Capodoperele din curtea Bisericii

[Mihailc]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Pare a fi vorba despre acelasi element: seductia. Fascinatia, vraja etc.
Ca si cum ceva sau cineva pot completa, in sfarsit, un gol/o lipsa/un dor.
Numai ca acest "rest" e de fapt, cred, tocmai pasul pe care ai putea sa il faci, daca ai ramane in luciditate si efort. Devenirea... Curajul de a te lasa implinit, taina rodului....
Cu toate acestea vedem si in film si la noi si la altii ca se repeta acelasi scenariu: facilul artificial bate asumarea devenirii.
Pana cand, sub o forma sau alta, Parintele intervine. Contrastul dintre lasarea ta in ademenire si palma trezirii e resimtit ca dureros, inspaimantator chiar.
Alegi sa inveti. Ori spaima durerii ori sensul ei! De atatea ori...


*
Constat ca pana acum nu am vorbit deloc despre baiat.
Poate ca nu suntem inca pregatiti...

Băiatul are un rolul "celui căzut între tâlhari", săracul prin excelenţă, victima simbolică a tuturor relelor din jurul lui, un Iov adolescent căruia moartea îi răpeşte toate fiinţele din cercul lui afectiv: părinţii, tatăl adoptiv, căţeluşul. Ambandonat de aproape toţi într-o singurătate înspăimântătoare. Dar chiar în clipa când destinul lui tragic pare să primească lovitura fatală aflăm încremeniţi de uimire că Universul nu-i lăsat de izbelişte...!

În prealabil postat de Mihailc

Băiatul are un rolul "celui căzut între tâlhari", săracul prin excelenţă, victima simbolică a tuturor relelor din jurul lui, un Iov adolescent căruia moartea îi răpeşte toate fiinţele din cercul lui afectiv: părinţii, tatăl adoptiv, căţeluşul. Ambandonat de aproape toţi într-o singurătate înspăimântătoare. Dar chiar în clipa când destinul lui tragic pare să primească lovitura fatală aflăm încremeniţi de uimire că Universul nu-i lăsat de izbelişte...!

Bun. Vasazica avem pe cineva, un sarac prin excelenta, unul care depinde de toti si de toate pe lumea asta dar e lovit mereu fara mila (cum o fi supravietuit acel copil ani in sir?), intemnitat.
La un perete distanta, in auzul lui, altii ii hotarasc soarta. Acestia, dupa cum vedem in scenele de inceput ale sedintei, sunt ei insisi lipsiti de libertate. Prizonieri ai adaptarii lor la lume, unii dintre ei "realizati" social, profesional etc. E limpede ca sunt prizonieri, o arata fugitiv regizorul cand le expune o parte semnificativa din zabrelele patimii - unul cu mamica si afacerea TV, altul cu Iulia, altul cu seringa si cu sutienul etc. Vin pe rand in scena cateva fire din panza de paianjen (spre final presedintele da la o parte o panza de paianjen) in care joaca rolul de musculite toti acesti sarmani.
Pe mana catorva oameni lipsiti de libertate, adica bine adaptati la mersul lumii, sta libertatea tanarului intemnitat.
Ce ironie!

Sunt acolo ca pe peretii unei centrifuge. In centrifuga dementa a lumii care se invarte mecanic, fara mila, precum roata spitata a bicicletei din debutul filmului. Zvarliti, intr-o imprastiere tragi-comica, fiecare in locsorul lui.
Imprastiati... Risipiti... Fiecare inlantuit de ale lui. O gloata care devine, parca, pentru cateva clipe un grup - doar atunci cand se aduna in jurul scopului comun: de a condamna un tanar considerat vinovat.
Un tanar despre care, de fapt, ei nu stiu nimic prin intalnire directa, ci au o poveste prefabricata prin medierea unor autoritati care fac parte tot din mecanismul implacabil al lumii. Judecatoarea, avocatul... Oamenii legii, oamenii care apara regulile fara de care oamenii nu ar putea convietui...
Acesti prizonieri invizibili au in mana soarta intemnitatului vizibil. Menirea lor, ce comedie, este aceea de a delibera, de a decide, de a alege si hotari. Ce? Soarta unui om: libertatea sau temnita.

*
Tata, cate puteri are omul? M-a intrebat, candva, Tudor...
Nu stiu de ce mi-am adus aminte tocmai acum de asta.
Dar puterile omului sunt totuna cu sufletul? Sau sufletul e cel care ajuta puterile si e ajutat de ele?
Nu stiu nici azi ce sa-i spun lui Tudor dar constat asocierea aceasta, prilejuita de film, cu o tema mai veche...
Sufletul, intemnitarea lui, stihiile, puterile si orientarea lor, contactul si comunicarea.
Omul!

