Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 08.01.2016, 19:43:48
TINERI PENTRU ROMANIA's Avatar
TINERI PENTRU ROMANIA TINERI PENTRU ROMANIA is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.08.2010
Locație: Mai multe localități
Religia: Ortodox
Mesaje: 514
Implicit

NAȚIUNEA

-I-

De douăzeci și cinci de ani populația noastră scade constant și rapid. Depopularea ucide Națiunea. Se apropie vremea când cei unul, doi copii ai unei Familii de români vor trebui să le țină piept copiilor numeroși ai unei Familii de minoritari. Se apropie și vremea când slăbiciunea noastră demografică ne va transforma în prada unor Țări vecine. De dincolo de frontiere ne pândesc vreo optzeci de milioane de oameni. Toate acestea ar trebui să ne pună pe gânduri.

-II-

Sunt trei factori de producție: Pământul, capitalul și omul. Omul e cel care pune în valoare Pământul și capitalul. Fără muncă Pământul cel mai bogat nu folosește la nimic. Fără efort capitalul e steril. Mai puțini oameni înseamnă mai puțină muncă, mai puțin efort. Diminuarea populației ne compromite puterea de producție.

Deficitul de populație ne expune la crize de supraproducție. Cu cât sunt mai puțini consumatori cu atât mai greu se vând mărfurile. Din 1990 până acum s-au făcut douăzeci și trei de milioane de avorturi. Dacă România ar avea patruzeci și trei de milioane de locuitori, nu douăzeci ca acum, ar fi cu douăzeci și trei de milioane mai mulți cumpărători pentru produsele agricole. Industria textilă ar avea de îmbrăcat cu douăzeci și trei de milioane de clienți mai mult. Firmele de construcții ar trebui să ridice vreo treisprezece orașe de mărimea Bucureștiului ca să asigure locuințe pentru acești douăzeci și trei de milioane de oameni. Diminuarea populației ne compromite și piața internă.

Unii consideră că reducerea nașterilor îmbunătățește viața salariaților: familie mai puțin numeroasă de hrănit și salariu mai mare datorită scăderii ofertei de forță de muncă. Evident greșesc. Dacă mâna de lucru națională va lipsi se va face apel la străini din Țări unde se trăiește mai rău ca la noi. Și cum astfel de exotici acceptă salarii modice, scăderea natalității va duce la scăderea salariilor și la înrăutățirea vieții salariaților.

-III-

O natalitate slabă reduce nivelul general de prosperitate. Fără inteligență, muncă și pricepere nu se poate face nimic. Oamenii sunt cei care pun totul în mișcare. Ne trebuie deci mai mulți oameni. Fie că e vorba de concurență economică sau științifică, fie că e vorba de un câmp de luptă succesul aparține celor care au mai multe divizii. Ni se spune că mulți copii înseamnă sărăcie. Dimpotrivă mulți copii înseamnă bogăție.

Când prosperitatea generală crește, ea se răsfrânge asupra tuturor și asupra fiecăruia. Iată realitatea! Dumnezeu a spus: „Creșteți, înmulțiți-vă și umpleți Pământul!” Dacă-L ascultăm e binecuvântare și viață. Dacă nu-L ascultăm e decadență și moarte.

Doar Familia numeroasă poate asigura progresul României. Familia numeroasă, aceea oamenilor curajoși și încrezători în forțele proprii, aceea a educației virile și a vieții împlinite, e condiția indispensabilă a oricărui progres. Să privim în jur! Nesusținută demografic economia gâfâie. Minoritarii fac mai mulți copii ca noi. Aproape toate Țările vecine vor să ne ia teritorii. E absolut necesar să avem mai mulți copii ca să ne putem dezvolta și apăra.

