Reflectii

Privind de curand la un barbat in biserica, n-am putut sa spun altceva decat: Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie!

Obisnuia sa vina des la biserica, dar de ceva timp nu-l mai vazusem si chiar ma intrebam ce s-o fi intamplat cu el. Acum am aflat! Fusese tot timpul acolo, nu disparuse, doar schimbarea care se petrecuse cu el m-a impiedicat sa-l recunosc. Si ce schimbare!!
Am cascat ochii insistent la el, atat cat mi-a permis situatia, si daca n-ar fi existat riscul sa par o nesimtita, mai ca l-as fi urmarit prin toata biserica ca sa-l observ mai bine. Dar nu-i nimic! Va mai dura ceva pana voi inceta sa ma minunez de schimbarea ce s-a produs cu el.
Nici nu stiti ce bucurie mi-a adus noua lui infatisare! Putin mai lipsea sa nu-l mai recunosc deloc!

Dar sa ne intoarcem cu cateva luni in urma...

Sunt tot in biserica, inconjurata de oameni din toate partile. Se intampla des ca oitele cele mai nerabdatoare sa stea gramada la miruit. Si cum nu stau bine cu rabdarea, ingros si eu randurile din fata. Doar ca de data asta am simtit miros de alcool.
Alcool, aici?! Da. Si am inteles repede si de unde venea.

Unele patimi sunt vizibile pentru oricine, altele nu. Primele ii smeresc tare pe cei rapusi de ele, dar si pe martori, indemnand la rugaciune si la luare aminte iar patima bauturii se numara printre ele.

Stiam, asadar, ca bea. Am fost insa surprinsa sa realizez ca acel barbat se afla tot timpul in stare de betie, chiar si atunci cand era in biserica, citind mereu dintr-o carte de rugaciuni.

Ce clar mi-a devenit ca acolo se lucra subtil o taina! Negresit ca avea duhovnic, altfel un om aflat mereu in stare de betie nu avea cum sa reuseasca sa mai vina si la biserica. Cel mult, ar fi sfarsit pe o canapea in parc sau intr-un sant. Dar, nu!
Omul asta - asa beat cum era, duhnind de alcool, mai mult ca sigur avand sticla de bautura in traista in care isi tinea si cartea de rugaciuni, venea la biserica. Diavolul pe-o parte nu-l slabea deloc, dar nici Harul nu-l parasea. In asta am vazut clar lucrarea duhovnicului si puterea rugaciunilor sfintiei sale! Ce imagine incredibila! Sa intuiesti un diavol nerusinat care-si dadea toata silinta sa subjuge la nesfarsit creatia lui Dumnezeu, chiar daca era atat de evident ca stradaniile lui nu puteau opri Harul. Omul ala si impleticindu-se de-a binelea tot ar fi ajuns in biserica!

Ca intr-un joc de-a soarecele si pisica in care pisica e un duhovnic plin de Har, care stapaneste situatia si-si permite sa umileasca un soarece cu chip de diavol.
Ati vazut vreodata cum o pisica, satula si pusa pe distractie, daca prinde un biet soricel il ia si-l smotoceste de-i plangi de mila? Cum ii da cu labuta, se preface ca-l scapa, ba il lasa sa mai faca cativa pasi dupa care il ia iar la tavaleala? Si doar cand se plictiseste de acest joc, il da lovitura mortala?
Tot asa si aici!
Era stapanit de diavol pe de o parte - duhnind de alcool, cu fata buhaita, mergand teleghidat ca sa-si mentina directia, dar impins de la spate de Har ca sa vina la biserica, sa stea linistit si sa citeasca dintr-o carte de rugaciuni.
Ce imagine! Ce lucrare! Ce duhovnic!
Mare esti, Doamne, si minunate sunt lucrurile Tale si niciun cuvant nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale!

Jocul acesta pricinuia, cu siguranta, multe suferinte diavolului, multa umilinta, multa neputinta, o mare si inversunata ura pentru om si Dumnezeu pentru ca in final sa sfarseasca si el ca orice alt soricel aflat in ghearele unei pisici agile.

