Ascunderea cheii crestine

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Intrarea Vagonului

ce legatura au furnicile si albinele din Harap-Alb si alte povesti similare, cu Sf. Sacramente? Sincer, imi e greu sa vad pe Cineva, adica pe Sf. Sacrament, simbolizat prin ceva atat de...nepersonal, ci hive-mind, cum sunt acele fiinte atat de harnice dar atat de clasic si evident lipsite de "a fi persoana".

Sper ca esti de acord ca distanta ontologica dintre persoanele noastre si furnici, ori albine, este mai mica decat distanta ontologica dintre Dumnezeu si persoanele noastre. Si totusi, Dumnezeu a coborat infinit de mult, facandu-Se unul dintre noi. Cred ca asta vrea sa spuna Creanga, alegand furnici si albine: "uite atatica de mic facutu-S-a Domnul".

Harap Alb nu se deosebeste prin nicio trasatura eroica de voinicii care l-au precedat, dar care au fost rapusi pe lungul parcurs spre dobandirea fiicei imparatului (metafora a Gratiei Sfintitoare). Dimpotriva: dupa actul de curaj initial, in care, spre deosebire de fratii sai mai mari care au sters-o in fata Batranului Urs, il vedem pe praslea, care trebuie sa aiba varsta lui David, gata de a se angaja in lupta, descoperim un om cu multe frici, asa cum si noi avem. Ceea ce il deosebeste in mod fundamental pe Harap Alb de voinicii rapusi este sprijinul pe care il obtine de la aliati dintr-o alta lume. Avem, pe de o parte, prietenii sai cu trasaturi suficient de umane incat sa-i numim persoane, dar suficient de inumane incat sa-i numim extraterestri. Si atunci, ce pot fi altceva: Pasarila Hat Lungila, Gerila, Flamanzila etc decat metafore pentru ingeri ? Fiecare dintre ei, rasplatind cate o fapta buna facuta de eroul nostru ne-erou, intervine intr-un moment cheie si il ajuta sa mai faca un pas.
Iar, pe de alta parte, vedem ajutoare de cu totul alt ordin: furnicile si albinele. Furnicile il ajuta pe Harap Alb la o munca imposibila pentru un om singur: la (dis)cernerea nisipului de mac. Nisipul e chestia aia pe care nimic durabil nu se poate cladi. Bobul de mac este, pentru romani, ceea ce era bobul de mustar pentru evreii carora se adresa Domnul: cea mai mica samanta dintre cele cultivate, cea mai mica pe care o are un gradinar, in mod normal, in "colectia de toamna" din camara. Oricarui viitor preot i se spune, inca din seminar: "ceea ce se seamana la amvon, se culege in confesional". Acolo, in Sacramentul Spovezii, se separa nisipul de mac si se leaga in saci.
Albinele servesc la a deosebi fata de imparat de sosia ei, iluzia. Este ceea ce obtinem prin Euharistie: ochi spirituali pentru alegerea buna.

De ce furnicile si albinele sunt parabole pentru Sacramente, mai exact pentru spovada si impartasanie, ma intrebi ? Aminteste-ti de sensul originar al termenului de simbol. O jumatate de inel, de sigiliu (sau de bancnota, mai aproape de zilele noastre), care face sens impreuna cu cealalta jumatate. "Simbol vizibil cu efect in invizibil", iata definitia cea mai succinta a unui Sacrament. In ambele cazuri, al furnicilor si al albinelor, Harap Alb primeste un simbol: o aripioara. In ambele cazuri, consumand sacramentul (=arzand simbolul) obtine un efect altfel cu neputina de obtinut.

"Harap Alb" este un genial catehism pentru copii, nascut din pana unui preot si invatator. Acela care e autorul "Abecedarului" dupa care si eu am invatat. Un catehism de asemenea valoare ar merita mai bine folosit, prin dezvaluirea semnificatiilor basmului in cheie crestina.

Al doilea, ce filosofie se ascunde in legile termodinamicii.

