Sfintii Zilei

[cristiboss56]

Haralambie – sfântul vindecător
Cunoscut în tradiția poporului creștin, Sfântul Haralambie este unul dintre cei mai apropiaţi sfinţi de sufletul românilor. De-a lungul istoriei şi-a arătat mila şi ajutorul atunci când au fost epidemii de ciumă şi vremuri de foamete. Astfel, ziua de prăznuire, 10 februarie, a fost ținută cu sfințenie de către bunicii noștri, drept mulțumire pentru minunile pe care Sfântul le-a revărsat asupra țării.
Deși a trăit cu aproape 1800 de ani în urmă, Sfântul Haralambie a fost reținut de conștiința liturgică pentru marea sa credință. După mărturia actului martiric, în vremea prigoanei împăratului roman Septimiu Sever, episcopul Haralambie din orașul Magnezia (Turcia de astăzi) avea vârsta de 113 ani. Cu toate acestea, nu a dat înapoi în fața morții pentru credință, rămânând memorabile cuvintele sale rostite în timpul martirajului: „Vă mulțumesc, fraților, că mi-ați reînnoit sufletul care dorește să se unească cu veșnicia!”.
Rămășițele pământești au fost strânse și îngropate de către creștini și, în scurt timp, de la mormântul său au început să curgă minunile. În cursul istoriei, moaștele Sfântului îngropate în apropierea marelui oraș al Antiohiei au fost aduse în Constantinopol, de frica invaziei musulmane. Așezate în Biserica Vlaherne, după căderea Constantinopolului, rămășițele Sfântului au fost păstrate în mai multe biserici din Grecia și Muntele Athos – iar capul Sfântului Haralambie este păstrat până astăzi în biserica mare a mănăstirii Sfântul Ștefan, din complexul Meteora. În plin secol fanariot, Țările Române s-au bucurat de numeroase daruri constând în părticele din moaștele Sfântului Haralambie. Așa se face că ne închinăm Sfântului la mai multe biserici bucureștene: „Sfântul Dumitru”, „Sfinții Arhangheli – Oțelari” și „Sfântul Stelian – Lucaci”.


O biserică ridicată în amintirea haiducului Haralambie Leondarie
În istoria Iașului, învățatul N. A. Bogdan pomenește faptul că, în secolul al XIX-lea, cel mai înalt punct al orașului era turnul Bisericii Sfântul Haralambie. O biserică a cărei istorie se împletește cu cea a așezării, documentele vorbind despre o bisericuță de lemn anterioară celei de zid, în care intrăm astăzi. Legendă sau nu, istorisirea despre frații greci epiroți este așezată la temelia zidurilor uneia dintre cele mai frumoase biserici ieșene. Ofițeri în armata domnitorului grec Constantin Ipsilanti (1799-1801, 1806), Gheorghe şi Haralambie Leondarie au lăsat o poveste de viață. Plictisit de rutina vieții de arnăut, Haralambie a luat calea codrului, devenind haiduc în pădurile Neamțului. După multe jafuri, chiar și la mănăstiri, vestea despre „Haralamb haiducul” a ajuns până la urechile lui Vodă Ipsilante. În disperarea momentului a fost trimis căpitanul de arnăuți Gheorghe Leondariei, nimeni altul decât fratele haiducului. Înfruntarea a avut loc undeva lângă Mănăstirea Văratec, haiducul Haralambie fiind ucis în înfruntare, cu toată osârdia fratelui de a-l captura viu.
Întors la Iași, Gheorghe Leondarie a predat capul lui Ipsilante, părăsind în același timp slujba domnească. Sângele fratelui și conștiința sa au dus la punerea temeliei unei biserici zidite în cinstea Sfântului Haralambie, zidire finalizată în jurul anului 1804 și sfințită de mitropolitul Veniamin Costache.
Hramul Sfântului Haralambie al acestei biserici este legat și de calamitățile și epidemiile prin care a trecut capitala Moldovei în secolul al XIX-lea. Sfântul Haralambie este cunoscut ca fiind apărător de ciumă și de foamete. Confirmarea o găsim în Acatistul închinat lui: „Bucură-te, izbăvitorule de ciumă și de foamete!”. Istoria consemnează faptul că epidemia de ciumă din timpul domnitorului Alexandru Constantin Moruzi a fost stopată la Iași, cu ajutorului Sfântului Haralambie.
Ca o binecuvântare și încununare, biserica ieșeană Sfântul Haralambie a primit în dar din partea Mănăstirii Miclăușeni o părticică din moaștele Sfântului, așezate până astăzi la loc de cinste.


