Varsta Pamantului

În prealabil postat de ovidiu b.

N-ai înţeles, frate. Teologul nu-L exclude pe Dumnezeu şi tocmai, îşi recunoaşte limitarea pe măsură ce se apropie tot mai mult de Dumnezeu. Cui dăm întâietate în ceea ce priveşte vechimea pământului, teologului sau omului de ştiinţă?



Aici ai dreptate, îmi pare rău că n-am reuşit să mă abţin de la a face vreun comentariu. Şi iartă-mă, dar nu pot fi de acord cu ideea de a da întâietatea ştiinţei în cazul de faţă. :)



Dacă omul de ştiinţă şi-ar recunoaşte limitarea nu ar mai încerca să-şi explice cum a apărut Pământul şi viaţa pe Pământ, din moment ce aceste aspecte au fost revelate, trecând într-o altă zonă a existenţei, unde nu are competenţă şi nici mijloace de cercetare.

Oh, câţi teologi Îl exclud pe Dumnezeu!!! Hoho, stai liniştit, că mai degrabă îţi aduc acum o mie de oameni de ştiinţă care nu Îl exclud pe Dumnezeu decât adun 10 aşazişi teologi care să nu fi uitat demult de Dumnezeu... Sau care nu uită nici un minuţel să spună o groază de tâmpenii despre El.
Frate Ovidiu, o iei pe urmele lui Cătălin? Aţi început să importaţi apă din izvoarele de sub Tâmpa?... Chiar crezi că teolog e unul care rosteşte cuvântul Dumnezeu dînd din cap )sau din pană) aprobator?... Teologul e o stare de spirit, frate, un mod de a fi, iar nu un flecar uitat de Însuşi Dumnezeu în vorbăria lui pompoasă şi absurdă...

*
Întâietate dăm lui Dumnezeu. Ce-or înţelege omuleţii e deja distracţie şi plâns mare... Lămuritu-m-am.
*
Aici te înşeli grozav.
Frate Ovidiu, ia sema bine la ce-ţi spune un pârlit hârşit în rele:
1) Prin menirea lui dată de Însuşi Dumnezeu, omul de ştiinţă cercetează, observă, cugetă, emite ipoteze, verifică, elaborează modele, ordonează etc. Este un iscoditor neobosit care, când şi când, se minunează de ceea ce pricepe sau abia întrezăreşte şi, nu de puţine ori contemplă cu bucurie rafinată, aleasă, măreţia înţelepciunii Dumnezeieşti în facerea şi guvernarea lucrurilor.
2) Omul de ştiinţă are şi îşi fărueşte neîncetat mijloace de cercetare şi competenţe. El trebuie să cunoască, să investigheze, să înţeleagă şi să aplice. Nu poate trândăvi. Ce anume să cerceteze? Totul, absolut tot ce e Creaţia Domnului. O face în felul lui, cu mijloacele lui. Acuma, e altă discuţie cum valorifică toate acestea, dacă le pune în slujba vieţii sau a morţii, a adevărului sau a minciunii etc. Exact la fel cum fac şi teologii. Şi preoţii şi toţi care se pun singuri în ciudată opoziţie cu omul de ştiinţă. Că nu de puţine ori cei care mint şi pocesc cel mai mult sunt nu oamenii de ştiinţă, ci slujitorii (aparenţi ai) Domnului.
Regret că nu cunoşti, precum constat, nimic important din viaţa unui om de ştiinţă. Nu ştii cât de mult regret... Aş îndrăzni să spun, ca să ma înţelegi până la capăt, că asta e cu adevărat un handicap. Unul uriaş. Te lipseşti astfel de o mare frumuseţe, de un mare dar oferit omului de Însuşi cel Care Se voieşte cunoscut nu doar în extaze, ci şi prin contemplaţia naturală şi prin sudoarea frunţii gânditoare.
Hai să nu picăm iar în capcana de a pune în opoziţie pe omul de ştiinţă şi pe teolog. O prostie ca asta e demnă de Cătălin, nu de noi.