Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sarbatori > Diverse Sarbatori
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 16.12.2015, 14:48:49
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.956
Lightbulb 16 Decembrie - Sf. Prooroc Agheu, Sf. Mucenic Marin, Sf. Teofana imparateasa

Între alti sfinti, mai mari sau mai mici, astăzi 16 DEC o sărbătorim pe Sfânta Teofana, împărăteasa.

Din sinaxar -

Sfânta Teofana s-a născut și a crescut în Constantinopol. Era de neam împărătesc, din vestiții Martinachi, fata lui Constantin și a Anei, amândoi de loc din Răsărit. Constantin și Ana se mâhneau și se întristau în fiecare zi că nu aveau copii, și chemau în ajutor pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunile lor și le făceau în cinstita biserică a Maicii Domnului din Vascu. Și se rugau, zicând: "Să ni se dezlege, Doamnă, stăpâna lumii, lipsa de copii, care ne topește pe noi, robii tăi!". Și pentru că s-au rugat cu credință au primit o fetiță. După ce a fost înțărcată și după ce a împlinit șase ani, a învățat Sfintele Scripturi și se împodobea cu tot felul de virtuți. Părinții vedeau toate acestea și se bucurau; se gândeau că nu-i departe ziua când vor culege roadele unui copil atât de bun. Iar când copila a crescut și a întrecut pe cele asemenea ei, chiar pe cele mai bune dintre ele, s-a făcut căutare de către împărați după o copilă frumoasă și virtuoasă, ca să fie dată soție fiului lor, Leon împăratul. Și au găsit împărații toate aceste bunătăți la Teofana, fiica lui Constantin și a Anei. Atunci toate s-au umplut de bucurie și de veselie.

Dar n-a trecut multă vreme și vicleanul diavol a semănat zâzanie în urechile împăratului Vasile, prin limba lui Santovarin, așa că împăratul a închis pe fiul său Leon împăratul, împreună cu soția sa, trei ani. De sfințirea bisericii Sfântului Prooroc Ilie s-a împăcat cu fiul său, și au ieșit împreună la slujbă.

Când împăratul Vasile l-a lăsat singur împărat pe fiul său Leon, din pricina bolii ce venise peste el, atunci cinstita împărăteasă Teofana trăia în palatele împărătești, dar se îngrijea de mântuirea sufletului ei. Socotea ca nimic mărirea împărătească, iar desfătările vieții, ca pe o pânză de păianjen și umbră, le disprețuia; nu înceta zi și noapte să slujească lui Dumnezeu cu psalmi, cântări și rugăciuni și să-L facă îndurător prin milostenii. Purta haine înflorate de porfiră, era înveșmântată pe dinafară cu toate podoabele împărătești, dar pe sub podoabele acestea își chinuia în ascuns trupul în zdrențe. Îi plăcea viețuirea schimnicească și disprețuia mesele bogate și scumpe; se hrănea cu pâine și cu legume. Dădea săracilor banii ce-i cădeau în mână și podoabele, socotite de lume de preț pentru desfătările vieții; dădea celor lipsiți hainele ei scumpe; îndestula cu cele de trebuință pe văduve și orfani; îmbogățea cu bani și cu moșii locașurile sărace ale monahilor. Se îngrijea de slugi ca de frați; nu chema niciodată pe nimeni pe nume, ci tuturora le spunea: "Domnule". Nu rostea jurământ cu limba ei și nici minciună sau ocară nu ieșea de pe buzele ei. Niciodată nu a încetat să se întristeze și să jelească pe ascuns, să ude așternutul ei cu lacrimi. Cei din jurul ei vedeau patul ei acoperit cu așternuturi țesute cu aur; dar când se lăsa noaptea, împărăteasa părăsea patul și se culca jos, pe podea, pe care așternea o rogojină și zdrențe de păr. Se scula din ceas în ceas ca să înalte laude lui Dumnezeu. De aceea, din pricina viețuirii sale prea aspre, s-a îmbolnăvit. Dar și boala a fost pentru ea prilej de înfrânare; n-a încetat să împartă pâine la săraci, iar gura ei, obișnuită cu grăirea dumnezeieștilor cântări, nu contenea să grăiască graiurile sfinte ale lui David; nu trecea cu vederea să laude de șapte ori pe zi pe Domnul. Niciodată n-a dormit somn de odihnă fără lacrimi. O durea inima de suferințele celorlalți; se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi pentru ei; întindea mâna de ajutor celor osteniți, sprijinea pe văduve, era bucurie și mângâiere celor împresurați de necazuri și nevoi.

De dragul lui Hristos s-a lepădat de lume și de toate cele din lume; a luat jugul cel bun al Domnului, a ridicat pe umerii ei crucea și n-a fost lipsită de bunătățile cele făgăduite. Simțind că pleacă din trup și din lume, a chemat pe toți să o sărute cu sărutarea cea mai de pe urmă, și așa și-a dat în pace lui Dumnezeu sufletul.