Sfântul Haralambie – o parohie activă din punct de vedere social
Timpul a trecut, iar amintirea poveștii haiducești o poartă un mormânt din naosul bisericii Sfântului Haralambie. Ctitorul Gheorghe Leondarie străjuiește din anul 1935 biserica din dealul Copoului, candela fiind mereu aprinsă la mormântul său.
O candelă ce ține o biserică vie, o comunitate strânsă în jurul Sfântului Potir. O comunitate ce știe să împartă bucurie, parohia Sfântul Haralambie este una dintre cele mai active din punct de vedere social și filantropic: „Să-i ajutam pe cei din nevoi” – oferirea de masă caldă persoanelor în vârstă la Cantina „Sfântul Haralambie”; „Ecumenical Spaces – Ecumenical Vision. Call to Social Justice”; „Tineri in dialog” – schimb de experiență între tineri români și germani; „Educație prin Artă” – atelier de pictură pentru tineri cu deficiențe. Acestea sunt doar câteva dintre activitățile parohiei ieșene.
Un loc în care poți pipăi istoria, dar poți simți și entuziasmul unei comunități care știe să împartă bucurie. Pe scurt – biserica ieșeană a Sfântului Haralambie!

[forever...]

Sfantul Ioan Rusul, grabnic vindecator al celor bolnavi

Sfantul Ioan Rusul este cinstit pe 27 mai. S-a nascut in jurul anului 1690 din parinti crestini. Luat de tanar in armata, participa in anul 1711 la un razboi ruso-turc. Dupa acest razboi, multi soldati rusi au fost vanduti ca robi, printre care si Sfantul Ioan Rusul. Vandut unui unui ofiter turc - conducator de calareti, a fost pus sa aiba grija de animale. Dormea alaturi de animalele din grajd. Pentru viata sa curata, i s-a propus sa locuiasca in casa, insa din smerenie refuza.

Dormea putin, se ruga mult si se hranea cu putina paine si apa. In fiecare sambata mergea la o biserica inchinata Sfantului Gheorghe si se impartasea cu Trupul si Sangele Domnului.

A primit de la Dumnezeu darul de a cunoaste momentul trecerii sale la cele vesnice. Preotul care l-a impartasit inainte de moarte, i-a adus Sfanta Impartasanie intr-un mar, pentru a fi ferit de fanatismul turcilor. Dupa ce s-a impartasit, a trecut la cele vesnice, in anul 1730.

La trei ani de la trecerea la Domnul, Sfantul Ioan i-a aparut in vis preotului care ii trimisese Impartasania, spunandu-i sa-i dezgroape trupul. Preotul, calauzit in chip minunat de Dumnezeu, a descoperit trupul neputrezit si bine mirositor al Sfantului Ioan. Moastele sale au fost puse in biserica "Sfantul Gheorghe". Persoanele care veneau sa se inchine la sfintele sale moaste, primeau vindecare de multe feluri de boli.

Amintim ca in 1832, Osman Pasa a jefuit biserica "Sfantul Gheorghe" si a aruncat in foc moastele Sfantului Ioan Rusul, dorind prin acest gest sa se razbune pe crestini. Trupul sfantului s-a miscat, in mijlocul flacarilor, ca si cum ar fi fost viu, dar nu a ars. I-a ramas numai o negreala de la jar si de la fum, negreala care se pastreaza si astazi ca marturie a intamplarii de atunci.