Nu fara emotie imi amintesc uneori cum am cunoscut frumusetea: cred ca era vocea calda a mamei. Ea imi canta foarte frumos, atat de cald ca nu ma dumiresc, oricat as incerca sa fac deosebirea, care era mai cald: pieptul, laptele, cantecul?... In mod curios imi amintesc clar gustul laptelu mamei si neplacerea de a-l alterna cu laptele celalalt, de la vaca...

*
Simtul acesta al auzului, apoi al pipaitului, al gustului - tot atatea porti ori canale prin care am cunoscut lumea si viata din afara, cosmosul, toate acestea de care ne impartasim impreuna, toti oamenii. Lumea cu toate ale ei, si bune si rele, si frumoase si urate. Lumea, cu forta ei irezistibila de a atrage, de a capta, de a orienta si pune la treaba...

*
Mai apoi mersul. Pasi, tot mai mari si mai aducatori de bucurie, spre lume.... Spre oameni, spre locuri si zari, spre iubiri de tot felul... Spre nenorociri, spre locuri ale unor mari nedumeriri, spre capcane...

*
Inca, si vorba si gandul. Memoria mai apoi, sageata imaginatiei, vointa si puterile toate...

Incotro?
Incotro alergati cu totii?
Heeeei! Incotro? Unde ati plecat? Heeeei!

dar nu ma aude nimeni, intemnitat stau singur si astept, tragind tot mai rar cu urechea dincolo de zidul unde petrec, cufundati in uitare, toti risipitorii mei dintai... imprastiati de centrifuga cu dulceata a lumii...

*
Curios lucru, tocmai unul dintre cei care a fugit mai devreme, auzul, imi aduce si o mangaiere. Tocmai prin el, cel care parea a ma fi tradat primul si definitiv, imi vine prima mangaiere. Aud un cuvant... Aud clar si asta ma face sa tresar, sa ma bucur, sa ma mir: oare si-au amintit, in sfarsit de mine? Dar nu, e doar o parere, larma s-a intins iarasi, gasca a pornit in alta parte, raman insingurat, mai departe, inconjurat de paianjeni in temnita mea...

*
Altadata imi pare ca sunt, in sfarsit, recuperat prin vaz. Ochii mei privesc in sfarsit cerul si, curios lucru, mirosul ierbii si racoarea noptii se alatura pentru a duce gandul intr-un loc nou: nemarginirea lumii, nesfarsitul, vesnicia, Creatorul.... O, de si-ar aduce aminte si de mine! De ar ajunge, pe o cale nestiuta de mine (poate printr-o poticnire a cugetului?), sa isi aminteasca de temnita mea, de mine cel care am ramas singur...
De ce priviti mereu in toate partile dar la mine, nu?
De ce rataciti, imprastiati in toate zarile, voi prieteni ai mei dintai?
Sunt si eu aici!
Sunt singur, dincoace, si astept sa va adunati de dincolo!
Macar unul din voi sa isi aminteasca si de mine... O, Doamne!
Deocamdata astept.
Puterile mele inca se desfata, incurcate, cu lumea.

Vad filmul ca pe o parabola extraordinara a omului.
Tanarul e sufletul, intemnitat de nepasarea stihiilor. Acestea (cei 12), fiecare cu ale ei, sunt legate de orice altceva dar nu de cel dinlauntru.
Una din ele, apoi alta, pot fi insa canalul prin care se scurge mila intoarcerii acasa. Poate ca intr-o zi toate isi vor da mana spre noul centru, cel launtric.
De unde, in fapt, le si vine puterea, fara ca ele s-o banuiasca, deocamdata.

[Mihailc]

Am ajuns la tema libertăţii, cheia de boltă a pildei din "12". Puştiul acuzat de crimă, închis într-o celulă, singur cu el însuşi, fără nici o iluzie de protejat, având în "posesie" doar hainele de pe el, o sumă de amintiri dureroase şi viaţa .

La celalt capăt al axului justiţiei sociale, 12-x indivizi colonizaţi de deşertăciuni, prizonieri ai propriilor proiecte existenţiale, blindaţi cu certitudini mediocre menite să susţină fiecăruia masca mulţumirii de sine. Închişi în sala de sport a unui gimnaziu moscovit.

Un "sobor" convocat să decanteze adevărul după criteriile dreptăţii şi înţelepciunii omeneşti, în care sunt puşi laolaltă 11 trădători şi un singur ucenic al lui Hristos.

Abia la sfârşit aflăm Cine a asistat neverosimila lor transformare!

https://www.youtube.com/watch?v=KnQGs24U1e8

https://www.youtube.com/watch?v=tlPQD04tn88

În prealabil postat de Mihailc

Un "sobor" convocat să decanteze adevărul după criteriile dreptăţii şi înţelepciunii omeneşti, în care sunt puşi laolaltă 11 trădători şi un singur ucenic al lui Hristos.

Ma intreb prin ce sunt tradatori. Poate prin nepasare. Fiecare cu ale lui, cu totul capturat in itele propriei vieti (patimi, pasiuni, treburi), nu isi mai gaseste timp pentru a lua in serios "un strain". Cu atat mai mult cu cat acesta are ghinionul sa fie cecen. Dusmanul pentru care noi suntem nu oameni, ci trofee - spune unul dintre personaje.
La inceput e apasatoare atmosfera de formalism si usuratate. Fiecare vrea sa termine repede, cat mai repede, cu mica incurcatura, cu "datoria cetateneasca". Fiecare isi deleaga responsabilitatea catre lege si oamenii ei.
Cu exceptia unuia, a celui mai uman dintre ei care, fara a fi responsabil pana la capat (in final si el marturiseste ca are vreo 6 luni de treburi care nu suporta amanare) indrazneste sa se comporte omeneste: el cere (cu mult curaj, cu multa lupta de sine) timp si discutii.

*
O paranteza.
Cand faceam formare in AT, mai toti terapeutii ne atrageau atentia asupra timpului. ne cereau sa nu grabim nimic, sa exploram in liniste, cu rabdare, fara presiune. Aceasta pentru a scapa de injoctiunile (bagaurile) instantei normative parentale (parinte in sens psihologic, ca norme si reguli introectate in dezvoltarea fiecaruia), precum si de jocurile iresponsabile ale copilului. Se urmarea o improspatare, o alt aperspectiva pentru ca lucrurile sa nu se mai petreaca rutinier, mecanic, "mereu la fel", vorba presedintelui juratilor.
Adultul (in sens psihologic, nu ca varsta), care e un fel de procesor responsabil de luciditate in construirea ori receptareea realitatii, are nevoie de timp.
Pe de alta parte, am intalnit nu de putine ori, la Parinti, expresia "graba e de la draci".
De multe ori am vazut cum procedeaza infractorii si toti inselatorii: repede, te grabesc, te iau cu vorba - pentru a nu-ti da ragazul sa judeci in liniste, sa cantaresti, sa evaluezi.

*
Cum castiga timp acesti oameni?
Evident prin apelul la propriile experiente semnificative. Fiecare isi descopera vulnerabilitati ascunse, le exploreaza (cu permisiunea celorlalti, care nu intrerup explorarea ci participa cu atentie, ca si cum fiecare stie ca urmeaza sa descopere ceva relevant pentru fiecare si pentru toti), le formuleaza talcul, implicatiile, rostul.
Ai impresia la un moment dat ca participi la un proces de dezvaluire a feluritei bestialitati omenesti, pe de o parte, precum si la puterea mereu reinnoita de a scapa cu bine din cele mai cumplite imprejurari.

Astfel de dezvaluriri am trait de multe ori in AA si in majoritatea sedintelor de consiliere individuala ori in grup. Esti solicitat, ca participant (fie si ascultator), sa te deschizi sufleteste pana la ultimele resurse... Tot ce se intampla acolo te priveste, este si povesteea ta intr-o varianta asemanatoare, in alte cadre. Fondul omenesc comun este acelasi, descoperi, parca toti sunt unul reflectat in ceilalti. Sentimentul de comuniune izvorat din impartasire e coplesitor. Nimeni nu mai poate judeca pe nimeni, cu totii se simt partasi si responsabili. Mila guverneaza, pentru o ora sau mai multe, sufletele tuturor. oamenii devin, fie si pentru o clipa, "mai buni".
Apoi se intorc la ale lor... Unii.
Ici-colo cineva, insa, nu pleaca asa precum a trecut gasca prin apa si isi asuma o participare noua, mai deplina.
Ma intreb daca, in afara de presedintele juriului, ceilalti au plecat liberi de acolo. Desi eliberati de povara baiatului, pe care o poarta de acum ofiterul artist, imi pare ca ei raman aceiasi oameni care au intrat in proces. Fiecare s-a intors la ale lui. Deocamdata asa se pare, desi nu stim cum va lucra aluatul intalnirii acesteia pe mai departe in sufletul si viata fiecaruia.

*
Imi pare tot mai evident ca libertatea nu este un proces individual ci colectiv. Ea incepe cu 2, se hraneste in cadrul lui 2. ca si binele, ca si frumosul, ca si adevarul.
Libertatea si iubirea sunt fenomene de relatie. Fiecare termen participa, intr-un fel sau altul la acestea. Potentindu-le sau innabusindu-le.
Frica si egoismul omoara comuniunea, o lichideaza si o raspandeste asa, moarta, in cele mai bizare moduri, forme, ipostaze.

Am reuşit să vizionez mai mult de jumătate din film (1h 40min). Deşi finalul este uşor de anticipat, ţinând cont de comentariile voastre, sunt foarte curios cum va avea loc schimbarea celui mai împietrit dintre cei 11. :)