Predescu Virgil
__________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX!
Reply With Quote
  #2  
Vechi 09.01.2016, 16:59:06
Copacel Copacel is offline
Banned
 
Data înregistrării: 02.08.2015
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.139
Implicit

Citat:
De douăzeci și cinci de ani populația noastră scade constant și rapid.
Lipsa de educatie religioasa si cultivare cultuvarea parvenitismului isi spune
cuvantul.
Citat:
Depopularea ucide Națiunea.
Defineste ce inseamna natiune .
Citat:
Se apropie vremea când cei unul, doi copii ai unei Familii de români vor trebui să le țină piept copiilor numeroși ai unei Familii de minoritari.
bre pai cand cineva de Bruxelles, un varzar, zice ceva si 18 milioane se conformeaza atunci inseamna ca varzarul este majoritar desi e doar o persoana si 18 milioane sunt minoritari.Pentru ca intotdeauna majoritatea
impune minoritatii.
Deci ce inseamna minoritar in tzara asta ?
Citat:
Se apropie și vremea când slăbiciunea noastră demografică ne va transforma în prada unor Țări vecine.
Prada ai fost demult, acum urmeaza digestia.
Citat:
De dincolo de frontiere ne pândesc vreo optzeci de milioane de oameni. Toate acestea ar trebui să ne pună pe gânduri.
Am 80 de milioane de dusmani.Inseamna ca am deranjat pe multi bre, dar
ce am facut de am 80 de milioane de dusmani ? Si de ce 80 de milioane ?
"Dusmani-mi poarta pica ca n-au valoarea mea...."
Iti dai seama ce valoare trebuie sa ai pt 80 milioane de dusmani?Greutatea
ta in aur ?
Citat:
Sunt trei factori de producție: Pământul, capitalul și omul. Omul e cel care pune în valoare Pământul și capitalul.
Da. Asta asa e.
Citat:
Fără muncă Pământul cel mai bogat nu folosește la nimic.
Hehe fara munca omului sau a robotului ? Hehe....
Citat:
Fără efort capitalul e steril.
Adica ?

Citat:
Mai puțini oameni înseamnă mai puțină muncă,
Da.
Citat:
mai puțin efort.
Da.
Citat:
Diminuarea populației ne compromite puterea de producție.
Nope.Nu.Nicidecum.Productia n-are nimic in comun cu diminuarea populatiei.
pai cum asa ? Pai din cauza roboticii si automatizarilor.
Imagineaza-ti o fabrica cu 500 de roboti care lucreaza zi/lumina fara salariu
fara paza. Profituri enorm de uriase.
Din aceasta cauza se pompeaza miliarde de euro in robotica.Se cauta si se
vor gasi tehnologii care sa inlocuiasca omul din toate domeniile de productie
si munca.Pai si celailati oameni ce o sa faca daca nu mai muncesc ?.Dpdv
al stapanilor acestei lumi sunt considerati resurse ne-eficiente care ocupa
spatiu degeaba., motiv pt care vor porni razboaie de exterminare si uite asa
ai depopularea planetei. Vorbesc de nazismul tehnologic 2.0.
Citat:
Diminuarea populației ne compromite puterea de producție.
Citat:
Deficitul de populație ne expune la crize de supraproducție.
deficit = scadere = diminuare. Logical deadlock ? guess so.
Citat:
Cu cât sunt mai puțini consumatori cu atât mai greu se vând mărfurile. Din 1990 până acum s-au făcut douăzeci și trei de milioane de avorturi. Dacă România ar avea patruzeci și trei de milioane de locuitori
Atunci UE ar trebui sa intretina 43 milioane in loc de 18, chestie pe care nu si-ar putea permite.Vezi tu ,efectul evenimentelor din 89 , a fost proiectat pe 25-30 de ani din afara tzarii.Romania este in "graficul" lor.

Citat:
Industria textilă ar avea de îmbrăcat cu douăzeci și trei de milioane de clienți mai mult
Dar ar lua o mare parte din profitul altor industrii textile in alte tzari.
.
Citat:
Firmele de construcții ar trebui să ridice vreo treisprezece orașe de mărimea Bucureștiului ca să asigure locuințe pentru acești douăzeci și trei de milioane de oameni.
Firmele de constructii ridica oricum 13 orase ca sa asigura cladiri de birouri
si depozite pt viitoarele multinationale si corporatii.
Citat:
Unii consideră că reducerea nașterilor îmbunătățește viața salariaților: familie mai puțin numeroasă de hrănit și salariu mai mare datorită scăderii ofertei de forță de muncă.
Nope, salariul de obicei are legatura cu valoare muncii tale, mai ales legat
despre complexitatea muncii tale si nu neaparat cu cererea si oferta.