Dupa anul 1922, moastele Sfantului Ioan au ajuns in insula Evvia, in actualul oras Procopie.

Mentionam ca mana dreapta a Sfantului Ioan se afla in Manastirea "Sfantul Pantelimon" din Muntele Athos. Cei care doresc sa se inchine moastelor Sfantului Ioan o pot face si la noi in tara: in biserica paraclisului Maternitatii Polizu din Bucuresti, in biserica Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu, in biserica Spitalului Judetean Suceava, la Manastirea Adamesti din Teleorman, in biserica manastirii din comuna Floresti, Cluj, in paraclisul manastirii din comuna Slobozia, Giurgiu, in biserica de lemn a Manastirii Comana si in Paraclisul "Sfintii Ioachim si Ana" al Manastirii Sihastria.

Rugaciune catre Sfantul Ioan Rusul care se citeste la vreme de boala

Bucurandu-ma de dumnezeiasca marire la care te-ai inaltat, o, Sfinte Ioane, indraznesc sa alerg la ajutorul tau pentru tamaduire. Stiu, Parinte, ca incercarile vin din randuiala lui Dumnezeu. Stiu ca prin boala trupului, sufletul se curateste, si ca rabdarea este rasplatita de Dumnezeu. Dar de multe ori norii negri ai deznadejdii imi tulbura mintea si ma departeaza de rugaciune.

De aceea, dar, o, Sfinte, gasesc alinare in cugetarea la vindecarile tale minunate. Tu ai tamaduit multimea de copii spre bucuria parintilor lor. Tu ai indreptat spatele batranei garbove, tu ai dat sanatate femeii bolnave, spre bucuria copiilor ei. Tu l-ai vindecat pe batranul Atanasie care s-a uns cu untdelemn din candela ta. Tu ai indepartat cheagurile de sange din capul Vasulei si l-ai tamaduit pe doctorul necredincios.

Stiind grabnica ta mijlocire, te rog, o, Sfinte Ioane, ia viata mea in mainile tale si mijloceste precum stii mantuirea mea. Daca voia Domnului este sa duc cu rabdare crucea bolii, da-mi putere si ajuta-ma sa nu cartesc din cauza neputintelor. Dar daca Bunul Dumnezeu se va milostivi de mine pentru rugaciunile tale, atunci sa ma tamaduiesti fara sovaiala, noule doctor fara-de-arginti, ca vazand aceasta sa-ti multumesc tie si sa-L laud in vecii vecilor pe Doctorul sufletelor si al trupurilor, prin cantarea: Aliluia!

[fallen]

Amin!
Chiar voiam sa scriu si eu despre El.
In Bucuresti la capela Spit. Polizu, langa Gara de Nord, va puteri inchina la sfntele moaste ale lui, sau undeva in Drumul Taberei am inteles ca e o biserica cu hramul sfantului in cartierul nou ,"Brancusi".

[sophia]

Am o nelamurire:

Din alte surse am aflat ca azi este si Sf. Iulia si multi se serbeaza azi.
In unele calendare am vazut ca este trecuta, in altele nu (aici pe site nu este, la mine in calendar nu este).

De ce este aceasta diferenta intre calendare?

Si mai am o remarca:

Am citit ieri (aici pe site) despre o sfanta cu fiul ei, martiri intru credinta.
M-a impresionat povestea lor, mai ales ca un copil mic sa-si sustina credinta cu tarie.
E vorba de Sf. Iulita si fiul ei Sf. Chiric.
Tot ne intrebam uneori de sfinti copii, sfinti casatoriti etc.
Iulita a fost vaduva, cu un copil mic.
Nu se spune despre viata lor decat aspectul mortii lor martirice.

[cristiboss56]

Sfântul şi marele Profet Ilie, era feciorul lui Sovac din Tesvi, din pământul Arabiei, din neamul lui Aaron, şi locuia în Galaad, deoarece Tesvi era cetate dată preoţilor.
Se spune că la naşterea sa, tatăl său a văzut că dădeau mâna cu pruncul său nişte bărbaţi îmbrăcaţi în veşminte albe, îl înfăşau cu foc şi îi dădeau să mănânce pară de foc. Şi mergând la Ierusalim, a spus preoţilor, care i-au tâlcuit visul aşa: << Nu te teme, omule, că locaşul copilului va să fie lumină. Şi cuvântul lui va fi hotărâre adevărată, şi viaţa lui cu Domnul, şi râvna lui plăcută Domnului. Şi va judeca pe Israel cu sabie şi cu foc >>. Încă din copilărie, ţinea strict toate poruncile Legii şi se ţinea în permanenţă în faţa lui Dumnezeu prin post neîncetat şi rugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul şi făcură din el modelul vieţii mănăstireşti.
Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea lui Ahab, regale evreilor.
Acest rege îşi luase de soţie o prinţesă feniciană, Isabela din Sidon, femeie de alt neam şi închinătoarea lui Baal, zeul fenicienilor. Şi ea îndemna pe rege să părăsească vechea credinţă a iudeilor, în Dumnezeul cel adevărat, şi să se închine lui Baal,nu numai el, ci să silească tot poporul să-1 urmeze, întorcându-se la păgânătate. Deci, regele, preţuin mai mult deşarta frumuseţe a femeii, decât mântuirea sufletului său, a părăsit credinţa cea bună şi, îmbrăţişând el însuşi legea idolească, a dat poruncă, şi mult ajutor, spre aducerea, poporului credincios la închinarea idolilor, prigonind pe apărătorii dreptei credinţe, ridicând capişti idoleşti, pretutindeni pe pământul lui Israel, şi ţinând în mare cinste pe preoţii lui Baal.
I-a ridicat atunci, la chemarea Domnului, Ilie Proorocul şi, venind la curtea regelui, îl mustra, prin cuvinte aspre, pentru rătăcirea lui. Dar văzând că nu poate aduce pe rege la calea cea dreaptă a credinţei strămoşeşti, i-a vestit că se va abate asupra ţării o foamete mare, care va ţine trei ani şi jumătate, ca pedeapsă pentru lepădarea lui de credinţă. Regele, căutînd să-1 omoare, Proorocul Domnului s-a ascuns, în cele din urmă, în Fenicia, unde mâna regelui nu-1 mai putea atinge.
După trei ani şi jumătate însă Proorocul s-a întors la curtea lui Ahab. Cu jertfa adusă pe muntele Carmel, Proorocul a dovedit că străvechea credinţă, pe care o apăra el, era credinţa cea adevărată. Poporul însuşi, văzând minunata dovadă a Proorocului, a strigat: „Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevărat”. Şi, prinzând pe slujitorii cei mincinoşi ai lui Baal, i-a ucis, ca să nu mai înşele pe nimeni. Şi foametea a încetat, printr-o ploaie binecuvîntată, la rugăciunea Proorocului.
Marele Prooroc Ilie a săvârşit multe alte fapte minunate: a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului; a văzut pe Dumnezeu, la muntele Horeb „în vânt“, pe cât este cu putinţă omului a-L vedea; a despărţit Iordanul, lovindu-1 cu cojocul, trecând ca pe uscat; şi a stat înaintea lui Hristos, la Schimbarea Lui la Faţă, pe Tabor. Iar, când s-au sfârşit zilele Proorocului Ilie, a fost ridicat la ceruri într-un vîrtej de flăcări şi într-un car de foc. Sfânta Scriptură şi Tradiţia Bisericii ne spun că Sfântul Ilie va veni, iarăşi pe pământ, la sfârşitul veacurilor, ca Înaintemergător, la cea de a doua venire a lui Hristos, în slavă.

