Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

[cristiboss56]

„Pentru ce tu omule, M-ai lăsat pe Mine ?

Pentru ce de la Cel ce te-a iubit te-ai întors?

Pentru ce iarăşi te-ai lipit de vrăjmaşul ?

Adu-ţi aminte că pentru tine din cer M-am pogorât,

Adu-ţi aminte că pentru tine, trup M-am făcut,

Adu-ţi aminte că pentru tine din Fecioară M-am născut,

Adu-ţi aminte că pentru tine am pruncit,

Adu-ţi aminte că pentru tine, M-am smerit,

Adu-ţi aminte că pentru tine, pe pământ am vieţuit,

Adu-ţi aminte că pentru tine, goniri am răbdat,

Adu-ţi aminte că pentru tine, grăiri de rău, ocări, batjocuri, necinste, răni, scuipări, loviri cu pumnii, luări în râs şi patimi de necinste am primit,

Adu-ţi aminte că pentru tine, cu cei fără de lege M-am socotit,

Adu-ţi aminte că pentru tine, cu moarte de ocară am murit,

Adu-ţi aminte că pentru tine, am fost îngropat,

M-am pogorât din ceruri, ca pe tine să te sui la ceruri,

M-am smerit, ca pe tine să te înalţ,

Am sărăcit, ca pe tine să te proslăvesc,

M-am rănit, ca pe tine să te vindec,

Am murit, ca pe tine să te înviez,

Tu ai păcătuit, iar Eu păcatul tău asupra Mea l-am luat,

Tu cel vinovat, iar Eu munca am primit,

Tu cel datornic, iar Eu datoria am plătit,

Tu spre moarte osândit, iar Eu pentru tine am murit,

Căci la aceasta M-au tras dragostea şi milostivirea Mea,

Pentru că Eu n-am putut răbda ca să pătimeşti tu acest fel de nenorocire.

Deci tu pe această a Mea dragoste o treci cu vederea ?

Că în loc de dragoste, cu urâciune îmi răsplăteşti,

În locul Meu iubeşti păcatul,

În locul Meu, slujeşti patimilor. Dar ce ai aflat întru Mine vrednic de întoarcere, de nu voieşti a veni către Mine ?

De voieşti binele tău - tot binele este la Mine.

De voieşti fericire - toată fericirea este la Mine.

De voieşti frumuseţe, cine este mai frumos decât Mine?

Au bun neam voieşti ? Dar cine este mai din bun neam decât Fiul lui Dumnezeu şi al Fecioarei?

Au voieşti înălţime ? Dar cine este mai înalt decât Împăratul Cerului ?

Au voieşti slavă ? Dar cine este mai slăvit decât Mine ?

Au voieşti bogăţie ? Dar la Mine este toată bogăţia !

Au voieşti înţelepciune ? Dar Eu sunt înţelepciunea lui Dumnezeu.

Au voieşti prietenie ? Da cine este mai iubit şi mai iubitor decât Mine, Care Mi-am pus sufletul pentru toţi ?

Au ajutor cauţi ? Dar cine îţi va ajuta afară de Mine ?

Au doctor cauţi ? Dar cine te va vindeca afară de Mine?

Au veselie cauţi ? Dar cine te va veseli afară de Mine ?

Au mângâiere cauţi ? Dar cine te va mângâia afară de Mine ?

Au cauţi odihna ? Întru Mine vei afla odihna sufletului tău.

De cauţi pace, Eu sunt pacea sufletului tău

De cauţi viaţa, întru Mine este izvorul vieţii

De cauţi lumina, Eu sunt lumina lumii.

De cauţi adevărul, Eu sunt adevărul.

De cauţi calea, Eu sunt calea.

De cauţi povăţuitor spre cer, Eu sunt povăţuitor credincios.

Atunci pentru ce nu voieşti a veni către Mine?

Au doară nu îndrăzneşti a te apropia ? Dar către cine mai cu înlesnire este apropierea ?

Au a cere te sfieşti ? Dar cine a cerut de la Mine cu credinţă şi nu i-am dat ?

De nu te lasă pe tine păcatul, Eu pentru păcătoşi am murit.

De te tulbură pe tine mulţimea păcatelor, la Mine este mai multă milostivire, căci am zis: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi (cu păcate) şi Eu vă voi odihni pe voi.“(Mt. 11,28)

(Prea Sfinţitul Episcop Tihon al Voronejului)

[cristiboss56]

Luptă cu egoismul din toate puterile; învaţă smerenia…



Nu există vreun rău mai mare decât egoismul. El dă naştere la toate ispitele şi necazurile şi vai de cel atins de el – îl va deforma! Doar bunul ucenic îşi va face sufletul îngeresc împodobit cu frumuseţe duhovnicească. Nu lăsa să treacă timpul fără roadă, pentru că firul e înfăşurat şi de îndată vei auzi: Fă-ţi ordine în casă căci vei muri şi nu vei mai trăi (Is. 38, 1). Luptă cu egoismul din toate puterile; învaţă smerenia. Lucrează cu frângere de inimă, cu întristare duhovnicească, cu mireasma smereniei. Doar faptele care au smerenie vor fi recompensate. Faptele înveninate de egoism şi voia proprie vor fi aruncate în cele patru zări şi împrăştiate ca gunoiul şi vom fi lăsaţi cu mâna goală. Să ne venim în fire. Să ne bucurăm cu dragostea neîntinată a lui Hristos, căci sufletele împătimite nu vor intra în Ierusalimul cel ceresc. Doar sufletele curate vor intra acolo cu bucurie.
Dar, prea iubiţii mei copii, cu adevărat ne lipseşte această întru-tot sfântă virtute, smerenia. Egoismul, acest mare rău, a provocat toate suferinţele omului. Într-adevăr, smerenia înseamnă sfinţenie! Cel ce are smerenie alungă necazurile. Fără adevărata smerenie, necazurile rămân aceleaşi şi cresc, aşa încât orice nădejde de îndreptare e pierdută. Un om smerit nu-şi aminteşte vreun rău din trecut pe care aproapele său i l-a făcut, ci din toată inima iartă şi uită totul pentru dragostea lui Dumnezeu. Rugaţi-L pe smeritul nostru Iisus în rugăciunile voastre să vă dăruiască un duh de smerenie şi de umilinţă.
(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem)