Citat:
Dacă mâna de lucru națională va lipsi se va face apel la străini din Țări unde se trăiește mai rău ca la noi.
Depinde ce-i mai eftin.Import de resurse umane eftine sau automatizare ?

Citat:
Și cum astfel de exotici acceptă salarii modice, scăderea natalității va duce la scăderea salariilor și la înrăutățirea vieții salariaților.
Ce spui de inlocuirea lor totala cu roboti si linii robotizate ?
-III-

Citat:
Dacă-L ascultăm e binecuvântare și viață. Dacă nu-L ascultăm e decadență și moarte.
Si cum noi suntem 80 % ortodocsi rezulta ca la noi e binecuvantare si viata.
Oare ? Sau romanul se pricepe la credinta precum la fotbal.Toata lumea da
sfaturi dar nimeni n-ar alerga pe teren si ar dribla .Acolo este efort.Situatia
de pe teren schimba perceptia fatza din tribuna.Parca este alta lume, nu ?

Citat:
Să privim în jur! Nesusținută demografic economia gâfâie.
Economia poate sa gafie foarte bine si daca cineva de pe Wallstreet decide
sa se joace la taste cu economia tzarii tale.
Citat:
Minoritarii fac mai mulți copii ca noi. Aproape toate Țările vecine vor să ne ia teritorii.
Pai toate tzarile vecine vor sa ne teritoriile pe care noi le oferim pe gratis.
Pai tampit sa fii sa refuzi o asemenea oferta.Mai rau este de cel care face oferta.
Citat:
E absolut necesar să avem mai mulți copii ca să ne putem dezvolta și apăra.
Probabil ca asa era si la sedinta de partid cu prefixul "tovarase".
Tovarase trebuie sa avem cat mai multa productie ca sa ne putem dezvolta si
apara socialismul.Comunitatea trebuie sa fie tzelul nostru suprem de aparare si dezvoltare.Fara socialism nu viitor si nici trecut tovarase.

PS:daca tai "tovarse" si pui pe "domnul" ai discursul zilelor noastre de la functionarii de la Bruxelles cu cravat de cauciuc si ochi de peste mort.

Last edited by Copacel; 09.01.2016 at 17:04:28.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 09.01.2016, 21:58:08
AlinB AlinB is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.01.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 20.025
Implicit

Aboardarea dlui Predescu e intr-adevar naiva.

Prosperitatea nu e in directa legatura cu numarul de locuitori.
Cine sa creeze locuri de munca pentru inca 20 milioane de romani daca nici petru astia care sunt acum nu se face mare lucru?

In ciuda PIB -ului glorios si a altor indicatori, statisticile arata spre o saracie lucie a unei bune parti din populatie.
O alta parte consistenta traieste cat de cat bine dar ..muncind in alte tari. Si datorita lor, o parte din cei care sun aici pot sa traiasca si ei.

Deja nu mai suntem un stat suveran si national, asteptam sa vina altii sa ne dea de lucru, noi avand ca argument pro doar...salariile mici.
Si inca nici alea suficient de mici.
Si multa birocratie, coruptie, din partea celor alesi "democratic".

Mentalitatea ca "turcii ma inconjoara" e nitel cam depasita pentru vremurile astea.
Colonialismul, sclavagismul, fanariotii s-au intors, dar sunt mult mai subtile, tin situatia mult mai bine sub control, sub o aparenta legitimitate si o pojghita de democratie si (zic ei) bune intentii.

O aborare frontala este cvasi-imposibila.
Nici comunismul n-a cazut pentru ca niste oameni de buna credinta l-au dat jos.

"Faceti multi copiii" nu e solutia dar poate fi o parte din ea. Macar cat sa ramanem cati suntem si nu mult mai putini.

Oricum, situatia economica nasoala are si ea niste avantajte: suntem ocoliti de majoritatea imigrantilor.
Dar probabil lucrurile nu vor ramane asa pentru mult timp.

Creanga are si el dreptate pe undeva, dar chestia cu "nu avem nevoie de oameni ca sunt roboti" tine de o doza de ignoranta.