Tot astăzi sunt sărbătoriti Sf. Prooroc Agheu si Sf. Mucenic Marin

Sfântul și Măritul Prooroc Agheu era din seminția lui Levi și s-a născut în Babilon, pe vremea robiei. Pe când era încă tânăr, a venit din Babilon în Ierusalim și a profețit cu Zaharia 36 de ani. A trăit cu 470 de ani înainte de întruparea lui Hristos. A proorocit lămurit despre întoarcerea poporului și a văzut în parte zidirea templului. Când a murit, a fost îngropat alături de preoți, cu mărire ca și ei, că și el era de neam preoțesc. Sfântul Prooroc Agheu era un bătrân cu barba rotunda, înalt de statura, vestit în virtute, iubit și cinstit de toți, ca un mare și slăvit prooroc. Numele lui se tălmăcește: "sărbătoare", sau "cel ce sărbătorește", ori "cel ce este sărbătorit".

Sfântul Mucenic Marin a trăit pe vremea împăratului Carin. Era roman de neam și încă de tânăr a făcut parte din senatul roman și a avut dregătorii de cinste. Fiind pârât că e creștin, a fost dus la cercetare. Dar pentru că n-a vrut să jertfească idolilor, a fost supus la multe chinuri. Apoi sfântul a spus împăratului că va merge la altarul idolesc să aducă jertfă; acolo însă a doborât, cu rugăciunile lui, idolii. Și atunci a primit sfârșitul prin sabie. Tatăl lui și mama lui l-au însoțit până la locul de osândă, fericindu-l.

Să ne ajute sfintii astăzi sărbătoriti, să trecem ziua cu bine, în pace si liniste, si să facem cât mai multe lucruri bune. Amin.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 18.12.2015, 06:59:37
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Cuviosul Daniil Sihastrul s-a născut într-o localitate din zona Rădăuților. De tânăr a mers la Mănăstirea Sfântului Leontie de la Rădăuți, unde în scurt timp, datorită rugăciunii stăruitoare și râvnei sale deosebite, a primit schima cea mare. După aceasta, s-a retras, cu binecuvântarea duhovnicului, în pădurile din jurul Putnei, unde a locuit ca sihastru. Sfântul domnitor Ștefan cel Mare a fost fiul duhovnicesc al Cuviosului Daniil. A fost înmormântat la Mănăstirea Voroneț, unde a povățuit mulți ucenici.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #3  
Vechi 01.01.2016, 16:07:36
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.736
Implicit

Toata lumea a auzit de Sfantul Vasile cel Mare, astazi praznuit. Un titan. Un sfant cu adevarat Mare: prin credinta sa, prin minunile sale, prin lucrarea sa teologica, liturgica, mistica, ascetica, sociala si medico-sociala. Toate aceastea sunt, probabil, cunoscute multora.

Un lucru remarcabil, pe care poate ca nu toata lumea il cunoaste in legatura cu acest Sfant Parinte, doctor si invatator al Bisericii, este acela ca provine dintr-o familie...de sfinti.
Bunica sa Mariana este sfanta. Mama sa Emilia este sfanta. Sora sa Macrina este sfanta (cu un cult foarte raspandit in Franta si peste tot in lume).

Ca si alti multi Sfinti Parinti, asadar si Sfantul Vasile provine dintr-o familie nobila. O familie care avea in prim plan rugaciunea si opera de ajutorare a saracilor, marcile adevaratei nobleti.

O prietenie de o viata l-a legat pe Sfantul Vasile de Sfantul Grigore de Nazianz. Cei doi au dat, fiecare, cate o regula manastireasca, baza Ordinului Bazilitan care perdureaza pana azi. Sfantul Vasile este autorul vazut al Liturghiei pe care o pretuiesc in chip deosebit. El este Sfantul ctitor de spitale. Vasile este numele primului meu duhovnic (la randul lui, bazilitan), cu dreptii sa-i dea Dumnezeu adapost.

