Cuvant pentru suflet !

În prealabil postat de cristiboss56

Consider că ceea ce face o căsnicie să fie reuşită este ca cei doi să se iubească unul pe altul cu adevărat, sau suficient, sau aşa ceva...

(Charlie W. Shedd, Scrisori Caterinei, Editura Bizantină, București, p. 30)

.....:)))
Intr-adevar.
Majoritatea casniciilor incep prin "cu adevarat", continua cu "suficient" si isi savureaza reusita prin "asa ceva".

Sau cam asa ceva.....:)))

[cristiboss56]

În prealabil postat de ahilpterodactil

.....:)))
Intr-adevar.
Majoritatea casniciilor incep prin "cu adevarat", continua cu "suficient" si isi savureaza reusita prin "asa ceva".

Sau cam asa ceva.....:)))

Hai ca m-ai facut efectiv sa rad , dupa cateva zile mai incordate

[cristiboss56]

Domnul să vă binecuvânteze pentru a începe felul de viaţă pe care dintotdeauna l-aţi văzut ca fiind cel mai bun pentru dumneavoastră. Iată, Domnul vă împlineşte dorinţa inimii. Căsătoria are o mulţime de mângâieri, dar e şi însoţită de numeroase griji şi necazuri, deosebit de adânci câteodată. Să vă gândiţi la asta, încât atunci când vă veţi lovi de aşa ceva să nu fiţi luată pe neaşteptate. Acum sunteţi doi. În doi, bucuriile sunt mai puternice, iar necazurile se rabdă mai uşor. Să vă ajute Domnul să n-aveţi despărţire în nimic, ci toate să le aveţi de obşte – o singură inimă şi un singur drum în viaţă.
Cu privire la hainele de mireasă... în locul dumneavoastră aş face cum vor ceilalţi, fără să mă gândesc... hainele sunt pentru ceilalţi, nu pentru dumneavoastră. N-au decât să vă gătească aşa cum vor.
Fericire deplină vă doresc!
Al vostru rugător către Dumnezeu, Episcopul Teofan

[cristiboss56]

Pentru a avea o inimă veselă trebuie să știm să ne exprimăm propriile emoții. Este fundamental să nu le reprimăm. Furia este normală atunci când suntem învinovățiți pe nedrept, ca și durerea cauzată de pierderea unei persoane iubite. Ceea ce te sfătuiesc în această carte este cum să le exprimi.
Înainte de toate, trebuie să încerci să nu-i faci pe ceilalți să plătească greutatea emoțiilor și sentimentelor tale.
Manifestă-te în fața Domnului.
Numai El te poate înțelege și accepta.
Cu El nu sunt necesare explicațiile.
Ceilalți, chiar și rudele, nu pot să înțeleagă ce simți în acele momente. Trebuie să înveți să accepți durerea. Înseamnă că ești viu.
Fiecare dintre noi suferă în felul său personal. Și durata poate fi diferită pentru fiecare dintre noi. Nimeni nu seamănă cu altcineva. Dar, în mod cert, toți ne aflăm în fața a două riscuri atunci când suferim.
Primul: să negăm durerea. Dar a o nega înseamnă numai a o muta și a o duce undeva în inconștient, unde va continua să acționeze, influențând delicat și fără să ne dăm seama orice acțiune, gând sau alegere a viitoarei noastre vieți.
Al doilea: să ne atașăm de durere. În acest caz, ne prelungim mult suferința.
În ambele cazuri, nu există vindecare. Pentru a o obține, trebuie să trăim până la capăt durerea. Și apoi, s-o lăsăm să se îndepărteze, s-o părăsim. Și aceasta se poate face tocmai pentru că am trăit-o total, iar durerea astfel nu mai are forță și nici motiv să existe și să mai rămână. Durerea, suferința sunt reacții normale, provocate de rănile profunde primite. Dar numai trăindu-le până la capăt li se permite să se îndepărteze într-adevăr.
Numesc suferințele și durerile proprii „micile mele morți”. Fiindcă sunt ucigătoare. Dar, dacă vrei să mă asculți, dacă le trăiești până la capăt (mie mi s-a întâmplat de multe ori), știi ce lasă în urma lor? Un sentiment de purificare și de schimbare, de renaștere. Inima ta va deveni mai autentică, mai blândă, mai iubitoare, mai gingașă. Iar viața ți se va schimba pentru totdeauna. Alegerile pe care le vei face vor fi mai clare, iar ceilalți, prieteni sau dușmani, vor avea alt înțeles, iar moartea te va înfricoșa mai puțin...
Dacă îți vei înfrunta astfel durerile, suferințele, atunci când moartea, singura mare realitate, va veni să te ia, te va găsi pregătit. Bineînțeles că aceste încercări te vor zdrobi, dar dacă tu îți vei aduna bucățelele purificate, vei deveni mult mai puternic decât înainte.
Adu-ți aminte: durerile, suferințele vin ca să plece, nu ca să rămână în tine!
Am putut să scriu și încă mai scriu cărți datorită marilor suferințe pe care le-am trăit în viață.
(Valerio Albisetti,Să râdem cu inima – o metodă simplă pentru a trăi mai senin, traducere de Luminița Cosma, Editura Pauline, București, 2004, pp. 43-44)

[cristiboss56]

Sunt convins că mai mult valorează o îmbrățișare puternică, o privire caldă, un zâmbet din inimă, a ne afla alături de o persoană, în liniște, atunci când plânge, decât o expunere teologică savantă sau o lecție rafinată de psihologie.
Omul are mari dificultăți în a accepta durerea, suferința, bolile și cu atât mai puțin moartea. Tocmai de aceea, ar trebui să învățăm să râdem cu inima. Călătorind prin lume și reflectând asupra existenței mele, am descoperit incredibila capacitate de recuperare a ființei omenești. A avea o inimă veselă ne permite să fim încă integri, după ce am trecut prin nenumărate necazuri, mii de suferințe, încă încrezători în noi înșine, după ce am suferit mii de violențe, defăimări, abuzuri, răutăți, încă și mai hotărâți să mergem înainte, după ce am îndurat durere, boli, suferințe.
Cred că Dumnezeu se află tocmai în capacitatea noastră de recuperare, în întoarcerea la o viață plină, bogată în semnificații, după ce am trecut prin boli grave; în izbânda de a râde din inimă, în mijlocul a mii de greutăți. Eu sunt un om care a fost lovit și jignit de viață în multe feluri. Și totuși, sunt convins că a învăța să râzi cu inima îți permite să ieși din întunericul lipsei de sens. Te poate ajuta să renaști!
(Valerio Albisetti )

[cristiboss56]

Fiecare dintre noi are ceva de dăruit . . . !

Adevărata dăruire înseamnă o revărsare a iubirii tale. Atunci când dăruieşti în acest fel, nu simţi că eşti sleit de puteri. De fapt, te simţi energizat, pentru că iubirea pe care o dărui se întoarce la tine, prin recunoştinţa oamenilor pe care i-ai atins. Nu face greşeala de a crede că nu ai nici un dar de făcut. Fiecare dintre noi are ceva de dăruit. Darul tău aduce bucurie – ţie şi celorlalţi. El te ajută să păşeşti înainte şi să te exprimi pe tine însuţi. El înlătură barierele separării, te ajută să te conectezi cu ceilalţi şi să le permiţi celorlalţi să afle cine eşti tu cu adevărat.
Poţi da numai ceea ce crezi că ai şi poţi primi numai ceea ce crezi că meriţi. Dacă încerci să dai ceva ceea ce nu crezi că ai, ceilalţi vor simţi că darul tău nu este sincer şi nu vor dori să-l accepte. Dacă încerci să primeşti ceea ce nu crezi că meriţi, vei încărca darul cu atât de multe condiţii, încât celorlalţi le va fi imposibil să ţi-l dea.
Astfel de încercări eşuate de a da şi a primi pot fi epuizante din punct de vedere emoţional. De asemenea, ele îţi pot slăbi încrederea în sine, în aşa fel încât, atunci când păşeşti în următoarea experienţă, te poţi aştepta la un eşec. Este mai bine să o iei mai încet şi să fii cinstit cu tine însuţi. După aceea, poţi fi cinstit şi cu ceilalţi.
Dacă nu crezi că ai darul, nu încerca să-l dai. Dacă nu crezi că meriţi darul, nu încerca să-l primeşti. Aşteaptă până când eşti gata să dai darul şi să-l primeşti – şi vei avea o şansă mult mai mare de a reuşi.
Poate credem că suntem generoşi faţă de ceilalţi – dar, atunci când ne displace faptul că ei nu şi-au exprimat recunoştinţa, sau că nu ne-au făcut şi ei daruri, trebuie să punem sub semnul întrebării propriile noastre motive. Am dat noi oare în mod necondiţionat, sau am dat pentru a obţine ceva în schimb? Ne-am simţit bine dăruind, sau am simţit că facem un sacrificiu?
Numai sinceritatea cu care răspundem la aceste întrebări ne poate spune dacă darul nostru a fost sau nu autentic. Dacă a fost, nu vom regreta. Dacă regretăm, e mai mult ca sigur că darul nu a fost dat cu inima deschisă.
Paul Ferrini

[cristiboss56]

T randafirul este frumos, dar are şi ghimpi. Cu toate acestea, nu-l aruncăm la gunoi, ci-l păstrăm în mâini, cu bucurie, pentru că nu ne legăm de ţepi, ci de floarea şi de mirosul lui plăcut. Să ne purtăm măcar în acest fel (ca şi cu trandafirul neînsufleţit) şi cu semenul nostru, cu tovarăşul nostru, care înseamnă ceva incomparabil mai mult decât neînsufleţitul trandafir. Măcar!...
Însă cu semenul, cu tovarășul nostru ne purtăm cu desăvârşire invers. Nu-i vedem frumuseţile pe care le are, ci mărăcinii, neputinţele lui. Și-l respingem atât de ușor...
(Arhimandrit Vasilios Bacoianis )