A fost o lectie si pentru baiat si pentru oricine il vedea in biserica. Poate si pentru cei care vor auzi despre el!

Stiam ca va veni o zi in care baiatul asta isi va fi invatat bine de tot lectia despre ce inseamna sa fi rapus de patima alcoolului. Si, in timp ce era purtat pe brate de un parinte duhovnic, a invatat sa faca el insusi primii pasi spre vindecare! Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie!

Ce final victorios! Un suflet tocmai s-a salvat din ghearele diavolului! In biserica, cu Harul lui Dumnezeu care pe toate le poate!

Cel care alta data era imbracat ca un pierde-vara, tarsaindu-si sacadat pasii si raspandind in jur miazma de alcool, cu fata rosie, buhaita de bautura, in prezent e de nerecunoscut. Aranjat frumos, mi-a fost mai usor sa-l recunosc stand cu spatele. Odata intors cu fata, chipul lui mi s-a parut de nerecunoscut. Alta culoare, alta alura, alta expresie, alta privire, pur si simplu alt chip, un om nou! Si chiar este, doar s-a nascut a doua oara!

Nu stiu cum a ajuns alcoolic, stiu doar ca in biserica la care obisnuiesc sa merg a fost odata un alcoolic care s-a vindecat cu ajutorul lui Dumnezeu si-a lucrarii unui duhovnic, prin spovedanie, rugaciune, participare la Sf. Liturghie, multe Sf. Masluri, smerindu-se, avand vointa si dorinta de a se impartasi cu Hristos!

Am trait aceasta bucurie ca si cum ar fi fost victoria mea, desi sunt departe de a fi victorioasa. M-am bucurat insa pentru el si stiu ca Dumnezeu va lucra in continuare si cu el si cu mine si cu oricine-I cere ajutorul!
Doamne, miluieste-ne!

Va indemn pe toti cei care veti citi aceste randuri sa spuneti in gand o scurta rugaciune: Doamne, miluieste-l pe acest baiat proaspat renascut! si sa-I dam slava lui Dumnezeu pentru aceasta minune: Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie!

Sa traiasca omul in curatie este lucru ingeresc!


Zilele trecute, fiind in drum spre casa, langa mine s-a asezat o doamna. Nu mi-ar fi atras atentia, daca nu l-as fi recunoscut pe barbatul care o insotea. In aceeasi formula i-am vazut chiar de curand la biserica.

Despre el vreau sa va vorbesc.

Il stiam din vedere de la biserica. Eram intr-un post al Sfintelor Pasti cand l-am observat prima data. Poate ca venea acolo de cand lumea, tot ce-i posibil, desi nu este deloc genul de persoana care sa poata trece neobservata. Are o statura care-l pune in evidenta fara voia lui.
De atunci, l-am tot zarit in biserica, o buna perioada de timp. Mereu imbracat in negru, cu barba, absorbit de slujba, folosindu-se de un sirag lung de matanii.
Ma obisnuisem sa-l vad asa, dar felul lui, care parea mai degraba caracteristic unui calugar, ma gandeam ca va fi pricina pentru care, intr-o buna zi, va parasi familia noastra pentru a intra in alta.
Banuiam uneori ca are de purtat un razboi mai greu, cand parasea pozitia lumanarii cu cea a unui om ce parea apasat de ganduri, retras intr-o strana. Griji insa nu-mi faceam pentru el, cat timp era acolo.
Apoi, contrar obiceiului, l-am intalnit de cateva ori pe strada. Ne indreptam insa in directii diferite, el plecand mai devreme de la slujba. Sa fi venit timpul despartirii?! Asa ca atunci cand nu a mai venit deloc la biserica, am fost convinsa ca s-a calugarit.

In timp insa, drumurile ni s-au mai intersectat de cateva ori, dar pe alte carari, departe de "acasa". Presupunand ca a ales o alta biserica, mi-a parut rau doar ca a plecat in alta parte.