E suficient sa meditam putin asupra celebrei ecuatii: dE=L+dQ. Scris putin altfel, reiese ca dQ=dE-L. De aici, adevarata natura si semnificatie ca caldurii. Desi se masoara tot in jouli, ca si energia si lucrul mecanic, ne dam seama ca aceasta marime fizica, in fond insesizabila (fiindca e cu totul alceva decat temperatura) e de alta natura decat energia (si decat lucrul mecanic, care e energie in "ipostaza activa"). Astfel vazuta, caldura nu e energie, ci este contrariul ei: un cimitir al energiei. Ori de cate ori o energie se activeaza in travaliu, ceva din ea se pierde ireversibil: asta ne arata ecuatia fundamentala de mai sus. Ori de cate ori o piatra se rostogoleste de pe munte in prapastie, energia, initial exclusiv potentiala, a pietrei nu se regaseste in starea finala: ceva s-a pierdut, prin frecare, in mod ireversibil. Poate vom cugeta mai adanc la aceste lucruri, cu alta ocazie.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Sper ca esti de acord ca distanta ontologica dintre persoanele noastre si furnici, ori albine, este mai mica decat distanta ontologica dintre Dumnezeu si persoanele noastre. Si totusi, Dumnezeu a coborat infinit de mult, facandu-Se unul dintre noi. Cred ca asta vrea sa spuna Creanga, alegand furnici si albine: "uite atatica de mic facutu-S-a Domnul".

Harap Alb nu se deosebeste prin nicio trasatura eroica de voinicii care l-au precedat, dar care au fost rapusi pe lungul parcurs spre dobandirea fiicei imparatului (metafora a Gratiei Sfintitoare). Dimpotriva: dupa actul de curaj initial, in care, spre deosebire de fratii sai mai mari care au sters-o in fata Batranului Urs, il vedem pe praslea, care trebuie sa aiba varsta lui David, gata de a se angaja in lupta, descoperim un om cu multe frici, asa cum si noi avem. Ceea ce il deosebeste in mod fundamental pe Harap Alb de voinicii rapusi este sprijinul pe care il obtine de la aliati dintr-o alta lume. Avem, pe de o parte, prietenii sai cu trasaturi suficient de umane incat sa-i numim persoane, dar suficient de inumane incat sa-i numim extraterestri. Si atunci, ce pot fi altceva: Pasarila Hat Lungila, Gerila, Flamanzila etc decat metafore pentru ingeri ? Fiecare dintre ei, rasplatind cate o fapta buna facuta de eroul nostru ne-erou, intervine intr-un moment cheie si il ajuta sa mai faca un pas.
Iar, pe de alta parte, vedem ajutoare de cu totul alt ordin: furnicile si albinele. Furnicile il ajuta pe Harap Alb la o munca imposibila pentru un om singur: la (dis)cernerea nisipului de mac. Nisipul e chestia aia pe care nimic durabil nu se poate cladi. Bobul de mac este, pentru romani, ceea ce era bobul de mustar pentru evreii carora se adresa Domnul: cea mai mica samanta dintre cele cultivate, cea mai mica pe care o are un gradinar, in mod normal, in "colectia de toamna" din camara. Oricarui viitor preot i se spune, inca din seminar: "ceea ce se seamana la amvon, se culege in confesional". Acolo, in Sacramentul Spovezii, se separa nisipul de mac si se leaga in saci.
Albinele servesc la a deosebi fata de imparat de sosia ei, iluzia. Este ceea ce obtinem prin Euharistie: ochi spirituali pentru alegerea buna.

De ce furnicile si albinele sunt parabole pentru Sacramente, mai exact pentru spovada si impartasanie, ma intrebi ? Aminteste-ti de sensul originar al termenului de simbol. O jumatate de inel, de sigiliu (sau de bancnota, mai aproape de zilele noastre), care face sens impreuna cu cealalta jumatate. "Simbol vizibil cu efect in invizibil", iata definitia cea mai succinta a unui Sacrament. In ambele cazuri, al furnicilor si al albinelor, Harap Alb primeste un simbol: o aripioara. In ambele cazuri, consumand sacramentul (=arzand simbolul) obtine un efect altfel cu neputina de obtinut.

"Harap Alb" este un genial catehism pentru copii, nascut din pana unui preot si invatator. Acela care e autorul "Abecedarului" dupa care si eu am invatat. Un catehism de asemenea valoare ar merita mai bine folosit, prin dezvaluirea semnificatiilor basmului in cheie crestina.