Sigur, nu mai poti lucra pamantul cu sapa si vaca, dar faptul ca exista capacitati de productie enorme fara a exista si oamenii care sa aiba venituri care sa le absoarba, este o parte importanta a probemei economice actuale.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 10.01.2016, 19:37:09
TINERI PENTRU ROMANIA's Avatar
TINERI PENTRU ROMANIA TINERI PENTRU ROMANIA is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.08.2010
Locație: Mai multe localități
Religia: Ortodox
Mesaje: 514
Implicit

ORTODOCȘII

-I-

Răul care afectează cel mai mult România e lipsa copiilor. Acest rău e cel mai mare dintre toate relele, e moartea Țării și a Neamului. Fără copii Pământul nu dă roade. Fără copii bogăția e inutilă. Fără copii cea mai vitează Națiune e învinsă dinainte.

Toate luptele pe care le-am purtat timp de două mii de ani să fi fost degeaba? Degeaba atâtea fapte eroice? Degeaba atâta sânge vărsat? Da, dacă vom continua să fim un Popor steril. Fără copii totul nu e pentru România decât amăgire, vanitate și decepție. Din toate punctele de vedere depopularea e o dramă cumplită.

-II-

Analizarea depopulării printre ortodocși nu e chiar simplă. Subiectul se impune însă abordat cumva. Lipsa de fecunditate voluntară a ortodocșilor servește de exemplu și de scuză celor fără credință. Nu putem să nu recunoaștem că sunt unii care uită pricipiile moralei creștine chiar printre cei exterior credincioși și practicanți.

E dificil totuși să faci mulți copii acolo unde aceștia sunt din ce în ce mai puțini. Unii ar prefera să aibă zece copii într-o colectivitate unde majoritatea are zece, decât trei, patru copii într-o colectivitate unde majoritatea nu are decât unul, doi sau niciunul. Teama de a fi diferit de ceilalți domină rațiunea. În plus ne e cultivată deliberat înclinația spre plăceri, spre imoralitate. Presiunea mediului asupra Familiilor e enormă și doar Familiile puternice îi rezistă.

-III-

Ce-i de făcut? În primul rând să dăm exemplu bun. În al doilea rând se impune participarea noastră activă la viața cetății. Să ne reamintim că primii creștini nu s-au limitat, cum cred unii, să trăiască în catacombe și să aștepte martiriul. Ei au readus la viață o societate ajunsă în pragul dispariției din cauza divorțului, a concubinajului, a viciului contra firii și a sterilității voite.

Dacă noi, ortodocșii, vom avea curajul de a ne inspira din viața primilor creștini, vom arăta că suntem mai buni ca alții și că Religia noastră are forță. Fără îndoială Legea Divină e greu de respectat și în ciuda credinței ne simțim uneori descumpăniți în fața unei lumi care consideră că totul e permis. Cu toate acestea credința ne obligă să fim modele de urmat trăind conform conștiinței noastre și altfel decât cei lipsiți de credință.

-IV-

Depopularea printre ortodocși afectează Biserica. Cu mai puțini credincioși Biserica va regresa. Cu mai mulți credincioși Biserica se va dezvolta. Consecințele depopulării sunt la fel de grave pentru ortodoxie ca pentru Familie și Națiune.

-V-

Să repetăm mereu tuturor că nu vom avea un viitor, aici în stânga Dunării, decât dacă suntem numeroși și ne păstrăm credința moștenită din străbuni! Să avem fii mulți dacă vrem să ocrotim România și prin ea tot ce merită trăit în scurta noastră trecerea pe Pământ!

Predescu Virgil

Sursa: http://tineriptromania.blogspot.com/

__________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX!
Reply With Quote
  #5  
Vechi 10.01.2016, 21:39:13
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.434
Implicit

Depopularea este, într-adevăr, o dramă. N-ar fi dacă motivul pentru care se nasc tot mai puțin copii ar fi virtutea, iar nu păcatul, asceza și nu desfrâul.
Nu știu câți s-ar apuca, totuși, să dea naștere la (mulți) copii din patriotism.