Acum insa imi pare rau si pentru altceva.
Cat timp l-am intalnit "acasa", realitatea duhovniceasca in care era ancorat ii conferea si un aer profund duhovnicesc. Expresia chipului si intreaga lui tinuta vorbeau despre curatie, despre rugaciune si despre Dumnezeu. Singur fiind, mai degraba vaduv, cred ca i s-a revelat o alta dimensiune a vietii, cunoscuta in special celor necasatoriti care se pastreaza curati sufleteste si trupeste pentru Dumnezeu. Libertatea de a-ti darui timpul si energia numai lui Dumnezeu, exclusivitatea inimii - libera de acum sa-L iubeasca pe Dumnezeu fara impartire nu prea sunt posibile celor casatoriti.

In prezent, omul la care fac referire este re/casatorit. Nimic de condamnat. Doar ca s-a lipsit de o sansa, stiind prea bine ce putea sa faca cu ea, intrezarind si ce ar fi castigat daca ar fi fructificat-o. Alegerea pe care a facut-o, inevitabil, a atras dupa sine niste pierderi.

Diavolul ii lupta pe cei care incearca sa traiasca in curatie pentru a renunta la ea, pacatele trupesti ii dau cea mai mare satisfactie iar numele Preacuratei Nascatoarei de Dumnezeu il arde!

Casatoriti sau nu, sa ne ferim de desfranare!

[AlinB]

Pierderea fiind care pana la urma?
Adica de unde stii tu ce a pierdut sau a castigat, din moment ce il stii doar din vedere?

În prealabil postat de crinrin

Privind de curand la un barbat in biserica, n-am putut sa spun altceva decat: Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie!

Obisnuia sa vina des la biserica, dar de ceva timp nu-l mai vazusem si chiar ma intrebam ce s-o fi intamplat cu el. Acum am aflat! Fusese tot timpul acolo, nu disparuse, doar schimbarea care se petrecuse cu el m-a impiedicat sa-l recunosc. Si ce schimbare!!
Am cascat ochii insistent la el, atat cat mi-a permis situatia, si daca n-ar fi existat riscul sa par o nesimtita, mai ca l-as fi urmarit prin toata biserica ca sa-l observ mai bine. Dar nu-i nimic! Va mai dura ceva pana voi inceta sa ma minunez de schimbarea ce s-a produs cu el.
Nici nu stiti ce bucurie mi-a adus noua lui infatisare! Putin mai lipsea sa nu-l mai recunosc deloc!

Dar sa ne intoarcem cu cateva luni in urma...

Sunt tot in biserica, inconjurata de oameni din toate partile. Se intampla des ca oitele cele mai nerabdatoare sa stea gramada la miruit. Si cum nu stau bine cu rabdarea, ingros si eu randurile din fata. Doar ca de data asta am simtit miros de alcool.
Alcool, aici?! Da. Si am inteles repede si de unde venea.

Unele patimi sunt vizibile pentru oricine, altele nu. Primele ii smeresc tare pe cei rapusi de ele, dar si pe martori, indemnand la rugaciune si la luare aminte iar patima bauturii se numara printre ele.

Stiam, asadar, ca bea. Am fost insa surprinsa sa realizez ca acel barbat se afla tot timpul in stare de betie, chiar si atunci cand era in biserica, citind mereu dintr-o carte de rugaciuni.

Ce clar mi-a devenit ca acolo se lucra subtil o taina! Negresit ca avea duhovnic, altfel un om aflat mereu in stare de betie nu avea cum sa reuseasca sa mai vina si la biserica. Cel mult, ar fi sfarsit pe o canapea in parc sau intr-un sant. Dar, nu!
Omul asta - asa beat cum era, duhnind de alcool, mai mult ca sigur avand sticla de bautura in traista in care isi tinea si cartea de rugaciuni, venea la biserica. Diavolul pe-o parte nu-l slabea deloc, dar nici Harul nu-l parasea. In asta am vazut clar lucrarea duhovnicului si puterea rugaciunilor sfintiei sale! Ce imagine incredibila! Sa intuiesti un diavol nerusinat care-si dadea toata silinta sa subjuge la nesfarsit creatia lui Dumnezeu, chiar daca era atat de evident ca stradaniile lui nu puteau opri Harul. Omul ala si impleticindu-se de-a binelea tot ar fi ajuns in biserica!

Ca intr-un joc de-a soarecele si pisica in care pisica e un duhovnic plin de Har, care stapaneste situatia si-si permite sa umileasca un soarece cu chip de diavol.
Ati vazut vreodata cum o pisica, satula si pusa pe distractie, daca prinde un biet soricel il ia si-l smotoceste de-i plangi de mila? Cum ii da cu labuta, se preface ca-l scapa, ba il lasa sa mai faca cativa pasi dupa care il ia iar la tavaleala? Si doar cand se plictiseste de acest joc, il da lovitura mortala?
Tot asa si aici!
Era stapanit de diavol pe de o parte - duhnind de alcool, cu fata buhaita, mergand teleghidat ca sa-si mentina directia, dar impins de la spate de Har ca sa vina la biserica, sa stea linistit si sa citeasca dintr-o carte de rugaciuni.
Ce imagine! Ce lucrare! Ce duhovnic!
Mare esti, Doamne, si minunate sunt lucrurile Tale si niciun cuvant nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale!

Jocul acesta pricinuia, cu siguranta, multe suferinte diavolului, multa umilinta, multa neputinta, o mare si inversunata ura pentru om si Dumnezeu pentru ca in final sa sfarseasca si el ca orice alt soricel aflat in ghearele unei pisici agile.

A fost o lectie si pentru baiat si pentru oricine il vedea in biserica. Poate si pentru cei care vor auzi despre el!

Stiam ca va veni o zi in care baiatul asta isi va fi invatat bine de tot lectia despre ce inseamna sa fi rapus de patima alcoolului. Si, in timp ce era purtat pe brate de un parinte duhovnic, a invatat sa faca el insusi primii pasi spre vindecare! Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie!

Ce final victorios! Un suflet tocmai s-a salvat din ghearele diavolului! In biserica, cu Harul lui Dumnezeu care pe toate le poate!

Cel care alta data era imbracat ca un pierde-vara, tarsaindu-si sacadat pasii si raspandind in jur miazma de alcool, cu fata rosie, buhaita de bautura, in prezent e de nerecunoscut. Aranjat frumos, mi-a fost mai usor sa-l recunosc stand cu spatele. Odata intors cu fata, chipul lui mi s-a parut de nerecunoscut. Alta culoare, alta alura, alta expresie, alta privire, pur si simplu alt chip, un om nou! Si chiar este, doar s-a nascut a doua oara!

Nu stiu cum a ajuns alcoolic, stiu doar ca in biserica la care obisnuiesc sa merg a fost odata un alcoolic care s-a vindecat cu ajutorul lui Dumnezeu si-a lucrarii unui duhovnic, prin spovedanie, rugaciune, participare la Sf. Liturghie, multe Sf. Masluri, smerindu-se, avand vointa si dorinta de a se impartasi cu Hristos!

Am trait aceasta bucurie ca si cum ar fi fost victoria mea, desi sunt departe de a fi victorioasa. M-am bucurat insa pentru el si stiu ca Dumnezeu va lucra in continuare si cu el si cu mine si cu oricine-I cere ajutorul!
Doamne, miluieste-ne!

Va indemn pe toti cei care veti citi aceste randuri sa spuneti in gand o scurta rugaciune: Doamne, miluieste-l pe acest baiat proaspat renascut! si sa-I dam slava lui Dumnezeu pentru aceasta minune: Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie!

Nu uita sa ne scrii si cand va avea prima recadere, da?
Daca ii va supravietui, desigur.

P.S. Draga crinrin, as vrea sa cugeti la opinia mea: in materie de alcoolism nu e intelept sa ne pronuntam niciodata pana nu vedem sfarsitul omului. Multi au avut parte de o salvare si imbunatatire care pareau definitive. Multe lacrimi si vorbe entuziaste si sperante etc. au starnit ei. Totusi, cea mai mare parte au recazut (asta o stiu si doctorii si duhovnicii etc.). Si au pierit in moduri dintre cele mai crunte. Prudenta, asadar, cand ne referim la cei izbaviti, deocamdata, din patima betiei. E un razboi pe termen lung, foarte rar castigat. Din pacate...

În prealabil postat de ahilpterodactil

foarte rar castigat. Din pacate...

Unde nu mai exista capacitate de a lupta cu o patima, acolo Dumnezeu intervine si face o minune, daca omul cere ajutor.
Pentru cei care stau mai bine cu vointa iar viata nu le este in mare pericol, da, lor le ramane lupta cu patima. Vor suferi multe infrangeri, dar atata timp cat nu raman cazuti sunt ca si invingatori. Cad, se ridica iar cad si iar se ridica si nu se lasa deloc batuti.
Si mai este cazul celor care duc lupta pana la sange si reusesc sa omoare patimile definitiv. Atletii lui Hristos...

[Copacel]

În prealabil postat de crinrin

Unde nu mai exista capacitate de a lupta cu o patima,
.

Omul nu se poate lupta cu patima.Doar Dumnezeu se poate lupta cu patima.
Omul trebuie doar sa-l roage pe Dumnezeu sa-l salveze. 99.99% din povara patimii o poarta Dumnezeu, restul de 0.1% trebuie s-o poarte omul.

Omul nu se poate lupta cu patima insusi prin constructia lui si are nevoie
de Dumnezeu pt a invinge patima.Dar atunci nu omul invinge ci Dumnezeu,
doarece omul nu poate sa invinga nici o patima fara Dumnezeu.
Iar chestia asta este prin design.Ai inteles ?

[Misuar]

În prealabil postat de Copacel

Omul nu se poate lupta cu patima.Doar Dumnezeu se poate lupta cu patima.
Omul trebuie doar sa-l roage pe Dumnezeu sa-l salveze. 99.99% din povara patimii o poarta Dumnezeu, restul de 0.1% trebuie s-o poarte omul.

Omul nu se poate lupta cu patima insusi prin constructia lui si are nevoie
de Dumnezeu pt a invinge patima.Dar atunci nu omul invinge ci Dumnezeu,
doarece omul nu poate sa invinga nici o patima fara Dumnezeu.
Iar chestia asta este prin design.Ai inteles ?

vezi ca nu iese bine calculul matematic.

19. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură.
20. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură.
21. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.


9. Şi Eu zic vouă: Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca atunci, când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice.

38. Daţi şi se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf, căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura.

7. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.

Asemenea iconomului nedrept, si noi vom fi chemati sa dam socoteala Stapanului. Ne vom gasi la Judecata imbogatiti in pacate si lipsiti de virtuti. Ce vom face, deci?!

Cat inca mai avem timp, sa dam milostenii!

Milostenia este acea "bogatie nedreapta" prin care putem fura Raiul si care ne va scapa de osanda!

Anul acesta, la Examenul de Capacitate, s-au prezentat si trei fetite cunoscute de mine. Asteptam rezultatele, ca pe o confirmare a clasamentului pe care-l intocmisem. Am avut insa parte numai de surprize.

Cea pe care o plasasem in fruntea clasamentului s-a situat ultima dintre cele trei iar ultima a obtinut cea mai mare medie. Nici cu cea de la mijloc nu am nimerit-o, pentru ca si aceea mi-a oferit o surpriza; s-a descurcat aproape la fel de bine ca cea de pe primul loc. Deci doua dintre ele au obtinut rezultate foarte bune, surprinzatoare si imbucuratoare, iar fetita despre care as fi zis ca nu e cazul sa-si faca cineva griji, pentru ca se va descurca lejer, a obtinut un rezultat slabut, cu totul neasteptat. Bucurie si tristete la un loc... nedumerire si multe intrebari.

Daca pozitia primei clasate imi este mai usor s-o descifrez, despre ce s-a intamplat cu ultima mi-e greu sa inteleg.
Cum se poate ca un copil inteligent si sarguincios, sa obtina un asa rezultat la examen?!
Singurul indiciu pe care il am este acela ca a dovedit ca nu accepta usor esecurile, lucru constatat atunci cand a avut de sustinut o proba eliminatorie de educatie fizica pentru a fi inscrisa la un anumit liceu. Desi mama ei mi-a marturisit ca a fost foarte afectata ca nu s-a calificat si ca diriginta i-a sesizat ca fetitei i-a scazut mult increderea, eu n-am crezut-o pana n-am vazut-o pe fetita cu doua zile inainte de examen. Ai fi zis ca deja stia ca va obtine niste note mici, ca si cum se programase pentru un esec.

Ce situatie trista! Sa ai capacitatea de a rezolva subiectele, dar sa nu gasesti in tine puterea de a te concentra, taria de a-ti depasi temerile si fricile. Sa nu te poti aduna doua ore numai pe ce ai de rezolvat in foaia de examen, pentru ca tu ai decis deja ca nu poti sa faci mare lucru. Sa ti se para ca profesorii stau cu ochii pe tine, de parca abia asteapta sa te descalifice .. intocmai ca la proba de educatie fizica.

Sa fi mostenit copilul asta o asa zestre din cauza careia sa aiba de luptat toata viata cu el insusi? Grea lupta trebuie sa fie aceea cand la primul hop tie sa ti se para ca ai aflat deja cine esti, cand de fapt e doar o usa prin care trebuie sa treci catre o noua etapa. Poti trece in picioare sau taras. Important este sa nu ramai in spatele usii si de acolo sa-ti proiectezi o imagine deformata despre tine insati si astfel sa-ti programezi un viitor care nu te reprezinta.
Asta ma sperie cel mai tare, ca se va intoarce cu spatele la adevarata usa si va cauta o alta iesire, care nu va presupune sa se confrunte prea curand cu adevarul. Cand ar trebui sa treaca dincolo, asa sifonata, si sa caute sa se inteleaga pe ea insasi. Sa-si accepte neputinta, slabiciunea si sa incerce, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa-si depaseasca firea. Pentru inceput, sa convietuiasca cu acesti dusmani, sa invete sa-i fenteze, nemailasandu-i sa-i controleze viata si cand va deveni suficient de puternica si inteleapta sa-i striveasca cu totul. Trebuie sa lupte cu ea, dar mai ales sa-si puna nadejdea in Dumnezeu. Orice esec trebuie sa fie un pas inainte, nu neaparat in directia pe care o dorim noi ci in sensul de inteleptire si de acceptare a voii lui Dumnezeu. Pentru ca El ne vrea doar binele! Si vrea sa fim fericiti!

Sa fie vorba despre altceva? De unde atata lipsa de incredere in propriile ei forte, cand a aratat de atatea ori ca poate? Sa nu-si aprecieze oare suficient calitatile?

Notele pe care le-a obtinut nu ilustreaza nicidecum nivelul ei de pregatire ci mai degraba starea ei psihica. Daca pentru multi dintre noi emotiile sunt constructive, de cele mai multe ori, pentru persoanele extrem de sensibile pot fi de-a dreptul catastrofale.

Ma tem ca este pe cale sa faca niste alegeri care o vor marca pentru toata viata. Fie va asimila acestea ca pe niste experiente in adevaratul sens al cuvantului, din care va extrage niste invataminte de folos, fie se va confunda nedrept si periculos cu aceste rezultate ca fiind tot ceea ce reprezinta ea ca persoana.

Rugati-va, va rog, pentru Gabriela!