Umilinta si mandria

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de alex_77

De ce e umilinta mai inalta ca virtute decat mandria?

Mai intai, as propune, in loc de "umilinta", cuvant cu sens (si conotatie) ambiguu, termenul de umilitate. Umilitatea (si nu umilinta) este, in limbaj catolic, ceea ce este smerenia in limbaj ortodox. Sunt sinonime, doar ca unul are origine latina, celalalt origine slava.

La randul lui, cuvantul "mandrie" poarta in el ambiguitatea a doua sensuri. Un sens bun, precum in sintagme ca "sunt mandru de tine, fiule!", "mandru ca sunt roman", "mandria de a apartine corpului medical/didactic/militar etc". In latina, acest sens e redat prin adjectivul "magnanimus". Este mandria pe care o vedem in Psalmul 42, cand David se roaga lui Dumnezeu de a deosebi cauza lui de cea a neamurilor care nu sunt sfinte: mandria de a fi copil al lui Dumnezeu. Numai sub acest raport putem spune ca mandria este o virtute.

Dar, mai ales in literatura religios-morala, adesea e pus in lumina celalalt sens, redat in latina prin adjective ca "arrogans". Este mandria fariseului din pilda vamesului si fariseului. E vorba de oamenii fuduli, de mandrie ca orgoliu, ca "slava desarta". Sub acest raport, mandria nu numai ca nu e o virtute, dar e o pacoste spirituala: primul din lista celor sapte pacate fundamentale, cel mai diabolic dintre toate.

Contrariul ACESTUI fel de mandrie, contrariul arogantei, superbiei, orgoliului ori slavei desarte este umilitatea. Ne dam seama, din aceasta, nu numai de faptul ca umilitatea e o mare virtute, ci si de caracterul ei fundamental. Nimeni nu poate urca spiritual singur, ci numai "cum Christo, per Christum et in Christo". Dar, pentru ca El sa ma ia de manuta si sa ma duca sus, la El, trebuie sa ma las purtat. Pentru ca El sa isi faca salas in inima mea, mai intai trebuie sa ma golesc pe mine de tot ce e strain naturii mele, de tot ce nu il are pe El drept parinte si creator. Ei bine, chestia asta se cheama umilitate.

Ce inseamna cuvantul har?Un dar anume?

Asta e cu totul alta discutie. Pe scurt, raspunsul e afirmativ. Harul este un dar de la Dumnezeu pentru ca sa mai facem un pas spre El.

[sophia]

Nici mie nu mi se pare potrivit termenul de umilinta.
Cred ca smerenie este cel mai bun si este sinonim nu cu umilinta, ci cu modestia.
Poate ca asa intelegi mai bine.
Umilinta este deja mai mult. Este degradare, a te lasa calcat in picioare (de buna voie).

Acum incearca sa-ti imaginezi asa:
Iti place un om increzut, plin de ifose si rautati, sau unul mai modest, mai retinut, mai in banca lui?

Cu smerenia esti mai aproape de oameni si nu-i lezezi. Imparti cu ei, ii ajuti. De aceea este importanta. Dumnezeu ne invata in fond cum sa ne purtam intre noi.

Mandria este in general rea, un pacat. Dar sunt si exceptii, in care este pozitiva. Pentru ca este nevoie totusi si de a recunoste niste valori pozitive.
Te ajuta sa mergi inainte si sa te dezvolti. Altfel cazi, te darami si nu mai evoluezi.
De ex. daca ai anumite talente si esti apreciat pentru ele este normal sa fii mandru (in anumite limite) si sa le folosesti pentru a te dezvolta si a face si mai mult.

Ex. o mama este mandra de fiul ei, cand acesta este bun si cuminte si invata bine. Si il indeamna sa continuie si sa fie mai bun.

Dar mandria trebuie sa aibe limite la care sa nu faca rau celor din jur. Atunci ajunge pacat.