[cristiboss56]

Mai multe cuvinte ale Sfantului Antonie s-au pastrat pana astazi, in sapte epistole-scrisori, amintite de Fericitul Ieronim, precum si sub forma de apoftegme, precum le gasim inscrise in "PATERICUL EGIPTEAN" si in primul volum al Filocaliei.

"Se cuvine ca oamenii sa se nevoiasca sa-si in-drepteze viata si obiceiurile dupa adevar si cuviinta. Caci implinind ei acest lucru, cunosc usor cele dumnezeiesti. Cine cinsteste pe Dumnezeu din toata inima si credinta, pe acela si Dumnezeu il ajuta ca sa-si stapaneasca mania si pofta. Caci pricina tuturor relelor este pofta si mania."
"Sa socotesti liberi, nu pe cei ce din intamplare sunt liberi, ci pe cei liberi dupa viata si dupa deprinderi. Nu se cade sa numesti liberi, intru adevar vorbind, pe boierii care sunt rai si desfranati, caci acestia sunt robi patimilor trupesti. Liber si fericit este numai sufletul fara prihana si izbavit de cele vremelnice."
"Iata semnele dupa care se cunoaste un suflet rational si virtuos: privirea, mersul, glasul, rasul, ocupatiile si intalnirile cu oamenii. Caci toate acestea se indrepteaza spre tot mai multa cuviinta. Mintea lor cea iubitoare de Dumnezeu li se face strajer treaz si inchide intrarea patimilor si a rusinoaselor aduceri aminte."

[cristiboss56]

„Cela care ţine în mână toiagul rugăciunii, nu va putea să se împiedice şi chiar dacă se va împiedica, nu va cădea întru-totul.”


Sfântul Ioan Sinaitul

[cristiboss56]

Părintele Serafim, Dumnezeu să-l odihnească, mi-a spus odată, cu ocazia unei spovedanii, un cuvânt scurt, şi anume un cuvânt de ordine: „Să te depăşeşti şi să te dăruieşti!”. Nu mi-a dat nici o explicaţie şi m-am gândit eu singur că ar fi vorba despre depăşirea prin credinţă şi dăruirea prin iubire. Putem să ne silim să iubim pe Dumnezeu şi pe oameni cât putem noi mai mult şi atunci suntem pe calea cea bună, suntem în cuprinsul fericirii, ştim să ne coborâm la cel la care trebuie să ne coborâm şi ştim să-l ridicăm pe cel pe care trebuie să-l ridicăm. Cum se poate face aceasta o ştie numai cel ce iubeşte.
Este important de ştiut că un om cu iubire este întotdeauna şi cuviincios, şi politicos.
Să nu uităm niciodată de om, de omul de lângă noi, mai ales de omul de lângă noi, pentru că omul de lângă noi este pus anume ca prin el să ne înmulţim iubirea. Se spune în Pateric – Sfântul Antonie cel Mare are cuvântul acesta – că: „De la aproapele vin şi viaţa, şi moartea. Că dacă folosim pe aproapele, pe fratele, pe Dumnezeu dobândim, şi dacă greşim fratelui, lui Hristos greşim”. Iar Cuviosul Ioan Colov spunea că: „Nimeni nu clădeşte o casă de la acoperiş în jos, ci de la temelie în sus”. Şi întrebat fiind ce înseamnă acest cuvânt, a zis: „Temelia este aproapele, ca pe el mai întâi să-l folosesc, pentru că de el atârnă toate poruncile lui Hristos”. Deci îndreptarea noastră, înaintarea noastră, depăşirea de noi înşine – toate sunt în măsura în care relaţiile noastre cu cei din jurul nostru, cu cei apropiaţi ai noştri, sunt bune.
(Arhimandritul Teofil Părăian )

[cristiboss56]

Inima omului implică, în dimensiunea vieţii spirituale, un dublu aspect; pe de o parte, ea este centrul fiinţei umane, iar pe de altă parte, punctul de întâlnire cu Dumnezeu. Ea este locul cunoaşterii de sine, în care omul se vede aşa cum este el cu adevărat şi, în acelaşi timp, locul depăşirii eului propriu, locul în care omul îşi înţelege fiinţa sa ca fiind templul Sfintei Treimi, locul unde chipul îşi întâlneşte Prototipul. În camera lăuntrică a inimii sale, omul îşi descoperă propriul fundament, depăşind astfel graniţa tainică dintre creat şi necreat. În inimă, ne spun Omiliile Sfântului Macarie, se găsesc adâncimi de nemăsurat. Dumnezeu e acolo cu îngerii; acolo sunt lumina şi viaţa, împărăţia şi apostolii, cetăţile cereşti şi bogăţia harului; toate sunt acolo”.
Rugăciunea inimii desemnează, aşadar, punctul în care acţiunea mea, rugăciunea mea se identifică cu acţiunea, cu rugăciunea continuă a lui Iisus în mine.
(Sfântul Macarie Egipteanul )