Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Trebuie să învăţaţi!
Vin la mine unii şi-mi zic: „Părinte, să vă rugaţi pentru că am un examen!”. Şi le zic: „Să ştii că examenele nu se iau cu rugăciune, ci se iau cu învăţătură”. Poate cred oamenii că eu nu am credinţă în puterea rugăciunii. Însă nu! Acesta-i adevărul: degeaba vrei să iei examenul doar prin rugăciunea cuiva, dacă n-ai învăţat nimic. Tu trebuie să înveţi! Te ajută rugăciunea, dar ştiţi cum te ajută? Îţi dă o dispoziţie, nu te blochezi, înţelegi, dar numai după ce ai învăţat. Dacă nu ai învăţat, nu-ţi vine nimic în gând, decât că nu ai învăţat.
(Părintele Teofil Părăian)

[cristiboss56]

Când te-ai sculat dimineaţa din somn, întâi să povăţuiască în viaţa ta nevinovata rugăciune. Dă repede cu apă rece pe ochi să sară somnul, fă trei închinăciuni în faţa sfintelor icoane şi apoi începe cu rugăciunile începătoare: „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!”. Apoi: „Împărate ceresc”, „Sfinte Dumnezeule”, „Preasfântă Treime”, „Tatăl nostru”, „Crezul”, „Psalmul 50”... şi celelalte.
Rugăciunea este maică şi împărăteasă peste toate faptele bune şi aduce în sufletul nostru dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Ea uneşte şi lipeşte pe om de Dumnezeu şi îl face un duh cu El.
Orice rugăciune-i bună, dacă o zici cu frica lui Dumnezeu şi cu atenţie. Eşti acasă, eşti pe drum, eşti în camera ta, eşti la lucru, eşti la câmp, oriunde, tu înalţă mintea către Dumnezeu. Şi zi cum poţi, dar zi mereu! Că cel ce se roagă des, însăşi rugăciunea i se face lui cel mai mare dascăl al rugăciunii.
Părintele Cleopa

[cristiboss56]

În continuare, vom încerca să pătrundem mai adânc în tainele vindecării sufletului îmbolnăvit de gânduri rele.
Primul lucru care ni se cere este să nu ne tulburăm. Diavolul se străduieşte să producă nelinişte şi învolburare înlăuntrul nostru, ca apoi să intervină mai activ în viforul de confuzie pe care l-a iscat în suflet şi să-l subjuge. În această privinţă, Sfântul Maxim ne îndeamnă să suferim cu vitejie „valurile gândurilor, mai ales pe cele ale deznădejdii şi ale moleşelii (acedia)”. Prin urmare, Sfinţii Părinţi ne povăţuiesc să nu ne tulburăm atunci când suntem asaltaţi de gânduri demonice. Răspunzându-i avvei Ioan de la Berşeba, care îi cere cuvânt despre cum să scape de năvala gândului viclean, Sfântul Varsanufie scrie: „Dacă intră gândul, nu te tulbura, ci află ce voieşte să-ţi facă, şi lucrează împotriva lui fără tulburare, chemându-L pe Domnul. Căci nu în intrarea tâlharului în casă stă răul, ci în jefuirea celor din casă”.
Unii oameni îngăduie gândurilor pătimaşe să intre în minte şi în inimă pentru a dialoga cu acestea şi pentru a le nimici cu puterea lui Hristos. Această cale e proprie celor care sunt pe deplin binecuvântaţi de harul Mântuitorului şi care voiesc să se angajeze într-o luptă directă cu diavolul pentru a-l birui - ceea ce nu le este posibil majorităţii creştinilor, care nu au puterea de a se angaja într-o astfel de luptă îndrăzneaţă şi riscantă. Ceea ce ni se cere nouă, în primul rând, este să dispreţuim gândurile păcătoase.
(Mitropolit Hierotheos Vlachos )

[cristiboss56]

Când diavolul ţine pe cineva în robia păcatului, el este mai zelos decât la orice a-l orbi şi a-l scoate din orice gând bun care l-ar face să-şi cunoască viaţa lui cea nenorocită. Nu numai că îl scoate din orice gând ce l-ar duce la convertire şi la pocăinţă, punându-i în mintea lui alte gânduri rele şi potrivnice, ci şi cu uneltiri gata şi cu prilejuri imediate îl face să cadă adesea în acelaşi păcat ori în altele mai mari. Din acestea mizerabilul păcătos iese mai întunecat şi mai orbit, încât această orbire îl aruncă în prăpastia păcatului şi de la starea de compătimire, de la orbire trece la un păcat mai mare, încât mai toată viaţa lui ticăloasă se mişcă într-un cerc vicios până la moarte, dacă Dumnezeu nu se va îngriji să-l mântuiască prin harul Său.
Deci cel ce se află în această stare nenorocită, dacă voieşte a se însănătoşi, trebuie să primească cât mai repede posibil acel gând şi acea inspiraţie care-l cheamă de la întuneric la lumină, de la păcat la pocăinţă şi trebuie să strige din toată inima către Făcătorul său: „Domnul meu, ajută-mi, ajută-mi degrabă şi nu mă mai lăsa în acest întuneric al păcatului!”.
Dar să nu înceteze a repeta această strigare şi îndată, de-i posibil să ceară ajutor şi sfat ca să se poată elibera de vrăjmaşi; iar de nu se poate ridica repede, să alerge cu toată bărbăţia la Iisus cel Răstignit, să cadă la sfintele Lui picioare cu faţa la pământ şi la Născătoarea de Dumnezeu Maria, cerând îndurare şi ajutor. In această bărbăţie stă toată biruinţa.
(Nicodim Aghioritul )

[cristiboss56]

Mai zice Domnul Hristos, în legătură cu inima, că din inima omului pornesc gândurile cele rele. Sunt două texte în Sfânta Evanghelie, şi anume: în Sfânta Evanghelie de la Matei, capitolul 15,şi înSfânta Evanghelie de la Marcu, capitolul 7, sunt două liste de lucruri care îl întinează pe om, care îl spurcă pe om. Şi lucrurile acestea sunt puse în legătură cu o situaţie în care ucenicii Domnului Hristos au fost învinuiţi de farisei că nu respectă datina bătrânilor ca să se spele pe mâini înainte de a mânca. Era o datină a bătrânilor care nu ţinea de mântuire, ci ţinea mai mult de igienă, pe care ucenicii n-au respectat-o într-o situaţie oarecare, poate cu rânduială dumnezeiască cumva, ca să se işte situaţia din care să se tragă nişte concluzii. În legătură cu aceasta, Domnul Hristos a spus ce întinează pe om, adică nu întinăciunile fizice (prin faptul că nu te-ai spălat pe mâini înainte de a mânca) întinează pe om, ci cele pe care le are omul în el, întinăciunile dinăuntru, acelea îl întinează pe om. Spune Domnul Hristos aşa: „Din inima omului pornesc (purced) gândurile cele rele, desfrânările, poftele de înavuţire, uşurătatea, hulele, necumpătarea, şi acestea sunt care îl întinează pe om” (Matei 15, 19).Deci nişte lucruri care nu au formă fizică, ci au numai o formă de gândire, o formă nevăzută cu ochii trupului, şi acestea întinează pe om. De ce? Pentru că gândurile cele rele, în speţă, pornesc din inima omului. Şi chiar dacă nu au altă înfăţişare decât gând, desfrâul, uciderea, hoţiile, hulele, poftele de înavuţire, necumpătarea, uşurătatea – toate acestea la un loc şi fiecare în parte îl întinează pe om. Aşa că noi ne întinăm şi de la gânduri, nu numai de la fapte, nu numai din cuvinte, ci rădăcina fiind gândul, întinăciunile pot fi de la gând; aşa cum şi lucrurile curate din noi pot fi tot de la gând. Pentru că pomul bun aduce roadă bună şi pomul rău aduce roadă rea, zice Domnul Hristos, referindu-se la starea omului.
(Arhimandrit Teofil Părăian )

[cristiboss56]

Sfânta Spovedanie, făcută regulat, cu căinţă şi canon, ne aduce iertare şi dezlegarea tuturor păcatelor de la Botez până la ultima mărturisire.
Sfânta Spovedanie ne împărtăşeşte harul Duhului Sfânt şi ne împacă din nou cu Hristos, pe Care Îl mâniem cu păcatele noastre.
Sfânta Spovedanie ne aduce lacrimi, căinţă, smerenie şi putere de sus să punem început de viaţă duhovnicească.
Sfânta Spovedanie ne face vrednici, prin mila lui Dumnezeu, de Sfânta Împărtăşanie, care este însuşi Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
Sfânta Spovedanie, unită cu Sfânta Împărtăşanie, ne întăresc in credinţă, ne dau deplină nădejde de mântuire şi ne fac lăcaş al Prea Sfintei Treimi. Şi ce altă bucurie este mai mare ca aceasta?
(Arhimandrit Ioanichie Bălan )

[cristiboss56]

Să vă împodobiţi cu iubire. Iată temelia tu*turor virtuţilor. Când există iubire, nu există mânie, nici furie, nici strigăt de disperare, nici hulă, ci toate au dispărut (din „Omilia a XVII-a la Epistola către Efeseni”).
Nu există, într-adevăr nu există nici un păcat care să nu fie distrus de puterea iubirii! Fiindcă mult mai uşor îi este lemnului să se opună focului, decât firii păcatului să se opună puterii iubirii (din „Omilia a IV-a la Epistola I către Tesaloniceni”).
Iubirea îi face buni pe oameni, şi cu adevă*rat îi face buni. Ce este, deci, desfrânarea? Nu este cu putinţă ca cineva să iubească şi în acelaşi timp să şi desfrâneze! Fiindcă, bineînţeles, din lipsa de iubire se întâmplă acest lucru. Iubirea şi pe aceasta poate să o înfrâneze. Pentru că dacă cineva iubeşte pe desfrânată, va încerca şi pe aceasta să o îndepă*rteze de ceilalţi bărbaţi, pentru ca aceasta să nu cadă în păcat. Aşadar, ca cineva să desfrâneze cu desfrânata este însuşirea celui care o urăşte peste măsură pe aceasta, dar ca să o îndepărteze pe aceasta de la fapta cea dezgustătoare este însuşire a celui care cu adevărat iubeşte (din „Omilia a IV-a la Epis*tola I către Tesaloniceni”).
(Sfântul Ioan Gură de Aur )