Este vorba, evident, de o criză, gravă, a familiei, care își are sursa în pierderea rânduielilor de viață creștinești; deci în slăbirea credinței adevărate, care rostuiește viața într-un mod specific ei.

Nu cu multe generații în urmă, și mai ales la țară (unde sufletele erau mai curate), rânduiala era ca tinerii să se căsătorească de timpuriu, fără a avea alte legături înainte, iar apoi să dea naștere la copii, fără a recurge la avorturi. Viața era adesea grea, dar nu lipsită de frumusețe, de curăție, de putere și, mai ales, de sens.

Acum aproape nimic din educația copiilor/tinerilor nu îndeamnă către familie. Chiar și cei de la țară își încep viața sexuală devreme și se căsătoresc, dacă o mai fac, târziu. Iar păcatele de dinainte de căsătorie își pun în mod dramatic amprenta pe aceasta, legătura dintre soți nemaifiind trainică, devenind relativă, mereu în pericol de a se destrăma. Celălalt nu mai este unic, nu mai e de neînlocuit, poate oricând să devină un oarecare.
Iar dacă lipsește credința, soții nu caută să trăiască după voia lui Dumnezeu, ci după propria plăcere sau nevoie; caz în care copiii pot reprezenta un inconvenient, un disconfort.

Nu știu dacă efortul Bisericii de a-i învăța pe tineri cât de importantă este curăția și cum să se pregătească pentru a întemeia familii creștine este suficient de mare. Poate că este; poate profesorii de religie știu să-i sfătuiască.

Însă buna și dreapta învățătură are un mare și prea puternic dușman în educația lumească obișnuită, în mass-media, în mediul online. Dacă în trecut deveneai bărbat pe la 20 de ani, când terminai armata, dobândind totodată și o maturitate a gândirii, acum poți ajunge pe la 40 de ani un „băiat” pasionat de jocuri pe calculator, purtându-te și îmbrăcându-te ca un adolescent.

Modul de viață cu rânduială sfântă, propus de Biserică, este atât de deosebit de cel al lumii, încât este cu neputință să le împaci pe amândouă. Fără un discernământ bine exersat, stând pasiv în fața televizorului ori a calculatorului/smartfonului n-ai cum să fii/devii un bun creștin.

Postul, în zilele noastre, trebuie să includă îndeosebi reținerea de la mijloacele astea de acaparare a gândurilor, preocupărilor, spiritului în cele din urmă. Și, pe lângă reținerea de la cele rele și ucigătoare de suflet, să nu uităm că trebuie să și rodim, căci dacă rămânem sterili vom fi, la Judecată, tăiați și aruncați în foc.
Să nu fie!
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea)
Reply With Quote
  #6  
Vechi 11.01.2016, 08:58:30
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.736
Implicit

Citat:
În prealabil postat de CristianR Vezi mesajul
Modul de viață cu rânduială sfântă, propus de Biserică, este atât de deosebit de cel al lumii, încât este cu neputință să le împaci pe amândouă.
Dar cand a fost altfel ? Cu exceptia, poate, a statelor crestine medievale, cazute de multisor sub presiunea bulversarilor aduse de (i)luminism ?

Are Pelerinul, pe undeva, o excelenta postare despre cele doua lumi. Despre cele doua societati. Societatea sfanta, care este Biserica, fata in fata cu societatea guvernata de printul lumii acesteia.

Ele nu stau fata in fata de ieri. Prima actiunea notabila pe care a facut-o Domnul nostru, dupa aceea de a Se fi nascut, a fost sa fuga din lume. Lumea e nebuna, lumea s-a straduit mereu sa Il ucida pe Pruncul Isus. Citim ca, in plina noapte, ingerul se arata lui Iosif si ii arata ce trebuie facut: sa fuga in Egipt. Rar s-a pomenit o emigrare mai precipitata si mai dramatica. Intelegem ca atunci, in plina noapte, Sfanta Familie si-a facut bagajele, avand, probabil, la dispozitie una bucata cal. Altfel spus, a lasat totul. Agoniseala de o viata. E greu de presupus ca Sf Iosif si-a luat cu el utilajele lui profesionale. Menghina, zgarieciul, echerul, presele, cleiurile etc. La fel, Sfanta Fecioara a lasat pe loc mobila de bucatarie, vesela si toate celelalte. Dealtfel, intelegem ca nici nu au mai trecut pe acasa, pe la Nazaret, ci au plecat cu echipamentul si munitia din dotare: una bucata cal. Si tuleo, frate, ca a-nnebunitara lumea cu conducatorii ei in frunte. Atunci, in noaptea aceea, Evanghelia a facut prima operatie in calitatea ei de Sabie adusa de Domnul, despartind Sfanta Familie de lumea si pamantul parintilor. Lumea si pamantul in care stramosii lor fusesera, candva, regi. Lumea si pamantul care nu-i primise, care era sub ocupatia Babilonului, care le era ostila.