[cristiboss56]

Dreptul Iosif din Arimateea este pomenit pe 31 iulie şi în Duminica Femeilor Mironosiţe - a treia Duminică după Sfintele Paști. Ucenic în taină al Mântuitorului Iisus Hristos, Sfântul Iosif din Arimateea este amintit pentru prima dată în Sfânta Scriptură în contextul Pătimirilor Mântuitorului. A fost om plăcut lui Dumnezeu şi L-a cinstit când alţii Îl necinsteau, când alţii L-au condamnat la moarte.
Dreptul Iosif era originar din Arimateea, din vechea cetate Rama, locul nașterii Prorocului Samuel, oraș al seminției lui Veniamin, amintit de Evanghelistul Matei (Mt. 2, 18). Datorită funcției importante pe care o deținea, nu putea să-L mărturisească direct pe Iisus, întrucât se hotărâse de către Sinedriu ca oricine Îl va mărturisi pe Iisus să fie excomunicat din Sinagogă și, evident, să piardă și alte drepturi (Ioan 9, 22, 34; 12, 42; 16, 2). Sfinții Evangheliști îl mai prezintă pe Iosif din Arimateea ca fiind bogat, nu doar material, ci și spiritual, de vreme ce se spune despre el: „Și iată un bărbat cu numele Iosif, sfetnic fiind, bărbat bun și drept” (Luca 23, 50-51). După moartea pe Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos, având în vedere poziția și influența pe care le deținea, Iosif a mers la Pilat și l-a rugat să-i permită să coboare Trupul lui Iisus de pe cruce, ca să-L îngroape, fiindcă aşa prevedea legea iudaică pe care o respectă cu stricteţe. Ataşamentul său faţă de Mântuitorul se vede şi în ceea ce a făcut mai departe: „Şi coborându-L, L-a înfăşurat în giulgiu de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în piatră, în care nimeni, niciodată, nu mai fusese pus” (Luca 23, 53). Sfântul Evanghelist Matei ne spune că, de fapt, Iosif din Arimateea a renunţat la propriul mormânt săpat în piatră în favoarea Domnului, împlinind profeţia lui Isaia, care vestise că Mesia va fi condamnat împreună cu cei răi, dar mormântul lui va fi pus la un loc cu cel bogat. Datele tradiţiei precizează însă că şi lui i S-a arătat Domnul înviat, dăruindu-i bucuria şi deplinătatea credinţei. Iosif fusese arestat, întrucât grija sa faţă de Trupul Domnului a fost considerată un act de trădare de către iudei. Eliberat din închisoare, Iosif a fost exilat. De fapt, acesta a fost şi prilejul ca Sfântul să poată predica Evanghelia altor popoare. Întâlnirea cu Domnul înviat l-a determinat să nu mai fie ucenic doar „în taină”, ci un mărturisitor plin de curaj al Fiului lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Filip l-a însărcinat cu predicarea Învierii în Insulele Britanice, fapt atestat de istoricul Ipolit (170-236); cu toate acestea, alţi istorici şi scriitori creştini indică creştinarea timpurie a Britaniei: Eusebiu al Cezareii (260-340), Ilarie de Poitiers (300-376), Sfântul Ioan Hrisostom (347-407). Debarcând în Marsilia, împreună cu Lazăr cel înviat şi cu surorile lui, Marta şi Maria, Iosif a mers mai întâi în Galia şi apoi în Britania, în jurul localităţii Glastonbury, unde a ridicat biserici şi a încreştinat pe mulţi. Dionisie din Furna arată că Sfântul Iosif din Arimateea se reprezintă în icoanele îngropării lui Hristos, în chipul unui bătrân. Astfel, el este zugrăvit cerând Trupul lui Hristos de la Pilat, la luarea Trupului Domnului de pe Cruce, la plângerea Sa dinaintea înmormântării şi la îngroparea Domnului. Sfânta Tradiţie păstrează menţiunea că în spatele Bisericii Sfântului Mormânt se găsesc mormintele lui Iosif din Arimateea şi Nicodim. Biserica îi pomeneşte numele la fiecare Sfântă Li*tur*ghie, când preotul, punând pe Sfânta Masă Cinstitele Daruri, spune cuvintele „Iosif cel cu bun chip, de pe Lemn luând preacurat Trupul Tău, cu giulgiu curat înfăşurându-L şi cu miresme în mormânt nou îngropându-L, L-a pus”. Părintele Teofil Părăian ne spune despre Sfântul Iosif din Arimateea: „Om plăcut lui Dumnezeu este Iosif din Arimateea, care era ucenic al Domnului Hristos şi L-a cinstit când alţii Îl necinsteau, când alţii L-au condamnat la moarte, L-au biciuit, L-au scuipat, L-au defăimat şi L-au răstignit pe Cruce. Când Domnul Hristos a murit, Sfântul Iosif şi-a arătat cinstirea, cerându-i lui Pilat să-l lase să-nmormânteze cu cinste Trupul Domnului. Nu numai că L-a înmormântat cu cinste, dar - spune în Sfânta Evanghelie de la Matei - chiar I-a oferit mormânt Mântuitorului. Mântuitorul a primit mormântul în care a fost înmormântat de la Iosif din Arimateea. Noi nu putem să avem atâta admiraţie câtă ar trebui să avem! Ne simţim cu puterile împuţinate când ne gândim şi când e vorba să îi aducem cinstire Sfântului şi Dreptului Iosif din Arimateea. Noi trebuie să ne împodobim mintea cu gânduri din acestea, cu oameni din aceştia, ca să ne luminăm şi să ne schimbăm spre bine, ca să putem şi noi să-i cuprindem în sufletul nostru pe aceşti oameni plăcuţi lui Dumnezeu, cu calităţile lor, şi să ne formăm şi noi după alcătuirea lor, după virtuţile lor”.

[cristiboss56]

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 29 august. Este ultima mare sarbatoare din anul bisericesc, pentru ca pe 1 septembrie incepe un nou an. Ziua Taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul este o zi de post. Ni se cere sa postim in aceasta zi, pe de o parte ca sa nu ne asemanam cu Irod, care din cauza ospatului fara masura, a cerut ca Salomeea sa-i danseze si drept rasplata i-a oferit capul Sfantului Ioan Botezatorul, iar pe de alta parte, ca sa ne asemanam cu viata infranata a lui Ioan.
Exista persoane care au sustinut ca ziua Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul prefigureaza Vinerea Patimilor. Si dupa cum postim in fiecare vineri, ca zi a rastignirii Domnului, tot astfel se cuvine sa postim si in aceasta zi.
Mentionam ca in afara posturilor de lunga durata, avem si posturi de o zi:
- miercurea, ziua in care Mantuitorul a fost vandut;
- vinerea, ziua in care a fost rastignit;
- pe 14 septembrie - Inaltarea Sfintei Cruci, in amintirea Patimilor Mantuitorului;
- pe 5 ianuarie, in Ajunul Bobotezei, in amintirea postului pe care il tineau in vechime catehumenii care urmau sa fie botezati in ziua praznuirii Botezului Domnului.
Sunt si persoane care postesc si lunea, in ziua inchinata sfintilor ingeri.
Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul este o sarbatoare cu semnificatie eshatologica, precum este si Schimbarea la Fata a Domnului si
Adormirea Maicii Domnului . Prin Schimbarea la Fata ni se descopera chipul pe care il va avea omul unit cu Hristos - chip de slava, prin Adormirea Maicii Domnului se arata ca cel care L-a purtat pe Hristos se muta de la stricaciune la nestricaciune, in vreme ce prin aceasta sarbatoare ni se reveleaza ca toti cei care nu au fost straini de pocainta vestita de Sfantul Ioan Botezatorul vor ajunge in rai.
Din acest motiv, Sfintii Parinti au randuit ca cele trei sarbatori sa fie praznuite in luna august, ultima luna din anul bisericesc, ca semn ca acest chip al lumii va trece, ca cer nou si pamant nou vor fi ( Apocalipsa cap 21 ).