E suficient sa meditam putin asupra celebrei ecuatii: dE=L+dQ. Scris putin altfel, reiese ca dQ=dE-L. De aici, adevarata natura si semnificatie ca caldurii. Desi se masoara tot in jouli, ca si energia si lucrul mecanic, ne dam seama ca aceasta marime fizica, in fond insesizabila (fiindca e cu totul alceva decat temperatura) e de alta natura decat energia (si decat lucrul mecanic, care e energie in "ipostaza activa"). Astfel vazuta, caldura nu e energie, ci este contrariul ei: un cimitir al energiei. Ori de cate ori o energie se activeaza in travaliu, ceva din ea se pierde ireversibil: asta ne arata ecuatia fundamentala de mai sus. Ori de cate ori o piatra se rostogoleste de pe munte in prapastie, energia, initial exclusiv potentiala, a pietrei nu se regaseste in starea finala: ceva s-a pierdut, prin frecare, in mod ireversibil. Poate vom cugeta mai adanc la aceste lucruri, cu alta ocazie.

Fascinanta interpretarea ta, dar mi se pare complicata si mai ales fortata. Fiica Imparatului, gratia sfintitoare? Ai uitat cum era descrisa firea ei si mai ales a cui fiica era? Ce apucaturi de asasin avea viitorul socru? Inca ceva: nenorocirile comunismului si post-modernismului post-1989 au cam dezintegrat orice urma de traditie la sate. Totusi, cred ca inca se poate verifica, din pacate nu atat " pe teren" cat in scrieri etnologice, daca nu cumva o mare parte din motive /arhetipuri au fost culese de Creanga, care sa nu uitam, era taran la origine. Poate ca involuntar a perturbat cu locuri comune crestine, in forma codificata, naratiunea, dar in esenta poate fi vorba de mituri precrestine, care din fericire supravietuisera pana la vremea marelui povestitor. Ce zici de ipoteza asta de lucru?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Intrarea Vagonului

Fiica Imparatului, gratia sfintitoare? Ai uitat cum era descrisa firea ei si mai ales a cui fiica era?

Spuneam ca fiica (pretentioasa, capricioasa, care pune la incercare, dar de o frumusete negraita si care il readuce la viata, in final, pe Harap Alb care era mort de-a binelea) este inchipuire a Gratiei Sfintitoare si nu ca taica-sau este inchipuire a lui Dumnezeu. Daca vrem neaparat sa-i dam imparatescului ei tata o valoare de simbol (si cam trebuie sa vrem, in aceasta hermeneutica), atunci, intr-o prima instanta, am putea sa gandim ca ar fi inchipuire a arhiereului. In orice caz, e un om ca toti oamenii, neavand nimic nazdravan, precum fiica lui, precum Sfanta Duminica sau precum membrii Asociatiei de Sprijin a lui Harap Alb...

Inca ceva: nenorocirile comunismului si post-modernismului post-1989 au cam dezintegrat orice urma de traditie la sate. Totusi, cred ca inca se poate verifica, din pacate nu atat " pe teren" cat in scrieri etnologice, daca nu cumva o mare parte din motive /arhetipuri au fost culese de Creanga, care sa nu uitam, era taran la origine. Poate ca involuntar a perturbat cu locuri comune crestine, in forma codificata, naratiunea, dar in esenta poate fi vorba de mituri precrestine, care din fericire supravietuisera pana la vremea marelui povestitor. Ce zici de ipoteza asta de lucru?

Filonul popular la acest basm si la scrierile lui Creanga in general se impune cu evidenta banalitatii. Pe acest substrat popular, geniul lui Creanga adauga elemente de teologie mistica intr-un fel atat de mestesugit, incat le face de nedesfacut si, iata, greu de sesizat. Asa cum e autorul: un adstrat de invatator si preot pe un substrat de taran, asa e si stralucita sa lucrare facuta pentru copii ca sa priceapa adultii in timp ce le citesc acelora. As adauga, doar, ca anumite elemente din basm imi pun intrebarea unui foarte discret ecou al bogomilismului. Nu ar fi de mirare: la "Mesterul Manole" gasim bogomilism pe fata: de ce nu zacea, latent, in "Harap Alb" ? Si, numai sub aceasta perspectiva, putem repune in chestiune problema pe care o ridici: a cui fiica este fiica imparatului ?

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Spuneam ca fiica (pretentioasa, capricioasa, care pune la incercare, dar de o frumusete negraita si care il readuce la viata, in final, pe Harap Alb care era mort de-a binelea) este inchipuire a Gratiei Sfintitoare si nu ca taica-sau este inchipuire a lui Dumnezeu. Daca vrem neaparat sa-i dam imparatescului ei tata o valoare de simbol (si cam trebuie sa vrem, in aceasta hermeneutica), atunci, intr-o prima instanta, am putea sa gandim ca ar fi inchipuire a arhiereului. In orice caz, e un om ca toti oamenii, neavand nimic nazdravan, precum fiica lui, precum Sfanta Duminica sau precum membrii Asociatiei de Sprijin a lui Harap Alb...