Si azi, ca si ieri, Imperiul, cu regii si guvernatorii lui, il urmareste pe Pruncul Isus sa Il ucida. Si azi, ca si ieri, daca vrem ca familiile noastre sa fie sfinte, trebuie sa ascultam de sugestiile mesagerilor lui Dumnezeu. Sa lasam toate ale noastre, ca nimic nu avem care sa fie, de fapt, al nostru. Si, in noaptea acestei lumi, sa mergem acolo unde ne va arata. Fiindca un lucru trebuie sa ne fie clar: in lumea asta, suntem calatori.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.com
http://regnabit.wordpress.com

Last edited by Mihnea Dragomir; 11.01.2016 at 09:00:42.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 11.01.2016, 10:12:09
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.893
Implicit

Principala cauza a acestei accentuate scaderi a populatiei Romaniei dupa 1990, este dezastrul economic si social de dupa 1990.

Dezastrul economic, prin distrugerea agriculturii romanesti si dezindustrializarea tarii, si implicit lipsa locurilor de munca sigure si bine platite. De exemplul in Husi, in industrie, existau cca 10.000 de salariati in 1990, iar astazi mai putin de 1000.

Dezastrul social, prin promovarea unor lucruri anormale si nefiresti, prin atacarea ideii de familie traditionala, promovarea in mass-media a libertinajului sexual, prin permiterea crimei avortului, etc.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 11.01.2016, 01:07:38
ahilpterodactil
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de TINERI PENTRU ROMANIA Vezi mesajul
Cu mai puțini credincioși Biserica va regresa. Cu mai mulți credincioși Biserica se va dezvolta.
Strasnica afirmatie!
Reply With Quote
  #9  
Vechi 11.01.2016, 02:27:46
AlinB AlinB is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.01.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 20.025
Implicit

Strasnica in ce sens?

Ca legatura cu subiectul topicului nu prea.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau.
Reply With Quote
  #10  
Vechi 11.01.2016, 03:27:17
ahilpterodactil
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Ma silesc sa nu precizez sensul si nici sa adaug un alt epitet.

*
Ideologiile si, in general, textele militante, mai ales cand au de-a face si cu aerul cazon al armatei/politiei/securitatii, imi par cele mai nepotrivite atunci cand e vorba despre credinta si Biserica.
Ca roman, ca patriot, ma numar printre cei care apara valorile noastre perene. Asa am fost crescut, educat si am ales sa raman in duhul traditiei romanesti.
Dar sa am tendinta asta de a face o lozincareala demna de cele mai prospere file din cartea cu sloganuri heirupiste a epocii de aur...

*
Discursul etic populist si tonul didacticist al postarilor de pe aici nu prea vad sa aiba legatura cu Biserica, decat in acceptiunea acesteia de institutie sociala aflata in simfonie (pseudo-bizantina) cu statul.

Pentru mine, Hristos se adreseaza omului duhovnicesc din fiecare crestin si comunitatii eclesiale. Invatatura Lui este duhovniceasca, nu sociala, moralizatoare, politica etc. Formalismul pseudocrestin care bantuie pe aici este dovada, printre altele, a maladiilor care ne maninca oasele.

P.S. Noul trend al canaliilor - manipularea prin apelul la formulari religioase. Ce poate fi mai scarbos?

Last edited by ahilpterodactil; 11.01.2016 at 03:34:28.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare