt partasi ai altui Duh, ai altei slave, ai altei bogatii, ai altei vrednicii, ai altei vointe, caci au alta gandire (adica minte sau ratiune), anume pe aceea a lui Hristos;ei sunt fiii luminii, fiii mirelui, fiii mangaierii, fiii Legamantului cel nou.

Raul dispare treptat-treptat

Si prin cate situatii trebuie sa trecem ca sa ajungem la Viata !Prin multime de incercari.Caci cu adevarat nimeni nu poate sa intre in Viata, daca n-a parcurs calea cea aspra si trecatorile cele groaznice.

Dupa cum fumul cel intunecos acopera vazduhul, tot asemeni si puterea satanei a umplut inimile fiilor lui Adam, iar funinginea pacatului a acoperit toate vointele lor.Si totusi, unii au ramas prieteni ai adevarului, care, cu toata prezenta funinginei, se ostenesc sa se impotriveasca si sa lupte, dar fara sa dobandeasca indata partea cea buna, ci prin calatorie si lupta(inversunata).Acestia de mai buna si vrednica stima sunt decat ceilalti care nu lupta.

Totusi, un mare numar (din cei din manastiri sau din lume) daca au ajuns la un scurt ragaz (in lupta) si au sporit in har se umfla-n pene si se-nfumureaza, socotind ca au ajuns la libertatea (cea launtrica) si se numesc (pe ei insisi) desavarsiti.Acestia insa, fara sa-si dea seama, au ajuns sa fie talhariti de duhul rautatii.Caci cu adevarat nimic n-a pierdut mai mult neamul omenesc decat trufia.Caci pe Adam sarpele l-a ratacit de la inaintarea lui spre Dumnezeu, amagindu-l ca va fi ca Dumnezeu. Cu adevarat, ceea ce este dumnezeiesc ce-mpotriveste intru totul mandriei. Iata adevaratele trasaturi ale caracterului crestin: acela pe care-l vezi infometat, insetat, obosit, sarac cu duhul, care se analizeaza neincetat pe sine insusi zi si noapte, unul ca acesta este cel ce sta in adevar.Iar daca vreunul este indestulat si se socoteste ca n-are nevoie de nimic, acela-i supus greselii, precum scrie : "Iata sunteti satui, iata v-ati imbogatit"; si mai zice: "Vai voua bogatilor, sclavii acestei lumi". Acestea sunt adresate celor care-si inchipuie deja ca sunt cineva. Iar noi sa dam slava lui Dumnezeu.Amin.,

Link permanent catre articolul complet

http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...i-b1-p2483.htm

[cristiboss56]

A gândi cu dragoste la Dumnezeu este cea mai mare nevoinţă! Este primul lucru pe care îl cere Dumnezeu de la noi! Care este întâia poruncă? Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din tot cugetul tău, din toată puterea ta, din toată tăria, din tot sufletul. „Păi, cum să Te iubesc, Doamne, dacă sunt păcătos!?!. Cum îmi , pui chiar ca început şi temelie această cerere? Tu nu ştii că dragostea stă, în Scara Sfântului Ioan Scărarul, la urmă de tot?”. „Da, ştiu. Dar tu iubeşte-Mă, n-am spus ca Ioan Scărarul, ci iubeşte-Mă din tot sufletul tău, din sufletul tău aşa cum este el. Eu nu îţi cer să Mă iubeşti ca Arhanghelii Mihail şi Gavriil, nu-ţi cer să Mă iubeşti ca Preasfânta şi Preacurata Mea Maică, nu-ţi cer să Mă iubeşti acum ca un sfânt, ci doar atât: să Mă iubeşti din toată vârtutea cugetului tău şi a sufletului tău, aşa cum este el, căci celelalte ştiu Eu să le adaug, să le înmulţesc, şi, dacă vei păstra acest cuget pururea întins spre Mine, din neputinţa ta Eu pot să-l cresc şi să-l desăvârşesc până la dragostea cea pe care o vedem la sfinţi!”. Aşa că datori suntem să cugetăm la iubirea Dumnezeiască, chiar dacă suntem păcătoşi, pentru că doar din această iubire îi putem ierta pe ceilalţi.

Extras din Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, p. 28-29

[amatyyy]

"E o mare putere in mica faptă bună, ce stăruie mereu."

Sf. Isaac Sirul