In sfarsit, Vasile a fost si numele unuia din numerosii frati ai bunicii mele: cel mai simpatic dintre toti, cel care mi-a leganat copilaria. Sa-l pomeneasca Sfantul Vasile in fata Tronului lui Dumnezeu, sa ne apere si sa ne invete pe toti!
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.com
http://regnabit.wordpress.com
Reply With Quote
  #4  
Vechi 04.01.2016, 03:50:07
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.956
Implicit

Doamne ajuta!
Multumesc, Mihnea, ca l-ai pomenit si ai scris aici despre Sfantul Vasile cel Mare, care si mie imi este tare drag... parintii mei, mama in special, totdeauna ne pregatea la fiecare un mic cadou pe care il primeam in noaptea de Revelion, si ne spunea ca l-a adus Mos Vasile. :) erau trei Mosi care nu uitau niciodata sa ne aduca un. Cadou de ziua lor: Mos Nicolae, Mos Craciun si Mos Vasile. Cat ar fi fost el de mic sau de simbolic, ne bucuram enorm..
Reply With Quote
  #5  
Vechi 15.01.2016, 20:00:00
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Sfântul Cuvios Pavel era din Egipt, din Tebaida, și a trăit pe vremea lui Deciu (249-251) și Valerian (253-260). El învățase carte elinească și latinească, precum și dreapta credință din Sfintele Scripturi. Pornindu-se prigoană împotriva creștinilor și fiindcă bărbatul surorii sale voia să-l dea dregătorului spre chinuire, sfântul, care atunci avea 20 de ani, a fugit în munți, unde s-a nevoit până la 113 ani. El a fost hrănit o vreme, precum odinioară Ilie, de un corb, care-i aducea în fiecare zi pâine. Marele Antonie l-a găsit pe Sfântul Pavel Tebeul adormit întru Domnul, în genunchi și cu mâinile ridicate la cer în rugăciune. Acesta este cel dintâi pustnic cunoscut al creștinătății. Tot azi pomenim pe Sfântul Cuvios Ioan Colibașul, care, ieșind din lume, s-a făcut monah în mănăstirea neadormiților din Constantinopol. De la o vreme, a fost chinuit cumplit de dorul pentru părinți și, primind binecuvântare să iasă din mănăstire, și-a petrecut viața într-o colibă aproape de casa părintească. Înainte să moară s-a descoperit părinților săi, care l-au îngropat în coliba lui, iar peste mormânt au ridicat o biserică.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #6  
Vechi 16.01.2016, 22:24:33
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Sfantului Antonie cel Mare

Icoana facatoare de minuni a Sfantului Antonie cel Mare de la Biserica Domneasca Sfântul Antonie cel Mare este cinstit în mod deosebit, în ziua sărbătorii sale, la 17 ianuarie 2015, la Biserica Domnească - Paraclis Patriarhal - Sfântul Anton - Curtea Veche din Capitală. În lăcașul de cult de la Curtea Veche se află și o icoană făcătoare de minuni a Sfântului Antonie cel Mare. Sfântul Antonie cel Mare a trăit în secolul al III-lea și începutul secolului al IV-lea. Născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, acest mare luminător al credinței a fost fiul unor țărani creștini înstăriți. Pe când Antonie avea 20 de ani, după moartea părinților săi, și-a împărțit averea la săraci, și-a încredințat sora unei comunități de fecioare și s-a retras în singurătate.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #7  
Vechi 16.01.2016, 22:27:24
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Cuvinte ales ale Sfantului Antonie cel Mare
Mai multe cuvinte ale Sfantului Antonie s-au pastrat pana astazi, in sapte epistole-scrisori, amintite de Fericitul Ieronim, precum si sub forma de apoftegme, precum le gasim inscrise in "PATERICUL EGIPTEAN" si in primul volum al Filocaliei.
"Se cuvine ca oamenii sa se nevoiasca sa-si in-drepteze viata si obiceiurile dupa adevar si cuviinta. Caci implinind ei acest lucru, cunosc usor cele dumnezeiesti. Cine cinsteste pe Dumnezeu din toata inima si credinta, pe acela si Dumnezeu il ajuta ca sa-si stapaneasca mania si pofta. Caci pricina tuturor relelor este pofta si mania."
"Sa socotesti liberi, nu pe cei ce din intamplare sunt liberi, ci pe cei liberi dupa viata si dupa deprinderi. Nu se cade sa numesti liberi, intru adevar vorbind, pe boierii care sunt rai si desfranati, caci acestia sunt robi patimilor trupesti. Liber si fericit este numai sufletul fara prihana si izbavit de cele vremelnice."
"Iata semnele dupa care se cunoaste un suflet rational si virtuos: privirea, mersul, glasul, rasul, ocupatiile si intalnirile cu oamenii. Caci toate acestea se indrepteaza spre tot mai multa cuviinta. Mintea lor cea iubitoare de Dumnezeu li se face strajer treaz si inchide intrarea patimilor si a rusinoaselor aduceri aminte."
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Vecernia zilei + cristiboss56 Despre Vecernie 15 01.02.2016 22:26:36
Sfintii ortodocsi si sfintii catolici. voxdei55 Generalitati 8 04.12.2010 23:48:51
Versetul zilei Daniela-Iulia Din Noul Testament 1 13.05.2009 10:22:30
Informatia zilei silverstar Stiri, actualitati, anunturi 4 24.04.2009 09:30:11