Filonul popular la acest basm si la scrierile lui Creanga in general se impune cu evidenta banalitatii. Pe acest substrat popular, geniul lui Creanga adauga elemente de teologie mistica intr-un fel atat de mestesugit, incat le face de nedesfacut si, iata, greu de sesizat. Asa cum e autorul: un adstrat de invatator si preot pe un substrat de taran, asa e si stralucita sa lucrare facuta pentru copii ca sa priceapa adultii in timp ce le citesc acelora. As adauga, doar, ca anumite elemente din basm imi pun intrebarea unui foarte discret ecou al bogomilismului. Nu ar fi de mirare: la "Mesterul Manole" gasim bogomilism pe fata: de ce nu zacea, latent, in "Harap Alb" ? Si, numai sub aceasta perspectiva, putem repune in chestiune problema pe care o ridici: a cui fiica este fiica imparatului ?

Bun. Ai numit aceasta geniala opera un catehism incifrat. Dupa nenorocirile aduse de pasoptisti si curvarul-cu-cioc-laudat-in-manuale-comuniste, cateheza BO a scazut ca putere de impact in mase si calitate in mod constant. Crezi ca exista un numar semnificativ de tineri ortodocsi care sa se aplece cu intelegere si pricepre asupra acestui text? Tu, da ai priceput. Copiii tai, da, ar pricepe. Din cate stiu, esti singurul care citeste aceste opere (Creanga, si nu numai) in aceasta cheie indrazneata si mistica. In anii stalinismului, daca Harap-Alb e catehism ascuns (eu inca nu sunt convins 100%), cati din cei prigoniti pentru urmarea lui Dumnezeu l-ar fi inteles? Pentru ca mai este o chestiune nu doar de mesaj criptat, mai e problema initierii in criptare a destinatarului. Vedem ca inca de pe vremea sa, critica literara nu ii vazuse lui Creanga acest inteles ascuns al operei Harap-Alb.
Iar tatal fiicei...arhiereu...hm...de cand arhiereii lui Dumnezeu (nu aia cu colan si sort ai Aluilalt) executa oameni?! Prima reactie a Imparatului este nu ata testare, cat tentative de asasinat. (Imagineaza-ti ca intr-un hotel ai fi gazduit intr-o camera la temperaturi mercuriene, sau dimpotriva, neptuniene: ce concluzie se trage asupra intentiei gazdei decat de desfiintare fizica?).

Exceptional topic!
Ca sa nu deranjez, as voi sa fac o singura precizare: basmele si creatiile populare perene, in genere, lucreaza asupra copiilor chiar daca ei nu au o cheie hermeneutica foarte explicita.
Ca si visul, care e un fenomen sanogen (de obicei; exista totusi vise in care oamenii innebunesc, din pacate) per se, interpretarea lui fiind deja un act suplimentar dar nu neaparat necesar - si basmele au puterea launtrica de a lucra in sens pozitiv sufletul cititorului sau al ascultatorului.
Desi nu e foarte evident acest lucru, copiii au mult de castigat fie si numai prin ascultarea povestii. Sufletul curat si puternic/plin de viata, de duh, al copilului, se pricepe de minune ce sa faca cu hrana dinlauntrul hainei de cuvinte a basmului.
Fireste, o talmacire cuminte si potrivita persoanei copilului, este binevenita. Totusi, ramane aceasta: basmul, ca si cantecul, ca si pilda - opereaza deja, cu putere mare, in inima omului.
Ca si Mihnea, in postarea caruia m-am regasit, si eu am ascultat numeroase povesti (Creanga, Ispirescu etc.) in copilarie. Multumesc lui Dumnezeu pentru aceasta! Miezul ori saminta povestii a lucrat singura, precum germineaza semintele sub patura de gheata a iernii, inlauntrul mintii si inimii mele. Mai tarziu, cand a venit vremea sa imi caut radacinile (sau, poate, cerul instelat dinlauntrul inimii), am dat si peste aceste comori launtrice, sadite demult, in vremuri uitate. Mare mi-a fost bucuria si folosul!

