CONVERTIRI de la EREZIE, la ORTODOXIE

[Igor_Paslusnik]

Aline, nu sucesc Scripturile, îţi arăt puţin din adâncul şi necuprinsul, pururea nesfârşita frumuseţe a Sfintelor Scripturi, din care înţeleg şi eu, în nevrednicia mea, cât îmi este dat de la Dumnezeu.
"cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie." - Psalmul 50, 7.

Hai să fim sinceri, e greşit dacă ne numim păcătoşi şi în alte feluri, în care noi, chiar simţim cu adevărat că suntem, urmând Sfântului Apostol Pavel?

Sau chiar crezi că dacă avem simţiri de har şi orice mângâiere şi bucurie, şi înţelepciune primim, trebuie să fie neaparat duhuri pitoniceşti? De ce eşti aşa negativist?

Avem har, da, mult har primim, foarte mulţi dintre noi, des. Dar marea problemă e că îl pierdem foarte repede. Dar dacă ne silim după el, ne este dat înapoi.
Spunea Gheron Iosfi Isihastul: la cel mai mic gând de mândrie pleacă harul şi la cel mai mic gând de smerenie, vine harul înapoi.

De ce vrei să vezi totul atât de "pitonicesc"? Nu cumva te chinuie acele duhuri foarte tare pe tine? Alungă-le cu rugăciune, iubire, blândeţe, că n-ai blândeţe, eşti mereu agitat, alungă duhurile cu virtuţi. Fi trist, dar bucuros în acelaşi timp, cum a spus la Apostolul de Duminică de acum, din 14 iunie - Romani 2, 10-16.

Iartă-mă pe mine, păcătosul şi prostul.

[AlinB]

[quote=Igor_Paslusnik;592670]Aline, nu sucesc Scripturile, îţi arăt puţin din adâncul şi necuprinsul, pururea nesfârşita frumuseţe a Sfintelor Scripturi, din care înţeleg şi eu, în nevrednicia mea, cât îmi este dat de la Dumnezeu.

Da, ai arata deja.

Ca Sf. Ap. Pavel era prost.

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Iuliu, din cuvântul păcătos, ies toate: prost, nevrednic, etc. Păcătos, e spus de Pavel, pentru a se smeri, la fel ca oricine îi urmează.

"cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie." - Psalmul 50, 7.

Da, e clar de la ce "dumnezeu" ai tu inspiratia.

[Igor_Paslusnik]

Nu, n-am spus că Sfântul Apostol Pavel era prost. Ci pentru mine înţelesul cuvântului, când mă numesc păcătos, aici intră şi că sunt prost. Aşa mă simt. La câte taine sunt în univers şi în natură, nu pot decât să fiu fascinat, şi să văd cât de puţine lucruri ştiu şi cât de prost şi nevrednic sunt, de tot binele şi binecuvântările ce le primesc zilnic, oriunde, fără să le cer, la fel ca ateii, spre exemplu, şi când le cer, le primesc mai minunate.

În rest, dacă tu spui că am draci pitoniceşti, te rog mult roagă-te pentru mine, să-i alunge Dumnezeu, că nu vreau să supăr cu nimic pe Dumnezeu în ce spun şi ce fac. M-am silit toată viaţa, cât am putut, cu mila Domnului, să nu-L supăr. Roagă-te să nu cad şi să reuşesc mai departe să nu-L supăr, din neputinţele mele, care eu cu greu le văd, dar tu le vezi şi vrei să mă ajuţi. Mulţumesc mult. Nu sunt prefăcut în ce îţi vorbesc.

Iartă-mă că te-am smintit, din neputinţele mele şi slăbiciunile mele cele mari, precum îţi dovedesc mereu. Iertare.

[Igor_Paslusnik]

"Am simţit superioritatea creştinismului" - musulman londonez, devenit ortodox.

Există în Londra câţiva foşti musulmani care au şi fost ucişi pentru trecerea lor la creştinism. De aceea Părintele Nicolas Savtchenko, paroh al Bisericii Adormirii Maicii Domnului din Londra, va păstra discreţia asupra unor detalii din viaţa neofitului.

Ce v-a condus la Hristos?

Prima oară am avut dorinţa puternică de a studia în detaliu Noul Testament, şi acest lucru mi s-a întâmplat când mă aflam în faţa mausoleului Kaaba de la Mecca. Am trăit ceva timp şi la Mecca. Literatura creştină în Arabia Saudită este strict interzisă şi numeroase situri creştine sunt blocate, dar cu dezvoltarea modernă a telecomunicaţiilor, nu este dificil pentru cei ce caută să găsească Cuvântul lui Dumnezeu. După câtva timp, am încercat să conving un american care lucra în capitala Arabiei să se convertească la islam. În timp ce vorbeam cu el, acesta mi-a răspuns cu multă convingere şi curaj. Am fost surprins de curajul său, căci în Arabia Saudită, un om care predică creştinismul, poate foarte uşor fi ucis. Conversaţiile cu creştinii în Arabia Saudită au fost foarte importante pentru mine. Ca şi persoană asociată la misiunea islamică în Arabia, am întâlnit mulţi străini creştini. Am remarcat că în cea mai mare parte din cazuri, creştinii nu se converteau la islam din proprie voie, ci doar pentru a putea să muncească în Arabia Saudită şi de a obţine o scutire financiară din faptul că sunt musulmani. Realitatea este că salariile non-musulmanilor sunt mai mici decât ale musulmanilor, din cauza unui impozit special, fixat de însuşi Mahomed. Salariile creştinilor în Arabia sunt foarte mici, şi unii se convertesc la islam pentru a câştiga mai mulţi bani. Majoritatea filipinezilor care au obţinut un domiciliu renunţă imediat la islam. Am început să explorez încă şi mai mult creştinismul şi puţin câte puţin, am simţit superioritatea sa asupra islamului. Ortodoxia pentru prima dată am întâlnit-o la Sarajevo, capitala Bosniei. Din păcate, preoţii din Sarajevo nu vorbeau engleza şi nu puteam să exprim ceea ce voiam. După ce am aşteptat ca un grup de imami să se îndepărteze de biserică, am intrat în biserica sârbă, şi am simţit privirea uimită a unui preot sârb, când m-am închinat în manieră ortodoxă şi am făcut o metanie până la pământ. Atunci am simţit că ortodoxia era din toate confesiunile creştine, cea mai aproape de mine. Am studiat şi mai mult teologie creştină, în special ortodoxă, am cumpărat o mulţime de cărţi, am vizionat filme Mi-a plăcut mult filmul Ostrovul. Puţin câte puţin am decis să cer Botezul în Biserica Ortodoxă Rusă.

Continuare:

http://www.doxologia.ro/ortodoxia-lu...mului?page=0,1

[Igor_Paslusnik]

Cum a ajuns un protestant calvin, printr-o Sfântă Icoană, în Ortodoxie.

Când, în 1990, am părăsit Hawai pentru a studia la Seminarul Teologic Gordon-Conwell, am făcut-o cu scopul de-a ajunge profesor la liberalul seminar al Bisericii Unite a lui Hristos. Aceasta era una dintre cele mai liberale denominaţii protestante, şi voiam să ajut la aducerea sa înapoi la rădăcinile biblice. Ultimul lucru din lume pe care-l aşteptam era să devin ortodox!

Chemat de o icoană:

După primul semestru, am fost invitat la un studiu biblic ţinut la biserica ortodoxă grecească a Sfinţilor Constantin şi Elena. În timpul studiului, privirile Îmi tot fugeau spre masa unde se găseau de vânzare nişte icoane. Ochii mi se Întorceau către o icoană anume, a lui Hristos ţinând Scriptura. În zilele ce au urmat nu mi-am putut scoate din minte acea icoană, aşa că m-am Întors şi am cumpărat-o.

Când am luat-o, nici prin gând nu-mi trecea să mă fac ortodox. Am cumpărat-o ca pe-un mic gest de răzvrătire Împotriva puternicei atitudini reformate de la Gordon-Conwell. Am simţit Însă În icoană şi o putere duhovnicească, care m-a făcut mai conştient de prezenţa lui Hristos În viaţa mea.

În al treilea an de Seminar am scris o lucrare numită Icoana şi spiritualitatea evanghelică. În ea, analizam cum frumuseţea vizuală a icoanelor ar putea Îmbogăţi spiritualitatea evanghelicilor, care e adesea destul de raţionalistă şi austeră. Pe măsură ce făceam studiul, am ştiut că era important să Înţeleg icoana de pe poziţii ortodoxe, iar nu să impun asupra subiectului prejudecăţile protestante. Deşi după ce-am terminat lucrarea am rămas În comunitatea evanghelică, Începusem să percep Înţelegerea sacramentală ortodoxă a realităţii.

După ce-am absolvit Seminarul, am mers la Berkeley şi am Început studiile de doctorat În religie comparată. Pe când eram acolo, am frecventat biserica ortodoxă bulgară a Sfinţilor Chirii şi Methodie, o parohie mică, alcătuită În mare parte din convertiţi americani. Acolo am văzut Ortodoxia trăită! M-a atins profund ve*derea părinţilor ce-şi purtau copilaşii În braţe pentru a primi Sfânta Împărtăşanie şi-şi ridicau copiii ca să poată săruta icoanele.

Temeiul scripturistic al icoanelor

După câţiva ani la Berkeley, m-am Întors În Hawai. Deşi eram foarte interesat de Ortodoxie, aveam şi câteva rezerve majore. Una dintre ele era Întrebarea: există un temei scripturistic pentru icoane? Nu cumva obiceiul ortodox al cinstirii icoanelor Încalcă cele Zece Porunci, care opresc Închinarea la chipurile cioplite? Cealaltă problemă era Împotrivirea lui Jean Calvin faţă de icoane. Mă socoteam a fi un calvinist şi aveam o mare preţuire pentru Calvin, ca teolog şi cărturar biblic. Am abordat aceste două probleme În maniera tipică a unui student proaspăt absolvent: m-am apucat să fac nişte studii de cercetare.

În cercetările mele, am aflat că există, Într-adevăr, un temei scripturistic pentru icoane. În Cartea Ieşirii, vedem cum Dumnezeu Îi dă lui Moise cele Zece Porunci, printre care se cuprinde interdicţia Împotriva chipurilor cioplite [Ieşirea 20:4]. Însă, În aceeaşi carte, vedem cum Dumnezeu Îl Învaţă pe Moise să construiască Cortul Sfânt, zicându-i, printre altele, să aşeze heruvimi de aur pe Chivotul Mărturiei [Ieşirea 25:17-22]. Mai mult, vedem cum Dumnezeu Îl Învaţă pe Moise să Întocmească chipuri de heruvimi pentru curţile din afară ale Cortului Sfânt şi pentru perdeaua dinăuntru, ce ducea la Sfânta Sfintelor [Ieşirea 26:1,31-33].

Am găsit precedente scripturistice asemănătoare, În favoarea icoanelor, la Templul lui Solomon. În Sfânta Sfintelor se găseau chipuri de heruvimi, cioplite pe cele două uşi ce duceau către Sfânta Sfintelor, cât şi pe zidurile exterioare din jurul Templului [II Paralipomena 3:14 (Cronici); I Regi 6:29, 30, 31-35]. Ce găsim aici se află Într-un contrast izbitor cu austeritatea deplină din multe biserici protestante de astăzi. În timp ce multe biserici protestante au doar patru ziduri goale, lăcaşul de Închinare din Vechiul Legământ era plin de bogate podoabe vizuale.

La sfârşitul Cărţii lui Iezechiel se află o descriere lungă şi elaborată a noului Templu. Asemeni Cortului lui Moise şi Templului lui Solomon, noul Templu are heruvimi ciopliţi pe zidurile sale [Iezechiel 41:15-26]. Şi anume, gravurile heruvimilor au fie feţe omeneşti, fie feţe de lei, sau de tauri. Descrierea chipurilor omeneşti de pe zidurile Templului poartă o asemănare izbitoare cu icoanele din Bisericile ortodoxe de astăzi.

Săpături arheologice recente au descoperit o sinagogă din primul secol, ce avea pe pereţi imagini pictate cu scene biblice. Aceasta Înseamnă că atunci când Iisus şi ucenicii Săi mergeau Sâmbăta la sinagogă, nu vedeau nişte ziduri goale, ci evocări vizuale ale adevărurilor scripturistice.

Am fost copleşit şi de faptul că conceptul chipului (imaginii) lui Dumnezeu este crucial din punct de vedere teologic. Este important pentru relatarea Facerii şi de Însemnătate hotărâtoare În Înţelegerea firii omeneşti [Facerea 1:27]. Conceptul acesta este de Însemnătate hotărâtoare şi În Înţelegerea mântuirii. Dumnezeu ne mântuieşte prin refacerea chipului Său din noi [Romani 8:29; I Corinteni 15:49]. Şi vorbim doar de câteva menţiuni ale chipului lui Dumnezeu În Scriptură. Toate acestea m-au dus la concluzia că există, cu adevărat, un temei biblic pentru icoane!

Cum rămâne cu Jean Calvin?

Dar cum rămâne cu Jean Calvin? Aveam cea mai mare cinstire pentru Calvin, foarte preţuit printre protestanţi pentru comentariile sale biblice şi ca unul dintre teologii Întemeietori ai Reformei protestante. Nu puteam trece cu uşurinţă peste iconoclasmul lui Calvin. Aveam nevoie de motive bune, scripturistice şi teologice, ca să resping opoziţia lui Calvin fată de icoane.

Cercetarea mea a dat naştere mai multor surprize. Una a fost descoperirea uimitoare că nicăieri În Instituţiile sale, Calvin nu pomeneşte versetele ce vorbesc despre folosirea imaginilor În Cortul şi Templul Vechiului Legământ. E o omisiune foarte semnificativă.

Un alt însemnat punct slab este felul În care Înţelegea Calvin istoria Bisericii. El presupunea că În primii cinci sute de ani de creştinism, bisericile erau lipsite de imagini, şi abia o dată cu decăderea purităţii dogmatice au Început imaginile să pătrundă În biserici. Calvin l-a ignorat Însă pe Eusebiu şi Istoria sa Bisericească, scrisă În secolul al patrulea, care aminteşte de portretele În culori ale lui Hristos şi ale Apostolilor. Şi aceasta, În ciuda faptului că protestantul Calvin ştia lucrarea, citându-l pe Eusebiu În Instituţiile sale!

Un alt punct slab este faptul că Calvin nu contrazice nicăieri clasica apărare teologică a icoanelor adusă de Sfântul Ioan Damaschin: restricţia scripturistică Împotriva chipurilor se baza pe faptul că Dumnezeu Tatăl nu poate fi Înfăţişat În chip văzut. Însă, deoarece Dumnezeu Fiul a luat la Întruparea Sa fire omenească, El poate fi zugrăvit În icoane.

Am fost surprins să aflu că argumentele lui Calvin nu erau nici pe departe atât de puternice pe cât m-aş fi aşteptat. Calvin n-a luat În seamă toate dovezile biblice, a Înţeles greşit istoria Bisericii şi a dat greş În a răspunde la apărarea teologică clasică. Cu alte cuvinte, iconoclasmul lui Calvin suferea pe plan scripturistic, teologic şi istoric.

În călătoria mea către Ortodoxie, mai erau şi alte probleme pe care trebuia să le lămuresc, dar cea a icoanelor era vârful aisbergului. M-am concentrat asupra icoanelor deoarece socoteam că este punctul cel mai vulnerabil al Ortodoxiei. Spre surpriza mea, era mult mai puternic decât mi-aş fi Închipuit vreodată, Îndoielile mele În privinţa icoanelor au fost asemeni Titanicului lovindu-se de gheţar. Ce părea să fie o bucăţică de gheaţă era de fapt, În adâncuri, un munte uriaş, capabil să scufunde nava cea mare. Cu timpul, teologia mea protestantă s-a năruit şi m-am Încredinţat că Biserica Ortodoxă avea dreptate când susţine că deţine deplinătatea Credinţei.

Am fost primit În Biserică În Duminica Ortodoxiei din 1999. În prima duminică din Postul Mare, Biserica prăznuieşte restaurarea cinstirii icoanelor şi Înfrângerea iconoclaştilor, la al Şaptelea Sinod Ecumenic din 787. În ziua aceasta credincioşii proclamă: Aceasta este credinţa care a Întemeiat lumea!.

Cu siguranţă, a Întemeiat credinţa acestui fost calvinist, În urma puternicei mărturii a unei mici icoane!

Sursa: journeytoorthodoxy.com, traducere de Radu Hagiu, În revista Familia Ortodoxă, nr. 3 (38) martie/2012, pp. 52-54.

[Igor_Paslusnik]

Mărturia actorului de succes, american de la Hollywood JONATHAN JACKSON, despre cum şi de ce a devenit ortodox !

Poate cea mai frumoasă şi cutremurătoare mărturie ce a-ţi vizionat-o vreodată:

https://www.youtube.com/watch?v=tsSAtgpWZOY (durează doar 9 minute şi 49 secunde)

[vlad90]

Ii rog pe cei care s-au convertit la Ortodoxie sa-mi scrie povestea lor pe vlad.herman@gmail.com sau in privat, daca doresc. Voi publica textul intr-o carte. Multumesc

[DEKA70]

https://buzlecatalinsite.wordpress.c...rit-ortodoxia/

[Grabriella]

Numele meu de botez este Gabriela, nume pe care l-am primit in urma cu 16 ani cand am primit botezul ortodox.
Viata mea a fost una deosebit de tumultuoasa.Parintii mei nu mi-au dat nici un fel de educatie religioasa, iar in scoala am invatat ca nu exista Dumnezeu.Doar bunicii mei,baptisti,ma mai duceau in copilarie la adunare.Asadar,pentru mine nu exista credinta. Pe la varsta de 17 ani ,in anul 1974,acasa, in urma citirii unui roman, o rugaciune mi-a strapuns inima; Era rugaciunea unui tata care trebuia sa decida viata sau moartea fiului sau(un criminal).A ales dreptatea, asa cum Dumnezeu a ales ca propriul Fiu sa moara pentru pacatele noastre.Atunci am constientizat ca eu am un Tata in cer si ca Domnul Iisus Hristos,de dragul meu, a acceptat pedeapsa capitala.Am cazut in genunchi si am
plans mult,nu stiu cat am ramas asa,dar stiu ca atunci a fost intalnirea mea cu Domnul care mi-a marcat intraga viata,moment cand am decis sa-i raspund la IMENSA LUI DRAGOSTE cu iubirea mea .Ulterior am cautat o biserica in care sa-l gasesc pe Domnul meu si bineinteles ca m-am dus in adunarea unde erau bunicii mei pe care ii iubeam foarte mult.Acolo am primit toate notiunile de crestinism,am inceput sa citesc Biblia,sa ma incant de minunatia vietii de credinta,am intalnit niste tineri foarte seriosi cu care ne intalneam si ne rugam,ne marturiseam pacatele si plangeam pentru ele.Totul era minunat! Tatal meu care era ateu comunist,fusese chiar ofiter de contrainformatii,a inceput o prigoana acerba impotriva mea.Totul a durat 3 ani,dupa care a reusit sa ma rupa din grupul de rugaciune in care eram, prin trimiterea mea la Bucuresti pentru aproape 2 ani.In aceasta perioada n-am mai avut partasie cu nimeni,dar frecventam adunarea baptista din Bucuresti.M-am intors din nou acasa si am inceput facultatea la Cluj. Atunci s-a produs dezastrul. Am intalit un coleg care prin orice mijloace, a incercat sa ma cucereasca.Nu l-am iubit,nu l-am dorit ca sot,n-am vrut sub nici o forma sa am de a face cu el,dar pana la urma ne-am casatorit si am avut un copil. N-am putut sa impiedic acest deznodamant oricat am incercat sa lupt si sa ma impotrivesc. A fost cumplit! Nici astazi nu-mi dau seama ce s-a intamplat.Totul s-a prabusit pentru mine !In acele conditii toata vina am aruncat-o pe Dumnezeu,pentru ca ar fi fost singurul care ma putea scapa.Atunci am zis :"Doamne, daca Tie nu ti-a pasat de mine sa ma scapi de omul acesta,nici mie n-o sa-mi mai pese de viata mea".
Un singur lucru mi-asi fi dorit de la viata-sa: am o familie CRESTINA si exact aceasta am ratat!Dupa 7 ani am divortat,dar de fapt nu l-am cosiderat niciodata sotul meu ,deoarece n-am fost cununati la biserica,fiind de confesiuni diferite.M-am recasatorit cu actualul sot, dar problemele mele nu au incetat.Sufletul meu avea nevoie de Preiubitul sufletului meu,pentru
ca nicaieri si la nimeni n-am intalnit o iubire asemenea cu a Lui.
Unde era sa-L caut decat acolo de unde am plecat,asadar m-am intors,in 1994 ,in adunarea baptista.Aici am gasit un dezastru.O adunare sfasiata de dezbinari si neintelegeri, cu grupuri si grupulete.Adunarea s-a rupt in trei grupari "oficiale".Eu m-am alaturat asazisilor treziti",adica celor ce cautau rugaciunea si pocainta,care s-au rupt de cei superficiali si "lumesti".Doar nu lasam "lumea "ca sa ma amagesc singura intr-o adunare formala .Adevarul este ca m-a deranjat intotdeauna lipsa adunarii baptiste de profunzime si seriozitate, dar am gasit acel mic grup de oameni seriosi,care,cu adevarat cautau sa traiasca invataturile Bibliei si sa se pocaiasca cu adevarat de faptele intunericului.Acestia au primit fonduri si ajutoare din strainatate sa-si construiasca o casa de rugaciune noua.Atunci a inceput razboiul".Pentru a pune mana pe bani,gruparea conservatoare,a inceput cu denigrari,cu reclamatii la adunarile americane care au trimis banii,cum ca nu se face nimic ,ca uni si-au
insusit acesti bani,reclamatii la Inspectia in Constructii ca nu au proiect, etc....Nimic insa nu a oprit lucrarea de constructie a acestei case.Cand au vazut ca este gata au inceput cu presiuni de la Comunitate(conducerea de la Cluj)pentru a-si pune ca si conducator
(pastor) persoana dorita de ei. Cel ce a condus toate lucrarile de constructie s-a opus. Si aceasta adunare s-a fragmentat in doua partide:una care il sustinea si cealalta care sustinea persoana numita de sus(de Comunitate).Solutia a fost simpla:acel om,care din nimic a construit totul, cu bani necontabilizati,fara sa fie platit a fost declarat hot si a fost dat afara atat el cat si familia lui cat si toti ce-i ce-l sustineau.Eu am asistat la toate aceste lupte intestine si m-am scarbit,ori cum, nu mai puteam ramane aici caci nu era decat o lupta pentru putere,acei putini,care mai cautau cu adevarat pe Dumnezeu au fost exclusi fara alt motiv decat acela ca n-au acceptat noul conducator numit de Comunitatea baptista,persoana care,desi avea studii nu avea nimic de a face cu trairea credintei in Dumnezeu decat "vorbe".In aceste conditii am cautat adunarea acelor oameni cu adevarat "seriosi"in credinta lor.Peregrinarea mea a fost pe la foarte multe astfel de adunari.Totul era bine pana la o vreme dupa care descopeream fel de fel de aberatii si limite in intelegerea cuvantului Lui Dumnezeu.
Convertirea mea la ortodoxism s-a facut tarziul,la 43 de ani,dupa ce o viata intreaga am cautat calea cea dreapta si dupa ce indelung m-am rugat Domnului sa-mi arate unde este locul meu in trupul Bisericii Sale.Este greu de povestit o viata intreaga si nu vreau sa va
obosesc,insa esentialul este ca in urma cu 16 ani am primit Sf.Botez la Manastirea Sf.Arhangheli din Remetea de langa Turda unde locuiesc. Marturisesc ca intoarcerea mea s-a facut in mod miraculos,fara sa cunosc aproape nimic despre ortodoxie,cu ajutorul Maicutei Sfinte prin sf.Icoana de la Nicula,apoi printr-un parinte exorcist la a carui slujbe de dezlegare am participat de 3 ori si apoi cu ajutorul altui parinte exorcist care m-a si botezat.Totul a durat de la postul Craciunului 1999 si pana la Sf. zi de Inviere din 2000.
In urma cu exact 16 ani, de marea sarbatoare a Botezului Domnului,am auzit la Radio Renasterea de unde se transmitea slujba de la catedrala Ortodoxa ca fratele David Hudston va fi hirotonit diacon ortodox.
Va dati seama ce soc a fost pentru mine- il stiam ca pe o persoana extraordinar de serioasa in credinta si foarte responsabila. Sufletul meu, sfasiat de indoieli legate de neoprotestantism si profund cercetat de Duhul Sfant inca din anul precedent, m-a facut sa sar ca si arsa , sa ma imbrac urgent si sa fug realmente spre Catedrala Ortodoxa ca sa il intalnesc si sa il intreb: "CE VA DETERMINAT SA FACETI ACEASTA MARE SCHIMBARE"?, pentru ca si eu stiam ca trebuie sa fac acest pas, dar nu eram convinsa ca este corect din punct de vedere teologic.
Din pacate, nu am reusit sa vorbesc cu dansul, dar am asistat la slujba de sfintire facuta si a fost pentru mine ca o revelatie si mare minune , a insemnat un moment decisiv in hotararea mea de a alege Ortodoxia.
In aceasta perioada nu pot sa spun ca am primit nici cele mai elementare notiuni teologice de la oameni,deci nu a fost o convertire prin ratiune ci prin simtire si descoperire.Bineinteles ca am incercat sa inteleg si rational daca ceea ce simt este conform Bibliei si am primit ,incredibil, raspuns la toate intrebarile mele teologice.Am citit primele volume din Filocalie si am simtit ca un voal cade de pe ochii mei.Daca pana atunci aveam impresia ca ortodocsii nu au habar de
biblie,am fost uimita sa vad ca in urma cu 1700 de ani Sfintii Domnului au simtit si au trait cu adevarat crestinismul,iar biserica ortodoxa respecta aceeasi randuiala.Am inteles scrupulozitatea cu care sunt respectate toate valorile biblice.toate cuvintele Mantuitorului,dar am inteles si m-am cutremurat de valoarea Traditieiadica toate descoperirile pe care Tatal Ceresc le-a lasat alesilor Sai.Am citit,plangand, Viata Parintelui Cleopa si apoi multe,multe carti.Simt o sete imensa de aceasta APA VIE.Am alergat la Manastirile din Moldova si din tara si nu ma satur sa descopar pe Sfintii Lui Dumnezeu , viata lor si faptele lor.Este ceea ce am cautat intotdeauna, SFINTIREA, DESAVARSIREA. O Biserica VIE care are toate parghiile pentru desavarsirea fiilor ei.
Am simtit ,pentru prima data, PUTEREA Bisericii luptatoare si puterea nevazuta, dar simtita, a Bisericii biruitoare.
Totul a fost incredibil,tot ce am trait si simtit,dar acesta a fost doar inceputul.Tot ceea ce am trait si traiesc acum este o minune continua si simt ca totul este dovada dragostei de neimaginat a Domnului Dumnezeului nostru.
Sunt prea multe de spus, sunt mii de zile si trairi si descoperiri si calauzire si lacrimi si pocainta si durere si indoieli , dar atata fericire pentru ca niciodata n-am mai fost singura, am simtit toata dragostea marii familii in care am intrat.

[Grabriella]

În timp ce Biserica Anglicană se străduieste din greu să-şi ţină turma cât mai aproape, un nou venit, cu un trecut străvechi, îi învăluie din ce în ce mai mult pe englezi, inclusiv pe prinţul de Wales.

Luna trecută, sâmbătă noaptea, poliţia din Londra a fost chemată să supravegheze o mare mulţime adunată în aria londoneza Knightbridge. O mie cinci sute de persoane se înghesuiau să se strecoare într-o clădire a cărei capacitate era pentru cel mult o jumătate din ei. Unii chiar au leşinat, iar înăuntru, conform celor raportate de un poliţisti, era "ca într-un cuptor".

Înghesuiala aceasta nu era prilejuită de vreo manifestare ilegală, ci de slujba Învierii Domnului din noaptea de Paşti la Catedrala Ortodoxă rusă din Ennismore Gardens. În ultimii 15 ani, numărul credincioşilor ortodocşi din Anglia a crescut de la 170.000 la mai mult de un sfert de milion, făcând din această religie confesiunea creştină cu cea mai rapidă creştere. Biserici ortodoxe şi circa şase mănăstiri pot fi întâlnite din Truro şi până la Dunblane. Acest lucru este cu atât mai remarcabil cu cât Orodoxia nu face evanghelizare ca alte denominaţii şi este, după spusa unui convertit, absurd divizată, în ceartă continuă şi cu multe ranchiune.

Un factor important îl constituie marele număr de imigranţi sosiţi din Răsărit şi din fosta Uniune Sovietică. Deşi numărul de convertiţi nu este mare, prin comparaţie, ei joacă un rol extraordinar de mare. Cei mai influenţi oameni ai bisericii ortodoxe din Anglia – episcopul Kalistos Ware în biserica greacă şi episcopul Vasile Osborne în biserica rusă - au venit de la protestanţi. În plus, există un număr important de figuri mari în Anglia care simpatizează Ortodoxia, fără a fi convertiţi. Un centru important de simpatie îl constituie organizaţia Prietenii Muntelui Athos, care susţine mănăstirile greceşti din Sfântul Munte şi include ca membri importanti pe Sir Patrick Leigh Fermor, pe Ducele de Edimburg şi pe Prinţul de Wales. Implicarea prinţului Filip nu ne surprinde, având în vedere că Biserica Ortodoxă Greacă şi l-a apropiat mai demult. Mai surprinzătoare este prezenţa prinţului Charles, care este viitorul cap al bisericii anglicane. "El este profund mişcat în duh de Muntele Athos", spune un membru al Societăţii. "Prinţul vizitează Muntele Sfânt în fiecare an, petrecând acolo o săptămână şi este foarte admirat acolo".

Philip Sherrard spune că prinţul Charles a fost influenţat de el, care este un comentator radical pentru Ortodoxie şi ecologie şi argumentează că întreaga creştinătate occidentală a produs pagubă mediului natural prin separarea dintre spiritual şi fizic. Prinţul mai este puternic influenţat şi de stră-stră-mătuşa lui, Elizabeta, Marea Ducesă de Rusia, victimă a revoluţiei comuniste şi care a fost canonizată în 1993. Charles a comandat o icoană a sfintei lui Aidan Hart, un neozeelandez, fost călugăr ortodox stabilit în Shropshire. În plus, prinţul are un requiem scris pentru ea de cel mai eminent dintre convertiţi, John Tavener, care a compus mai multe lucrări pentru biserică şi a înfiinţat biserica sa personală plină de icoane, în Dorset.

Pentru un neiniţiat, Biserica Ortodoxă este bizantină în multe sensuri şi ea cere un cap limpede şi o hartă clară a Orientului apropiat din primul mileniu după Hristos pentru a o înţelege. Biserica primară a fost organizată în cinci Patriarhii: Antiohia, Alexandria, Ierusalim, Roma şi Constantinopol.

Primele trei au căzut sub invazia musulmană şi, la 1054, biserica din Roma se rupe de trupul primar al bisericii dând naştere marei schisme. Atunci Patriarhul Constantinopolului a fost declarat "primul între egali" (primus inter pares n.n.) în lumea ortodoxă, susţinut prin formarea unor noi biserici şi patriarhii în Grecia şi în Europa de Est. Bisericile din Anglia (ortodoxe - n.n.) sunt vlăstare ale acestor biserici şi îşi au jurisdicţia dincolo de ocean: cea rusă la Moscova, cea greacă la Istambul şi cea antiohiană la Damasc.

Cea mai largă prezenţă în Anglia o are biserica greacă, cu 120 de parohii, cea rusă adună vreo 35, dar, după părerea Victoriei Clark, o specialistă în ortodoxie, ea este mai inclinata şi mai deschisă pentru convertiţi decât cea greacă. Dacă te duci în Ennismore Gardens într-o duminică dimineaţa, vei găsi acolo perechi de tineri care nu au nimic de a face cu Rusia.

Ce-i atrage acolo? Conservatismul Ortodoxiei este o importantă atracţie. În timp ce anglicanii şi catolicii agonizează sub tendinţele moderniste, mulţi tineri găsesc o certitudine într-un corp care, după afirmatia episcopului Ware "a păstrat tradiţia şi continuitatea vechii biserici în deplinătatea ei".

Această aderenţă la dogmă este completată de credinţa că bisericile din Vest se sprijină prea mult pe raţiunea umană. Slujbele ortodoxe, cu aprinderea lumânărilor, metaniile şi sărutarea icoanelor are mai multă acţiune fizică şi este mai potrivită pentru emoţia spirituală. "Liturghia noastră are o frumuseţe care se adresează întregii fiinţe", spune părintele John Hockway, un preot englez prin naştere, stabilit în Enfield. "Cântările, tămâia, modul în care e construită biserica, toate sunt manifestarea lui Dumnezeu şi părtăşia noastră la Împăraţia Lui. Ea răspunde unui adânc dor al fiinţei umane".

Dacă Biserica Ortodoxă este oarecum împotriva prozelitismului, aceasta se datorează,în parte, convingerii că Liturghia vorbeşte prin ea însăşi. În plus, spune un convertit, "Ortodoxul este foarte conştient de faptul că el este un musafir în Anglia şi nu doreşte să intre în conflict cu alte biserici".

Cea mai notabilă dintre recentele convertiri fost trecerea la Ortodoxie a unui număr de 30 de preoţi şi diaconi anglicani care au respins preoţirea femeilor. «Dar – spune unul dintre ei, părintele Mihail Harper – nici biserica grecă, nici cea rusă, nu s-au arăta receptive faţă de intenţia noastră. Atunci ne-am adresat bisericii antiohiene, pentru că ea a fost singura care şi-a deschis bratţele ca să ne primească, ceea ce celelalte biserici n-au făcut".

Faptul că slujbele ortodoxe sunt ţinute tradiţional în limbi nefamiliare englezilor – limbi slavone, greacă sau arabă – a constituit un impediment pentru convertiri. În ultimul timp, situaţia s-a schimbat mult, fiindcă bisericile au introdus părţi din serviciul religios şi, la unele din ele, întreaga liturghie în limba engleză.

Persoana cea mai acreditată pentru a aduce în Biserica Ortodoxă vorbitorii de limba engleză a fost mitropolitul Anthony Bloom. Ierarh harismatic, mort anul trecut, este considerat de mulţi drept un sfânt. "Nu-mi venea să cred că un aşa de mare număr de englezi au fost prezenţi la înmormântarea lui" spune Piers Buxton, fostul secretar al Academiei Regale, care a fost printre participanţii la funeralii. "Ei se strecurau printre pietrele de morminte ca să fie cât mai aproape de groapă".

Printre cei care au ţinut discursuri funebre a fost şi Arhiepiscopul de Canterbury, care a aprobat părtăşia bisericilor anglicane cu comunităţile ortodoxe. În mod inevitabil, există şi diferenţe de opinii – deşi nu doctrinare – printre diferitele ramuri ale Bisericii Ortodoxe, dar cele mai serioase conflicte au loc adesea în interiorul aceleaşi naţiuni. Cel mai amar dintre conflicte este între biserica rusă "roşie", cea care a acceptat jurisdicţia Patriarhiei de la Moscova în timpul manipularii ei de către comunism şi cea "albă" care stă sub jurisdicţia unei succesiuni de episcopi exilaţi. În prezent, relaţiile, oarecum, s-au mai dezgheţat. "Nu mai sunt aceleaşi sentimente care erau înainte împotriva Patriarhiei moscovite", zice unul dintre membrii bisericii "albe".

În cartea sa, The Inner Kingdom, episcopul Kalistos Ware recunoaşte aceste probleme însă, argumentează el, este mai bine să te sfădeşti pe anumite probleme mai puţin importante, decât să fii, ca anglicanii, «uniţi, în cea mai mare parte, într-o organizaţie aparentă şi să fii profund divizat în credinţe şi în formele publice de adorare a lui Dumnezeu".

"Biserica Ortodoxă, spune un convertit, este plină de tot felul de neînţelegeri mărunte, dar, în inima ei, ea rămâne într-o singură credinţă – neclintită – că lumea este transfigurată prin săvârşirea Sfintei Liturghii. Este foarte obişnuit să găsesti convertiţi care au ajuns întâmplător din stradă la o slujbă ortodoxă şi au gândit: "Aici rămân! M-am întors acasă".



Anthony GARDNER

Traducere şi adaptare de Pr. Gh. Calciu din Times, 22 mai 2004. Titlul original este "O religie străveche – o stea care răsare în Est"