Succes in dialog, oameni buni! Domnul sa va dea bici!....:)

În prealabil postat de ahilpterodactil

Exceptional topic!
Ca sa nu deranjez, as voi sa fac o singura precizare: basmele si creatiile populare perene, in genere, lucreaza asupra copiilor chiar daca ei nu au o cheie hermeneutica foarte explicita.
Ca si visul, care e un fenomen sanogen (de obicei; exista totusi vise in care oamenii innebunesc, din pacate) per se, interpretarea lui fiind deja un act suplimentar dar nu neaparat necesar - si basmele au puterea launtrica de a lucra in sens pozitiv sufletul cititorului sau al ascultatorului.
Desi nu e foarte evident acest lucru, copiii au mult de castigat fie si numai prin ascultarea povestii. Sufletul curat si puternic/plin de viata, de duh, al copilului, se pricepe de minune ce sa faca cu hrana dinlauntrul hainei de cuvinte a basmului.
Fireste, o talmacire cuminte si potrivita persoanei copilului, este binevenita. Totusi, ramane aceasta: basmul, ca si cantecul, ca si pilda - opereaza deja, cu putere mare, in inima omului.
Ca si Mihnea, in postarea caruia m-am regasit, si eu am ascultat numeroase povesti (Creanga, Ispirescu etc.) in copilarie. Multumesc lui Dumnezeu pentru aceasta! Miezul ori saminta povestii a lucrat singura, precum germineaza semintele sub patura de gheata a iernii, inlauntrul mintii si inimii mele. Mai tarziu, cand a venit vremea sa imi caut radacinile (sau, poate, cerul instelat dinlauntrul inimii), am dat si peste aceste comori launtrice, sadite demult, in vremuri uitate. Mare mi-a fost bucuria si folosul!

Succes in dialog, oameni buni! Domnul sa va dea bici!....:)

Multumesc din suflet! Sa dea Dumnezeu si Preasfanta!
Ca tot esti aici...am o idee, sper ca nu e o idee de idiot, vorba lu' a mea. Exista, dupa cat am vazut si inteles pe forumul asta de cand frec duda pe el, 5 (cinci) persoane, toate din veteranii forumului, capabile, dupa cum am vazut, inteles si simtit eu din postarile lor, si avadn onoarea de a ii cunoaste pe unii personal, sa creeze ceva in felul in care sugereaza Mihnea ca este acest exceptional basm. Adica, un catehism (mai mult sau mai putin incifrat). Persoanele sunt: Ioan Cezar, Mihnea Dragomir, Pelerin spre Rasarit, Delia si Mihailc. Toti cei mentionati si fiecare dintre ei, din motive evidente cui chiar a citit forumul asta cu atentie. Daca pare exagerata, atunci pot inversa sensul propunerii, si ii ruga pe cei mentionati sa participe la discutie, dezbatand basmul, cu armele mintilor si spiritelor lor. Am cultura, cat de cat; inspiratie in a discerne unele lucruri, uneori; dar firea pacatoasa face exact ca vaca cand doboara sistarul pe care, totusi, il umpluse in prealabil cu lapte cald... E bine sa participe si cele cinci viori mentionate, ca simfonia sa fie mai inalta.

......:) pai, da, bine, him, ok... da eu sunt o vioara cam ciobita si cu niscaiva coarde rupte... inca il mai astept pe Paganini!

*
In principiu am rezerve pentru adoptarea unei chei in basme, fie ea si o "cheie crestina".
Pentru ca eu cred asa: basmul este deja un discurs, o sageata plina de energie catre inima omului si un "produs" al intalnirii (erotice?!) dintre Dragoste si destinatarul ei - omul, oamenii. Ma tem ca imensa lui putere sa nu fie cumva incuiata printr-o cheie sau alta....

*
Am impresia ca daca am da drumul unei dezbateri s-ar iti aici o veche disputa, aceea dintre intelectualul filosof care, pe undeva, simpatizeaza (oh, simpatia e moartea rugaciunii, printre altele) cu Biserica
si contemplativul, inca nedesavarsit, care stie bine ca numai Duhul il poate purta, daca voieste, la intalnirea cu basmul.

Mihnea, dupa cum a inceput (frumos, dealtfel), pare a cultiva perspectiva intelectualului filosof.

dar am zis ca nu vreau sa alterez cumva acest minunat topic. Imi cer iertare ca am revenit cu postarea asta, ma voi abtine de-acu si sper sa continue altii mai cu folos.
Doamne ajuta!